agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1479 .



Pământul lui Dumnezeu - IV -
proză [ ]
Povestire bazată pe fapte reale

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [YLAN ]

2014-03-14  |     | 



Izvoarele istorice ale vremii consemnează că forțele germane de sub comanda generalului Falkehayn au executat câteva atacuri de probă în trecătorile Carpaților pentru a testa punctele slabe ale apărării românilor. După câteva săptămâni de concentrare ale celor mai bune trupe ale sale, unitățile de elită Alpen Korps, în fața Pasului Vulcan, germanii au atacat pe 10 noiembrie și i-au împins înapoi pe apărătorii români din munți, unde începuseră ninsori puternice. Compania lui Vasile a fost respinsă ca un fulg de nea de trupele germane bine echipate și cu experiență în lupta din munți și a fost silită să se retragă până pe Valea Prahovei, unde în urma unei lupte decisive, a fost înfrântă. Armata a 9-a germană a înaintat în celelalte sectoare ale frontului, atacând toate trecătorile Carpaților Meridionali, românii fiind forțați să se retragă constant, în condițiile în care situația aprovizionării lor devenea critică. Germanii au contraatacat în toate punctele. Guvernul și curtea regală română s-au retras la Iași. Bucureștiul a fost ocupat pe 6 decembrie de cavaleria germană, componentă a frontului german de sud. Trupele bulgare însoțitoare s-au dedat la jafuri sistematice. Numai vremea și drumurile proaste au salvat o bună parte a armatei române de la încercuire sau distrugere. Totuși, peste 150.000 de soldați români fuseseră capturati. Printre ei și Vasile și Ion Cioca, prietenul său. Gheorghe Ciocodeică și Isaia Lois au rămas sub pământul țării, ca un obol al neamului. Pierderile armatei române au fost de vreo 400.000 de soldați, morți, răniți, dispăruți sau prizonieri. Pierderile cumulate ale germanilor, austriecilor, bulgarilor și otomanilor au fost estimate la aproximativ 60.000 de oameni. A urmat Pacea de la Buftea-București, unde subjugarea definitivă a României de către Germania și Austro-Ungaria a fost pecetluită. “Pacea" de la București s-a dovedit a fi un act politico-militar fără precedent în istoria raporturilor internaționale ale României. Caracterul de dictat imperialist al acestei păci reiese și din faptul că ea nu a reprezentat rezultatul unor negocieri.
Pe 13 noiembrie, 1916, conform unei însemnări din jurnalul său, Vasile Rădulescu este luat prizonier. Aproape de Predeal. Am crezut de cuviință să transcriu fidel însemnările păstrând grafia și, bineînțeles, exprimarea cu lacune gramaticale, specifică unui om simplu, de la țară.

“Ieri văzui cum arată moartea la față. Din cele știute de mine de la ăi bătrâni moartea e urâtă. O babă gheboasă și rea. De data asta ea avu părul blond și ochi albaștri. Când un nemțălău să fi avut 20 de ani pătrunse în liniile noastre șimi puse automatu’ în piept am crezut că asta fu totu’. Ãsta e sfârșitu’ meu. Da’ neamțu avea ordin pesemne să nu irosească muniția pe două brațe bune de muncă în lagărele germane. Furăm luați pe nepregătite de divizia germană. Bine întreținută și echipată. A căzut alături de mine prizonier și Cioca. Neau urcat ca pe vite în vagoane de tren mărfar. Aproape dezbrăcați flămânzi și nespălați. Unii suferind de tuberculoză și tifos exantematic. Am fost înghesuiți ca vitilii la abator în vagoanele prin care iarna ne sfâșie carnea slăbită a fiecăruia. Zi și noapte nam știut ce se va întâmpla cu noi. Vagoanele alea reci neau fost adăpost, casă și odihnă. Acolo ne scăparăm pe noi. Ca animalele ținute închise întrun grajd de un stăpân rău la suflet. Dormeam vârâți unu’ în altu’ ca să nu simțim acele viscolului și gerului. Ni se dădea la două zile două canistre din aluminiu cu apă. Mâncare deloc. Am crezut că nu mai apuc lagăru. Multi nu mai apucară diminețile din cauza slăbiciunii și rănilor”.

Împreună cu Ion Cioca și alți camarazi au fost duși într-o tabără cu prizonieri români la Focșani. Acolo au fost folosiți un timp la săparea tranșeelor și adăposturilor pentru armata ocupantă, la transportul muniției și a hranei, ori la trasul căruțelor, fiind adesea insultati și loviți. Din cei peste 5 000 de prizonieri au supraviețuit doar 2 000.
Din noiembrie 1916 și până în februarie, 1917, de când datează următoarea însemnare, Vasile nu a mai notat nimic în carnețelul său. Probabil, datorită istovitorului drum până în Germania pe timp de iarnă. Cu opriri repetate. Cu trieri și îmbarcări spre alte destinații. Au fost porniți pe jos până la Sibiu, apoi urcați în vagoane de vite, câte 75 într-un vagon. Gările din Ardeal au fost martore mute ale strigătelor de disperare ale prizonierilor români. Urla în ei foamea cotropitoare, îi chinuia gândul că nu peste mult timp vor ieși de pe pământul țării, îi măcina fibră cu fibră dorul de casă și de cei dragi. Degeaba încercaseră suflete bune de români să le dea pe furiș câte o pâine sau apă, cerberii nemți aruncau în praful drumului speranța ce li se putea citi în priviri prizonierilor la vederea pâinii și a clondirelor izbăvitoare pentru setea ce îi tortura. Timp de opt zile au fost transportați spre destinația Tuhel in Prusia. La două zile primeau câte o bucată de pâine, ori puțin borș, dar niciodată amândouă în același timp. Pentru necesități erau debarcați din vagoane la două zile. Din cauza înghesuielii și a foamei mulți dintre ei au murit. La Tuhel prizonierii au fost internați în așa numite tabere. 130 de oameni se îngrămădeau în niște barăci înguste. Ca așternut foloseau scânduri sau pur și simplu podeaua cimentuită, rece ca o banchiză. Mâncarea era insuficientă și rea la gust. 200 de grame de pâine din coji de cartofi, tărâțe din rumeguș și alte ingrediente dubioase. Dimineața primeau un fel de apă încălzită, numită pompos ceai. La prânz zeamă de legume fierte, iar seara tot apa caldă. Subnutriția i-a transformat repede în adevărate schelete, iar frigul i-a decimat. La 2-3 săptămâni erau obligați la o așa zisă igienă corporală, când stăteau în frig peste o oră, ca să le vină rândul la baie. Perioada prizonieratului lui Vasile este bogată în detalii existențiale. După o ședere scurtă la Tuchel, au fost anunțați că vor fi separați și duși în altă parte. Atunci s-a despărțit Vasile de prietenul său Ion Cioca. În noaptea dinaintea separării lor au hotărât să-și scrie testamentul. Fiecare urma să păstreze la el testamentul celuilalt în cazul în care unul dintre ei nu s-ar mai fi întors acasă.
Voi începe cu testamentul lui Vasile Rădulescu.

21. febr. 1917 Tuchel Germania
Lăsat lui Ion Cioca scriitură de mâna mea.
Astăzi fiindcă mam despărțit de camaradul meu multiubit Ion Cioca iam dat o scrisoare din partea mea ca la caz dacă nu mă mai întorc să dea acea scrisoare soției mele vazand și ea ultima dorință a mea prin care las toată averea mobilă și imobilă soției mele asemenea și numerarul din casă și de la Banca Populară coop. Gorgota Împrumutul național și datoriile ce am de încasat de la diferiți oameni. De asemenea doresc să se împartă această avere la timp la cele patru fetițe ale mele. Pe Maria chiar rog a o căsători în propriile noastre case alegând un băiat bun care să ia conducerea prăvăliei împreună cu iubita mea soție până atunci ea va conduce afacerile toate. Amin!

Testamentul lui Ion Cioca este și mai lapidar.

21 febr 1917 Tuchel Germania
Lăsat lui Vasile Rădulescu scriitură de mâna mea.
Dragă tată vei ști de la mine căci casa și magazia leo las sorămi Flori. Butia de la Gita Iancu și borobocul cel nou lu fratemiu Toader Ciobanu. Să luați cei 500 lei de la Toader Ciobanu și celelalte după cum credeți. Cred că am să mă întorc în țară și să vă văd.

Pe 30 martie, ora 12, Vasile a fost urcat într-un tren cu destinația lagărului Kerschi. După un drum de șase ore, au ajuns în lagăr. Pe timpul călătoriei sufletele acelea înghesuite ca vitele nu au făcut altceva decât să se roage și să spere că viața lor în acel lagăr va fi poate un pic mai bună. Peste trei zile avea să fie sfântul Paște. Primul în care Vasile nu se afla lângă sufletele lui dragi de acasă. De aceea, tonul însemnărilor sale va fi un un pic melodramatic.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!