agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1844 .



Și mirosea puternic a om
proză [ ]
Cubul de Zahăr

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nic pop ]

2012-01-10  |     | 



Se oprește pe pragul îngust, scoate cu mâna liberă piedica lacătului automat și aproape că se prăvălește în aerul toamnei. Aruncă paharul cât mai departe urmărindu-l cum face tumbe prin aer însoțit de cozi lichide și cum cade lângă buturuga de tăiat lemne, și păsări, fără să se spargă. Simte răceala câtorva picături pe dosul palmei și așteaptă să i se întâmple lucruri cumplite. De-o pildă, să i se usuce mâna. Sau să i se împăroșeze. Sau să i se umfle și să-i explodeze dracului, ca să știe să nu mai atingă toate afuriseniile.
Se așeză pe buturuga ciupită de topor. De fapt, se așeză pe sângele deja uscat, infiltrat în lemn după ce mamă-sa a tăiat și ultimele gâște înainte de plecare. Și cum stă cu capul în palme, privirile i se pierd în transparența paharului care acum i se tăvălește între picioare. Îl rostogolește încet cu un pantof spre celălalt pantof. Apoi îl rostogolește înapoi și tot așa urmărind cum se cotilesc în interior câteva picături, călătorind pe cerc. Picăturile formează uneori câte-un ciorchine chihlimbariu care nu ține decât o clipă, dar rostogolește în continuare paharul și picăturile se adună într-un alt ciorchine, mult mai drăguț, apar bobițele unui strugure, strugurul se tăvălește pe pământ ud, sub frunzele ferfenițate ale unor tufe de vie și el își apleacă nările până la pământ, miroase, pipăie cu buzele strugurul abia dat în pârg, trage mult aer în piept și simte miros acriu de lăstari striviți. Atinge cu vârful limbii o pietricică lucioasă.
Iar când își înalță capul își dă seama că înălțimea de la care vede acum tufele de vie este cu totul neobișnuită. Se uită la via din jur ca dintr-un turn și o vede zăcând în dezordine pe toată costișa, pierzându-se în ceața din vale unde se zăresc culcușurile oamenilor, garduri, acoperișuri. Când își întoarce capul la deal vede că via sfârșește într-o perdea de salcâmi. Aude voci tânguitoare și i se face frică. Și nu pentru că vocile sunt tânguitoare, ci pentru că sunt voci. Voci omenești. Omul — ce arătare diavolească. În aer persistă un miros foarte puternic — mirosul de om. Da, uite-l, omul! Tăbârcește pe șold un coș greu. Dar iată că îl și zărește. Și ce rău i-a făcut, mă rog, de lasă coșul jos, smulge un harag ascuțit și vine direct la el să-l străpungă? Lucru ciudat, însă. Agresivitatea lui îl găsește pregătit pentru un salt uimitor de lung, nici nu-și dă seama cum de-i iese așa ceva. Se întinde zburând pe deasupra unui rând de tufe și aterizează cu bine pe celălalt rând. Mai mult decât atât, aterizează pregătit deja de saltul următor, astfel încât cealaltă săritură îl face să ajungă și mai departe, peste alte două rânduri și tot așa... Via pulsează în ritmul săriturilor lui. Ah, dar cât pe ce să strivească o femeie care pare să bocească lângă un butuc! Anume așa, cât pe ce s-o strivească, deoarece simte că e purtătorul unei greutăți zdrobitoare. Pe unde calcă se cutremură pământul. Femeia se aruncă într-o parte, uită să mai bocească și începe a-l huidui aruncând după el cu pământ. Se aud tot mai multe strigăte prin vie și prin grădinile din vale, el însă e deja sus, pe creastă, gata să treacă prin perdeaua de salcâmi, însă descoperă sârme întinse de la copac la copac și nu-i rămâne decât să înlăture sârmele. Să le înlăture simplu, cu mâna, dar nici o sârmă nu se lasă apucată și smulsă. Și brusc devine conștient de blana sa, de picioarele sale din față, de picioarele de din urmă, de măreția coarnelor purtate pe creștet, dar mai ales de sprinteneala copitelor.
Aleargă în lungul perdelei de salcâmi fără să poată ieși pe creastă în cele patru vânturi. Un om gras și roșu la față îi sare dinainte de după un tufiș și un tăiș de coasă îi scapără pe lângă piept. Strigăte, înjurături. Străbate o fâșie de porumb simțind cum sfârtecă în copitele ceea ce n-a reușit să sfârtece grindina. Săgetează pe sub poalele unor nuci, apoi sare un gard de nuiele și nimerește într-o văioagă cu pomi fructiferi unde goana lui spre pădurea din deal e întretăiată de portocaliul aprins al unei pânze care a parașutat tubul unei rachete antigrindină și de aici încolo, goana lui e și mai nebună, deși nu-l mai urmărește nimeni, fiindcă toți cei care se luaseră după el acum descoperă pânza portocalie și se repăd să o sfâșie luând fiecare câte cât apucă din portocaliul sintetic.
Iar Sava se strecoară gâfâind prin desișul unor tufari apăruți cine știe cum în cale. Iese, în sfârșit, la loc deschis, pomenindu-se pe un vârful de deal. Stă locului și ascultă. Nu se mai aud huiduieli și nu mai simte frica aceea îngrozitoare care îl făcea să-și audă sângele țipând în gură. Dispare și mirosul acela îngrozitor, mirosul de om.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!