agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1611 .



Sfârșitul lumii (II)
proză [ ]
partea a II-a

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ghiocel ]

2013-03-21  |     | 



(partea a II-a)

Anul acesta, prin noiembrie, am ajuns cu toții să bifăm aproape toate căsuțele. Aproape întreaga listă. Bryan terminase cu lista încă din septembrie. Ar fi terminat mai repede, dar el mai bifase, în acești doi ani, încă vreo sută de tipe care habar n-aveau de computere. Era tot într-o joi, tot la Dublin, la masa de joc, când Bryan a scos lista. Rămăseseră căsuțe goale, nebifate, numai în dreptul Cezarei, șefa de la Marketing; la mine, la Adi și la Ștef. Bryan o bifase, ultima în coloana sa, prin septembrie.

– E greu cu ultima redută, m-am scuzat, ca și cum m-aș fi scuzat că nu sunt gata la timp cu un proiect. Văd că și voi ați lăsat-o la urmă. A mai încercat cineva?
– Mie mi-a râs în nas, s-a plâns Adi. Fata asta râde tot timpul. Mi-a aruncat o replică dintr-un film: Mă vezi atât de disperată încât să mă culc cu tine?
– Și pe mine m-a refuzat. Mi-a zis să-i arăt cometa uneia care vrea să o vadă chiar când nu e. N-a știut ce pierde! s-a plâns Ștef. Și, pentru a-și întări spusele, și-a pipăit bicepșii prin cămașă.
– Prieteni! Lista e listă și planul e plan. Cezara e singura la care niciunul n-ați înscris. N-am stabilit un termen de finalizare dar, mai devreme sau mai târziu, toți trei trebuie să o bifați și pe Cezara. Altfel, ne facem de râs. Toată munca noastră de doi ani de zile va fi în zadar. Credeți că mie mi-a fost ușor? ne-a întrebat, de parcă s-ar fi plâns de efort, Bryan.
– Chiar așa, cum de ți-a cedat? Detalii, am sărit eu, curios.
– Trei asalturi. La primele două – eșecuri catastrofale. Ce a pățit Ștef a fost nimic pe lângă ce mi-a servit mie. Dar n-am renunțat. Al treilea asalt, mai bine pregătit, a dat roade. Mai multe nu pot să vă spun.

Am fost dezamăgit, dar un gentleman e un gentleman: nu se apucă să povestească cum și în ce poziție, de câte ori și chestii din acestea. Nu povestise niciunul dintre noi, despre niciuna dintre colege, nu era să-l forțăm pe Bryan să o facă tocmai el.

Asta era. Bryan reușise să termine lista, trebuia să reușim și noi.

Se făcuse aproape două noaptea. Din local nu se mai auzea niciun zgomot, semn că plecaseră toți clienții. Mia a intrat cu berile. Am rememorat de câteva ori tot ceea ce a urmat din acel moment. Și nici până azi n-am înțeles. Deși, totul s-a petrecut în acea cămăruță, sub ochii mei.

– Mia, pot să te rog să faci ceva pentru noi? a întrebat Bryan.
– V-am spus încă de acum doi ani: orice, a glumit Mia.
– Uite, vorbind serios. Ai zis: orice. Eu tot nu m-am lămurit dacă sânii tăi sunt naturali sau sunt puși. Ni-i arăți, ne lămurim și ai pentru asta 2000 de euro.
Zicând asta, Bryan a scos din buzunarul de la vestă un teanc de sute de euro. Cu o mișcare precisă, așa cum ar fi pus miza la joc, a pus banii pe masă.

Noi trei am amuțit. Bryan înnebunise. Mia nu era o chelneriță pe care s-o ciupești de fund sau pe care s-o înghesui în mașină pentru 50 de euro. Pe Mia o consideram ca pe egala noastră. Propunerea lui Bryan era, fără doar și poate, jignitoare. Naturali sau nu, erau sânii ei, erau frumoși și nimeni altcineva n-avea treabă pe acolo fără voia ei.

Mia însă s-a ținut tare. Știa precis cât băuse americanul. Era doar la a șasea bere. Așadar, nu era beat, dar nici treaz nu mai era.

– Numai atât? Pentru 2000 de euro?
– Păi, a rostit tărăgănat Bryan, n-ar fi numai atât. Chiar dacă sunt convins că sânii tăi merită – numai ei – 2000 euro, ar fi ceva mai mult. Adică, până la capăt, cu fiecare dintre noi. Pe rând, ca să fie clar.

Am crezut că n-am auzit bine, încă mă întrebam dacă am înțeles sau nu ce voia el să spună, când, fără o pauză prea mare, năucitor, a venit răspunsul Miei:

– O.K. Așteptați să închid în față, să fac un duș și să mă schimb. O.K., dar cu o condiție: dumneavostră să fiți primul.

Răspunsul Miei mi s-a părut și mai tare decât propunerea lui Bryan. După ce a spus asta pe un ton cât se poate de normal, Mia a luat liniștită tava cu paharele goale, s-a îndreptat spre ușă și, de acolo, a vorbit din nou, parcă explicându-ne nouă: mie, lui Ștef și lui Adi:

– Eu, domnilor, fac ăștia 2000 de euro în trei luni. Așa că nu e vorba de bani, deși nici banii nu strică. Dar ne știm de mult prea mult timp ca să stricăm prietenia tocmai acum. Și, deși mă tem că o stricăm oricum, prefer să o stricăm făcând ce a propus mister Bryan, decât să o stricăm dacă vă refuz.
Și a ieșit.

Completarea mi-a sunat și mai anapoda. Deși nu cred că ne-a bănuit că am plănuit treaba asta cu Bryan, nu am înțeles de ce a simțit nevoia să se explice față de noi. Față de noi trei, de parcă Bryan n-ar fi fost acolo. De parcă ideea aceea tâmpită n-ar fi venit de la el.

– Fără întrebări, ne-a luat-o Bryan înainte. Cine nu vrea, ușa e deschisă. Banii îi dau numai eu.

N-am plecat. Nici eu, nici Ștef, nici Adi. Și nici măcar nu știu de ce n-am plecat. Poate că mă gândeam că, rămânând, puteam să fac ceva pentru ca lucrurile să nu ia o întorsătură urâtă. Rămânând, aveam însă de rezolvat o problemă de nerezolvat: voi face sau nu sex cu Mia? Nici nu-mi doream, nici nu mă vedeam făcând sex cu ea, acolo, la pub. Nu în contextul stabilit de propunerea americanului. În alte condiții, asigurându-mă că și ea vrea, fără ca să pun banii pe masă, sigur că aș fi făcut-o. Orice bărbat ar fi dorit să o aibă, dar cred eu că pe Mia n-ar fi putut să o aibă nimeni pe bani. De aceea spun acum, că n-am înțeles atunci și nu înțeleg nici acum, de ce a spus ea da.

N-a durat mult. Am auzit apa la duș. După câteva minute, Mia a intrat în cămăruță. A pășit firesc. Se uita la noi, dar cred că nu ne vedea.

Bryan s-a retras pe canapea, luând poziția spectatorului. Noi trei am rămas pe scaune, lângă masă. Fiecare s-a sucit doar puțin, astfel încât să nu fie cu spatele la Mia.
Și-a scos, cu o mișcare scurtă, T-shirtul. Parcă voia să ne spună că ea nu face striptease. Că e cu totul altceva. Altceva, dar ce naiba era?

Sutienul și l-a scos tot repede. L-a depus pe o etajeră. Și-a dat părul lung, negru, pe spate, ca să lase sânii la vedere și și-a lipit brațele de coapse. Parcă aștepta într-un cabinet radiologic, pregătită pentru o radiografie.
Sânii, cum era de așteptat, erau fermi, cu sfârcuri lunguiețe, aproape negre. Naturali sută la sută. Trupul fiind înalt, dar destul de slăbuț, cu un mijloc minuscul, efectul era devastator.

Nimeni n-a scos vreun sunet. Chiar dacă n-o doream, simțurile mele erau năucite.

– Merg mai departe? a întrebat Mia, adresându-se lui Bryan.

Americanul n-a zis nimic. Părea că nu participă la spectacol. De parcă nu el îl comandase.

Mia și-a scos fusta și a depus-o tot pe etajeră. Ansamblul era perfect. Odată cu tanga, a aruncat și balerinii. Nu mai avea nimic pe ea.

Cu pas firesc, ca și cum ar fi mers singură prin casă, s-a apropiat de canapea. Ajunsă în fața lui Bryan, s-a lăsat pe genunchi.

Mă pregăteam să ies. Le-am făcut semn și lui Adi și lui Ștef. Adică, să-l lăsăm pe nebun să-și facă damblaua.

În acel moment, Bryan s-a ridicat, brusc, de pe canapea. Atât de brusc, încât aproape că a răsturnat-o pe Mia. S-a repezit la scaun, și-a luat geaca de pe spătar și s-a năpustit spre ușă. Mia nici nu apucase să se ridice, când s-a auzit uruitul Corvettei. Dus a fost.

– Ce naiba a fost asta? am spus, în sfârșit. Mia, mă crezi sau nu, habar n-am avut de ideea lui Bryan. Niciunul dintre noi. Chiar dacă el rămânea, noi plecam, să-ți fie clar.

Mia n-a părut surprinsă de plecarea americanului. S-a îmbrăcat încet, cu fața la noi, de parcă i-am fi fost surori. Parcă îi părea rău că ne ascunde, din nou, sânii. S-a așezat pe scaun, lângă Adi.

– Eu știu că n-aveați habar de propunerea lui Bryan. Cred că atunci când ați intrat aici, nici el nu știa ce va face. E greu de înțeles de ce v-a băgat și pe voi în chestia asta. Eu cred că a vrut să mă umilească.
– Dacă-i așa, de ce ai acceptat? a întrebat Adi. Puteai să-l refuzi, nu?
– Nu mi-e nici mie clar de ce, a spus Mia. Poate că am vrut să-l umilesc și eu. Să-i arăt că se înșală atunci când crede că poate face orice cu mine. Adică, poate să mă plătească, la fel ca pe cea din urmă prostituată, poate să mă dea și la alții, ca orice pește. Poate că am sperat ca toată întâmplarea asta să-l vindece. Pentru că mie mi-e clar că Bryan e bolnav.
– Bryan, bolnav? a sărit Ștef. Omul ăsta numai bolnav nu e. Că e trăznit, că viața lui e tot o distracție, asta da. Dar bolnav nu e. Ce-ar fi să luăm totul ca pe o glumă? Ca și cum noi trei am fi niște adolescenți care n-au mai văzut sâni de fată și tu, colega noastră de clasă, te milostivești de noi sau pierzi la gajuri – ori una, ori alta – și ni i-ai arătat. Ce ziceți?
– În privința voastră, lucrurile sunt clare. N-ați avut niciun amestec. Mâine vom fi în aceleași relații ca și ieri. Dane, iei banii și-i duci lui Bryan. Cu Bryan e problema. Voi nu știți, dar e bolnav. Și nu știu dacă întâmplarea din cămăruța asta l-a vindecat.
– Mai explicit, te rog, că zău dacă înțeleg. A fost ceva între voi doi? Înainte de seara asta? am întrebat-o.
– Da, Dane, a fost ceva. Credeam că n-o să aibă urmări, dar văd că a avut.
– Uite ce e, ceva-ul acela e treaba voastră, a zis Adi. Dar, tu știi cum e: când ți-e rău, nu-ți revii până când nu vomezi tot. Noi nu plecăm de aici până când nu te liniștești.

Mia, calmă cât timp Bryan fusese acolo, resimțea abia acum, când el era departe, șocul prin care trecuse. A luat paharul meu cu bere și l-a sorbit până la fund.

– Pe la începutul toamnei să fi fost. A venit aici cu o tipă, într-o duminică, pe la 7 seara. Tipa cred că era de la voi. Nu aveam prea mulți clienți.
– Cum arăta tipa? s-a interesat Ștef.
– Minionă. Părul tuns scurt, blond cu șuvițe acaju. Are ea o față care parcă zâmbește mereu: din ochi, din buze. Zâmbește toată. Cum ai spune, luminoasă. Radiantă.
– Cezara! am sărit toți trei. Descrierea Miei i se potrivea perfect.
– Da, așa îi spunea. Drăguță fată! De cum au intrat, Bryan m-a luat deoparte și m-a întrebat dacă e liberă cămăruța. Era liberă. Au stat la masa aceea, din colț. El a băut vreo trei bere, ea s-a drăgostit cu o Pina-Colada. I-am auzit de la bar râzând de nu știu ce listă. Fata părea că nu vrea să se înscrie. Îl tachina în fel și chip: că vine cometa Halley, că vine sfârșitul lumii. Zburau și nume de fete de pe la voi: Adina, Felicia, Sanda, le știți voi.

– A dus-o în cămăruță? m-am interesat eu. De fapt, cred că toți eram interesați. Asistam, cu oarecare întârziere, la asaltul ultimei tipe de pe coloana lui Bryan. Care din cele trei asalturi, nu știam exact.
– Nu, n-a dus-o în spate, în cămăruță. Au stat vreo oră, o oră și ceva. V-am spus cât au băut și ce au băut. Apoi au plecat împreună. Am crezut că au plecat de tot, numai că Bryan s-a întors după vreo zece minute. Probabil că a condus-o doar. S-a întors și s-a pus pe băut.

Am tras concluzia că a fost primul sau al doilea asalt. Unul din cele două asalturi eșuate. Ar fi fost mai interesant al treilea, cel reușit.

Povestind, Mia s-a mai liniștit. Adi i-a întins pachetul și tot el i-a aprins o țigară. A tras din ea cu sete.

– S-a așezat la bar, aproape de mine și a început să bea. Gospodărește. Americănește. Bere cu shoturi între. A băut așa, în tăcere, căzut parcă pe gânduri, până pe la 11. Până când a plecat ultimul client. Am rămas numai noi doi. Eu mi-am făcut de lucru cu paharele, cu pusul sticlelor de băutură la loc. El a început să turuie. Cine s-o fi crezând? Marea doamnă? Sfânta imaculată? Să-mi strice mie duminica! Să mă fac de râs cu lista! Păi mie nu mi-a rezistat niciuna. De la L.A. la San Francisco, pe toate le-am... Chiar dacă a mai scăpat câte un fuck you, la două fraze revenea la echivalentul românesc. I se părea, probabil, mai puternic. I-am replicat anemic, dar asta parcă i-a sporit îndârjirea. Toate femeile sunt la fel. Niște... Și iar, cuvântul neaoș. Mi-am dat seama că a deraiat, că nu era la mijloc numai berea, era și supărarea. Tipa aceea, poate. Am încercat să-l temperez, să-l fac să plece acasă. Nimic. Mia, eu vreau să te... Pe șleau, ca și cum aș fi fost una de pe stradă sau vreo fufă de la Bamboo. Mister Bryan, nu. Nu există nu. Toate vreți, pentru asta sunteți făcute. Să desfaceți... N-o să vă redau toate mizeriile pe care le-a pus pe seama femeilor. Noroc că atunci când a devenit fizic, când a încercat să mă atingă, era prea beat pentru a mai face ceva. L-am sprijinit și l-am dus la toaletă. L-am ținut de tâmple cât timp a vomat.
Apoi l-am adus, mai mult l-am târât, în cămăruță. L-am întins pe canapea. A delirat acolo încă vreo două ore, până când a adormit. Delir a fost. Printre înjurături, blesteme, horcăieli și sughițuri, Bryan a spus o poveste. Nu știu dacă e întreagă, nu știu dacă am înțeles-o bine, dar povestea asta explică multe. Explică poate și ce s-a întâmplat în joia aceea, și ce s-a întâmplat astăzi.

Mia a sorbit și din berea lui Adi. Ștef a dat fuga la bar și a venit cu patru Heineken. Mia a așteptat, ca Ștef să nu piardă povestea. Am deschis berile.

– Povestea lui Bryan e cu iubita lui din liceu. Sweethart-ul lui, cea cu care făcuse dragoste prima dată în viață – prima dată și pentru el, și pentru ea. Jane. Jane era frumoasă, Jane era sportivă, era campioană la softball, prima în clasă, premiantă regională la eseuri, calină, grijulie cu toată lumea. Numai că, scurt timp după ce au ajuns la colegiu, unde împărțeau camera din campus, Bryan s-a îndrăgostit de computere și Jane de droguri. Se iubeau ei ca în liceu, numai că, de multe ori, Jane nu mai știa de ea. Bryan a încercat s-o dezvețe, i-a spus că în felul ăsta merge sigur spre prăpastie. Dar ea n-a avut puterea să le lase. Nu s-a lăsat dusă nici la dezintoxicare. Lucrurile s-au târât așa un timp, până când, într-o seară, venind de la un laborator, Bryan a auzit-o, din ușă, strigând, printre gemete de plăcere: Bryan, Bryan. Când a aprins lumina, Bryan a văzut mai întâi spatele unui bărbat și apoi picioarele ei, care îl încolăceau. Când l-a văzut și Jane, s-a uitat la el cu mirare și, fără să se oprească, a spus: Alt Bryan! În mintea ei amețită de droguri, Bryan era și cel care se mișca, deasupra ei, era și cel care rămăsese pironit în ușa dormitorului. Cu toate că o iubea, Bryan n-a mai putut răbda. S-a mutat în alt campus. S-a cufundat în studiu, uitând, pentru multă vreme de Jane și de orice altă fată. A mers la MIT, și-a luat diploma în ingineria calculatoarelor cu Magna Cum Laudae. Chiar atunci când a terminat facultatea, Jane l-a sunat la telefon. Era pe moarte, într-un pat de spital. Tot ce au mai putut face a fost să-și ia adio unul de la celălalt.

– Tristă poveste, a mormăit Adi. Te lasă fără suflu numai ascultând-o, d-apoi să treci prin ea. Mia, cum crezi că se leagă cu tot ce face Bryan? Cu joia despre care ne povestești, cu joia de azi? Zău dacă pricep.

– Nici eu nu prea înțeleg, i-a răspuns Mia. Atunci, după moartea lui Jane, Bryan a lucrat ca nebunul. Asta a spus-o tot în delir, în noaptea aceea în care l-am vegheat până dimineața. Asta i-a fost strategia de supraviețuire, pentru un timp. Într-un an a ajuns șef de nu-știu-ce la Microsoft. A ajuns vestit și pentru că rezolva orice problemă, dar și pentru că nimeni nu-l vedea ieșind cu vreo fată.

– Nu-mi vine să cred! Bryan și călugăr! Cum o fi ajuns la petrecărețul și Don Juan-ul de azi?

– Dane, am încercat și eu să-mi explic, a spus Mia. Chiar în noaptea aceea, când n-am dormit o clipă. Mi-era teamă să nu i se întâmple ceva. Am stat lângă el, pe un scaun, și m-am tot gândit. Am pus cap la cap frânturi din aiurelile lui. Se pare că, după un timp, s-a gândit să schimbe strategia. Nu putea să fie cu Jane, marea lui dragoste, toată viața, atunci n-o să fie cu nici o altă femeie. Pe care altă femeie ar fi putut s-o iubească la fel cum o iubise pe Jane? Și, presupunând că ar fi iubit din nou, n-ar fi fost asta trădarea marii lui iubiri? Ar mai fi fost, aceasta, unică? Așadar, ca să nu o trădeze cu una anume, a ales să fie cu toate. Mai bine zis, să facă sex cu toate, dar să nu se atașeze de niciuna. Un fel de misoginism. Într-un fel, le pedepsește pe toate femeile cu care se culcă, pentru că nu sunt Jane. Pentru că ele trăiesc și Jane nu mai este.

– Un misogin special, a adăugat Adi. Un misogin care nu evită femeile; din contră, le caută și se poartă bine cu ele. Doar că nu se atașează...

– Și totuși se răzbună pe ele, în felul lui, a spus Ștef. Un fel de răzbunare a fost și atunci când mi-a făcut figura, culcându-se cu Felicia. Dar, ai dreptate Adi, se comportă corect cu femeile. Fără ca să le producă mari daune... Și totuși, excepția mi se pare comportarea lui față de tine, Mia, în acea seară. Și acum. Atunci ți-a făcut o propunere grosolană. Acum, una și mai jignitoare.

– De aceea cred că astăzi mi-a oferit bani ca să mă culc cu el și cu voi. Ca să se răzbune pentru că nu l-am consolat atunci. Refuzul colegei voastre îl dăduse peste cap.
– După cum ne-a spus el, l-a refuzat pe moment, am lămurit-o pe Mia. A înscris ceva mai târziu.
– Ce vină aveam eu că ea îl refuzase?
– O fi fost prima și prima dată, a zis Adi. Primul refuz absolut. În stare de șoc, a tăbărât pe tine, cu măscări.
– Să vă fie clar, domnilor, eu nici dacă ar fi fost treaz și politicos, nici atunci nu m-aș fi culcat cu Bryan. Eu văd lucrurile altfel. Cred că mă cunoașteți destul de bine. Nici el n-a încercat vreo pasă până atunci. Deci și el mă evaluase cum trebuie. Repet, refuzul tipei cu șuvițe acaju îl dăduse peste cap...

– Așa par lucrurile în privința serii de atunci, am gândit cu voce tare. Atunci când s-a dat la tine și a sfârșit, beat, pe canapea. Dar cum se leagă întâmplarea de atunci cu nebunia lui de azi. Atunci, când s-a trezit, și-a dat seama că ți-a spus, în delirul lui, povestea cu Jane?

– Cred că da, a spus, gânditoare, Mia. Sunt aproape sigură. Dimineața, când i-am făcut o cafea, n-a scos o vorbă. În timp ce o bea, s-a uitat la mine de parcă i-aș fi deschis un seif plin cu secrete. Mi-a fost clar că se urăște pentru vorbăria generată de beție. Mai adaug la asta faptul că l-am refuzat. Două motive suficiente ca să se răzbune. Sau, măcar să mă umilească. De aceea mi-a pus banii pe masă azi, ca unei târfe, la bordel.

– Foarte probabil, a aprobat-o Adi. În lipsa altei ipoteze, trebuie să mergem pe ideea ta, Mia. Dar, să nu te superi, ce era în capul tău atunci când ai fost de acord cu propunerea? Că doar nu erai gata să faci sex cu noi patru! Asta exclud. Te cunoaștem prea bine. Și atunci când, goală, te-ai pus în genunchi în fața lui? Nimeni nu știa că Bryan se va ridica și va pleca, nu? Ce ar fi urmat, în mintea ta?

Mia a tăcut un minut. S-a uitat în gol, de parcă de-acolo ar fi pus, cap la cap, răspunsul.

– Nu-mi era deloc clar ce va urma. Nu-mi era clar nici ce va face el, nu-mi era clar ce gândeați și ce veți face voi și nu-mi era clar, în primul rând, ce aveam să fac eu. Poate că m-aș fi jucat cu el, ațâțându-l, pentru ca apoi să-l resping și să-i arunc banii în față. Sau, poate că aș fi mers până la capăt și m-aș fi lăsat posedată: inertă, ca o scândură. Și, la sfârșit, aș fi luat banii și v-aș fi salutat, ca o profesionistă. Și într-un caz, și în celălalt, eu cred că i-aș fi întors jignirea. Bryan ar fi primit palma pe care o merita. În oricare din scenarii, ceea ce urmăream era o terapie prin șoc: omul ăsta trebuie să se trezească. Modul lui de a a-și trăi viața nu-l duce nicăieri. Poate că nu va înțelege că asta am vrut, astăzi: să-l vindec. Poate că și voi ar trebui să-l ajutați să înțeleagă. Viața e iubire, dar nu iubire de o noapte. De aceea vă spuneam că Bryan e bolnav. E bolnav și nici măcar nu știe că e bolnav. Sau, dacă știe, nu ia medicamentul potrivit. Eu sau colega voastră sau cine știe care altă femeie – tot îl va refuza, cineva, odată. Și chiar dacă nu l-ar refuza nimeni, ce demonstrează el dând iama prin toată tabăra feminină? Poate că una dintre cele pe care le trimite la plimbare, în dimineața de după, este chiar o altă Jane. S-o caute, s-o găsească și să-și trăiască viața cu ea. O viață adevărată, nu surogatul ăsta îmbibat doar cu alcool și cu sex.

Dacă mama sau oricine altcineva în vârstă mi-ar fi spus chestiile astea, le-aș fi considerat morală. Și ar fi trecut pe lângă mine așa cum trece morala pe lângă orice tânar la 28 de ani. Dar, spuse de o fată de 22-23 de ani, câți avea Mia, sfaturile astea mi s-au lipit în minte. E drept că nu ajunsesem la nivelul de misoginism al lui Bryan, nu beam nici pe departe cât bea el, nu tratasem grosolan nici o fată – așa cum o tratase el pe Mia –, și totuși ne însușisem, toți trei, modul lui de viață. Cuvintele Miei ne arătau clar ce ne așteaptă dacă o ținem tot așa.

Adi a dat semnalul de plecare:

– Mia, hai să închizi și să mergem la casele nostre. O să vedem ce putem face pentru Bryan. Povestea cu Jane și întâmplarea din seara asta le punem toți în seif, nu?...

Și uite că mai aveam câteva ore până să vină Sfârșitul lumii și nu rezolvasem cel puțin două chestii mari: vindecarea lui Bryan și căsuța goală de pe coloana mea. Pentru boala americanului, tratamentul nu era ușor de găsit, oricum nu căzusem de acord asupra lui. Ne hotărâsem să nu-l lăsăm singur și să acționăm, ușor-ușor, întru recuperarea pacientului. De aceea Ștef și Adi erau cu el în Centrul vechi. Azi, în mod excepțional, îl tratau numai ei doi. Pe mine mă scuzaseră, ziua mamei sau Sfârșitul lumii erau motive suficient de puternice.

Oare pe unde or fi hălăduind? Pe la a câta bere vor fi fiind? Era abia 9 seara. Probabil că erau pe la prima. Poate numai Bryan să fi fost pe la a doua, a treia
Am luat telefonul și l-am sunat pe Adi.

– Amigo, mi-a răspuns el, vesel. Dacă te răzgândești, noi suntem la Charles. Pe Blănari. Au băgat suedeze. Ștef s-a ales cu un surplus. Zice că să vii, că nu-i plac sanvișurile. Dane, aici e potop, e Sfârșitul lumii! Ziua în care vin peștii! Mă rog, peștoaicele...
– Bătrâne, pupă-le și din partea mea. Se descurcă el Ștef și fără mine. Bryan cum e?
– E bine. Nu-i așa Bryan? Vezi, Dane, că ești pe speaker.
– Hello, My friend, s-a auzit, răcnind, Bryan. Auzi cum sună Sfârșitul lumii? Vrei să mori treaz?
– Take it easy, man. Ia-o încet că luni avem predare, am glumit eu. Have fun! Distracție plăcută!

Am închis. Am deschis calculatorul și am intrat pe site-ul firmei. M-am dus la lista angajaților, am notat telefonul Cezarei și imediat, ca să n-apuc să mă răzgândesc, am sunat-o. Cezara, șefa de la Marketing. Căsuța mea goală din lista To-Do.

– Bună, Cezara. Dan de la Testare, la telefon.

– Ce-i, Dane, e Sfâșitul lumii de mă suni? Ți-e frică? Dă pe Cartoon Network, sunt filmulețe cu Tom și Jerry. Eu la asta mă uit. Mori cu zâmbetul pe buze.

– Eu mă gândeam la Dublin. La 10. Vii?
– Dacă m-ai luat așa de repede, zic da. Ca să n-am timp să zic nu.
– Da și nu sunt la fel de lungi. Tot doi digiți, am glumit.
– Numai că o femeie îl are pregătit pe Nu, by default. Ca la aparatele foto: Vreți să ștergeți? Dacă nu comuți pe Da, fotografia nu se șterge, nu? Așa și noi, femeile, sărim imediat cu Nu, ca să nu comitem vreo greșeală spunând Da.
– Sunt gata să ascult și alte trăsături ale genului feminin. Dar, la Dublin, la un drink. Voi fi acolo la 10, i-am spus.
– N-o să întârzii mai mult decât întârzie, de obicei, o femeie.

Se alinta. La 10 fix a fost la Dublin. Radia. Toată un zâmbet.
– Cine te vede poate să parieze că nu va veni nici un sfârșit. De la Tom și Jerry? am întrebat-o.
Mia ne-a adus băuturile. Mie Heineken, ei Pina Colada. Am ciocnit.
– Nu mă gândeam la Tom și Jerry. Am zâmbit gândindu-mă la lista voastră.

Atac direct. Excludea ocolișurile. A continuat, aplecându-se spre mine ca și cum n-ar fi vrut să audă nimeni. Sau poate pentru a fi sigură că o aud, în zgomotul barului plin ochi:

– Mai ai numai o zi și tu ai rămas în urmă. Și nici n-o să ai timp să recuperezi. Îți mai lipsește vreun nume? s-a interesat, grijulie.
– Niciunul, în afară de al tău. Tu îmi lipsești. Nu știu dacă merit. Adică, dacă te merit. Dar ai tu inima atât de rece încât să mă lași să mă petrec din lumea asta cu temele nefăcute?
– Dane, inima mea e largă, dar e greu pentru oricine să se strecoare în ea. Apoi, e greu să mai iasă. Nu-i mai dă drumul. Ori tu, după ce-mi vei arăta cometa Halley, îmi vei chema un taxi și mă vei lăsa să petrec Sfârșitul lumii cu Tom și Jerry. Nici n-apuci să bați într-un ventricol, că imediat ești afară, în vestibul.

– Cezara, toată chestia cu lista a fost o prostie. Ne-a luat valul.
– Mie îmi spui? Curat prostie. Ți-a trebuit mult ca să-ți dai seama?
– A trebuit să-mi dau seama că n-am nici o șansă la tine după chestia cu lista. Dar lasă-mă să încerc.

– Încearcă, Dane, încearcă. De aceea sunt aici.
– Uite cum pledez. Dacă greșesc pe undeva, să mă corectezi. Maiașii nu prezic pentru mâine Sfârșitul lumii, ci sfârșitul unui ciclu. Ciclurile astea sunt lungi, sute sau mii de ani. Fiecare ciclu e altfel. E ca un salt calitativ, după ani și ani de acumulări.
– Vrei să spui că vrei să vii la mine cu acumulări cu tot? s-a încruntat ea.
– Nu, vreau să spun că mâine e un început. Poate că nu toți îl vor simți ca atare, dar eu sunt pregătit să încep ceva împreună cu tine. Ceva care să dureze mai mult decât o noapte, un week-end sau o săptămână. Ceva ce n-are nici o legătură cu lista aceea cretină. Cât despre cometa Halley...
– Așa, zi și despre cometa Halley...
– Îmi doresc s-o privim împreună, de la balconul nostru, peste exact 49 de ani, atunci când are următorul rendez-vous cu Pământul.
– Frumos. Noi doi? Numai noi doi?
– Bănuiesc că vor fi cu noi și copiii, și nepoțiii.
– Și mai frumos. Îți place Tom și Jerry?
– Îmi place tot ce îți place și ție.
– Brocolli?
– Și brocolli.
– Asta e bine, poate mă convingi și pe mine să mănânc așa ceva.
– Ce faci cu gașca? Te pierd de joi până vineri?
– Ai vrea tu. O să ies cu ei mai rar, iar când ies, ieșim de fapt. Vom fi cinci.

– Nu te deranjează faptul că Bryan m-a bifat?
– Câtă vreme n-ai plâns după el a doua zi dimineața, nu mă deranjează, i-am răspuns, prompt.
– Nici n-are ce să te deranjeze. Pe Bryan l-am refuzat. De două ori. Când a încercat a treia oară, chiar aici, la Dublin, și-a dat seama că n-are rost să mai încerce. Ca să nu se simtă prost, i-am dat voie să vă spună că a înscris, cum ziceți voi, și să mă bifeze pe lista aceea blestemată.

Aha, misterul se lămurea. Bryan trișase. Bryan fusese respins definitiv în seara aceea, de aceea se îmbătase crunt și o jignise pe Mia.

– Nu i-am dat permisiunea asta doar așa, din milă. M-am gândit nu numai la el, dar și la mine. Nu voiam să rămân singura tipă din firmă care n-are nici măcar o bifă! s-a alintat ea. Ar fi zis lumea că am vreun defect, că sunt frigidă sau cine știe ce. Așa că, de înțelegerea cu Bryan am profitat și unul și altul.

Ne-am sărutat. Un sărut lung, ca de final de film. Un sărut lung, ca înaintea unei catastrofe iminente. Un sărut lung, ca de început de ciclu maiaș.

– Unde e gașca? Poți să-i suni? Am să le spun ceva.

Zâmbea. Precis că omora bancurile. Precis că râdea înainte de a spune poanta. Acum râdea de parcă avea de gând să facă o șotie.
L-am sunat pe Adi.

– Te-ai răzgândit, amigo? s-a bucurat el. Suntem alături, la Bon-ton. Tot pe Blănari. Le arătăm suedezelor tot Centrul vechi.
– Zi-i să pună telefonul pe speaker. Și să i-l dea lui Bryan. Pune-l și tu, pe al tău, pe speaker, îmi ordonă Cezara. Și dă-mi-l să vorbesc eu.

M-am executat.

– Adi, dă-mi-l pe Bryan și pune-l pe speaker. Și stați aproape de el, ieșiți în stradă dacă e prea mult zgomot. Vrea cineva să vorbească cu voi.

I-am dat telefonul Cezarei. M-a tras lângă ea, trecându-mi brațul pe după mijloc. Zâmbea cu toată fața.

– Bryan? Aici e Cezara. Trece în listă o bifă în dreptul meu și al lui Dan. Da, ai înțeles bine. O bifă adevărată, nu din aceea, știi tu. Au auzit și Adi, și Ștef? Bun. Consideră lista închisă. Îmi pare rău, dar Dan v-a luat fața. Nu-l întrebați cum, că nici el nu știe. Nu știu nici eu. Poate că pentru că vine Sfârșitul lumii, cine știe?

Ghiocel

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!