Tony privește în fiecare zi cu admirație oceanul, împrejurimile și stânca care țâșnește din largul oceanului din jurul căreia culege scoicile zilnic. Turiștii care invadează orașul Canberra cu aparatele de fotografiat atârnate de gât, cu camere de luat vederi în mâini, privesc cu admirație la zgârie-norii care se înalță în acest oraș al babilonului turismului, zgârie-nori pe care tinerii îi numesc castraveți erotici sau viratoare de nori, construiți doar din sticlă și oțel ca simbol al materialelor tehnice moderne care au înlocuit de mult clasicul beton. Toate sunt ca o explozie a căutărilor febrile a vieții moderne. Ziua, seara pe țărmurile orașului Canberra sună muzica barurilor iar cazinourile sunt în continuă activitate, iar viața nocturnă se înrudește cu liniștea oceanului și imensitatea lui. Cu timpul, Tony Herynson a ajuns ca un motor cu propulsie în activitatea sa zilnică de a culege și vinde scoici, venitul său sigur pentru existență. De multe ori, Tony stând pe bordura trotuarelor din Canberra vânzând scoici vedea ridicolul acestui mare oraș, parcă și peisajul și mediul înconjurător dintr-o dată erau altele, plutea adeseori în umezeala oceanului care se menținea imaginar. De multe ori se gândea la plecare, acolo în Europa la Castelul din Carpați despre care auzise atâtea povești de la bătrânul său tată Herynson. Poveștile cu vampirul Dracula din Castelul din Carpați i-au oferit relaxare și putere de muncă cu speranța că v-a ajunge în acele locuri vreodată. În fiecare dimineață îl farmecă lumina soarelui care îl bate înnoitor, asta ca parte bună a miopiei soartei sale. Tony Herynson, doar un puștan de colegiu avea intenții bune față de colegii săi, dar unii dintre aceștia l-ar fi fiert de viu în ulei, deși nu recunoșteau îi purtau pică pentru că avea trecere la fete fiind arătos și forțos și pentru că se descurca financiar fără ajutor din partea familiei cum o făceau de altfel colegii săi , copii de bani gata, cu mașini personale sau șoferi la scară. Pentru Tony Herynson munca de a culege scoici, de a le vinde și de a ajuta în port pescarii la descărcatul peștelui, ei bine această muncă pentru el era ca un vis. Avea mereu sentimentul că eficacitatea muncii sale era prezentă dinainte. Acum când scriu despre Tony Herynson, ei bine acum când scriu în funcție de ceea ce el îmi povestise formându-mi clișee imaginare și corelându-le cu imaginile trimise pe face-book, ei bine acum era gata, gata să adorm când dintr-o dată mi-am imaginat stânca despre care Tony Herynson mi-a povestit și care țâșnea din largul oceanului, această stâncă am încercat să o desenez pe o bucată de hârtie. Imaginându-mi cum ar trebui să fie, cu o vegetație sălbatecă lipsită de viețuitoare, doar câteva șopârle pe stâncile golașe. Ca să am o vedere mai bună asupra acestei stâncii înconjurată de ocean, mă ridic în picioare să privesc coala de hârtie pe care am desenat stânca în felul cum mi-o imaginez. Nu îmi rămâne decât să cred că intuiția în acest caz joacă rolul decisiv. Acum discut cu mine însumi și constat că misterul acestei stâncii se află în ea. Tony Herynson trăiește zilnic într-o totală libertate, libertatea pentru el era tot ceea ce întreprindea zilnic în viață. Tony, seara înainte de culcare era dispus să creeze imaginii fantastice când se gândea la Castelul din Carpați, la fel de ușor cum se lăsa în voia rutinei de zi cu zi în culegerea scoicilor și vânzarea lor. Acumula alte experiențe practice față de colegii lui din colegiu. În lumea economică a orașului Canberra Tony era solul mărfii sale, al scoicilor pe care le vindea. Coșurile lui cu scoici pe bordura trotuarelor din Canberra erau ca o expoziție îndreptățită, o expoziție care își avea felul său cu discreție. Vânzând scoici pe bordura trotuarelor din Canberra, Tony împreună cu coșurile sale cu scoici părea ca o acuarelă dintr-o expoziție abandonată. Erau momente când Tony se gândea ce ar fi să își liciteze scoicile, iar licitațiile să pornească în pas gimnastic, să se suprapună, să se ridice până la stagnare definitivă. Când seara se întorcea acasă, bătrâna sa mamă își deschidea generoasă sufletul de unde turna vinul vechi al experiențelor sale decantate. Serile acelea pentru Tony pe ambarcațiunea ruginită păreau frivole dacă strălucirea lor nu ar fi contrastat atât de mult cu întunericul adânc al oceanului. Șlefuirea replicilor cu doamna Herynson îi ajutau lui Tony suișul gândurilor și îi deschideau posibile căi spre izvoare adânci, se săvârșea astfel o altă comuniune, aceea a generațiilor. Era martor la o tainică predare de ștafetă între generații. Mama sa, doamna Herynson făcea parte dintr-un joc pe care și îl compusese, ceea ce nu însemna că nu era naturală, îi plăcea să îi povestească lui Tony Herynson de toate, dar mai ales despre viața pe care a dus-o împreună cu tatăl său, bătrânul Herynson. Mama sa era tot mai convinsă că Tony v-a ajunge ceea ce vroia tatăl său, biolog sau oceanograf. Tony nu promitea nimic nimănui, era un tânăr independent, avea sentimentul că are viața în propriile mâini. Singurul lucru care îl reținea era faptul că își iubea mama și putregaiul de ambarcațiune lăsat de tatăl său. Teoretic Tony era liber, nimeni nu îi spunea nimic, dar practic era încarcerat din lipsă de mijloace financiare și asta îl durea. S-a întâmplat de multe ori ca atunci când stătea pe bordura trotuarelor din Canberra cu coșurile pline cu scoici spre vânzare să se oprească în fața lui grupuri de tinere fete englezoaice, nu pentru a cumpăra scoici ci pentru a-l vedea pe Tony Herynson care arăta bine, iar el le vorbea despre specia de scoici pe care o vindea. Se întrețineau astfel într-o conversație care lui Tony îi făcea plăcere, ar fi vrut ca printre ele să își găsească o prietenă dar nu avea timp de așa ceva, și nu numai atât, ar fi vrut să le fie ghid turistelor englezoaice, tot din lipsă de timp nu putea să o facă. Într-o zi de duminică aflându-se pe puntea ambarcațiunii care îi era casă lui și mamei sale, privea la sporturile nautice care se desfășurau în ocean, în jurul țărmului orașului Canberra. Printre cei care practicau sportul nautic cu placa îl observă pe fratele colegei sale de colegiu care cu mult timp în urmă i-a distrus coșurile cu scoici cu moto-scuterul. Și-a zis în sinea lui că a venit timpul să se răzbune. S-a dus și a închiriat un schijet și a ponit cu el în largul oceanului, iar când a ajuns în dreptul băiatului care se dădea cu placa a început să îl înconjoare cu schijetul formând valuri, valuri până ce acesta se dezechilibră și căzu în apă, apoi Tony Herynson se depărtă. Băiatul înotând își recuperă placa, se urcă pe ea și porni mai departe să se dea cu ea. Tony s-a reîntors cu schijetul începând din nou să facă valuri în jurul băiatului ce se dădea cu placa până ce acesta se dezechilibră din nou și căzu în apă. Repetă figura asta de câteva ori intenționat. Într-un târziu băiatul își dădu seama cine este cu schijetul și de ce o face. Tony se retrăsese pe faleză înapoind schijetul de unde îl închiriase. Nu trecu mai mult de o jumătate de oră când Tony Herynson se afla la unul din barurile de pe faleză ajutând la diverse munci. Băiatul pe care îl hărțuise cu schijetul când acesta se dădea cu placa în ocean, venise împreună cu încă câțiva prieteni de ai săi și îl luă pe Tony la bătaie, dar de data asta Tony reușise să îi alunge și să îi bată, dar tot el a picat ca rău în fața polițistului, primind o amendă pentru care a fost nevoit să muncească o săptămână ca să o poată plăti. Într-o dimineață când Tony se afla la cules de scoici a simțit o mare bucurie văzând că ouăle de broască țestoasă ecluzaseră. Sute de pui de broască țestoasă parcă invadaseră apa oceanului de pe țărmurile stâncii mari. Din cauza invaziei puilor de broască țestoasă în apa oceanului, în ziua aceea lui Tony i-a fost greu să mai culeagă scoici și s-a retras spre țărmul orașului Canberra doar cu câteva scoici culese. Altă dată aflat la cules de scoici a întâlnit acolo în apa oceanului un năvod întins de pescari într-un loc interzis prin lege, iar în năvod printre specii de pești se zbăteau zeci de pui de broască țestoasă. Tony și-a dat seama că era vorba de un braconaj, s-a urcat la suprafață și a luat din barcă un cuțit, a tras aer adânc în piept și a coborât din nou folosind cuțitul ca să taie din loc în loc năvodul eliberând puii de broască țestoasă și astfel toată captura care era în năvod. S-a urcat la suprafață mulțumindu-se doar cu scoicile culese, a pornit în grabă cu barca lui cu motor către țărmul din Canberra. În dimineața aceea după ce și-a vândut scoicile s-a dus în port să ajute pescarii la descărcatul peștelui. Atunci a auzit între pescari și văzând doi dintre ei care se tânguiau în fața celorlalți că cineva le-a sfâșiat năvodul și au rămas fără captură, fără pește. Tony și-a dat seama despre ce este vorba. Cei doi pescari le povesteau celorlalți că doar un monstru putea să sfâșie năvodul lor solid, se mirau și le era teamă să mai meargă în locul acela. Tony râdea în sinea lui și nu a zis nimic pentru că altfel ar fi pățit ceea ce a pățit și tatăl său, dar era mulțumit că a scăpat câțiva zeci de pui de broască țestoasă de la pieire. Acum când scriu despre Tony Herynson îmi dau seama că toate povestirile lui, toate aventurile lui, toate amintirile lui ale copilăriei sale sunt bine ancorate în realitate.