agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1138 .



Dreptul la amintire
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [newgreenmoon ]

2011-11-22  |     | 



Am privit moartea in ochi… in ochii mamei mele. Avea o privire aproape neagra si inspaimantatoare ca un abis. Pupilele se micsorasera si pareau atat de adanci, ca doua margele de necuprins gata sa te inghita. Voiau sa-mi spuna… dar nu puteau grai. Pana si vorba i se curmase mamei in gatlej, asa ca nici ajutor nu putea cere, dar nici nu cred ca-l mai astepta. Am aprins candela… parca auzisem intr-o poveste ca se cuvine sa pleci cu lumina. Dar ajutorul a venit, in urma, pe un pat mohorat de spital, in care n-ai vrea sa te afli nici macar pentru o scurta vizita la un prieten. Drumul spre revenire a fost greoi, searbad, uscat, plin de surprize si inconstant, incarcat de ganduri de “a fi” sau “ a nu fi”, incrancenat, dar mai ales plin de neputinta: neputinta de a reveni la conditia de om. Cumplit! Vazusem in filme, citisem carti… dar toate pareau povesti menite sa te faca sa constientizezi ca “se poate intampla”, dar de fiecare data sterse cu buretele gandului “nu mie”. De data asta am aflat ca i se poate intampla oricui. Priveam neputincioasa fiinta aceea fragila si parca ireala, imobilizata pe patul spitalului si nu-mi venea sa cred ca era acelasi om plin de energie, caruia nu-i statea nimic in cale cand isi punea ceva in cap, care nu statea o clipa locului si pentru care fiecare zi insemna o noua provocare si fiecare provocare o noua reusita. Am realizat subit ca nu poti alege viata pur si simplu, ci poti spera doar ca viata sa te aleaga pe tine si sa te lase sa fii om. Cand nu mai poti fi om, ar trebui sa ai dreptul sa te retragi demn din aceasta viata.
Intr-una din zile lumina soarelui biciuia puternic aerul statut din rezerva in care trei batrane isi trageau cu greu rasuflarea intre doua picaturi de viata scurse in vena dintr-o perfuzie stravezie. Ma asezasem pe marginea patului si-i mangaiam mamei mana, pierduta in ganduri fara intoarcere. De cateva zile mama isi recapatase vocea si, ca un copil timid, reusea cu greu sa-si rosteasca dorintele, insotindu-si cuvintele de gesturi sugestive. Vocea ei m-a trezit subit din visare:
- Ce ochi frumosi ai!
Pentru cateva clipe am amutit. O priveam buimaca si nu-mi gaseam cuvintele. Un gand rebel m-a izbit in tampla cu puterea fulgerului: “in 40 de ani, a trebuit sa ajung sa o sterg pe mama la fund ca sa aud de la ea un compliment”. Mi-am revenit intrucatva din uluire si am ingaimat fara sa ma gandesc cum ca ar fi din cauza soarelui. Pardalnicul soare… i-a trebuit atat sa-mi lumineze privirea in ochii mamei. Nu ca mama nu m-ar fi iubit, dar fusese intotdeauna zgarcita cu declaratiile, atat de zagarcita incat acum ar fi fost in “Top 300” daca s-ar fi facut avere din cuvinte de iubire nerostite. In familia noastra functionase foarte bine ineptia cu “copiii trebuie pupati doar in somn.” Poate de asta eu ii imbratisez pe ai mei atat de des si le spun ca ii iubesc. Sper sa nu cad in cealalta extrema, dar oare exista o extrema a iubirii? Oare se intampla sa fie vreodata prea multa dragoste? Nu cred. Daca iubirea ar fi in exces, atunci probabil am trai intr-o lume mai buna.
Zilele au trecut incet, vlaguite parca de incercarile la care viata ne supune pe fiecare dintre noi, facandu-ma sa vad adesea privirea aceea a mamei pierduta in intunecime, care ma speriase prima oara pana la cel de pe urma gand. Nu era o privire venita din moarte, cum crezusem la inceput, ci una izvorata din uitare. Mama incepuse sa se piarda de ea, fara ca noi sa ne dam seama, iar acum, devenea usor, usor, ca un copil la inceput de drum, avand nevoie de atentie si ocrotire, neputincios in a-si croi drumul… numai ca un copil invata sa traiasca, mama uita s-o mai faca. E atat de frustrant sa constati ca viata te poate pune in situatii in care nu ai alegere. Din fericire pentru tine constatarea o fac cei din jurul tau. Intre zambet si lacrima nu-i decat un pas. Diferenta o poate face fiecare dintre noi in orice moment, dar de constientizat o constientizam numai in clipele dureroase. Pentru mine venise inca una dintre aceste clipe. Era “azi”, dar eu in fata mamei ma trezeam “ieri”. Nu puteam accepta prezentul, dar nici nu aveam puterea sa-l schimb. Ce mai ramasese? Mie imi ramasesera amintirile, mamei…. Undeva, o frantura de vers ii facea gandul sa tresara in noapte si atunci recita din Eminescu. Apoi se mira: “de ce, oare, spun eu versuri noaptea, in loc sa dorm!?” Nu era loc de raspunsuri la mirarile mamei, dar ea si le rostea singura si naiva: “m-am prostit”. Apoi amintirile lasau locul halucinatiei sa-si faca jocul perfid si mama devenea dintr-odata ingrijorata pentru cine stie ce inexistenta problema dintr-o existenta paralela. Si atunci te inarmai cu rabdare ca sa-i poti explica cu delicatete ceea ce ea oricum nu mai putea intelege. Uneori cel mai simplu parea sa dai vina pe medicamente si sa-i insufli speranta ca la terminarea tratamentului toate semnele de intrebare vor disparea. A doua zi jocul reincepea. Pana cand, te intrebai adesea? Pana cand in privirea aceea, in care viata s-a pierdut fara motiv intr-un moment nestiut, nu va mai palpai nici macar o farama de “azi”. Pana cand viata insasi va deveni, intr-un ultim impuls, o dira de abur pe fereastra sufletului si aburul va fi sters cu maneca privirii unui copil ce-si striga pentru prima oara dreptul la un inceput. Sau poate… pana cand vom primi dreptul sa ne recapatam amintirile.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!