agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 856 .



Spor de înjurături
proză [ ]
satirică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [geafir ]

2014-02-27  |     | 



Încă mai persistă opinia, în mentalitatea depășită a oamenilor, că slujba la stat oferă, pe lângă postul călduț și salariul bunicel, siguranța zilei de mâine. Că de pe acel post poți ieși liniștit la pensie, chiar dacă nu transpiri prea mult, că statul nu te dă afară precum patronul, care nu știe ce-i mila. Că pentru majoritatea bugetarior nu salariile sunt marea tentație, ci însemnatele și nenumăratele sporuri.

Pleacă omul în concediu, desigur că nu se întoarce el odihnit și cu mare chef de muncă, ar gândi un oarecare, nu fără umor. Așa că niscaiva bănuți nu i-ar strica salariatului pentru refacere, acolo de-un masaj, de-o baie de aburi, de-o ședință de înot… Și-apoi, un spor salarial ar face bine și la psihic, de vreme ce, motivat financiar, omul muncește cu mai mult… spor. Ce să mai zicem de un spor pentru ținută faină, adecvată postului, că e jenant să meargă omul la serviciu, ani de-a rândul, în aceiași pantaloni, roși între picioare și cu aceeași haină, peticită în coate. Ori de un spor pentru rezistență, că nu e deloc ușor să reziști tentației de a primi „recompensă” în schimbul unei serviri la limita legii.

Vezi bine că se impun toate aceste sporuri! Și, de la sine, vin și altele, sporuri de condiții periculoase, pentru deplasare pe teren, de confidențialitate, pentru relații cu publicul, pentru orele suplimentare, de izolare, de stres, de vechime, de fidelitate, de suprasolicitare neuropsihică, de calculator și periculozitate, de praf, de zgomot, indemnizații de hrană, de ziua de naștere a salariatului, de cunoaștere a limbilor rare, prime de toamnă și de Crăciun, bonificație pentru ziua localității, tichete de masă și… sporul de dificultate sau altfel spus, de înjurături.

Și cum toate aceste sporuri, indemnizații sau ce denumire or mai avea li se cuvin de drept funcționarilor, așa și sporul de înjurături le-ar reveni celor din comisiile de retrocedări. Că vorba aceea, dacă vrei ca un lucru să nu se rezolve, înființezi o comisie, așa cum s-a întâmplat și în cazul restituirilor de terenuri. Tocmai pentru a nu se face nimic, la fiecare primărie s-a înființat câte o comisie locală, întrunită ori de câte ori era cazul.

Ședința de ultimă oră a comisiei de la Primăria Valea din Deal se desfășurase în armonie și bună dispoziție, cum rareori se întâmplă la astfel de întruniri cu păreri și interese divergente.
Toată lumea știe că sunt chestiuni greu de soluționat și, de regulă, pe o bucată de pământ se ceartă două-trei persoane și, ca atare, trebuie să fie unul care pierde. Mai devreme sau mai târziu, acela se răzbună pe cei de la primărie, pe bieții salariați care-și fac datoria din plin și pe bani puțini, mai precis pe președintele comisiei, nimeni altul decât edilul-șef. Așadar, sporul salarial de cincizeci la sută este pe deplin meritat de cei expuși înjurăturilor, jignirilor și chiar manifestărilor violente.

“La comisie, se plângea primarul Aristide, te alegi cu spurcăciuni și cu tot felul de blesteme. Dacă dai dreptate unuia, celălalt iese afară înjurându-te. Am ajuns de batjocură. Sătenii, chiar și aceia care m-au votat, nu mă mai salută. Eu le întind mâna iar ei îmi întorc spatele. Trec pe lângă ei și aud cum mă suduie... Că unii, neobrăzați, te înjură în față și te fac așa cum le vine la gură, ceva în genul “Du-te-n pisicii mă-tii!...” ori „Foamea pe tine, boule!” și „Să mori dator vândut!”. Alții, certați rău cu civilizația, te scuipă și te amenință: “Te-am votat, am pus ștampila, și tu acum ce faci?! Că te luăm de turul nădragilor și te zburăm afară”. Sau mai vine câte unul, cică de-ăla, intelectual, și te ia la finețuri: „Firește domnule primar, fiecare dintre noi are dreptul la existență, dar de ce numai dumneavoastră?”

Când liniștea se lăsă pe holurile instituției, primarul își invită vicele în birou, pentru o discuție amicală și conformă cu ierarhia de partid.
- Cum merge treaba?
- Bine, nea Aristide. Am făcut, am dres, cum ai spus matale.
- Referitor la mocofani. Mai fac gură? Ne mai înjură?
- Sincer să fiu, nu!
- Curtea de Conturi, doar știi bine, ne-a imputat sporul iar noi am contestat decizia în instanță. Va trebui să ducem probe... cum că suntem înjurați.
- Nimeni nu zice nimic! Toți sunt niște mielușei...
- Nici măcar...”Ceapa mă-tii!”?
- Nici.
- Sau...”Dă-te-n spume!”?
- Nici.
- ... „Vedea-te-aș țeapăn!”?
- Nici.
- Așa ceva nu se poate, Ioane!
- E făcătură, nea Aristide! Ãla al lu’ Daravela, culmea!, a zis la Presă că aici, la Valea din Deal, nimeni nu e înjurat, ba chiar a zis, râzând, că pentru bani ar suporta și el câteva înjurături...
- Așa care va să zică!... Cheamă-l pe Ion, paznicul.

Umil, pe de-a dreptul surprins de grija pe care i-o purta șeful, dacă era sau nu mulțumit de salariu, dintr-un colț al încăperii, Ion răspunse:
- Mulțumit, domn primar! Săru’ mâna!
- Eu, sincer să fiu, mă așteptam să fii supărat. Atât de supărat încât să faci mărunt din buze. Adică să mă înjuri!
- Asta, nu, domn primar! Nu pot mușca mâna care mă hrănește.
- Măi, să poți! Auzi, să poți, dacă vrei să-ți fie bine și să-ți mai pun ceva la leafă... Hai, mușcă-mă, înjură-mă! Zii: Ceapa mă-tii de primar!
- Ceapa mă-tii!...
- Așa! Þine-o tot așa!
- ... Că ți-ai tras spor la salariu… Îmbuibatule! ...Numai tu să trăiești, ăilalți să moară... Băga-ți-aș sârmă în nas, râtan bătrân!
- Așa-așa... Înjură-mă! Tare și, afară, în fața Primăriei! Să audă lumea.

După nici un sfert de oră, destul timp însă pentru a ajunge în fața clădirii, Ion, portarul, putea fi văzut mișcându-se confuz încoace și încolo, cu un ciomag în mână și răcnind ca un apucat:
-... Scuipa-te-ar mâțele! Sări-ți-ar ochii, primar lacom și corupt!... Aristide și ai lui să se ducă focului!... Huideo! Huo!
Și mai puteau fi văzute, înghesuindu-se la una din ferestre, două aparate de fotografiat, făcând de zor clic! Iar în spatele lor, primarul și vicele localității Valea din Deal.





.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!