agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 693 .



Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 27
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2011-11-09  |     | 



Măcar de mi-aș fi găsit și eu vreo femeie. Așa aveam și eu, seara, mâncare caldă. Și ar fi avut și cine să-mi încălzească patul. Of, d-aia zic: mare dreptate avea aia bătrână! Nu degeaba mă tot cicălea la cap, cât să pricep că rostul lumii e acela de a avea ciorbă, la prânz, cămăși călcate la guler, pantaloni din tercot și apartament cu două camere, cu chirie, de la stat. Și mileuri! Cum ar veni, să-mi găsesc o femeie care să-mi facă mileuri. Copii, ciorbă și mileuri pe care să le pună prin toată casa: pe noptieră, lângă ceasul deșteptător, pe televizor, sub bibeloul reprezentând un pește dintr-o specie imprecisă, la baie, pe etajeră, sub paharul în care-mi pun periuța de dinți, pe calorifere, pe dulapurile din bucătărie, peste Edward Estlin Cummings și al lui etcetera, Doamne, că nici nu știam cum s-o fac să-nțeleagă că ferestrele nu dorm niciodată și că nu sunt altceva decât niște ochi atinși de cataractă. Îți trece vremea, copile, și ție tot nu-ți vine mintea la cap, da-da! Însă eu tot nu luam aminte, câtă vreme zilele curgeau neroade și se maimuțăreau imitându-se unele pe altele, ca oglinzile.
D-aia zic: știa aia bătrână ce știa! Nu-mi venea mintea! Cu facultatea o rasolisem, că alesesem, în acel an, să mă duc exact unde n-aveam să intru niciodată, fie că nu mă ducea capul, fie că nu eram rudă cu Mircea Daneliuc. Nici în armată n-a fost de mine. Învățasem doar cum se pot ascunde chiștoacele, pe țeava puștii, când ești de planton. În rest, nu înțelegeam de ce trebuie să mă bucur, în fiecare dimineață, că sunt soldat. Bă prostovane, înveți să aperi țara de dușmani!, urla căpitanul la mine, o piticanie schimonosită de importanța gradelor purtate pe umeri. Eu, vă spun sincer, cât am flendurit-o pe-acolo, n-am dat nas în nas cu nici un inamic! Dracu' să-i ia! Așa că lălăiam și eu, dormind din picioare și bătând pas de defilare într-un mod mecanic, ca o păpușă beată, pe platoul din fața cazărmii, betonat și prăfuit ca un circar de bâlciuri sărace: Când răsare soarele pe-al zilei prag, / Spre poligon pornim, în marș cântând cu drag! Adevărul e că-mi era drag, mai ales când stăteam de gardă, lângă păduricea din orășelul acela din inima Transilvaniei, să văd cum noaptea devine umedă,ca o batistă la privegi, și cum trenurile urcă de pe dealuri direct spre cer, oprind la fiecare stea din Ursa Major.
Of, ar fi fost bine, ar fi fost extrem de bine dacă această dimineață, roșie și cu limba scoasă, de parcă ar fi fost alergată de hingheri, m-ar fi găsit dacă nu tot la fel de tânăr ca ieri, măcar c-un rest de țigară, cât să nu mă trezesc la strada mare, care râde cu poftă, direct din vitrinele știrbe, că merg în pas sprinten, deși altă treabă n-am decât să-mi încasez lichidarea și să-l petrec pe tata. Încă sunt năucit de întâlnirea cu vecina care stă sub mine, cotoroanța care mă agasează permanent, asta după ce-mi zâmbește mieros și mă salută stând sprijinită în cadrul metalic, în dreptul ferestrei de pe hol. O cunosc, da, o cunosc de multă vreme. O astfel de baborniță există în fiecare scară de bloc. Ea știe tot, nu-i scapă absolut nimic. Ea știe, deși nu se deplasează mai deloc, ce a adus la magazinul din colț. Știe cu exactitate: prețul la kilogramul de cartofi, dacă mâine plouă, ce copil e răcit sau e făcut din flori, cine a fost dat afară de la serviciu, cine cu cine și-o trage și mai ales de ce și tot cred că și despre mine știe mai multe lucruri decât aș fi eu în stare să-mi închipui. Tocmai din această cauză îmi este frică de ea. Iarna, în schimb, nici nu iese din casă. O aud, prin podeaua subțire, cum tușeșe și gâfâie. Apoi sunt zile în care n-o mai aud deloc și, din curiozitate, dau drumul apei să curgă peste marginile chiuvetei, numai pentru a o determina să mă drăcuie, cât să mă conving că n-a dat colțul. Hei, nu, nu moare atât de ușor, e chiar sinistră prin posibila ei eternitate, când conștiința mea, dacă nu știți, deși e bolnavă, stă exact sub mine și se deplasează cu ajutorul unui cadru metalic, încă mai are timp cât să mă facă să cred că acela care stă noaptea, la geam, și strigă, nu sunt eu, ci un altul căruia-i lipsesc aripile, veghea, rătăcirile și al lui etcetera.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!