agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 731 .



Apocallipsa
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2013-02-27  |     | 




La ei, Apocallipsa a sosit. Neinvitată. A urmărit când plecau, când veneau. Dacă erau împreună. Unde. De unde... S-a interesat prin vecini. Unde lucrează, cum stau cu banii, cu vicisitudinile. Dacă sunt oameni liniștiți ori petrecăreți ori certăreți ori hâtri. Pe urmă, ce s-a gândit ea. Hai să iau o mină de om amărât. În realitate era o duduie cu bani. Avea pregătire în domeniul economic. Șefă de promoție, master în străinătate. Probabil de pe-acolo venise cu tot felul de idei. Fusese angajată pe baza unui interviu, la o firmă importantă și, curajoasă și muncitoare, progresase rapid, în cei trei-patru ani de când se afla pe post. Se descurca foarte bine, mai ales că știa ceva limbi străine, așa încât era trimisă spre a rezolva diverse sarcini ale firmei, în afara țării. I se asigura diurna, cazarea, transportul. O aștepta un scaun rece de director de compartiment. Dar, cariera era ceea ce-și dorea cel mai mult.
S-a îmbrăcat într-o rochie scurtă cadrilată. Doamne. Numai pe vremea bunicii mai vedeai așa ceva. Acum i-aș zice camuflaj. În fine. Și-a pus o haină peticită în coate. Demodată rău. Cu buzunar la piept. Acolo, în loc de batistă, își băgase pachetul de țigări. O cipilică jerpelită din care ieșeau zulufi negri. Se vedea că e tânără, dă-o-ncolo. Da’ știa bine să se prefacă. Deh. Niște bocanci pe care abia îi ridica și făceau zgomot cât o armată. De cele mai multe ori venea cu motoreta. Trezea tot orașul. Cerul se umplea de păsări năuce. Pocneau asfaltul, copacii, casele. Totul. Un fel de creație. Când oprea motorul, se prăvălea tăcerea. Venea la vale înghițind lumea.
Se rezema de nucul cel bătrân. Scotea o țigară, o punea în colțul buzelor și făcea rotocoale care se înnodau pe crengi. Urmărea. Cine iese, cine intră. Avea niște ochi!...
Oamenii aproape că o ignorau, la început. Părea să facă parte din peisaj. Eh, o fi venit până la piață, își dădeau unii cu părerea în mintea lor. Atâta vreme cât nu arăta să fie de pe la taxe și impozite, era nesemnificativă. Treceau pe lângă, impasibili. Își vedeau de ale lor. Același drum zilnic. Aceleași fețe, aceleași neliniști care se perpetuau. Până când au aflat tot soiul de povești despre ea. Și asta nu din gură în gură, că oamenii nu mai au timp de stat la taclale. (Trec glonț unii pe lângă ceilalți. Eh, tot un fel de război. Arme cerebrale. Și se miră, după aceea, de ce au mai mulți dușmani. De ce îi seceră viața brusc și altele.) Ci, virtual. Adică, atunci când ți se pare că ești persoană globală, dar, de fapt, ești singuraticul marelui glob. De atunci, ba o văd, ba nu o văd, ba o cunosc ei foarte bine, ba nu au habar. Ba că vine azi, ba că vine la anul, și uite-așa. Însă, nu s-ar zice că ar fi fost cineva așa de curios să o cunoască.
Hi! Sunteți de aici?! Caut și eu o locuință. Confort redus. De închiriat. Știți cumva? Da, la etaj. E o pereche. Cam de vârsta dumitale. Stau rău cu banii în ultima vreme. Am auzit certuri. Că la bloc și pereții au urechi. Probabil că nu mai fac față pretențiilor crizei. Or fi pe-acasă?! (Întreba doar așa, pentru că, de fapt, avea idee despre cine e vorba). A, nu. Sunt la lucru acum. După ora 16 încercați. Dar aveți interfon și... Nu vă faceți probleme. Copiii de pe scară ies la joacă. Vă ajută ei cumva. Aham. Ok, mersi frumos. Zi bună! Domn’e, mă înnebunește chestia asta. De unde să fie așa de bună?! Lumea asta este o fabrică de mecanică. Scârțâie din toate percutoarele... Și miroase a rugină...
Ora 16. Bună ziua. Știți, sunt... Caut... Aveți idee?!... A intrat în vorbă cu tinerii. Au fost de acord să o primească în apartamentul cu două camere. Cu plata în avans. Ea s-a plâns că nu poate acum, că trebuie să-și găsească un job, măcar o lună să o amâne. Are niște promisiuni la o firmă de ardere a deșeurilor. Știți, am toate atuurile. Carnet de șofer, o limbă străină la perfecție, maxim douăzecișicinci. Vă ajut în gospodărie, până una alta.
Și a trecut la acțiune. S-a instalat ca la ea acasă. În sufragerie. Căștile la ureche și laptopul pe genunchi. Chipurile, își făcea cv-uri, căuta de lucru. Dar, de fapt, sub pseudonume, conversa cu proprietarul până la ore târzii. Aproape că nu mai putea omul să se trezească, a doua zi, să meargă la serviciu. Soția observa cu stupoare căderea în singurătate. Era o prăbușire de turn. Se alegea praful de relația lor. De viață, de agoniseală. Totuși, chiriașa părea o tânără pașnică. Deloc agresivă. Politicoasă. Mai și zâmbea. Un fel de picătură de arsenic diluată în ceai verde...
Disensiunile s-au întețit. Lipsa banilor. Cheltuiești prea mult. Ba nu. De ce ținem Apocallipsa la noi dacă nu-și achită chiria? Gata. Fiecare cu banii lui. Aha. Ai grijă să nu te dea afară de la serviciu. Să te văd atunci. Ce faci? Bine, bine, o să-i zic. Dar nu a întreprins nimic. Că-i cam făcea ochi dulci. Și mereu aducea argumente că nu poate, mai cere o amânare și încă una. Și nu mai puteau scăpa de ea. Până s-au despărțit. Au împărțit lucrurile. Au dat viața pe din două. Asta e a ta. Asta e mea. Nici nu s-au mai văzut. Apocallipsa a mai stat acolo o vreme, apoi și-a căutat altă locație.
Nerușinata stătea de vorbă cu oricine. Tânăr, bătrân. Se băga în seamă. Azi așa, mâine așa, toată lumea începuse să se dumirească cine mi-era Apocallipsa. Găsea diverse pretexte să intre pe făgașurile sufletești. Până să se prindă oamenii de ceea ce voia cu adevărat, ea își și făcea treaba. Și, se cam temeau de ea. Că, pe unde nimerise, lăsase jale. Divorțuri. Șomaj. Boli. Crime. Etnobotanice. Faliment. Dezastru, ce mai!
Pe la voi a trecut Apocallipsa?! (Se întrebau oamenii în schimb de experiență.).
În mijlocul unei găști, o puștoaică îmbrăcată cu o fustă cadrilată și un chipiu așijderea, pătrunde cu o față radioasă. Give me five!

(27 feb. 2013)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!