agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 700 .



Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 29
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2011-11-21  |     | 



Autobuzul seamană cu un vagon de marfă. Pufnește, horcăie, tușește și se vaită ca un fumător înrăit bolnav de gastrită, iar interiorul e la fel de soios și de mototolit precum un șorț de chelneriță de birt sătesc, la ora închiderii. Merge fără nici un fel de apetit, ca o anorexică, pe șoseaua care taie câmpia de-a latul, ca un brici ruginit și uitat pe etajeră, într-un borcan plin cu gaz lampant, bun de frecat negii și bubele-dulci.
(Poate c-ar trebui să-nțelegi că, la amiază, umbrele foșnesc înalt pe ziduri, precum periile într-o spălătorie de covoare, când conștientizezi că acesta este modul lor de a se exprima, în vreme ce îndoiala se strecoară totdeauna în așternuturi proaspăt apretate și cu care vom trage o linie clară, care să ne separe veghea. Asta am de spus: avem amintiri atât de diferite unul despre celălalt!...)
Șoferul privește alb și vag de la înălțimea volanului, părând încremenit ca-ntr-o reclamă pentru berea la halbă. Are o bască trasă pe ceafă, iar sub aceasta se poate ghici o chelie ușor transpirată, rece și mucegăită, ca un perete plin de condens. Mișcă volanul și ia curbele cu gesturi largi, ca un dirijor care știe partitura. Din colțul gurii, galben, îi atârnă un rest de țigară fără filtru, stinsă încă de la ultima stație, adică de un sfert de oră, însă el tot continuă să tragă din ea, neluând în seamă acest amănunt, câtă vreme în interior e un fum greu, dens și aspru, de ulei ars.
Mai în spate, cu obrajii mușcați de soare, un bătrân privește pălămida și cânepa crescută înalt, de-a lungul drumului, printr-un ochi de sticlă. Vede lumea-n albastru.
Lângă mine, mirosind a rachiu, cu capul rezemat de geam, sforăie un alt bărbat, țepos și neguros ca roșcovii năpădiți de corbi, în septembrie, după care plescăie și se-ncruntă și mai tare, de parcă i s-ar fi amânat ziua de leafă.
(Despre săruturi și ploi îți pot spune doar că ambele pot înfășura tălpile picioarelor, rotund și catifelat precum praful amiezii, draga mea, câtă vreme fierbințeala e doar o părere, ca lipsa de aer prin ferestre nevrotice.
Ca și când încă aș aștepta scrisori de la tine, așa trece timpul, crispat și colorat în galben, ca fețele călugărilor după dojană.)
Abia pe ultima canapea, o mamă tânără, vânătă în jurul unui ochi precum nucii, după ce au fost bătuți cu jordiile, are pulovărul ridicat. De sub el, se ghicește un sân cât o mămăligă pripită, de sfârcul acestuia stând agătată o păpușă de paie, ca o sperietoare intrată la apă, înfofolită-ntr-un preș de iută și încinsă cu o sfoară de care, cândva, a fost legat un câine de arie.
Mă legăn odată cu drumul, de parcă roțile calcă pe ape adânci. Din difuzor, o voce liniară anunță că, la Calafat, Dunărea scade 8 centimetri. După care începe să crească.
(Doar prin praful amiezii te mai găsesc, care nu e altceva decât pielea descuamată a drumului. Mă auzi?! Pășesc congestionat, ca și când aș ține în palme un ou abia fiert, din care tot cred că se va ivi o pasăre căreia-i voi ascunde strigătele aprinse direct în ceainic, acolo unde tusea mea și-a făcut cuib.
E o zi care stă cu mâna pe trăgaci și care urlă din nevroze, căci nu mai există decât umbre zăbrelite-n ospicii, un cer scuturat de angoase și-acest coșmar de noiembrie, când sinucigașii au plecat la cumpărături.)
O bătrânică, ridată precum palmele anxioșilor, se-ntoarce, spune ea, de la oraș, pe unde a târguit ulei de candelă, lumânări din parafină, un așternut nou pentru camera cea bună, în care nu a locuit niciodată, arpagic pentru la primăvară, prosoape pentru înmormântare și două pungi cu arpacaș, pentru coliva de pomenirea morților.
Pe dreapta, se ghicește satul, ca o piele lepădată de un șarpe de apă.
Pe podea, stând ciuș, încerc să sap o groapă cât mai adâncă, unde să-mi ascund remușcările de peste veac, înfășurate toate-ntr-un săculeț bun de păstrat tutunul de pipă.
Pe scaunul din spatele soferului, Sylvia Plath, și ea albă, îmi face semne complice din ochi, în vreme ce eu, ca un gest de recunoștință, îi las, pe unul dintre geamurile aburite, un mesaj doar de ea înțeles.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!