poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2048 .



Gulagul din umbra palmierilor (I.3)
proză [ ]
Locatarii casei "Gulag" din Casablanca. Un sofiot cu strămoși valahi, un colaborator, la recomandarea clarvăzătoarei Vanga, al Securității de Stat, un cititor al disidentului Gheorghi Makarov

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dorarab ]

2012-04-11  |     | 



Ivan Petrovici Asan s-a născut pe 26 august 1948, exact la doi ani după ce primul ministru Ivan Ivanovici Bagrianov a declarat neutralitatea Bulgariei și, concomitent, a trimis o delegație la Cairo, pentru a începe convorbiri separate de pace cu Marea Britanie și Statele Unite, care să permită intrarea trupelor acestor state prin frontiera cu Grecia, înainte ca Armata Roșie să invadeze țara, trecând Dunărea dinspre România. Dar, de ce se temeau oficialitățile sofiote nu au scăpat. Pe 2 septembrie 1944, la presiunea Partidului Muncitoresc Bulgar, s-a format un nou guvern condus de Konstantin Vladovici Muraiev, membru al Partidului Uniunea Populară Bulgară, care, imediat, pe 5 septembrie a abolit toate legile antisemite, iar pe 8 septembrie a declarat război Germaniei hitleriste. De parcă nu ar fi fost destul, pe 5 septembrie Uniunea Sovietică a declarat război Bulgariei. Pe 9 septembrie, când Armata Roșie întrase deja în nord-estul țării, Frontul Patriei (format din Partidul Muncitoresc Bulgar, Partidului Uniunea Populară Bulgară, Partidul Social-Democrat Bulgar, aripa largă, și gruparea militară "Zveno") a venit la putere, formând un nou guvern condus de generalul Kimon Gheorghiev Stoianov, membru "Zveno". Până în 1989, acest eveniment a fost denumit de oficialii vremii drept revoluție, după care a fost reconsiderat, devenind lovitură de stat.

***

Petar Kaloianovici Asan, tatăl lui Ivan, se mândrea că este de spiță nobilă, din neamul Asăneștilor. Într-o zi, când tocmai se întorsese de la Veliko Târnovo, capitala celui de Al Doilea Þarat Bulgar între 1185 și 1393, unde fusese făcut pionier într-un cadru festiv, Ivan și-a auzit tatăl vorbind despre istoria familiei:
- Printre strămoșii familiei noastre se numără și țarii celui de Al Doilea Þarat Bulgar.
- Ce sunt țarii?
- Þarii au fost conducătorii unor state slave. Numele de țar vine de la Caesar, un împărat care a domnit acum circa două mii de ani la Roma, capitala Italiei de azi. Al Doilea Þarat Bulgar, denumit și Þaratul Vlaho-Bulgar, a existat între anii 1185 și 1396, având primii țari pe frații Asănești: Ivan, Petru și Kaloian, care au domnit în această ordine. Ei au fost de origine valahă.
- Valahia este o țară?
- Valahia a fost o țară vecină cu Bulgaria, la nord de Dunăre. S-a numit în unele documente Ungrovlahia, dar și Muntenia sau Þara Românească. În prezent este o provincie în cadrul României. Þaratul Vlaho-Bulgar, așa cum reiese și din denumire, a cuprins și Valahia. O dovadă a acestui fapt este și existența numai în Bulgaria și România a tradiției de a purta mărțișor.
- Numai în Bulgaria și România?
- În țara noastră mărțișorul este un simbol al norocului. Pentru a avea baftă în acel an, oamenii care primesc mărțișorul trebuie să-l poarte la piept începând din 1 Martie, până când văd prima barză, după care îl agață într-un pom. Dar, numărul berzelor s-a diminuat și, implicit, probabilitatea de a vedea o barză a devenit atât de mică, încât există riscul ca unele persoane să poarte la piept mărțișorul până la… primăvara următoare, cu alte cuvinte să rămână nenorocit tot anul. Din acest motiv această datină a fost modificată corespunzător, în sensul că mărțișorul trebuie purtat la piept numai până când oamenii întâlnesc un pom înflorit. Atunci se agață mărțișorul de pomul respectiv și gata, norocul este asigurat până la primăvara următoare.
- De ce mărțișorul are firul format din două fire, unul alb și unul roșu?
- Explicația este legată de un țar din neamul Asăneștilor și anume Ioan II, care a domnit între anii 1218 și 1241. Victorios în bătălia de la Klokotnița din 1230 contra despotului Teodor Lucas al Epirului, țarul a dorit să transmită celor dragi vestea că este rănit. De aceea, el a înmuiat din loc în loc un fir alb în sângele lui, după care l-a legat la gâtul unui porumbel călător. Aspecte ale faptelor de arme ale acestui țar se găsesc pictate în Biserica "40 de martiri" de la Veliko Târnovo, care a fost capitala Þaratului Vlaho-Bulgar.
- În România mărțișorul are aceeași semnificație?
- În România mărțișorul reprezintă declarația unui sentiment de iubire simbolizat de culoarea roșie, precum și deosebit de pur prin culoarea albă.
- Þarii Asănești au fost valahi?
- Părerile sunt împărțite între origini valahe și bulgare. Dar, în familia noastră se vorbește bine românește, deoarece Kaloian Borilovici Asan, bunicul tău, a studiat medicina la București.
- La București?
- La București, încă de pe 1 octombrie 1857, a luat ființă Școala Națională de Medicină și Farmacie din Principatul Valahia. Pe 12 noiembrie 1869 a luat ființă Facultatea de Medicină în cadrul Universității din București, prima facultate de acest gen din România, noua denumire a Principatelor Unite, începând cu 10 mai 1866. Bunicul tău a început să studieze medicina pe 12 octombrie 1903, când a fost terminată clădirea principală, odată cu inaugurarea statuii lui Carol Davila, medic român de origine franceză, fondatorul acestei instituții.
- De ce a plecat bunicul tocmai la București ca să studieze medicina și nu s-a oprit la Sofia?
- Din mai multe motive. În primul rând, Facultatea de Medicină de la Sofia, prima din Bulgaria, s-a deschis mult mai târziu, pe 30 noiembrie 1917. În al doilea rând, Bucureștiul se bucura de un foarte bun renume privind calitatea învățământului. Apoi, capitala României este mai aproape decât, să zicem, Moscova sau Parisul. De asemenea, nu în ultimul rând, bunicul tău s-a gândit că va învăța repede limba română, deoarec avea un vocabular bogat de cuvinte valahe, transmise în familia noastră din moși-strămoși, el fiind din neamul Asăneștilor, nu-i așa?
- Ce limbă se vorbea în Valahia de pe timpul Þaratului Vlaho-Bulgar?
- Un amestec de limbă latină cu multe cuvinte dacice, slavone, maghiare și cumane.
- Ce alfabet se utiliza în acea perioadă în Valahia?
- Alfabetul chirilic, care a fost folosit până pe 10 februarie 1860, când a fost înlocuit cu alfabetul latin, una dintre multele reforme inițiate de Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Unite.
- De ce acest alfabet se numește chirilic?
- Deoarece a fost întocmit în 855 de cărturarul Chiril, pornind de la alfabetul glagolitic, un alfabet mai vechi, bazat pe literele mici ale alfabetului grec.
- Este vorba de Chiril pe care îl serbăm în fiecare an, pe 11 mai, în așa-numita zi a fraților Chiril și Metodius, pe care noi îi considerăm bulgari?
- În această zi ei sunt serbați în toate calendarele ortodoxe, iar, începând de pe 14 februarie 1880, Papa Leon XIII i-a menționat în calendarul romano-catolic.
Cei doi au plecat în Câmpia Panonică și Boemia, creștinând populația de acolo. De aceea, biserica ortodoxă de rit rus îi consideră "egali cu apostolii".
Dialogul a încetat, deoarece Ivan nu a mai pus nicio întrebare. Avea nevoie de un timp pentru asimilarea celor discutate.

***

Maria Tocomerovici Asana, născută Huhurez, mama lui Ivan, avea o biografie pe care Ivan a înțeles-o mult mai târziu. Odată, pe când începuse să plătească cotizația de comsomolist, el a avut o discuție provocată de mama sa, care i-a rămas bine întipărită în minte:
- Tatăl meu, Tocomer Huhurez, a fost cetățean român, locuind la Horezu, localitate vestită în România pentru vasele de lut smălțuit, frumos colorate, la care motivul decorativ principal este cocoșul. El a ajuns în Bulgaria ca voluntar, ca urmare a Decretului de Mobilizare Generală a Armatei din 20 iunie 1913, semnat de regele Carol I și de primul ministru Titu Maiorescu. Apoi, pe 10 iulie, România a declarat război Bulgariei, care deja, prin regele Ferdinand, declarase război Greciei și Serbiei, pe 16 iunie 1913. Urmare a semnării Păcii de la București din 10 august din același an, România a obținut Cadrilaterul. Tatăl meu a ajuns cu armata la Balcic, unde a rămas vrăjit de frumusețea litoralului Mării Negre. Acolo a cunoscut-o pe Sofia, o bulgăroiacă, de care s-a îndrăgostit, așa că după demobilizare, el nu s-a mai întors la Horezu. S-a angajat imediat la un român bogat, venit din București pentru a construi o pensiune pe malul mării. S-a căsătorit cu Sofia pe 10 octobrie 1914, în ziua când a decedat regele Carol I, despre care regina Elisabeta spunea că este atât de devotat obligațiilor statale pe care le avea, încât "își poartă coroana și în somn". M-am născut pe 8 august 1920, când, coincidență notabilă, a apărut pe lume și Mircea Grigore Lambrino, fiul prințului moștenitor Carol și Ioana Maria Valentina Lambrino, cunoscută ca Zizi Lambrino.
- Zizi Lambrino?
- Zizi Lambrino a fost fiica generalului Constantin Lambrino și a Euphrosinei Alcaz, oameni bogați, de viță nobilă. S-a căsătorit la Odessa pe 31 august 1918 cu prințul Carol, care practic dezertase de pe linia frontului la inamicul rus. Părinții lui, regele Ferdinand și regina Maria, nu au știut nimic de această aventură, s-au trezit în fața faptului împlinit. Pe 8 ianuarie 1919 un tribunal bucureștean a considerat această căsătorie nulă, astfel că Mircea Grigore Lambrino a fost considerat copil nelegitim, fiind născut după anularea căsătoriei. Ai înțeles?
- Am înțeles că atât Bulgaria cât și România au avut câte un rege cu numele Ferdinand.
- Regii din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen nu aveau voie să se însoare cu românce, ci numai cu prințese străine, de aceea a fost anulată prima căsătorie a prințului Carol. Când m-am născut, tatăl meu a insistat să mă numesc Maria, în onoarea reginei Maria, supranumită de popor "Mama Răniților". Întâmplarea a făcut să o cunosc bine pe regină în 1924, când a venit la Balcic însoțită de un pictor, numit Alexandru Satmari, dacă nu mă înșel. Era o femeie de o frumusețe rară, cu ochi albaștri și un păr ca spicul de grâu. S-au cazat la pensiunea noastră. După câteva zile a venit și prințul Alexandru Barbu Știrbei, descendent din familia domnitoare Brâncoveanu, un om stilat, ca un englez, pe care regina îl sorbea din ochi. Se spune că prințul Mircea și prințesa Ileana, cu ochi negri, nu ar fi copiii biologici ai regelui Ferdinand, cu ochi albaștri, ci ai prințului Știrbei, cu ochi negri.
- Mamă, eu am ochii albaștri, iar tu și tata aveți ochii negri.
- Tu ai ochii mamei mele.
- Povestește-mi despre Balcic.
- În 1925, la ordinele reginei Maria, a început construcția palatului de la Balcic, terminat în 1936. Tatăl meu s-a angajat ca portar la palat, iar mama mea ca bucătăreasă. Ne-am mutat în două din camerele construite deasupra porții, denumită vila "Ghereta santinelei". Acolo am avut o copilărie fericită într-un decor de vis.
- Parcă îmi povestești un basm. Nu te opri!
- Palatul, denumit de regină și “Cuibul Liniștit”, este, de fapt, o vilă mai mare cu pereții albi, acoperită cu țiglă roșie, fiind dominată de un minaret. Este ridicat aproape de mare, de cealaltă parte a plajei, pe trei terase, combinând stilul maur, mediteraneean și al caselor din Cadrilater. Interiorul palatului este extrem de modest, cu pereții văruiți în alb, uși masive din lemn sculptat, mobilă puțină. Baia este placată cu marmură, având o cadă cioplită în piatră. Domeniul este întins pe 35 de hectare. În final, el cuprinde mai multe elemente constructive, pe care le voi menționa în ordinea pe care o urmau toți invitații, un ritual impus de regină: 1. vila "Ghereta santinelei", 2. "Fântâna de argint", 3. "Grădina lui Allah", 4. vila "Săgeata albastră", 5. colțul "Magnolia", 6. piscina "Templul apei", 7. capela "Stella Maris", 8. "Izvorul sfânt", 9. "Grădina Ghetsimani", 10. aleea "Valul albastru", 11. "Digul", 12. "Curtea englezească", 13. "Cascada", 14. "Puntea suspinelor", 15. vila "Moara", 16. vila "Salon", 17. "Aleea vinului", 18. "Tronul reginei Maria", 18. "Aleea secolelor", 19. "Grădina labirintului", 20. "Mormântul reginei Maria", 21. vila "Gutman", 22. vila "Suita". În prezent palatul este monument de patrimoniu cultural al țării noastre, iar domeniul a fost transformat în grădină botanică. Biletul costă câteva leve. Cine aruncă un ban în "Fântâna de argint" i se va împlini o dorință.
- Mamă, aș dori să vizitez palatul într-o zi.
- De ce?
- Ca să arunc un ban în "Fântâna de argint".
- Pot să știu și eu ce dorință vrei să ți se îndeplinească?
- Să lucrez ca profesor într-o țară din Africa, a răspuns băiatul, surprinzând-o pe maică-sa.
- De ce?
- Numai așa voi avea destui bani pentru a vedea lumea. Mi-ar plăcea să ajung în America, dar și în China.
- Când vei vizita palatul de la Balcic, pe partea laterală a scării care duce la capela "Stella Maris" să nu uiți să cauți o placă ascunsă de iederă, unica inscripție în românește, aproape ștearsă de intemperii, care menționează că palatul a aparținut reginei Maria.
- Mai povestește-mi despre Balcic.
- Regina Maria nu se află înmormântată la Balcic. Corpul ei se găsește într-o criptă a Bisericii Episcopale din cadrul Mânăstirii Curtea de Argeș, acolo unde se găsesc mormintele regilor Carol I și Ferdinand I. Dar, din păcate, inima ei nu și-a găsit liniștea nici după moarte. Dorința reginei a fost ca inima ei să fie pusă într-o casetă de argint, care să fie înzidită în peretele capelei "Stella Maris". Când România a pierdut Cadrilaterul, inima ei a fost mutată în castelul din Bran, care a aparținut prințesei Ileana, pentru ca, după ce regele Mihai a fost nevoit să abdice, prețioasa casetă să ajungă într-o magazie din subsolul Muzeului Național de Artă din București.
- De ce a dorit regina Maria ca inima ei să rămână la Balcic?
- Palatul de la Balcic a fost idea ei, l-a iubit ca pe un copil, oricum mai mult decât pe Carol II, care o ura datorită presupuselor aventuri ale ei cu prințul Știrbei. Acolo ea a organizat, încă din 1926, Universitatea Liberă "Coasta de Argint", unde au ținut conferințe intelectuali de marcă ai epocii: Jean Bart, Gala Galaction, Nae Ionescu, Nicolae Iorga, Mihail Jora, Cezar Petrescu, Ion Pillat, Ion Marin Sadoveanu, Pamfil Șeicaru, Tudor Vianu și mulți alții. Istoricul Nicolae Iorga mi-a făcut o impresie extraordinară. Cu barba lui lungă, care compensa chelia largă, avea o figură plină de prestanță, de patriarh. Într-o zi, stătea singur în cantina-restaurant, iar eu debarasam masa. El a început să mă întrebe cum mă cheamă, unde m-am născut, cine sunt părinții mei, deoarece, zicea el, îl interesează cum au fost păstrate obiceiurile romane în zonele rurale. Când i-am spus că numele de fată este Huhurez, că tatăl meu este din Horezu, iar că bunicul dinspre tată avea prenumele Tocomer, Nicolae Iorga și-a mângâiat barba și ridicând un deget, mi-a ținut o scurtă conferință.
- Ce ți-a spus?
- Nu am înțeles prea bine, doar am reținut că Horezu este denumire cumană, iar Huhurez și Tocomer sunt nume cumane.
- Adică familia noastră are origini cumane.
- Mi-a mai spus că pe tatăl lui Basarab I, întemeietorul Valahiei îl chema Tocomer.
- Adică Basarab I a fost cuman?
- Þin minte că Nicolae Iorga mi-a spus textual: "Basarab înseamnă în cumană fie «Izbăvitor», fie «Tatăl Cuceritorului». Poporul român, cu origini daco-romane, a avut o capacitate extraordinară de asimilare a popoarelor migratoare, inclusiv a cumanilor, care, după ce s-au așezat în spațiul carpato-danubiano-pontic, și-au pierdut limba lor și s-au creștinat în marea lor majoritate. Basarab I a fost conducătorul providențial, cu origini cumane, care a grăbit închegarea ca stat a Valahiei".
- Regina Maria a avut origini străine?
- Regina Maria a României s-a născut pe 29 octombrie 1875, în Kent, lângă Londra, și a decedat pe 18 iulie 1938, la Sinaia. Ea a fost fiica ducelui Alfred de Saxa Coburg și Gotha, cel de al doilea fiu al reginei Victoria, iar mama sa a fost Marea Ducesă Maria Alexandrovna, unica fiică a Þarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Privitor la acest aspect, îți voi citi din testamentul de suflet redactat chiar de regină încă din 1933, pe când era la Balcic: "Þării mele și Poporului meu, când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniștea mormântului. Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără și neștiutoare, însă foarte mândră de țara mea de baștină, și am îmbrățișat o nouă naționalitate, m-am străduit să devin o bună Româncă. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește, abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate că de mine vă veți aminti, deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt; mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută."
- Mamă, de unde ai tu acest testament?
- Eram o copilă și regina Maria m-a văzut jucându-mă lângă vila "Ghereta santinelei". M-a rugat frumos să citesc cu glas tare ciorna testamentului de suflet pe care tocmai îl redactase. Vroia să audă cursivitatea frazelor. Era foarte exigentă în tot ceea ce făcea. Drept mulțumire, mi-a făcut cadou această ciornă câteva zile mai târziu. Iar eu am păstrat-o ca pe un suvenir de suflet al copilăriei mele fericite, de la Balcicul interbelic.
- Mamă, mă gândesc încă de pe acum să-mi aștern pe hârtie viitoarele mele impresii de călătorie în Africa, unde sper să lucrez ca profesor. Dar nu știu dacă voi ajunge să iubesc o țară străină tot atât de mult sau măcar la jumătate din iubirea reginei Maria față de România, așa cum reiese din testamentul pe care mi l-ai citit.

***

Familia Asan avea o casă de vacanță risipită pe colinele și povârnișurile din Kovacevici, localitate aflată în districtul Pernik, pe valea pârâului Svetlia, la 45 kilometri depărtare de Sofia. Acolo se deplasau Asăneștii vara, în perioada concediilor. Casa era tradițională, cu două caturi, cu structura de rezistență din lemn, iar pereții din piatră, văruită în alb, acoperită cu olane grele, cărămizii, orientată cu fața spre răsărit, cu un cerdac larg, din lemn, unde seara bărbații întindeau saltele din fân pentru a se bucura de un somn adânc în aerul tare al munților învecinați Rila și Rodopi. Scara pentru accesul la etaj era afară, la un capăt al cerdacului. Lemnul vechi scârțâia lung la fiecare pas. Edificiul era împrejmuit de un gard înalt, din scânduri groase, etanșe, pe capetele cărora se înălțau, bătute în cuie, cruci negre, nu mai lungi de un cot, având numele răposaților familiei, scrise cu litere albe, destul de mari pentru a fi vizibile de pe uliță - obicei lugubru, prin excelență bulgăresc, nu pe placul Asăneștilor. Casa se afla pe o ridicătură a curții, de unde se vedea aproape tot satul, mai bine zis, se întrezăreau olanele acoperișurilor în marea de un verde viguros, formată de coroanele merilor, perilor, nucilor, prunilor, corcodușilor, caișilor, piersicilor, zarzărilor – un peisaj paradiziac, când fructele ajung în pârg. De la poartă până la casă era o cărare cu piatră cubică mărginită de tufe îngrijit tunse de trandafiri, care umpleau văzduhul de parfum. Ulița din fața casei, ca toate celelalte din Kovacevici, era mărginită de arbori fructiferi, întregind impresia de localitate-livadă.
Kovacevici a devenit notorie, fiind localitatea unde s-a născut pe 18 iunie 1882 Gheorghi Mihailovici Dimitrov, personalitate emblematică a mișcării comuniste bulgare și internaționale. Kaloian Borilovici Asan, bunicul lui Ivan l-a cunoscut bine pe viitorul lider al Bulgariei. Între ei a existat o rivalitate ca între copii. Cel mai mult se ciondăneau când jucau "nucile", un fel de bowling rustic. Fiecare punea un număr egal de nuci, de obicei câte trei, într-un cerc trasat cu un băț în colbul uliței. Bila era o nucă învelită cu un strat de smoală pentru a deveni mai sferică, umplută cu pietricele mici pentru a avea inerție suficientă și să scoată cât mai multe nuci din cerc, care intrau în posesia celui care le țintise. Micul Gheorghi, de obicei, nu ieșea câștigător, dar făcea un scandal monstru, cerea nucile pierdute înapoi, pe motiv că el provine dintr-o familie săracă, de opt frați, în numele unei "echități sociale". De atunci Kaloian Borilovici Asan a început să aibă despre Gheorghi o părere proastă, pe care nu a avut motive să și-o schimbe mai târziu. "Este un filorus convins", spunea el. Pe 22 noiembrie 1946, când fostul lui partener de joacă a ajuns prim-ministru al Bulgariei, păstrându-și totodată cetățenia sovietică, Kaloian Borilovici Asan, a exclamat în fața soției: "N-am spus eu? Gheorghi este un filorus până-n unghii, și ce unghii! Nu va renunța niciodată la cetățenia rusă." Pe 2 iulie 1949, când Gheorghi Dimitrov a decedat în sanatoriul din Barviha de lângă Moscova, tatăl lui Ivan a mai exclamat o dată în fața soției: "Moscova a căutat, Moscova a găsit!"
După venirea la putere a lui Todor Hristov Jivkov, pe 4 martie 1954, care a permis critici voalate la adresa marelui lui predecesor comunist, metodă comună tuturor liderilor din țările partidului unic, bunicul lui Ivan obișnuia să vorbească despre Gheorghi Dimitrov citând un paragraf din nuvela "Să te ferească Dumnezeu de orbul care a început să vadă!" de Aleko Konstantinov: "Nu pe orbul adevărat, care și-a recăpătat vederea, îl disprețuiește bulgarul, ci pe cel care s-a ridicat din noroi datorită întâmplării, cel care parvine fără scrupule, pe cel ajuns într-o situație înaltă, dar pe care o murdărește prin însăși prezența lui". Mult mai târziu, a auzit la postul de radio "Europa liberă" un comentariu, care i-a întărit convingerea că Gheorghi Dimitrov, în calitatea sa de secretar general al Comitetului Executiv al Internaționalei Comuniste, l-a susținut pe Stalin în Marea Epurare din rândurile Partidului Comunist al Uniunii Socialiste: "Pe 7 noiembrie 1937, la o recepție organizată în vila comisarului poporului pentru apărare, Kliment Efremovici Voroșilov, «Cel mai mare sac cu rahat din armată», în opinia lui Nikita Sergheevici Hrușciov, la care a participat și Dimitrov, Stalin a luat cuvântul și a spus răspicat: «Noi am unit statul într-o așa mare măsură încât, dacă o parte din el s-ar separa, ar fi dăunător nu numai statului nostru, ci ar duce la subjugarea acelei părți de către forțe străine. De aceea, oricine încearcă să distrugă unitatea statului socialist, oricine încearcă să separe o parte sau o naționalitate, acel individ devine un dușman jurat al statului și popoarelor U.R.S.S. Iar noi vom distruge un asemenea dușman, fie el și un vechi bolșevic, îi vom distruge tot neamul, toată familia. Vom distruge fără milă pe oricine care, prin fapte sau prin gânduri – da, și prin gânduri – amenință unitatea statului socialist»."
"Dar, ce, bulgăroaicele noastre sunt urâte?", se întreba retoric bunicul lui Ivan, ori de câte ori venea vorba despre faptul că Gheorghi Dimitrov s-a căsătorit de două ori, de fiecare dată cu străine: cu sârboaica Marietta Stankova, care a decedat în 1933, și, apoi, cu cehoaica Roza Iulievna. "La cât iubește el Rusia, mă mir că Dimitrov nu s-a însurat cu o rusoaică! S-a temut, oare, că Stalin, îi va băga o NKVD-istă în pat?", mai continua el.
Cât privește faptul că Tribunalul Suprem din Germania, "Reichgericht", în timpul procesului din perioada 21 septembrie – 23 decembrie 1933, l-a considerat nevinovat pe Gheorghi Dimitrov, că nu el ar fi participat la incendierea de pe 27 februarie 1933 a clădirii Parlamentul din Germania, Kaloian Borilovici Asan avea părerea lui neclintită: "De mic el era un încurcă lume, nu era îndemânatic, doar gura era de el. Sunt convins că nu el a dat foc «Reichstag-ului», ar fi fost peste puterile lui".
Într-o zi de sfârșit de copilărie, când i se cristalizase o mare pasiune pentru istorie, Ivan a vrut să știe mai bine ce a însemnat Cominternul, pentru că propaganda vremii repeta cu ostentație faptul că Gheorghi Dimitrov, cel mai… dintre fiii Republicii Populare Bulgare, a fost conducătorul acestei organizații internaționale. L-a întrebat pe Kaloian Borilovici Asan, bunicul atotștiitor:
- Ce înseamnă Comintern?
- Întrebarea ta este foarte grea, iar răspunsul este lung. Mai întâi să-mi spui dacă știi cine a fost Lenin, ca să îmi dau seama la ce nivel de cunoaștere ești în domeniul politic.
- Știu. Vladimir Ilici Lenin a condus Marea Revoluție Socialistă din Octombrie în Rusia.
- Răspunsul este promițător. Voi încerca să-ți răspund în cuvinte cât mai puține. Dacă nu înțelegi ceva, să mă întrerupi, să mă întrebi.
- Da, bunicule, te ascult.
- Nu chiar acum. Mai întâi am o rugăminte.
- Care?
- În timp ce eu îți răspund la întrebări, tu să mă însoțești într-o plimbare "per pedes" până la baza turistică "Aleko" de pe Vitoșa.
- Bine, bunicule, s-a făcut!
Peste câteva zile, într-o duminică însorită de aprilie, bunicul septuagenar, dar încă drept, neîncovoiat sub povara anilor, înarmat cu un baston, protejat de o pălărie de soare, și nepotul fremătând de nerăbdare și de energie, ambii încălțați cu teniși "made in China", au plecat la drum. Au luat autobuzul până la complexul de locuințe "9 Septembrie", blocuri cenușii, netencuite, cutii din beton, ușor de confundat cu cele de la periferia oricărei urbe sovietice. De acolo au luat la pas trotuarul șoselei largi, care străbate cartierul balnear Boliana. Ivan a reluat întrebarea:
- Ce înseamnă Comintern, acest cuvânt cu sonoritate de struțo-cămilă?
- Comintern este abrevierea de la a III – a Internațională Comunistă, o organizație înființată la dorința expresă a lui Lenin, în timpul lucrărilor Cogresului I, care a avut loc la Moscova între 2 și 6 martie 1919, la care au participat 52 delegați din 34 țări, inclusiv din Bulgaria și România. Cominternul s-a format ca o consecință a desprinderii "aripii stângi", minoritare, conduse de Lenin, din cadrul Internaționalei a II – a în timpul Congresului ținut la Zimmerwald, în perioada 5 – 8 septembrie 1915, "aripă" care a cerut transformarea războiului imperialist într-un război al claselor sociale, dar nu a găsit sprijin internațional organizat în acest demers.
- Adică, "aripa stângă", condusă de Lenin, și-a format propria sa organizație - Internaționala a III-a.
- Bravo! Acesta a fost scopul lui Lenin: să aibă propria organizație internațională prin care să caute sprijin mondial. Deviza oficială a Cominternului a fost: "Lupta prin toate mijloacele, inclusiv forța armată, pentru a răsturna burghezia internațională și a crea o republică sovietică internațională, ca un stadiu de tranziție spre abolirea completă a statului". Lenin a delegat conducerea Cominternului lui Grigorii Efseevici Zinoviev, cunoscut și sub numele de Hirsch Apfelbaum, născut Ovsei-Gherșon Aronovici Radomâsliski.
- Bunicule, știi să cânți "Internaționala"?
- Știu, dar să nu-mi ceri să o cânt acum. M-ar obosi prea mult și nici nu am chef.
- Spune-mi măcar textul din refren!
- În primul rând să menționez că versurile au fost scrise în 1870 de Eugène Edmée Pottier. Inițial, "Internaționala" s-a cântat pe melodia "Marsilieza", compusă pe 26 aprilie 1872 de Rouget de Lisle, care, de altfel, a scris și textul. Abia în 1888 Pierre Chrétien Degeyter a compus muzica proprie acestui cântec. Refrenul original, în franceză, este următorul: "C'est la lutte finale, / Groupons-nous, et demain / L'Internationale / Sera le genre humain:"
- Dar în românește?
- Îl știu de pe când eram student la București; l-am citit într-o gazetă. Sună cam așa: "Hai la lupta cea mare, / Rob cu rob să ne unim, / Internaționala / Prin noi să o făurim!"
- Dar în bulgară?
- Este o adaptare în bulgară după traducerea în rusește făcută de Arkadi Iakovlevici Koț: "Aceasta este a noastră ultima / Și hotărâtoarea luptă, / Cu Internaționala / Se ridică omenirea."
- M-am lămurit, bunicule, textul "Internaționalei" diferă destul de mult de la o traducere la alta. Acum trec la altă întrebare: cine a participat din partea Bulgariei la constituirea Cominternului?
- O personalitate remarcabilă a fost Cristian Gheorghievici Racovski, care a activat în mișcarea socialistă din Bulgaria, România, Uniunea Sovietică, cât și în Comintern.
- Interesant! Povestește-mi!
- S-a născut pe 13 septembrie 1873 la Gradeț, lângă Kotev.
- Kotev?
- Localitate în Rumelia.
- Aaa… adică în țara noastră!
- Inițial, numele lui a fost Kristio Gheorghevici Stancev, pe care și l-a schimbat la maturitate, cu acordul părinților, după numele de fată al mamei, nepoată a lui Gheorghi Stoikov Rakovski, ziarist și conducător al mișcării de eliberare antiotomană, cunoscut mai mult sub numele grecesc de Gheorghi Sava Rakovski, la rândul său nepot al lui Gheorghi Konstantinovici Mamarcev.
- Mamarcev?
- S-a înrolat voluntar în armata rusă, unde a ajuns căpitan, dar, spre ghinionul lui, a fost luat prizonier de turci și apoi deținut în insula Samos, până la moarte. Din acest motiv în familia Rakovski a exista un puternic sentiment prorus. La vârsta de cinci ani, părinții lui Kristio Gheorghevici Stancev s-au mutat în Gherengic, în prezent, Peceneaga din România. Școala primară și gimnazială a urmat-o, totuși, în Varna și Gabrovo, după care a plecat la Geneva, pentru a studia medicina. Acolo a intrat în Cercul Studențesc Socialist, unde i-a cunoscut pe Gheorghi Valentinovici Plehanov și Rosa Luxemburg. Și-a continuat studiile în medicină la Berlin, la Nancy, iar la Montpellier și-a susținut lucrarea de licență, timp în care i-a cunoscut, printre alții, pe Wilhelm Liebknecht și pe studenta Ekaterina Pavlovna Riabova, viitoarea lui soție, nunta lor făcându-se în 1898. Apoi s-a întors în România, unde timp de doi ani și-a satisfăcut serviciul militar ca locotenent în regimentul de cavalerie numărul 9, din Constanța.
Kaloian Borilovici Asan s-a oprit din vorbit, deoarece cardiopatia ischemică a început să-și arate colții:
- Mai discutăm după ce ajungem la Podurile de Aur ("Zlatnite Mostove").
- Aaa… știu, bunicule, am mai fost în acel loc, unde se termină Râul de Piatră ("Kamenna Reka"), format dintr-un număr excepțional de mare de morene, lung de 2,2 kilometri și cu o lățime maximă de 150 metri, situat în amonte, de-a lungul văii râului Vladianska. În lume mai există, doar în insula Falkland de Est, un peisaj asemănător prin numărul și diversitatea morenelor.
Cei doi au ajuns la Podurile de Aur, unde lichenii galbeni, crescuți pe pietre, dădeau impresia, cu multă imaginație, unui pod de aur, sui-generis, întins de-a latul văii râului Vladianska. Au luat loc la o masă de pe terasa hotelului "Balkanturist", unde au băut un pahar cu suc de piersici.
- Ce a mai făcut Cristian Racovski?
- El și Ekaterina lui au plecat la Sankt Petersburg. Acolo, spre sfârșitul anului 1901 s-a întâmplat nenorocirea cu decesul soției datorită complicațiilor apărute la nașterea copilului lor. El a mai stat în Rusia până la începutul anului 1902, când a plecat în Franța, unde Jean Jaurès l-a trimis în Balcani în calitate de corespondent al ziarului "L'Humanité". A mai lucrat cu intermitențe, ca medic, în Beaulieu din departamentul Haute-Loire. A participat la al II-lea Congres al Partidului Muncitoresc Social-Democrat din Rusia, care a avut loc…
- Știu! Congresul a avut loc între 30 iulie și 30 august 1903 la Bruxelles și la Londra, a intervenit Ivan.
- De unde știi?
- Mi-a spus tata.
- Buuun… așadar… la acel congres, Cristian Racovski a luat o poziție de mijloc, ca și Maxim Gorki, între bolșevicii conduși de Lenin și menșevicii conduși de un grup format din Gheorghi Valentinovici Plehanov, Fiodor Ilici Dan și Julius Martov, cu numele real de Iuli Osipovici Zederbaum. Decesul din același an al tatălui său, precum și faptul că a eșuat în tentativa de a obține cetățenia franceză, l-au determinat pe Cristian Racovski să plece în România, la Peceneaga, localitate despre care am mai vorbit, unde moștenise un conac și o moșie estimată la aproximativ 40000 de dolari, la valoarea lor de atunci. A început perioada lui de activist la vârful mișcării socialiste din România, care a durat până în 1917. Dar, despre toate acestea îți voi vorbi la baza turistică "Aleko".
- Bunicule, ce-ar fi să facem o ocolire pe la Kopitoto, stânca aceea în formă de copită, de unde și denumirea ei, înainte de a ajunge la "Aleko"?
- Da, da, bună idee! Mai întâi mergem la Kopitoto, de unde se desfășoară cea mai largă priveliște a Sofiei de pe Vitoșa. N-am mai fost de multă vreme acolo.
După două ore de mers pe trotuarul unei șosele la fel de largi ca aceea spre Zlatnite Mostove, cu urcușuri și coborâșuri domoale, înconjurați de copaci uriași și de tufăriș abundent, cotropitor pe fiecare centimetru pătrat neacoperit de asfalt, au ajuns lângă releul de radio-televiziune. O balustradă proteja trecătorii să nu cadă în hăul de sub ei. De acolo se distingea foarte clar Catedrala Alexandr Nevski, ca o cloșcă, în jurul căreia, ca niște pui, se găseau niște edificii mai mici din centrul Sofiei: Universitatea, Biblioteca Națională, Marea Adunare Populară, Biserica Sfânta Sofia, Biserica Rusă, Muzeul Etnografic. Spre vest se detașau, ca niște pui mai mari, clădirile Complexului Largo, cu arhitectura sovietică a anilor ’50, cea mai înaltă, cu o stea roșie în vîrf, fiind Casa Partidului, de fapt, sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar. Alături: Magazinul Central de Stat ("Þentralen Universalen Magazin") și sediul Ministerului Electrificării. Puțin mai la nord se ridica minaretul Moscheii Bania Bași, iar spre vest se zărea clădirea Marii Sinagoge.
- Cine a fost Alexandr Nevski?
- Alexandr Iaroslavici Nevski, care a trăit între 30 mai 1220 și 14 noiembrie 1263, nu aparține istoriei Bulgariei, ci a Rusiei. El a fost conducătorul cnezatului Novgorodului, unicul cnezat rusesc neocupat de tătari, după dezastruoasa înfrângere a oștilor rusești, în urma bătăliei de pe râul Kalka.
- Bătălia de la Kalka?
- În 1223 a avut loc o bătălie între oastea mongolo-tătară, condusă de generalii Subotai și Gebei Noion, și oastea comună a cnejilor Mâstislav cel Viteaz alHaliciului, Mâstislav al III-lea al Kievului și a hanului cuman Kuten, bătălie care a deschis larg porțile Europei pentru marile valuri de invazii mongole, culminând cu acela din 1241. În urma bătăliei de la Kalka, deși înfrânt, cnezatul Novgorodului, nu a fost ocupat, ci a trecut doar sub suzeranitatea mongolilor, plătindu-le tribut. Pe 5 aprilie 1242, Alexandr Iaroslavici Nevski i-a bătut pe teutoni în zona lacului Ciudskii, denumit Peipsi în limba estonă. Gheața lacului, erodată pe dedesubt de apa unor izvoare termale, a cedat sub greutatea armurilor metalice ale cavaleriei teutonilor, care s-a înecat în număr covârșitor, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul cavaleriei rușilor, mai ușori, protejați doar cu platoșe din piei de oaie. Aceste fapte de arme au făcut din Alexandr Iaroslavici Nevski o figură legendară, el fiind menționat în capitolul "Povestiri despre viața și curajul Piosului și Marelui Prinț Alexandr" din "A Doua Cronică Pskoviană", scrisă în perioada 1260 – 1280.
- Cum se explică existența în Sofia a unei biserici cu numele unui rus?

- Proiectul catedralei a fost terminat pe 19 februarie 1879 de către arhitectul rus Alexandr Nikonarovici Pomeranțev, iar construcția a fost finalizată în 1912, fiind dedicată memoriei celor 200000 soldați ruși, care au căzut în timpul războiului ruso-turc, din 1877-1878, urmat de eliberarea Bulgariei de sub jugul otoman. Între 1912 și 1916, numele catedralei a fost schimbat într-unul mai potrivit: Chiril și Metodiu.
- Dar, la eliberarea Bulgariei, a contribuit, ca aliată principală a Imperiului Rus, și armata română, care a participat cu 130000 oșteni, dintre care peste 4000 au căzut pe câmpul de luptă. În asediul Plevnei, Osman Pașa, comandantul garnizoanei, s-a predat cu sabie cu tot colonelului român Mihail Cerchez. Dar, întreb și eu cu mintea mea de copil: de ce a fost necesară o catedrală care să poarte numele unui rus? Nu ar fi fost suficient să se ridice mausolee cu osuare, așa cum sunt la Plevna sau la Grivița, în memoria jertfelor militarilor ruși, cât și pentru cele ale militarilor români?
- Catedrala Alexandr Nevski a fost construită la insistențele țarului Alexandru al II-lea și cu sprijin financiar venit de la Sankt Petersburg, prin donație publică, pentru a le aminti bulgarilor, ori de câte ori văd acest locaș de rugăciune, devenit catedrala Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Bulgare, că eliberatorii de sub jugul otoman au fost rușii și, astfel, să transforme Bulgaria într-un cap de pod în Balcani.
- Bunicule, să știi că mi-e foame. Ce-ar fi să mergem la restaurantul Kopitoto, uite-l acolo, la nici o sută de metri. Ce zici, este bună ideea?
- Grozavă! Să mergem! Pe drum să te gândești ce ai vrea să mănânci.
- M-am gândit: mămăligă cu brânză!
- Papară? Bravo! Se vede că ai atât origini bulgare cât și valahe.
- De ce?
- Deoarece românii și bulgarii sunt singurele popoare din Europa, la care există acest fel de mâncare.
- Numai românii și bulgarii? Această tradiție comună a apărut ca în cazul mărțișorului?
- La întrebarea aceasta îți voi răspunde în restaurant, până când chelnerul ne va aduce comanda.
Restaurantul Kopitoto era mai mult gol, turiștii preferând spațiile deschise, pe vârfurile Muntelui Vitoșa, cel mai înalt – Vârful Negru ("Ciornâi Vrăh"), având 2290 metri. Ivan și bunicul lui au găsit o masă liberă lângă geamul înalt de la pardoseala din gresie de culoarea zăpezii, la tavanul din lemn de brad natur, de unde privirea le era atrasă de aceeași panoramă eclectică a centrului Sofiei: arhitectură bulgărească alături de implanturi rusești, turcești și sovietice.
- De ce doar românii și bulgarii mănâncă mămăligă cu brânză? a revenit Ivan cu întrebarea.
- Porumbul a fost adus în Europa abia pe 15 martie 1493 de Cristofor Columb, când s-a întors în Spania venind din America, deci papara nu are legătură cu Þaratul Valaho-Bulgar. Se pare că mămăliga a devenit mai întâi o mâncare tradițională în România și apoi a fost adusă în Bulgaria. Românii mâncau de veacuri mămăligă, dar preparată din făină de mei, făină căreia i se spunea mălai. Se spune că Mihai Viteazul, domn al Þării Românești, a fost poreclit Mălai Vodă de mercenarii polonezi și unguri din oastea lui.
- Mihai Viteazul?
- Mihai Viteazul a devenit pe 11 octombrie 1593 domn al Þării Românești. În dorința de a avea aliați în lupta antiotomană, el a devenit domn al Transilvaniei în urma bătăliei de la Șelimbăr din 28 octombrie 1599, când a înfrânt armata principelui Andrei Bathory. În luna mai a anului următor, în urma unui asediu prelungit al Bacăului, Mihai Viteazul a alungat oastea domnitorului moldovean Ieremia Movilă, oaste care nu dorea să lupte contra refacerii Daciei antice, după mai bine de un mileniu și jumătate. Astfel, pe 6 iulie 1600, Mihai Vitează s-a proclamat "domn al Þării Românești și Ardealului și a toată țara Moldovei".
- Dar, de ce Mihai Viteazul a fost poreclit Mălai Vodă?
- Deoarece oștenii valahi mâncau în fiecare zi mămăligă de mei, o curiozitate gastronomică pentru mercenarii polonezi și unguri.
- Cum s-a ajuns la această extraordinară răspândire a mămăligii de porumb în România?
- Se pare că porumbul a fost adus în Þara Românească în timpul lui Șerban Cantacuzino, care a domnit între 1678 si 1688. Producțiile mult superioare la hectar au făcut porumbul mult mai ieftin decât meiul, astfel că țăranii români au adoptat repede noua cultură, iar mămăliga de porumb a înlocuit repede mămăliga de mei de pe masa săracilor. Prin absorbție, făinei de porumb i s-a spus tot mălai, ca și în cazul celei de mei.
- Cum a ajuns mămăliga de porumb în Bulgaria?
Conversația lor a fost întreruptă de sosirea chelnerului:
- Mămăligă cu brânză la cuptor ("Polenta s sirene v peșcene")! a comandat Ivan.
- Două porții ("Dve porții")?
- Da și două căpățâni mici de ceapă ("Da i dve malki glavi luk")!
O perioadă nici bunicul și nici nepotul nu au dorit să mai spună ceva. Erau prea obosiți și doreau să facă o pauză, pentru a-și pune ordine în idei. Priveliștea văzută prin geam îi destindea, se simțeau ca niște păsări, care planau deasupra Sofiei. Chelnerul a venit cu două porții de papară: brânză de oaie la burduf într-un strat gros cât un deget cuprins între două straturi de mămăligă rumenită, puțin crocantă la suprafață. Pe masă au apărut și două căpățâni de ceapă tăiate în patru, puse pe câte o farfurioară.
- Poftă bună ("Dobăr apetit")! le-a urat chelnerul, iar cei doi meseni nu s-au lăsat mult îmbiați. Bunicul lui a mâncat îngândurat, privind linia vălurită a orizontului de pe partea opusă a Sofiei, dominată de Munții Stara Planina. Ivan a înfulecat grăbit, îl rodea o întrebare la care încă nu primise răspuns și, având încă gura plină cu ultimul dumicat, s-a adresat bunicului:
- Cum au ajuns bulgarii să fie mâncători de papară? n-a mai avut răbdare Ivan.
- Pentru că este foarte bună. Ești de acord, nu?
- Da, acesta ar fi un răspuns.
- După mine, papara a fost adusă în Bulgaria, din România, unde s-au refugiat în perioade mai lungi sau mai scurte aproape toți luptătorii bulgari pentru eliberarea de sub jugul otoman: Vasil Ivanov Kuncev…
- Ai vrut să spui Vasil Levski.
- Da, Vasil Levski este pseudonimul. Un alt exemplu este Gheorghi Sava Racovski, despre care am mai făcut vorbire. Cei doi s-au întâlnit la Iași…
- Iași a fost capitala Moldovei, nu-i așa?
- Cum… spuneam… cei doi s-au întâlnit la Iași, în noiembrie 1866, unde împreună cu Todor Todorov Topalov…
- Ai vrut să spui Filip Totiu.
- Da… Filip Totiu… este pseudonimul celui care a fost un mare revoluționar și căpetenie de ceată de haiduci în același timp. Așadar, cei trei luptători la care s-a adăugat Panaiot Ivanov Hitov, un alt revoluționar și căpetenie de ceată de haiduci…
- La căpeteniile de haiduci li se spunea și voievozi, nu-i așa?
- Desigur.. nu este… prima oară când observ că ești bine informat. Deci, cei patru revoluționari s-au întâlnit la Iași, ca să organizeze o rezistență antiotomană a diasporei bulgare. Astfel, pe 29 aprilie 1867, o ceată de 30 de inși conduși de Panaiot Hitov, având pe Vasil Levski pe post de stegar, au trecut Dunărea de la Oltenița, la Tutrakan, Turtucaia în românește, și au dus o luptă de hărțuială în Munții Balcani, lor alăturându-se numeroși localnici. Apoi, pe 17 mai 1867, ceata lui
Filip Totiu formată din 35 de inși au trecut Dunărea de la Zimnicea, la Svișciov, Șiștov pe românește, după care au dus o luptă cu oastea otomană, lângă satul Vârbovka, nu departe de Veliko Târnovo, dar au suferit pierderi grele.
- Deci, bunicule, susții că acești revoluționari bulgari ar fi adus papara din România, în Bulgaria.
- Am glumit. Însă, este cert că ei s-au înfruptat cu papară, când au fost la Iași. Apropo, ai citit "Amintiri din copilărie", în care acțiunea se desfășoară în Moldova?
- Sigur, l-am citit pe Ion Creangă, chiar în limba română.
- În povestire se face referire și la papară. Îți amintești?
- Da, Nică Oșlobanu, colegul lui Ion Creangă, trebuia să răspundă la o întrebare pusă de părintele Duhu. Când s-a sculat în picioare a scăpat ursul... "de mămăligă, umplut cu brânză". A urmat o mare învălmășeală între colegi, pentru a intra în posesia paparei.
- Îți relatez întâmplarea textual în românește: "- Ia să-mi facă Nică Oșlobanu încredințarea, zise părintele Duhu. Nică Oșlobanu, ca de obicei, se scoală în picioare, cât mi ți-i melianul, și se roagă de iertare, spunând că-l doare capul. Și atunci, nu știu cum, îi cade un urs mare din sân și... de-a dura prin clasă; nu din cei pe care-i joacă ursarii, ci de mămăligă, umplut cu brânză, rotund, prăjit pe jăratic și de pus drept inimă, când ți-e foame. Băieții dau să-l prindă, Oșlobanu se aruncă în mijlocul lor să și-l ia, și se face o chirfosală ș-un râs în școală din pricina ursului celuia, de-i poznă!".
- Bunicule, mulțumesc pentru citat, pe care, deși îl știam, nu m-am plictisit ascultându-l, ba din contra, m-am distrat; scrierile lui Ion Creangă înseamnă copilăria, o perioadă paradiziacă sau așa ar trebui să fie pentru toți oamenii! Dar, ne-am luat cu vorba și am uitat de Cristian Racovski.
- N-am uitat, dar n-am ajuns la "Aleko"!
Bunicul și nepotul au hotărât să urce cu autobuzul până la "Aleko"; papara îi lenevise. Chelnerul i-a informat că autobuzul urmează să sosească în stație peste cel mult zece minute. După o jumătate de oră a venit gâfâind un autobuz cu aspect de abia ieșit din fabrică, doar că scotea un nor de fum negru pe țeava de eșapament. Ivan a citit lângă ușa de intrare "LiAZ-677". Au găsit locuri; nu era nici dimineața sau seara, când traficul atinge valori maxime. Pe drum pădurea de foioase, predominant de fag, dar și de ulm, frasin, carpen, tei, făcea loc treptat celei de rășinoase, de brad, molid și pin. Bunicul - mereu pe emisie:
- Complexul turistic "Aleko" are numele dedicat scriitorului, satiricului Aleko Konstantinov, născut pe 1 ianuarie 1863, care a organizat prima escaladare a vârfului "Ciornâi Vrăh", pe 27 august 1895.
- Am citit și eu pe nerăsuflate seria jurnalelor de călătorie în țară și peste hotare scrise de Aleko Konstantinov, în care este introdus personajul imaginar denumit Ganiu, precedat întotdeauna de apelativul "bai", un individ lacom, profitor, lipsit de scrupule, imoral, puțin școlit, fără maniere, dar cu bani, o întruchipare a burghezului apărut imediat după eliberarea Bulgariei de sub jugul otoman. Urmare a satirizării "mai-marilor zilei", pe 11 mai 1897, el a fost împușcat la comandă pe șoseaua Peștera-Pazargic.
- Apelativul "bai" se traduce în românește "nenea", prescurtat "nea", de exemplu, "nea Alecu". Ideea personajului bai Ganiu i-a venit când a vizitat "World's Columbian Exposition", ținută la Chicago, între 1 mai și 30 octombrie 1893, când a întâlnit un bulgar, Ganiu Somov, care vindea ulei falsificat de trandafir. În scrierile lui este utilizată conversația prietenească de tipul: "- Ce-ar fi să povestim câte-o năzdrăvănie de-a lui bai Ganiu? – Bună idee! Strigarăm noi. – Să încep eu, că știu o grămadă. – Ba eu! Tu habar n-ai!" În acest fel autorul și-a vehiculat mai ușor ideile, chiar dacă au apărut critici de genul: "conversație forțată".
În sfârșit, autobuzul a ajuns în stația cabanei "Aleko", o construcție în formă de "L" cu pereții din pietre de granit la parter și din lemn vopsit în grena la nivelul superior și încă două nivele cuprinse în mansarda acoperită cu tablă vopsită tot în grena. În spatele cabanei începe panta din ce în ce mai abruptă a vârfului Malak Rezen cu înălțimea de 2191 metri, unde este amenajată pârtia de schi de grad mediu Stenata ("Zidul"), dotată cu o telecabină. În fața cabanei au văzut o poiană întinsă acoperită cu o iarbă grasă; nu degeaba sultanii preferau berbecuții crescuți pe pășunile Vitoșei.
- Nu vreau decât să bem un suc de piersici pe terasa cabanei "Aleko", a zis Ivan, cu gândul la biografia lui Cristian Racovski, doar pasiunea lui era istoria.
Au avut noroc, găsind o masă liberă pe terasă. Cei mai mulți dintre turiști, mii și mii, preferau să stea jos, direct pe iarbă, unde întindeau de-ale gurii pe ștergare sau pe ziare, unde se zăreau borcane cu zacuscă de vinete produsă în Bulgaria și bine apreciată în toate țările din blocul socialist european, mai puțin în România, unde importul acestui tip de aliment era considerat inutil, ca și multe altele, doar pentru a se plăti datoriile externe, chiar și după ce au fost achitate…
- Așadar, să continuăm cu activitatea lui Cristian Racovski de activist la vârful mișcării socialiste din România. Acolo rămăsesem, nu-i așa?
- Da, bunicule, sunt ochi și urechi.
- Una dintre primele acțiuni ale lui Cristian Racovski a fost susținerea financiară, pentru a se publica între 1905 și 1914 a doua serie a gazetei socialiste "România muncitoare", care mai apăruse între 1 ianuarie și 9 iunie 1902. O altă acțiune este legată de revolta marinarilor de pe cuirasatul "Prințul Potemkin de Taurida", începută pe 14 ianuarie 1905. Pe 1 iulie 1905, când cuirasatul a ajuns în portul din Constanța, pentru a fi aprovizionat cu combustibil, Cristian Racovski a fost printre principalii organizatori ai manifestațiilor de susținere a cererii marinarilor răsculați, manifestații la care a fost rănit la cap în timpul ciocnirilor cu poliția, fiind necesară spitalizarea lui.
- Guvernul român a satisfăcut cererea marinarilor?
- Nu. A fost acordat azil politic marinarilor doritori, iar vasul a fost restituit autorităților rusești, după o săptămână. După aceea Cristian Racovski s-a remarcat prin participarea activă, alături de Ion Costache Frimu, Mihai Gheorghe Bujor, Dimitrie Marinescu și Constantin Vasilescu, la înființarea Partidului Social Democrat Român, care a avut loc pe 31 ianuarie 1910. În 1913, el l-a primit în conacul său din Peceneaga pe Lev Davidovici Troțki, născut Lev Davidovici Bronștein, corespondent de război încă din septembrie 1912 al ziarului "Kievskaia Mâsl" ("Gândul kievean").
- Aaa… pe timpul celor două războaie balcanice!
- În urma acestei întâlniri între ei s-a legat o mare prietenie. După ce a ajuns comisar al poporului pentru afaceri externe, Troțki l-a susținut pe Cristian Racovski în ocuparea unor înalte funcții de demnitar: președinte al Consiliului Comisarilor Poporului din Ucraina, ambasador al U.R.S.S. în Franța. Un alt eveniment important al biografiei lui Cristian Racovski a fost căsătoria cu Alexandrina Alexandrescu, cunoscută și ca Ileana Pralea, fostă soție a narodnicului basarabean Filip Codreanu, profesoară de matematică, o persoană din anturajul lui Constantin Dobrogeanu-Gherea.
- Constantin Dobrogeanu Gherea?
- Constantin Dobrogeanu-Gherea s-a născut la Slaveanka pe 21 mai 1855, cu numele de Solomon Katz, în română, sau Mihail Nikitici Kass, în ucraineană. Să nu ne îndepărtăm de Cristian Racovski! Pe 23 septembrie 1916, el a fost arestat ca "agent al Germaniei", suspiciune alimentată de faptul că s-a întâlnit la București cu Alexander Parvus.
- Parvus?
- Alexander Parvus, cu numele adevărat Izrail Lazarevici Ghelfand, s-a născut la Berezina, în Rusia, pe 27 august 1867 și a murit la Berlin pe 12 decembrie 1924. A fost revoluționar cu orientare menșevică în timpul celui de al II-lea Congres al Partidului Muncitoresc Social-Democrat din Rusia, despre care am mai făcut vorbire astăzi. Este același personaj care, în cooperare cu autoritățile germane, a coordonat călătoria lui Lenin la Sankt Petersburg, într-un vagon plumbuit.
- Aaa… știu. Un grup de 26 revoluționari ruși au fost trimiși în mare secret, într-un vagon sigilat, care a plecat din Zürich pe 9 aprilie 1917, orele 15,10, a traversat Germania, Suedia și Finlanda, cu destinația Sankt Petersburg, unde a ajuns în noaptea dintre 16 și 17 aprilie. Printre călători s-a aflat și așa-numitul "triunghi conjugal" format din Inessa Armand, născută Pécheux d’Herbenville, - o presupusă amantă a lui Lenin, Nadejda Konstantinovna Krupskaia – toleranta soție a lui Lenin și însuși Lenin, care a reușit să le țină bine în frâu pe cele două femei ale vieții lui; nu s-a iscat nici un scandal în public. Imediat după aceea, Lenin a început să scrie "Tezele din aprilie". După ce în luna iulie a coordonat o revoltă a muncitorilor din Sankt Petersburg, terminată lamentabil, Lenin a fugit în Finlanda. Apoi, în luna octombrie, mai bine pregătit teoretic și cu mai multă experiență s-a întors la Sankt Petersburg și a condus o revoluție armată cu lozinca: "Toată puterea - sovietelor".
- Ar mai fi de spus că, după unele surse bibliografice, Lenin a mai trăit - înțelegi ce vreau să spun - cu Zinoviev, poreclit "Micul Ghersele".
- Am înțeles. Nu te rușina să vorbești despre lucruri de acestea, deoarece generația noastră este mai precoce, mai bine informată decât a voastră. Ai spus că Lenin ar fi avut înclinări homosexuale. Ce s-a întâmplat mai departe cu proapăt arestatul Racovski?
- Pe 1 mai 1917, când guvernul român era retras la Iași în urma presiunii armatei germane, sovietul local format din soldații ruși l-a eliberat pe Cristian Racovski. De atunci a început perioada lui de activist la vârful mișcării socialiste din Rusia, care a durat până pe 11 septembrie 1941, când a fost împușcat ca "trădător al poporului".
- Trist sfârșit pentru o activitate de o viață dedicată unei cauze!
- O mare surpriză, care a făcut vâlvă pe plan mondial, a constituit-o apariția în 1950 a cărții "Simfonia în roșu major", care a fost îngrijită de editorul Don Mauricio Carlavilla. Este vorba de traducerea în spaniolă a unor caiete în care Gabriel Kuzmin, anchetator NKVD, a notat părți ale interogatoriului luat lui Cristian Racovski înainte de a fi judecat și condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Aceste caiete au fost găsite în timpul asediului Leningradului de un voluntar spaniol în urma percheziției lui Iosif Landkovski, medic NKVD, găsit mort într-o cabană aflată pe linia frontului. Este vorba de mărturisiri fragmentate ale lui Cristian Racovski, în care sunt menționate niște protocoale încheiate de francmasoneria evreiască, pentru a domina lumea. Astfel, șirul de revoluții din țările europene ale anului 1848, ridicarea la putere a lui Lenin sau a lui Hitler ar fi fost finanțate de băncile familiei Rotchild. Ca o încununare a acestor mărturisiri uluitoare, Cristian Racovski a declarat că numele lui este, de fapt, Haim Rakover.
Ivan era extrem de contrariat de mărturisirile acestui patriarh al mișcării comuniste mondiale, poliglot, cu cetățenie română și sovietică, care i-a cunoscut personal pe Engels, Lenin, Stalin, Troțki și pe atâția și atâția participanți la Internaționalele a II-a și a III-a, precum și pe mai toți conducătorii de stat din Europa.
- Bunicule, această ultimă mărturisire îmi dă sentimentul că este vorba de o înșiruire de alegații, de unele afirmații făcute de Cristian Racovski, cu scopul de se prelungi interogatoriul cât mai mult posibil în speranța că așa va scăpa de condamnarea la moarte, cum, de fapt, s-a și întâmplat într-o primă fază.
Bunicul nu a comentat afirmația nepotului. Poate îi dădea dreptate. La rândul lui, nepotul era dezamăgit în curiozitatea lui; a vrut să știe tot și acum îi părea rău că a insistat cu întrebările. Un om care a militat de tânăr pentru o cauză a fost ucis de tovarășii lui de luptă. Culmea nedreptății! Ascultase o poveste de viață, care l-a încărcat negativ, l-a deprimat.
- Bunicule, n-o să te mai întreb nimic despre Cristian Racovski!
- Îți înțeleg supărarea. Hai să ne destindem, să luăm telecabina. Ce zici?
- Uraa! Sunt gata. Știi la ce m-am gândit?
- Nu.
- Să devin și eu poliglot, tot așa cum a fost Cristian Racovski. Bulgară știu, română știu din familie, rusă știu, este floare la ureche pentru un bulgar. Mai rămâne să plec în Franța ca să exersez limba franceză pe care am început să o studiez la școală.
- Mai ușor ar fi să lucrezi ca profesor într-o țară francofonă africană. Se caută profesori de matematică, fizică și chimie în Algeria și Maroc. Așa vei ajunge un foarte bun vorbitor de franceză.
- Bună idee, bunicule! Atât de bună încât mi-a trecut de tot supărarea.

***

În copilărie Ivan a avut la îndemână doar mormane de cărți de literatură proletcultistă, care avea ca tematică principală măreața figură revoluționară a lui Gheorghi Dimitrov, alianța clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare în lupta comună împotriva capitalismului și pentru construirea socialismului, cooperativizarea agriculturii sau frăția de arme ruso-bulgară. Într-o zi a primit ca premiu pentru rezultatele foarte bune obținute la școală o carte în românește, diriginta clasei știind că el se exprimă și în limba lui Mihai Eminescu. Ajuns acasă, Ivan a început curios să silabisească titlul: "An…tologia poeziei bulgare". Apoi, mai jos a deslușit: Edi…tura de Stat pentru Literatură și Artă – București - 1957. A deschis volumul la întâmplare și i-a sărit în ochi o poezie de Nicola Lancov intitulată "Partidul" în traducerea lui Gellu Naum. A citit cu greutate, nefiind obișnuit cu literele latine. Prima strofă a fost un test de rezistență: "În Buzlugea glasul de luptă-a sunat. / Din mitin…guri, greve, răs…coale ivit, - / Iar chipul er…oilor nu l-am uitat: / Legende măr…ețe de ei n-au uitat". Ivan n-a înțeles mare lucru, totuși a trecut la următoarea strofă: "Azi li…beri s…unt…em și cântări te slăvesc, / Par…tid glori…os. Cu inima vie / Blagoev și Kirkov în tine trăiesc, / Dimitrov îți este a…prin…să făclie." Simțind că se plictisește, Ivan a sărit la ultima strofă: "Par…tid al lui Ghe…or…ghi Dimitrov, te știm: / Călit în furt…uni, neîn…frânt și vite…az, / Ecluze alb…astre, bara…je clădim, / Cu tine ni-i sufletul tânăr și t…rea…z." A mai făcut o încercare. A deschis la o altă pagină, la poezia "Rusia" de Veselin Andreev în traducerea lui George Lesnea și a citit doar o strofă: "Te s…fâș…iau hi…ene-n zar…e, / Pe V…olga foametea urla…/ Dar l-ai nă…scut pe Lenin – s…oare - / Cu Lenin li…berta…tea ta!" Era prea mult pentru răbdarea lui Ivan; nu a mai vrut să citească nicio poezie. Nu dădea vina pe traducerile din bulgară în românește semnate de Maria Banuș, Demostene Botez, Marcel Breslașu, Nina Cassian, Ion Frunzetti, Victor Kernbach, Alexandru Philippide, Veronica Porumbacu, Ion Socol, Cicerone Teodorescu, George Tomozei, Victor Tulbure, Romulus Vulpescu și încă ale unei liste cu nume mai puțin sonore, pentru că mai citise în manualele de limba și literatură bulgară poezii în același registru revoluționar. S-a întrebat în sinea lui: "Cum se face că toți acești traducători știu limba bulgară? Sau, poate, traducerile în română au fost la a doua mână, fiind făcute după traduceri din bulgară în rusă, limbă de mare circulație în țările-satelit ale Uniunii Sovietice. Cine știe?" A pus cartea în raftul cel mai de sus al bibliotecii, decis să nu o mai deschidă niciodată.
Ivan a descoperit un scriitor care nu folosea limbajul de lemn tipic comunist, devenind încet-încet un cititor fervent al lui Gheorghi Ivanov Markov, după ce a citit în 1957 "Noaptea lui Celsius" ("Þelzieva noșci"), "Învingătorii lui Ajax" ("Pobediteli na Aiaks"), care a văzut lumina tiparului în 1959, "Bărbații" ("Măje"), roman care a luat în 1962 premiul anual al Uniunii Scriitorilor din Bulgaria, "Femeile din Varșovia" ("Jenite na varșave") din 1965 și "Portretul dublurii mele" ("Portretăt na maia dvoina"), culegere de povestiri și nuvele apărută în 1966.
Mult mai târziu, în 1971, Ivan a aflat că scriitorul lui preferat a ales libertatea, cerând azil politic în Italia. Începând cu septembrie 1972, l-a ascultat pe Gheorghi Ivanov Markov la "BBC World Service", criticând regimul comunist condus de Todor Jivkov, devenind un "emigrant ostil" regimului. De asemenea, disidentul a colaborat la "Radio Free Europe" și "Deutsche Welle". Pe 7 septembrie 1978, exact în ziua când Todor Jivkov împlinea 67 ani, Gheorghi Ivanov Markov se plimba pe podul Waterloo din Londra, când un bărbat l-a înțepat în gambă cu o umbrelă, ca din întâmplare, după care și-a cerut scuze extrem de politicos și a plecat mai departe. Decesul a survenit pe 11 septembrie. La autopsie s-a constatat existența unui proiectil miniatural din aliaj inoxidabil din 90 procente platină și 10 procente iridiu, având diametrul de 1,52 milimetri. Umbrela a avut un dispozitiv de tragere a acestui proiectil prevăzut cu două găuri cu diametrul de 0,35 milimetri umplute cu ricin, o toxină mortală când intră în sânge. Cele două găuri au fost astupate cu glucoză, care la temperatura de 37 grade Celsius, temperatura normală a corpului, devine fluidă. De aceea, moartea a survenit mai târziu. Suspectul principal al crimei a fost Francesco Gullino, cu numele codificat de "Piccadilly", un agent al Securității de Stat ("Dărjavna Sigurnost").
Părinții l-au îndrumat pe Ivan să dea concurs de admitere la Gimnaziul rus de 11 clase nr. 35 "Mihail Ivanovici Kalinin" de pe strada Stara Planina din Sofia, același pe care l-a urmat și Ludmila Todorova Jivkova, fiica atotputernicului Todor Jivkov. "Acolo îți vei face prieteni printre viitorii conducători ai Bulgariei", i-au spus ei.
Pasiunea pentru Gheorghi Ivanov Markov l-a determinat pe Ivan să renunțe la istorie și să-și imite scriitorul favorit, dând concurs de admitere la specializarea chimie industrială din cadrul Universității "Sfântul Kliment Orhidski" din Sofia. Printre studenții acestei instituții de învățământ superior se transmisese de mulți ani, în mod tacit, un spirit de frondă, de renunțare la marxism și la ateism, spirit inițiat de aceeași Ludmila Todorova Jivkova, care a studiat istoria între 15 septembrie 1960 și 25 februarie 1966. De exemplu, printre acțiunile considerate cel puțin ciudate într-o țară comunistă, fiica celui care a propus ca Bulgaria să fie a XVI-a republică unională în cadrul U.R.S.S. mergea des la clarvăzătoarea oarbă Vanghelia Pandeva Gușterova, născută Dimitrova, numită în popor baba Vanga, pentru a se înteresa de viitorul ei, de modul în care se vor desfășura unele evenimente politice interne și internaționale, precum și pentru a cumpăra unele ceaiuri cu efecte curative miraculoase, se pare.
După ce a devenit inginer în chimie industrială, Ivan a fost repartizat la Școala tehnică de construcții ("Tehnikum stroitelen") din Sofia, unde a fost profesor și Gheorghi Ivanov Markov la sfârșitul anilor ’40.

***

Viața lui Ivan intrase într-o monotonie cotidiană, dimineața șase ore de predare la gimnaziu, iar în cursul după-amiezei două ore de meditații acasă. Munca epuizantă după bani îl obosise fizic și spiritual. Dorea o schimbare majoră, iar plecarea într-o țară africană i se părea o soluție satisfăcătoare. Pentru mai multă siguranță s-a gândit să o consulte pe baba Vanga, care devenise renumită și în străinătate pentru prezicerile ei. A ajuns cu un autocar în satul Rupite, localitate aflată lângă frontiera cu Grecia, pe malul drept al râului Struma. Peisajul plat al câmpiei Petrici era dominat de cele trei piscuri ale dealului cu aspect de munte, denumit Kojuh (Cojoc). Rupite este renumit prin izvoarele termale de origine vulcanică, Kojuh fiind considerat singurul vulcan din Bulgaria.
Casa în care trăia clarvăzătoarea era veche, doar că fusese proaspăt văruită în alb. Pe prispa de lemn, de o parte și de alta a intrării, erau bănci lipite de perete pentru pacienți. Când a sosit Ivan, se formase deja o coadă de cinci-șase persoane, în special bătrâni. Un bărbat îmbrăcat în haine ponosite, cu un baston în mână avea grijă să se respecte rândul. O femeie cu un halat alb conducea pacientul în casă și tot ea îl însoțea la plecare. Oamenii vorbeau încet, cu teamă sau pentru a nu deranja clarvăzătoarea de la lucru. Ivan aștepta curios, dar și cu înfrigurare să-i vină rândul. În sfârșit a intrat în camera de primire. Baba Vanga stătea între perne pe un fotoliu. Era o femeie solidă, cu frunte mare, păr albit, cândva blond, obraji ridați adânc, ochii ținuți strâns închiși, probabil pentru a nu se vedea că este ceacâră ca urmare a faptului că nu vedea și, astfel, să nu facă pacienților o impresie dizgrațioasă. Avea o bundiță din piele de oaie, deși era luna mai.
- Ce vrei de la mine?
- Să aflu viitorul.
- Pentru viitorul tău merită să plătești 50 de leva?
- N…nu z…zic n…nu, a bâiguit Ivan, căutând în portofel.
Clarvăzătoarea a pipăit banii cu mișcări de expert, i-a numărat și, după ce i-a băgat într-un buzunar interior al bundiței și-a continuat prezicerea:
- Ce te interesează, de fapt?
- Vreau să plec într-o țară africană.
- Aaa… drum lung. Mai trebuie 25 de leva!
- Bine, tovarășa Vanghelia Pandeva! Femeia a luat banii lui Ivan și i-a pus alături de ceilalți:
- Ce vrei să faci acolo?
- Să lucrez ca profesor.
- Foarte bine, foarte bine, mai trebuie 10 leva!
- Sigur că da! Mă interesează ce trebuie să fac pentru a reuși la interviul de angajare cu delegația africană?
Clarvăzătoarea a manevrat banii pe același traseu:
- Văd deja ce trebuie să faci, dar mai trebuie să-mi mai dai o sută de leva!
- O sută? Dar nu mai am decât 50 de leva.
- Bine, unde-s banii?
- Biletul până la Sofia mă costă 20 de leva. Vă dau ultimii mei 30 de leva.
- Văd răspunsul, dar nu pentru multă vreme.
- Tovarășa Vanghelia Pandeva, țineți cei 30 de leva. Aștept răspunsul!
Cu o mimică ce exprima nemulțumirea pentru evoluția negocierii, baba Vanga a prezis:
- Ca să fii sigur că vei reuși la interviul de angajare trebuie să nu refuzi un agent D.S., când va veni să-ți ceară să devii informator! Ai înțeles?
- Mda… mda, a mormăit Ivan, nu prea încântat de prezicere.
- Nu mă crezi? Am avut pacienți cărora le-am dat același sfat. Nu m-au ascultat, dar nici nu au trecut de interviul de angajare. După ce au devenit informatori D.S., au reușit în anul următor. Apoi au venit la mine și mi-au mulțumit.
Ca la un semn a apărut femeia în halat alb, care l-a prins de braț și l-a condus spre ieșire. Consultația luase sfârșit.
La scurt timp după ce s-a întors acasă, profesorul Ivan a făcut o cerere la școala tehnică unde lucra pentru a i se aproba înscrierea la interviul de angajare cu delegația Marocului. Angajatul D.S. răspunzător de instituția de învățământ respectivă l-a abordat imediat într-o discuție între patru ochi: "Știți, ar fi bine ca să colaborați cu noi, pentru securitatea statului, ca să apărăm cuceririle poporului. Nici nu știți cât de importantă poate fi o informație venită de la dumneavoastră! Veți colabora cu noi doar în perioada detașării în străinătate." Lui Ivan nu i-a trebuit mult ca să se lase convins. Baba Vanga îl prevenise că va fi abordat de un D.S.-ist. Tot ea i-a spus ce va trebui să facă. Iar Ivan s-a conformat. Doar plătise scump aceste informații.
Interviul de angajare a avut loc la sediul "Tehnoimpex" din Sofia, instituția de comerț exterior care s-a ocupat și de asistența didactică bulgară în țări străine. Ivan a conversat cel mai bine în franceză dintre toți candidații; cunoașterea limbii române fiindu-i de un real ajutor. Dar, poate nu i-ar fi folosit la nimic dacă nu ținea seama de sfatul babei Vanga. Altfel, foarte probabil, ar fi plecat altcineva în locul lui. Refuzarea eliberării pașaportului, metodă de sorginte K.G.B.-istă, s-a practicat și în Bulgaria, nu numai în România.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!