agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1863 .



Crâmpei de duminică
proză [ ]
...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ardagast ]

2012-07-15  |     | 




Vânzătoarea de pantofi întârzia. Poate ăsta era motivul pentru care ploaia anunțată la radio nu-și făcea simțită prezența, doar norii răzleți croșetau un joc de lumini și umbre spre mulțimea din târg. Deasupra canalului, roteau pescăruși gălăgioși în așteptarea bucăților de pâine aruncate de pescari drept nadă pentru obleți.
Când ea sosi, în sfârșit, marfa lui era deja întinsă pe o bucată de rafie țintuită cu pietre strânse de la picioarele trecătorilor atenți doar la bălți. Își etalase nimicurile în față pentru a fi mai lesnicios remarcate și cercetate de clienți. Mai în spate așezase samovarul proaspăt lustruit cu o bucată de fetru și casca de oțel cu urma unui ricoșeu de glonț. Pentru a-i crește valoarea în ochii amatorilor de vechituri , lipise un cartonaș pe care era scris: „Cască originală cu poveste”. Era mândria lui de anticar de duminică. De aceea ezita s-o vândă.
Ea veni cu lacrimi în ochi, aducând și amenințarea ploii; fusese deja taxată de un cerber în uniformă, cu biletele deja tăiate. O urmări cum face risipă de oftaturi, înșirând în neștire pantofii desperecheați și fără șireturi. Nu-și vorbeau, dar între ei era o înțelegere tacită de a se ajuta reciproc. El o ajuta să împingă pe dig căruciorul încărcat, iar ea îi păzea marfa și găsea clienți pentru marfa lui, câtă vreme el rătăcea prin târg sau pierdea vremea bând ceai.
La apariția potențialilor cumpărători, își promova mai întâi casca dând detalii asupra autenticității ei. Flutura sub ochii lor mirați o hârtie îngălbenită de vreme, în care era scrisă cu tocul o poveste despre soldatul care o purtase. Era moștenire de la bunici. O auzise de nenumărate ori și, poate de asta, nu făcea efortul să-i descifreze scrisul mărunt, cu literele parcă neteminate și vădita intenție de a comprima relatarea pe o singură pagină.
Ca în fiecare duminică, se așeza cât putea mai comod în șaua triciclului. De acolo, admira urmele de tinerețe ale vecinei, compătimea eforturile ei inutile de a părea cochetă în ciuda sărăciei, se cufunda în visare la auzul vocii ei alterate de tutun și-i număra foștii iubiți după numele pomenite într-o ghirlandă de bocete. Nu se putea obișnui cu tatuajul ei din zona sacrală, atunci când se apleca pentru a-și ordona pantofii, iar pantalonii cu talie joasă dezveleau indicii ale unei altfel de vieți.
Plictisit de lipsa de interes a trecătorilor ce grăbeau spre șirurile de scutere și mașini, își drese glasul, atrăgându-i atenția asupra plecării lui. Fără să spună nimic, ea îi luă locul pe șeaua triciclului. Din mers, trecu în revistă chipurile vânzătorilor cunoscuți . Mai toți încercau să profite de puținele ore în care târgul era aglomerat. Răscoleau în mormanele de piese ruginite, negociau la sânge fiecare obiect sau urmăreau invidioși succesul competitorilor. Marfa părea mereu aceeași , de parcă miile de oameni, ce frecventau târgul săptămânal, nu cumpărau nimic.
Se opri la vânzătorul ușilor cu vitralii, îl întrebă de sănătate și, fără să fie băgat în seamă, înclină una dintre ele spre soare. Iarba prăfuită prindea viață în jocul razelor filtrate de sticla colorată. Modelele geometrice își pierdeau perfecțiunea, deformate de unghiul de refracție al luminii. Văzută prin sticla colorată, lumea se metamorfoza, își pierdea consistența. Siluetele se uneau în ritualuri haotice, unduiau reptilian sau prindeau aripi. Se scăldau în noroiul de culoarea opalului. Chipuri hâde se plimbau printre monștrii de mucava. Pietricelele deveneau semințe; erau ciugulite de porumbeii cu solzi de siliciu și folosite drept jaloane pe cărarea întortocheată ce urca spre cer. Un copil coborî de pe un funigel uriaș și se apropie să-l privească prin vitraliu. Avea sprâncene din măciulii de papură. Din fildeșul dinților îi izvorau viermi de mătase, orbitele ochilor erau umplute cu frunze uscate, iar capul îi era acoperit de un fuior de larve de chironomide. Vitraliul condensa aburii răsuflării copilului în sânge. Văzute de aproape, nervurile de plumb prindeau viață, cucereau lumea închipuită, întrerupeau ițele vizuale dintre el și copil și chemau ploaia. Se smulse din contemplare; zarva obișnuită a târgului își recăpăta intensitatea. Dincolo de ușă copilul stătea cu mâna întinsă; cerea pomană.
La primii picuri de ploaie, când umbrelele înfloriră, își aminti povestea soldatului împușcat în râu. Ar fi vrut să se avânte în apele înșelătoare ale canalului și să reia acel drum întrerupt de moarte. Renunță la ceai și se întoarse. Vânzătoarea plângea citind povestea. Sub ochii ei, cuvintele se topeau, dispăreau pentru totdeauna. Casca era vândută.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!