agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 879 .



Clișeu56: tânărul și neliniștea
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2011-09-11  |     | 




A dat buzna. Cu o față umbrită de cozorocul cadrilat. Ea singură, neputând să doarmă. Cu pletele răsfirate dezordonat, în vârful capului, prin ghearele unui clește artizanal. Purtând un moț de castravete în frunte. Încercând, cu mâini obosite, să noteze ceva într-o agendă. Probabil un gând, o activitate trecută sau, pur și simplu, un calcul estimativ pentru ziua de mâine.
A scăpat pixul de 50 de bani și, instinctiv, a pus mâna la gură. Ce să facă acum, zgomotul sigur fusese auzit. În tăcerea marmoreană a nopții, se aude până și mișcarea melcului.
Cum prevăzuse, ușa bucătăriei se deschise, așa cum ar deschide-o un taur eliberat din grajd.
Un individ cu o figură hilară pătrunse cu un aer curios în intimitatea casnică. Se lumină la chip, ca și când ar fi intrat în raza de acțiune a unei flăcări de aragaz, proiectată în fundul unei tigăi de inox.
-Ce dorești? Aceasta nu este ora la care să scormonești în casele oamenilor ca un cerșetor în pubelă, spuse ea, cu o vădită sforțare de fermitate.
-Ah, știi ceva, cred că am greșit. Măi, să fie!... Voiam să cumpăr un DVD. Cum la colțul străzii este închis la ora aceasta, am decis să-mi vizitez un vechi amic, pasionat de muzică. Știam că la el voi găsi ceea ce-mi trebuie. Cum nu ne-am mai văzut de ani, am căutat adresa lui și mi s-a părut că pe aici locuiește. Cunoșteam, într-un fel, strada cu mesteceni, magazinul de mobilă de unde l-am ajutat să transporte un scrin din lemn de nuc și casa de schimb la care lucrează o fostă prietenă. Între timp, multe s-au schimbat pe aici. Am avut impresia...
-După cum vezi, ai intrat într-o altă casă și cum orele sunt depășite, te-aș ruga să pleci.
Nu-i vine să creadă cât poate să fie de calmă, că își poate stăpâni vocea, că păstrează un ton civilizat.
-Sigur, sigur. Ai putea să-mi împrumuți tu câteva DVD-uri până mâine?
-Domn’e, ești cel puțin ciudat! Dar nici măcar nu ne cunoaștem, de ce aș face-o?
-Doar ca să scapi de mine. Și zâmbetul îi arată o dantură drăguță.
Chiar în acel moment ea formează numărul...
-Nu, nu face asta, promit să nu te deranjez, decât până mâine. Uite, îți las cartea de identitate. Și, cu o mână categorică, îi îndepărtează telefonul.
-Dar, ID-ul tău nu are nicio valoare pentru mine, pentru că nu pot să-mi dau seama dacă este fals ori nu. În fine, ți le voi da pe cele 6 pe care le mai am.
-Mulțumesc, atunci, pe mâine! Și iese, ca și când ar fi plecat din propria casă, părăsindu-și iubita.
-La dracu’, nu știu ce m-a apucat să intru în relații cu tipul ăsta, habar nu am cine este. Dar unde era spaima pe care am tras-o când am auzit ușa apartamentului deschizându-se? Și-apoi, ce mi se întâmplă, uit să mă încui pe dinăuntru?
Își aprinde o țigară electronică. Se îneacă, de furie îi vine să scoată ochii nopții cu ea. Totul i se pare contrafăcut. Inclusiv oamenii. Fără speranța de a încropi vreo oră-două de somn, se întinde pe canapeaua rece. Se cațără cu privirea pe tavan, ca un păianjen care își caută loc pentru plasă, și numără clipele de solitudine. Eh, sunt prea multe și nu are răbdare. Poate ar trebui să-și numere prietenii, însă ar trebui să o ia prea de multe ori de la capăt. Să se gândească la ceva frumos, ar fi o idee, dar nu prea are la ce. Îi vin în minte numai figuri. De oameni care, dându-se inteligenți, au impresia că îi prostesc pe ceilalți.
Ceasul lumii bate 2. Doar ea e una. Și bine ar fi să poată înghiți noaptea...
A doua zi, seara. Își aduce aminte că are nevoie de niște informații de serviciu. Importante. Ele se află pe un DVD. Se duce la masa de lucru și caută în sertarul în care ține lucrurile personale. Ar fi putut găsi orice altceva, mai puțin obiectul exasperant. Brusc, se enervează. Broboane ca roua toamnei îi umplu fruntea. I se pare că toate ale vieții atârnă din firele ei de păr care o incomodează, dintr-odată. Se repede în baie, apucă la întâmplare o clamă și o înfige, sălbatic, în smocul adunat în creștet. În timp ce revine în sufragerie, își trece fotonic palma dreaptă pe frunte, o simte uleioasă și, instinctiv, se șterge de tricoul prăzuliu, parcă s-ar descotorosi de griji.
Aruncă totul din sertare: notesuri, creioane, pixuri, capsatoare, rezerve de... diverse, cutii, etichete, coli, camera, patch cord-uri, căști, CD-uri, DVD-uri, batiste nazale, baterii, plicuri, niște facturi mai vechi, câteva ilustrate și diplome, cărți și reviste de specialitate, în fine, o mulțime de alte lucruri, numai acela de care avea nevoie nu era de găsit.
Un gând îi bate în creier, monoton și grav. Să știi că DVD-ul se află printre cele șase! Ar fi trebuit să scot niște situații de pe el și să le actualizez. Mai este ceva vreme până să predau forma finală, cu toate acestea, dacă află șefii... aproape toate informațiile despre firmă se află acolo. E drept, codul de intrare împiedică intruziunile de orice fel. Cu toate astea, știu eu pe mâinile cui ar putea să încapă?! Sunt pierdută... Ce mă fac, acum, cum îl recuperez?! E târziu și individul acela nu dă niciun semn de viață. Nu am niciun reper de identificare. Doar figura, care, trebuie să recunosc, pare a fi a unui adolescent bezmetic. Unul care crede că pocnește din degete și dorințele i se-mplinesc. Mamă, Doamne! Ce mă fac?!
Vraiște. În încăpere. Și în încăperea din ea. Își aprinde o țigară. Privește pe geamul livid, ca propriul obraz. Dincolo, viața se zbate pe o muchie. Moartea îi ține plasa. Probabil că viața aruncă și moartea prinde. În clipa asta ea nu reușește să stabilească de ce parte se află. Ca o platoșă, singurătatea o apără de ea însăși.
O noapte lungă și insomniacă o așteaptă în patul imens. Mai goală decât goliciunea lumii, se întinde peste cuvertura de mătase și își lasă toate gândurile dezlegate. Ele fug, sar peste porți și garduri și obstacole, se afundă tot mai tare în întunericul uman.
A doua zi. Decupatorul de timp scârțâie de 6 ori. Simțind cele 6 nișe, se vede obligată să le umple cu 6 cevauri. Toaleta de dimineață, sesiunea de cosmetică, parada modei, știrile la o cafea amară cu țigară, pachetul, ... ce altceva, într-un fel a uitat să facă schimbul corect dintr-o poșetă în cealaltă, astfel încât să fie foarte elegantă și asortată 100%. Dar își dă seama, în ultima clipă, că uitase să adauge actele de la mașină.
Zboară. Scările par niște sandale uriașe pe care trebuie să le probeze ca să ajungă în gura blocului ca un făt ieșit înainte de termen. Un aer zbuciumat o lovește din față. Intrarea în lume, asta este. Trebuie să mute bloc cu bloc pentru a ajunge la mașină. Timpul o trage înapoi, înspre noapte, ca într-o gaură neagră.
Accelerație! Și ziua de muncă trece ca o săgeată albastră.
Înapoierea este delirantă: străzi și copiii lor, mașini, claxoane, cerșetori și mâinile lor, gesturi în aer, vocabule înșirate ca zebrele, acute limbi de multe feluri, nervi ieșind ca puii de șarpe, sufocare, derulare cu încetinitorul, câteva flash-uri de soare, pedalări, așteptări care nu fac altceva decât să adune gânduri, în sfârșit, câteva fresce de culori anunță terminusul.
Urcarea la etaj. O simte ca pe una alpinistă. Poate găsește obiectul, poate își atinge scopul. Poate va atinge piscul. Nu nimerește cheia, nu nimerește broasca, ușa pare un imens bloc de piatră care nu vrea să se dea în lături. Se proptește cu umărul stâng, o rază de soare o despică într-o persoană care ar vrea să dea buzna și o a doua care ar face cale întoarsă. Vântul iscat de gurile deschise o prinde de piciorul drept, urcă pe coapse, i se preumblă pe sub tivul fustei care fâșîie la atingere și se ferește în sus, o apucă de sâni dându-i jacheta în părți, pulsează pe gât cu viteza sângelui, îi trage două palme peste obrajii de culoarea pudrei, se strecoară și se înfășoară în plete. Ușa se închide ca scăpată din mână și el i se agață de spinare ca o maimuță care fâlfâie din coadă, chicotind a satisfacție.
Ah, marota asta! Își lasă pantofii lângă cuierul de haine, poșeta și cheile pe grilajul de lemn lăcuit din perete, se împiedică de pragul de la sufragerie și, în mișcarea dezordonată care o face să se lovească de colțul canapelei, are o revelație: pe jos, la oarecare distanță de toate lucrurile acelea rămase împrăștiate de cu o seară înainte, între fotoliu și marginea nefranjurată a covorului, observă un fel de carte de vizită.
Un zâmbet axiomatic îi amplifică frumusețea.
Știe ce... va urma.

(10 iulie 2011)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!