agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 666 .



Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 18
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2011-08-25  |     | 



Sălciile nu cresc în vârful degetelor, ci direct în ochi, altfel n-ai putea plânge. În vremea asta, aleanul e o fierbințeală ușor amăruie, ca frunza de tutun, când soarele se uită pieziș, de parcă n-ar mai exista ecouri și aer, nici păsări sau turle, ci doar aceste mâini ușor alungite stând înfipte - drept - pe vârful memoriei, ca un deal scămoșat, acolo unde atât de frenetic scormonesc încât urlu, ur-lu, stingher ca un pustnic, că nu mai reușesc să te deslușesc, o, tu, umbră atât de fragilă a deznădejdii!
În înserare, satul e ca o șaretă cu roțile-n flăcări, colindând, ca un vânt zurliu, prin bostănării și, spre vale, direct printre salcâmii care scârțâie încet și rar din scorburi abia mijite.
E un dor de tine tot atât de tainic precum sărutul mireselor fugite de-acasă.
O să cânte acest anotimp al cunoașterii direct din garduri desperecheate, din hornuri și din pârjolul ierbii care a rămas îndesată pe marginea șanțurilor, precum o barbă de stareț care n-a-nvățat predica.
Mama, în bucătăria de vară, în asfințitul oval, mângâie un rest de cocă dospită care miroase deja a pâine. A pâine și a ape neguroase, ca și linia sângelui curgând împleticită prin veac.
N-am iubit, hei, n-am iubit decât această cărare care a uitat drumul, această cale dezorientată și fără rădăcini, cunoscută doar de păsările care se pot înălța numai atunci când, zguduit de remușcări, cerul se deschide să le accepte zborul.
E un timp pitic și încărcat de angoase, de parcă nu sunt așteptate decât veștile suferinde.
Acum tac până când ziua se hotărăște să moară. Tac și cred că liliacul, atunci când explodează roșu, e doar o pată sângerie, pe cearceafurile norilor.
Așa te-am lăsat, în marginea ariei, cu mâinile suflecate și frământând, în copaie, căințele de peste ani.
Satul e ca un iepure orbit de farurile autoturismelor de la oraș, curgând lichide direct prin lanul înalt de porumb cu bobul în lapte, că nici nu mai știe unde se poate ascunde, când nu mai există viziuni tainice decât în atriul stâng, acolo unde ți-am lăsat un semn, ca o necroză.
Ia inima mea, ia inima mea și fă-o să bată precum clopotnițele, la vecernie și până când asfințitul, coborând deșirat, precum cămășile de noapte ale vădanelor, îi va primeni sângele!
În rest, să ne bucurăm de acești scaieți care-au împânzit câmpia și care sunt precum stelele pe care le văd morții direct de pe lumea cealaltă, dar numai când găvanele ochilor sunt invadate de furnici și de opaițe cu lumina știrbă.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!