Ajuns în fața clădirii, construcție modernă, din sticlă și metal, la parterul căreia își avea sediul firma al cărei patron era, se opri pentru câteva clipe să își privească mașina de lux, un Jeep de ultimul tip, care stătea parcată acolo de câteva săptămâni. O privire cu un adânc regret de a nu o putea conduce. Un polițist zelos îi luase carnetul de conducere. Privindu-și mașina, scoase un scurt și înfundat hohot de râs, spunându-și: ,,Nebunul acela de polițist mi-a luat carnetul fiindcă i-am spus să fie atent la umbra corpului său care se alungea pe suprafața de rulaj a autovehiculelor. Acestea îi călcau rând pe rând umbra. M-a crezut nebun trimițându-mă să repet testul psihologic”. Făcând din mână un ușor gest de lehamite, intră cu pași grăbiți în sediul firmei. Trecând ca un fulger prin fața secretarei, ajunse în biroul lui trântind ușa în urma sa. Agitat, cu gesturi dezordonate, își aruncă geanta diplomat pe unul din fotolii, luă loc pe scaunul elegant al biroului său, deschise calculatorul începând să tasteze cu litere mari ,,Depozitul de umbre”. După ce trase textul pe imprimantă, pe o coală de hârtie format A4, porni spre ușa biroului cu hârtia în mână. Deschise ușa, prinse coala de hârtie cu scotch pe aceasta, intră închizând ușa trântind-o, își reluă locul la birou, mulțumit de sine, având convingerea de a fi schimbat din acel moment ceva major în viața sa. Din acea clipă, în depozitul de umbre, Luc îl reprezenta pe omul de fiecare zi a cărui față este amprentată cu putere de umbre care îi dau individualitate. Fiecare umbră devenise un simbol căreia îi modifica înțelesul intenționat, precum un vibrato interpretat de un violoncel într-un vocabular de o anumită intensitate muzicală. Imaginația sa concurând cu umbrele vehement obsesive, încerca să le stăpânească, ordonându-le, limpezindu-le expresia. Căuta să pătrundă adânc în propria-i conștiință, să îi înțeleagă resorturile. Avea o mare deschidere spre spectacolul viziunii, tema umbrelor fiind un pretext, un etern proaspăt, un etern valabil, un etern valoros, într-un discurs scenic interior, într-o excitantă formulă în centrul căreia se includea. Pe fundalul alb al peretelui, umbrele se aflau în retragere, când, dintr-o dată, îi apăru în față o brută alungându-i violent burghezia gândurilor. Ușa camerei deschizându-se, Miti intră zgomotos, ca un mârlan.
- Aș vrea să împrumut și eu o umbră, tu ești cel care gestionezi acest depozit al umbrelor? Vreau să îmi oferi o umbră în spatele căreia să îmi pot ascunde intențiile. Dintr-o dată Miti trecu de la timbrul vocii cald și îngăduitor la unul agresiv:
- Ce dracu faci aicea, Luc, cauți să îți regăsești drumul pierdut al imaginației tale, ori îți construiești un nou cod nevrotic? Ce dracu, doctorul psihiatru nu reușește să te aducă cu picioarele pe pământ, îl plătim degeaba? Cu o privire plină de dispreț, Luc i se adresă cu calm prietenului și asociatului său:
- Șezi blând, Miti, s-ar putea ca tu să fii acela care pui temelia la construcția noului meu cod. Mi-ai deranjat intimitatea imaginației, drept pentru care aș fi dispus în orice clipă să-ți trag un șut în cur.
- Hei, hei, Luc, nu fi țâfnos! Am venit să îți spun despre contractele pe care le avem cu beneficiarii care nu au timp să aștepte. Privește la planșeta din colțul acestui birou! Miti arăta cu mâna spre locul despre care vorbea. Proiectul la care lucrezi de câteva luni trebuia să fie gata ieri, tu stai nemișcat ca o șopârlă și meditezi. Mă zbat pentru bunul mers al firmei, caut să aduc contracte, să le respectăm, car de o bună bucată de vreme în spate întreaga firmă cu tine cu tot, tu umbli ca nebunul după umbre. Cât timp crezi că te mai pot răbda? Te acuz pentru fantasmele comuniste ale imaginației tale ce nu fac altceva decât să decât să deterioreze bunul mers al firmei. Băgă-ți cuburi de gheață în chiloți, pune-ți picioarele într-un lighean cu apă rece, fă dușuri scoțiene, pune-ți pe cap comprese cu gheață, fă ceva care să te scoată din starea asta prost evolutivă psihic, trebuie să îți termini proiectul. Azi au intrat în bancă banii beneficiarului, tu stai și zgândărești sexul umbrelelor. Ar trebui să îți cauți o pipiță și astfel să te descarci biologic, a doua zi cu forțe noi să te apuci de lucru la planșetă. Uite, mă angajez să îți fac rost eu de câte pipițe vrei, numai să te văd dracului lucrând odată, termină-ți proiectul. Avem și altele. Ori poate vrei să îți aduc un curist, îți fac rost și de așa ceva, numai să te văd odată la planșetă! Cu ochii mari, Luc îl privea pe Miti cum gesticula nervos cu mâinile, stropind cu salivă în timp ce vorbea, pe chipul său scurgându-se tot felul de umbre în care privirea lui Luc căuta acel destin rezonabil.
- Hei! Hei! Luc, ce naiba mă privești atât de dubios, îmi lași impresia unui canibal care vrea să guste din mine! În tot acest timp, Luc, prizonier în intimitatea gândurilor sale, se conserva consumându-se. În viziunea sa, pe fundalul alb al peretelui din spatele lui Miti, se combinau două umbre într-un ritm erotic în viteză. Privea umbrele cu ochii creatorului, purtând dioptriile înțelegerii exacte, formându-și judecăți de gust personal. Se simțea obsedat de fascinația formelor cenușii, de priceperea cu care spațiul lăsa linia, umbra să îi încălzească imaginația, un fel de jocul de-a Rembrandt. Schematismul liniei, absența culorii nu răpeau nimic din naturalețea imaginației sale, gândul său făcând legătura cu arta abstractă, contrastul alb-negru cu schema minimală a luminii și a absenței acesteia îl făceau să renunțe la severitatea zilei pentru a se întoarce la sine, la universul intim. Logoreea de care Miti dădea dovadă îl făcea pe Luc să fi indiferent față de acesta, care, printr-o gestuală agitație, căuta să devină dominant. Enervat de prezența prelungită a unui țiuit în urechi, Luc luă rigla de pe birou și o azvârli cu putere în Miti. În acel moment intră în birou secretara, rigla, în loc să îl nimerească pe Miti, o nimeri pe Sonia, speriată aceasta ieși. Ridicându-se în picioare, cu mâna întinsă arătând către ușă, Luc, pe un ton poruncitor, strigă la Miti:
- Ieși afară și ia-ți și propria umbră cu tine, nu mi-o lăsa aici să îmi împută spațiul. Trântind ușa în urma sa, Miti făcu câțiva pași oprindu-se lângă biroul de lucru al secretarei. Aceasta părea încă speriată, pe fața ei se citea nedumerirea, purta pe unul din obraji urma loviturii de riglă pe care o aruncare Luc spre Miti nimerind-o pe ea. Cu un gest de tandrețe prefăcută, Miti îi mângâie obrazul lovit. Aceasta îl repezi pe un ton nervos:
- Hai, hai, fără dulcegării, că nu ține. Spune-mi mai bine ce s-a întâmplat, lucrez ca secretară în această firmă de un an de zile, nu au fost niciodată probleme. În ultimele săptămâni Luc este de nerecunoscut. Să îți povestesc o fază. Acum câteva zile am intrat la el în birou să îmi semneze niște acte, dintr-o dată a început să țipe: ,,Când vii la mine în birou să vii singură, nu însoțită”. Nu știam ce să cred, m-am uitat în jur și nu vedeam pe nimeni, el însă a continuat: ,,De ce ai adus cu tine și propria ta umbră, să ieși afară și să vii fără ea, nu am nevoie de martori”. Ei, ce zici de asta, Miti, ce să mai cred, zi și tu ceva, nu te uita la mine ca un prost, doar ne cunoaștem de multă vreme, încă de când… Cu apucături de mârlan, Miti se sprijini cu partea dorsală de biroul secretarei.
- Ascultă, Sonia, caut să înțeleg comportamentul lui Luc, dacă mă gândesc bine sunt momente în viața fiecăruia când umbrele noastre vorbesc mai mult decât noi, în felul acesta devin chiar dăunătore. Dacă stau să mă gândesc bine, îmi este teamă să nu îmi uit vreodată umbra la el în birou, s-ar putea să îi vorbească despre tot ceea ce am făcut și cum am tocat din banii firmei când Luc m-a trimis cu afaceri la Nisa, la Genova, la Roma. Dacă îmi amintesc bine, pe tine te-am cunoscut la Nisa, ca prostituată de lux într-unul din cazinourile unde îmi tocam banii, erai o bucățică bună, încă mai ești, și azi aș mai face o tură cu tine. Nu uita, mie îmi datorezi angajarea pe acest post și numai eu știu ce ai fost, cu ce te ocupai până să te fi angajat aici ca o fată onestă, cinstită. După o scurtă pauză, continuă să îi vorbească în șoaptă printre hohote de râs. Calmă, cu un râs perfid, cu gesturi leneșe, scoase din geantă un carnețel cu coperte din piele roșie din care începu să răsfoiască. Se opri cu degetul arătător pe una din pagini.
- Uite ce scrie aici, mârlanule! Cu ochii plini de satisfacție, Sonia începu să îi citească data, ziua, ora, țara și numele lui.
- Este un carnețel în care îmi țineam evidența clienților pe timpul când făceam prostituție! Numele lui Miti era trecut foarte des.
- Ascultă, mârlane, și azi îmi ești dator cu două sute de euro, încă de ultima dată când ai făcut sex cu mine la Nisa, acum fă bine și dă-mii, a venit timpul scadenței, altfel îmi voi lăsa umbra în birou la Luc și te asigur, va avea ce să îi spună despre tine, cât despre mine, fii sigur, voi ști să mă descurc. Să știi, nu îl cred atât de nebun pe Luc, nebuni suntem cu toții, mă simt urmărită ca și tine de propria-mi umbră.