poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1254 .



Cod de alertă. Stihiile
proză [ ]
satirică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [geafir ]

2012-03-01  |     | 



După ce s-a cam săturat de ascultat pe la ușile altora și de tras cu coada ochiului prin ograda lor, domnul Mereureanu se lăsă luat de vântul „putinist” și, totodată, zburătăcit pe întortocheatul și alunecosul drum al politicii.
Cu sloganul heirupist „noi muncim, nu gândim”, purtat în sân precum o crenguță de busuioc care aduce bunăstare, noroc și fericire, alungă duhurile și gândurile rele, ajută la iertarea păcatelor și la limpezirea minții, se trezi uns la balamale, în plină iarnă a unei „vremi” haine, ca prim-ministru.
Fostul guvern a demisionat în plin Cod portocaliu pe care noul cabinet l-a preluat din mers. Și, odată cu acesta, problemele țării. Și, odată cu ele, întreaga energie negativă revărsată dinspre năpăstuiți înspre fostul guvern. Dar, busuiocul de la sân îi lumină gândul și fapta și premierul convocă întreg personalul operativ, redus la o singură persoană, cea a secretarului de stat responsabil cu sectorul „vremuri”.

- Domnule, nu avem timp de vorbe. Þara e în haos. Doar câteva zile de ninsoare și viscol au fost de ajuns s-o arunce în haos. Sute de localități izolate complet, zeci de mii de oameni rupți complet de lume, fără electricitate și astupați de zăpadă. Și toate astea din cauza necunoașterii. O țară complet năucită, pe motiv că nu se cunoaște semnificația codurilor...
- Înțelegem, Excelență!... Codul bunelor maniere...
- Ce ți-e, omule? Ești dus cu capul?!
- Mă... mă... iertați, se bâlbâi demnitarul, ... mă gândeam la cine conduce, în fapt, țara, la doamna Elena, iar cu doamnele trebuie să ne purtăm frumos, nu?, cu maniere, așadar să ne însușim Codul... Numai dacă nu vă referiți la altfel de coduri, secrete, doar veniți din domeniu...
- La coduri meteo, omule! La acelea mă refer. Că oamenii nu le cunosc. Nu știu ce e ăla un cod portocaliu, un cod roșu... Și uite, se apropie alegerile, iar ei nu știu cu ce culoare să voteze... Și acum, la muncă!, se răsti premierul.

Citește amicul Nimeni, făcând revista presei:
- Premierul a dispus ca autoritățile locale să înceapă o campanie de informare a populației, așa încât tot omul să știe ce înseamnă codurile de alertă meteorologică. Premierul consideră că este foarte important să se știe și să se înțeleagă semnificația acestora, pentru a nu se ajunge în situații dificile. „De exemplu, a declarat premierul, dacă o persoană cunoaște ce înseamnă codul portocaliu de ninsori abundente și viscol, nu va pleca la drum cu trenul și își va cumpara mai multă apă și mâncare, gândindu-se că poate nu e cazul să iasă din casă în perioada cu avertizare. Înțelegerea acestor lucruri ar preveni panica și i-ar face pe oameni să conștientizeze mai bine implicațiile acțiunilor lor".

Ministrul secretar de stat responsabil cu “haosul” convocă, la rându-i, pe directorul agenției de meteorologie, de altfel un om experimentat, apreciat pentru cum știa el să asigure, de fiecare dată, un climat plăcut discuțiilor și, astfel, să preîntâmpine un eventual taifun, tsunami ori seism.
- Am fost acuzați, de diverși politicieni, încercă directorul Vreme să-și apere bucătăria, că nu le-am fi furnizat informațiile la timp, ceea ce e total incorect. Pe de altă parte, am fost acuzați că am fi ascuns nu știu ce fel de date și că nu le-am fi dat publicului. Încă o dată: toate aceste date sunt pe site-ul nostru și sunt foarte trist că politicienii și factorii de decizie aleg să-și ascundă neputința administrativă, arătând cu degetul spre niște specialiști, zise șeful climatolog.
- Vrei să spui „opoziția”, politicienii din opoziție, adică, nu cei de la putere, îl corectă secretarul de stat.

"La acest moment, sunt douăzeci și ceva de comune izolate, cu peste douăzeci de mii de persoane", a declarat prefectul zonei afectate. "În comunele izolate vom interveni cu jandarmi și pompieri, cu alimente de bază, apă, pâine, conserve...", a mai spus prefectul.

- Evident, domnule ministru!, exclamă, mieros, directorul Vreme. Opoziția! Ãia, ăia care nu vă lasă să lucrați..., făcu el, lingușitor, dar, în sinea sa, credea, cu toată convingerea, că învârtirea în jurul cozii Codului, că e portocaliu, că e roșu, că e curcubeu, ascundea neputința acelora care ar fi trebuit să aibă pregătite lucrurile, însă nu atunci când se schimbă situația de la portocaliu la roșu, ci de la începutul iernii! „Nu cred că, dacă ar fi existat codul roșu, ar fi scos, dintr-odată, și utilaje și resurse, încât, ca prin minune, să se rezolve totul!”, îi reverberă glasul său interior. Apoi, să se facă auzit: Vinovații sunt ăia din opoziție, președinții de consilii județene, primarii, care nu-și fac treaba și care, perverși, arată cu deștiul numai spre Putere! Domne’, decât democrația asta de doi bani, tot mai bună ar fi o dictatură!...
- Așa zic și eu! Pe vremea lu’ răposatu’ era pusă la zid opoziția! Niciunul nu crâcnea!

Mai punctează Nimeni, zeflemitor:
- Iată ce zice, supărat la culme, un cârcotaș, primar... "S-a hotărât, de la București, să închidem drumurile naționale pentru a nu se bloca autostrăzile... Dacă am închis drumurile naționale, evident că s-au închis și drumurile județene... Nu se deszăpezește bine, că viscolul pune zăpada la loc... În schimb, nu s-a făcut nimic, de s-au strâns nămeți de peste patru metri. Și a fost și mai grav...

- Cică noi, meteorologii, nu am emis informații corecte..., se plânse directorul. Vezi, Doamne, că ar fi trebuit emisă avertizare de cod roșu, nu doar de cod protocaliu, așa oamenii ar fi știut la ce intemperii să se aștepte...
- Domnule, zise ministrul secretar de stat într-un moment de iluminare, n-ar fi mai bine să renunțăm la culori? Decât cod... albastru, violet, galben, turcoaz sau altele aiurea, n-ar fi mai practic să folosim coduri ca "periculos", "foarte periculos", "ărși!" și "Dumnezeu să-i ierte"?!
- Am înțeles, domnule ministru! Facem proiect de hotărâre. Ar fi bine așa, că nu s-ar eroda nici culoarea politică... Prin portocaliu, de pildă, se prognozează fenomene periculoase, vânt, ploi abundente, grindină, caniculă, ger... Totodată, fiecare nuanță portocalie poate transmite un alt mesaj, nefavorabil... De pildă, portocaliul spre roșu poate fi asociat cu agresiune, dominare, portocaliul închis, cu dezamăgire, neseriozitate și neîncredere... Din nefericire, portocaliul este și culoarea puterii...
- O să raportez..., să schimbăm culoarea politică... Din portocaliu în verde. Codul verde nu reflectă fenomene periculoase... Așa că o să le propun denumirea de... Mișcarea Verzișorilor!

Mai citește amicul Nimeni, pe ton sobru:
- La Glodeanu Siliștea, un preot, care a murit la începutul săptămânii trecute, nu poate fi înmormântat până când nu i se face necropsia, pentru stabilirea cauzei decesului. Mașina de la Medicină Legală, însă, nu a ajuns în zonă și niciun alt utilaj nu a putut pătrunde pentru a transporta cadavrul până la Buzău… În aceste condiții, oamenii nu-l pot înmormânta, aceasta fiind doar una dintre situațiile de criză cu care se confruntă locuitorii din localitățile aflate sub nămeți.

... Ce să mai spun?! Cam așa a început o amplă și aprigă dezbatere publică, pe seama codurilor meteorologice. Să nu credeți, însă, că scopul era unul în folosul cetățenilor. Nicidecum! Adevăratul rost era acela să acopere, prin zgomotul stârnit, interese imediate și mult mai importante ale Fondului Monetar, cum ar fi lichidarea Companiei Naționale a Resurselor Naturale, a Sectorului de Conștiință Publică... și altele, pe care le știți dumneavoastră mai bine.










.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!