agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 629 .



Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 41
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2012-01-14  |     | 



He! Ar fi fost bine, ar fi fost extraordinar de bine dacă aș fi avut un rest de țigară, cât să simt fumul de tutun inundându-mi traheea și, ulterior, plămânii. Lipsa țigării mă face nu numai irascibil, ci și să par șifonat, ca un șoșon folosit îndelung. D-aia spun: mare dreptate avea aia bătrână! Acum, dacă aș fi fost ascultător, eram și eu un om așezat, cu nevastă, copii, serviciu cu leafă fixă și debara garnisită cu cârnați de casă, cu dovleci-plăcintari, cu zacuscă și gemuri. Și tot la fel de adevărat este că mi-ar fi plăcut să am nu neapărat murături, cât copii, cât mai mulți, pe care să-i pun să recite din Borges, să pară mai inteligenți decât ai altora, hay tanta soledad en ese oro, apoi, brusc, să-i pun să-mi redea și traducera în românește, în varianta lui Novăceanu, că ăsta are vocație hispanistă, așa că aș fi ascultat un cor întreg de voci tot la fel de catifelate precum frunzele de lăptucă, declamând: Este atâta singurătate în acest aur. / Luna din această seara nu este cea văzută de primul om. Ceea ce e mai mult decât just!
Dar, iată-mă călcând moale pe luciul asfaltului, ca și când aș merge pe ape, fără o țintă anume câtă vreme o înmormântare nu este neapărat un reper și nici nu-mi poate aduce un venit astfel încât să-mi pot încheia socotelile din această zi cu burta plină. De altfel, am și uitat când am mâncat ultima oară, dar și vârsta este una la care acest fapt este doar un amănunt, iar siguranța timidă pe care-o afișez rezidă din faptul că am în buzunar, la blugii prespălați, aduși, cu atâta trudă, din Turcia, de oamenii cu inițiativă, două hârtii cu care aș putea oricând achiziționa nicotina care-mi lipsește din organism și care mă face să gândesc cu încetinitorul, de parcă aș avea în față o rolă dintr-un film vechi care se desfășoară greoi, ca și când ar fi expusă manual, de către un ciung.
Dar mă simt bine, atâta vreme cât nu eu, ci un altul, asemenea mie, ca-ntr-o oglindă, se prelinge pe lângă zidurile acestei zile care urlă din gura știrbă, din acest motiv putându-i-se vedea amigdalele, deja inflamate, ca un cer aprins de febră și rotund, rotund, așteptând să fete un amurg tot la fel învolburat precum inima, precum inima. (Când săruturile nu pot fi ascunse decât în scorburile salâmilor, întreaga câmpie ia foc direct de la roțile șaretelor care se strecoară printre grădini într-o goană atât de năvalnică, atât de întinsă că luciul potcoavelor devine un reper pentru trenurile de marfă din triajul vechi. E un timp când bostănăriile explodează cu un zgomot sec, din sperietori și din coliba pândarului, câtă vreme drumul către tine e presărat cu ape peste care orașul se scutură începând de la ferestre și streșini. Numai tu, numai tu și acest timp alienat care, Doamne, nu se mai termină!).
Aș fi avut, iată, acum o casă plină de copii, atâta timp cât cei din neamul meu sunt buni de sămânță, nevastă care să împletească, în neștire, șosete, ilice, fulare, în timp ce mestecă în ciorbă, dar și o debara plină de magiun de prune, care ar fi dat o altă dimensiune, o altă consistență existenței mele, și-așa lipsită de suport, câtă vreme se desfășoară între două adevăruri șchioape, când realitatea din luciul vitrinelor înșirate la strada mare e cu totul alta decât cea care încape între acești pereți la fel de albi precum frica și care nu se pot exprima decât prin semne, unele obscene, după care, fără motiv, se-apucă să țipe. Iar țipătul pereților din această cameră, în care aerul e totdeauna greu și umed, ca o batistă, se aseamănă cu o branulă prin care, direct în vene, ți se strecoară fâșii întregi dintr-o posibilitate înfăptuită plină de cinism precum un adolescent de coșuri și de vise erotice și cum sunt turlele bisericilor împovărate de regrete și de cuiburi de păsări cu timpanele sparte de dangăte repetate de clopot, în timpul maslului.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!