agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1486 .



Stăpână pe timpul meu liber 13
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai andrei ]

2011-08-17  |     | 




S-ar putea spune că omul de fiecare dată caută belele, dar niciodată nu-și găsește singur ieșirea, ci trebuie să fie cineva care îi dă un șut de ieșire, lucru care se întâmplă și la intrare. Tot la fel și eu am intrat în această treabă dichisită cazându-mă la Angela și înconjurat de tot felul de chesti care de care mai dubioase am fost atras în această cursă. Da; a devenit o cursă până la urmă, dacă îi putem spune așa. Acum eu nu mai pot ieși din ea, pentru că plutonul mă ține la unison cu el și nu mai pot ieși din ritm. Plus de aceasta Angela este deosebit de incitantă în a da vălul la o parte de pe lucruri ce ascund fenomene deosebite sau poate că așa este scenariul, mai rămâne să vedem dacă ascult de regizor, pentru că moșul nu pare atât de ușor manevrabil.
Noaptea veni cu repeziciune după un somn petrecut în scorbura unui copac a urmat un altul în pat care s-a lungit până după miezul nopți. Totul părea confuz după u somn bun, cu toate că eram odihnit, tot nu-mi puteam explica ce s-a întâmplat. Cum de am putut găsi un lucru văzut în vis? Transpunerea în realitate mă speria de acuma. Eram atât de confuz, când am auzit bătaia în ușă.
- Duran scoală-te, mergem să mâncăm ceva bun la Alfonso.
- Angela!
- Pot să intru?
- Da, sunt tot acolo unde m-ai lăsat, adică…
Ai visat urât, Duran! Ești în camera ta băiete, nu pe pajiștea din fața biroului.
- A, da Angela! Nu la asta m-am referit! Sunt în pat.
- Nu mergi la masă?
- Aș merge, dar picioarele nu vor!
- Cum așa?
- Mă dor cumplit Angela.
- De la scorbura aia afurisită, dar lasă că-ți trece, imposibil să nu fie vreo fată frumoasă de salvat Duran.
- De fete sunt sigur că sunt! Nu mai că nu mai sunt eu capabil de…
- Auzi Duran, dar dacă ai fi trăit acolo în pădure, alături de jivinele neiertătoare.
- Mi-aș fi construit o căbănuță și o saltea din cele mai aromate plante ale pădurii Angela.
- Da până atunci?
- Aș fi avut cortul na!
- De ce nu l-ai avut și noaptea trecută na!?
- Ca să mă întrebi tu!
- Mergi la masă?
- Nu pot Angela, mai lasă-mă o oră măcar.
- Într-o oră ți se dreg oasele Duran!?
- Mai vedem.
- Bine Duran. Eu am plecat, dar…
- Angela, fii un pic rezonabilă cu un moșulică…
- Care nu s-ar da înapoi de la o păpușă simpatică.
- Dacă-i păpușă!
- Bine, am plecat.
Imediat am pus capul pe pernă și un vis frumos mă duse până dimineață când certărețele de păsări își dădeau porția de cântec pentru o nouă zi. Aproape că am sărit din pat, cu toate că încă mă mai dureau oasele pe ici pe colo și am constatat că deja ajunsesem la o oră destul de târzie. Probabil că Angela a trecut pe la mine, dar nu m-a putut urni, dormind. Am fost jefuit de timpul meu fără să-mi dau seama, dorind să-mi răspund la întrebări fără noimă, pentru că până la urmă cine m-a pus să caut pasărea văitătoare și cine m-a pus să aduc floarea aceea minunată.
Mai aveam un colț de iarbă de tăiat undeva în stânga vilei și m-am gândit că un pic de masaj motorizat nu mi-ar strica. Am luat imediat mașina și am pornit în grabă. Tufele de flori frumoase, cele mai multe înflorite a trebuit să le sap cu același cuțit, însă n-am mai avut să le pun nimic la rădăcină, drept protecție. Aproape că terminasem, mai aveam de curățat doar mașina de iarbă ceea ce și făceam.
- Bună, Duran! Ce faci aici?
- Acum doar curăț mașina. Am terminat bucata aceasta aici, arăta urât , cu toate nu se vedea din dreptul vilei prea bine, dar păcat de florile astea înflorite.
- Parcă ți s-a dat un birou!
- Ei, am făcut totul din plăcere Angela, nu fi supărată.
- Nu sunt Duran, dar tata o să fie.
- Nici n-o să-și dea seama, dacă nu o ia la pas pe aici.
- Asta este că-i cam place să facă pe stăpânul Duran.
- Angela, doar nu faci caz de…
- Se pare că ai dormit 24 de ore Duran.
- Aveam nevoie oricum, nopțile petrecute alături de femei frumoase, scăldate în apa mării, m-au cam obosit.
- Aveam chef să fiu cu tine Duran, noaptea trecută.
- Da, toată…
- Nu în pat Duran.
- A, m-am gândit eu Angela!
- Numai la prosti Duran, dar sunt sigură că dacă mă despoi acum să mergem în cabană, n-ai să vrei!
- Ești o persoană căsătorită Angela ca și mine de altfel.
- Da, numai că suntem doar noi și pădurea aceasta plină de surprize Duran.
- Angela, așa este precum ai spus, dar dacă ne propunem să mai facem astfel de atingeri verbale n-o să ajungem nicăieri.
- Cum așa?
- Adică faptele vorbesc!
- Hai că ai luat-o razna! Eu chiar glumeam!
- Eu chiar m-am făcut că nu înțeleg…
- Dar nu ți-a mers Duran.
- Să zicem că am fi de acord să ne petrecem ceva timp împreună în pat, dar după acel timp ce s-ar întâmpla?
- De pildă! Tu vei dormi dus pentru că oricum ești extenuat, iar eu voi…
- Aste este! Ce faci tu?! Eu sunt bărbat, îmi bag cămașa în brăcinar și plec mai departe.
- Te sperie rău gândul că m-ai face să sufăr Duran.
- Dacă mă sperie! E puțin spus, tatăl tău m-ar termina de pe fața…
- Da, de ce trebuie să știe tata?!
- Tocmai asta e! Este singurul tău sprijin părintesc și mi se pare imposibil să nu i te scapi în cele din urmă.
- Da, să zicem că este adevărat, dar de ce ar trebui să se întâmple asta?
- Cele câteva minute de bucurie se vor transforma în cele din urmă într-o mare dezamăgire care te v-a săpa până în rărunchii sufletului.
- De unde ști Duran?
- O știu pur și simplu.
- Ai mai provocat astfel de dureri, hai spune-mi și mie o poveste lacrimogenă!
- Nu cred că te-ar ajuta. Ba din contră te-ar face mai ușor de atins.
- Păi dacă voi fi personajul pozitiv în poveste! Da, cred că da!
- Vezi!
- Auzi Duran, dar dacă ne-am vedea fiecare de treabă și n-am mai glumi pe tema asta că cine știe ce o să iasă din atâtea glume, nu!
- Da sunt de acord.
- Bine, ia-ți mașina că ne apucă cina pe aici tot trăncănind și vino la masă.
Eram plini de prospețime când am pus totul la punct și ne-am astâmpărat foamea. Eu m-am retras la cabană, iar Angela a rămas la vilă. M-am dus direct la birou, fără nici o pauză pentru vise, nu-mi mai era aminte, vroiam să caut ceva, nu știam ce, dar parcă eram atras ca de un magnet acolo. Am privit luminișul din fața birului și m-an dus cu gând să mă întorc imediat, să-mi văd scorbura. Uitându-mă din apropiere către birou am constat încă o dată că ar fi fost imposibil să văd măcar colțul magaziei.
Culcușul era nederanjat, dar lumina mă făcu să privesc mai cu atenție locul ca și cum aș fi vrut să-l înmagazinez bine în memorie. Fără să vreau am observat în lumina puternică a soarelui ceva strălucitor, m-am băgat să văd ce anume am pierdut din buzunar și spre surprinderea mea am dat de un cercel. Mi-am zis că scorbura nu era chiar atât de necunoscută Angelei și am luat cercelul pe care l-am studiat cu atenție, făcând analogii cu ce poartă Angela sau ce a purtat ea când era mai tânără, dar nimic nu se asorta cu Angela, nici măcar dacă n-ar fi avut anii aceștia.
În birou am pus cercelul de aur în scrumieră și m-am așezat pe scaun cu ochi la cărțile de toate felurile. Mi-a căzut ochi pe o carte mare legată în piele ca aproape toate cărțile de acolo, dar ce m-a atras a fost faptul că era cu coperte voluminoase, ducându-mă cu gândul la faptul că ar putea fi vreun album foto. Am luat albumul și am început să caut printre fețele necunoscute femei ale căror urechi și cercei se vedeau. Nici una nu părea să corespundă cercelului găsit. Am aruncat albumul pe birou supărat și s-a deschis în cădere la o poză cu o femeie extraordinară care a ieșit din locașul ei. Pe spate era scrisă data ți câteva rânduri greu de descifrat, pe care cu greu le-am citit. „În floarea vârstei ce o am, la tine-mi este gândul, iubire interzisă.” Am privit cu atenție urechile frumoasei, dar nimic nu m-a dus la cercel, totuși se potrivea foarte bine cu fața fecioarei din poză. Probabil că a fost vreo iubită din tinerețea bunicului lui Angela. Am pus poza la loc și m-am ridicat să pun albumul în raft, dar am dat tot acolo, peste un portmoneu foarte vechi din piele fină, așezat acolo drept carte. L-am luat fără să tăgădui și am privit întâi acea lucrare nemaipomenită, ce părea dinspre cant o cărticică. Mi-am zis că tocmai de aceea a și fost pus acolo.
Pielea fină îți mângâia degetele care pipăiau acea minunăție. Am dorit să-l deschid, dar mi-a picat privirea pe o monogramă destul de micuță, la care nici nu mă așteptam. Pielea la culoare maro, iar monograma tot un moro de altă nuanță, care era observată numai dacă priveai cu atenție. Era un M înconjurat de o coroniță ușor aurie, aproape nesesizabil. Cusăturile erau toate pe interior, iar partea exterioară așa cum am spus, jurai că este o cărticică, de fapt și avea câteva pagini dacă te uitai pe cant. Am deschis febril portmoneul, iar în cele câteva file ale carnețelului de notițe erau câteva nume și adrese care nu-mi spuneau mare lucru. M-am dus către compartimentele sale și am dat de o poză identică cu cea care se desprinse din album. Am luat imediat albumul pentru a face comparația și era identică. Lângă ea se afla poza impozantă a unui bărbat, fără barbă de data aceasta, atipic marinarilor. Mi s-a părut anormal să văd poza femeii acolo, deoarece după inițială mi-am dat seama că este portmoneul unei femei, iar cum poza nu era a Angelei, mi-am dat seama că era a bunicii, dar nu pricepeam de ce. Am scos la iuțeală poza femeii care acoperea puțin pe cea a bărbatului ți mi-am dat seama că a fost o manevră făcută de altcineva decât proprietara portmoneului, pentru că poza bărbatului era mai îngălbenită și destul de purtată. M-am dus înapoi la datele de pe foițe și am dat de câteva nume, printre care și cel al lui Pontic, de asemenea al Angelei care avea același nume de familie ceea ce mi s-a părut oarecum bizar, dar poate că asta fusese scris înainte de căsătorie sau soțul ei s-a măritat. La sfârșitul carnețelului am găsit scris un număr, care probabil mă ducea la volumul unei cărți ce era scris alături, cred că-și notase unde rămăsese. Am luat la mărunțit fiecare compartiment și n-am găsit nimic care să mă satisfacă în curiozitate, doar un bilețel care probabil fusese de dragoste cândva, dar care mă dezarmă cu simplitatea lui. „Voi fi acolo la ora indicată de tine. Te iubesc!” Am pus la loc totul și m-am întors la birou, luând cercelul în mână și studiindu-l. Părea totuși de factură veche și de ce nu ar fi fost al doamnei M, pentru că până la urmă au fost și ei tineri, nu.
Primul sertar se deschise ușor pentru o mobilă veche și mai ales clasică. În el erau instrumente de scris, altfel decât cele de pe masă și alte acareturi ce te ajută la birou. Am tras de el mai tare știind că acolo în spate se țin lucrurile valoroase. În sfârșit am dat de câteva foi scrise de mână pe care le-am pus febril pe masă, dar nu erau decât note asupra cheltuielilor, făcute probabil pentru construcția cabanei, atât de vechi păreau foile de hârtie.
În sertarul următor erau dosare așezate pe litere. Toate stăteau îndesate și cum era firesc am tras primul dosar de la litera A. Mi-am dat imediat seama că nu erau altceva decât date ale călătoriilor în serviciu, făcute de bunicul Angelei. Primul dosar era inscripționat cu numele portului Amsterdam. Am deschis dosarul și erau trecute data ancorării, marfa debarcată, plecarea din port și așa mai departe. Aceste date tehnice, ca să zic așa, puteau constitui un jurnal, numai că fiind nave separate la un moment dat trebuiau menționate și numele acestora. Moșul fusese dichisit și mai ales cred - cunoștea foarte bine tactica marinăritului. Erau la un moment dat trecute date tehnice despre nave, care îl ajutau dacă mai revenea pe acele vapoare. Cu un scris atât de frumos, desigur cred că obligatoriu pentru căpitanii de nave care țineau jurnale și acte ale navelor, îți era mai mare dragul să citești datele acelea tehnice, care de altfel nici nu le-aș fi urmărit măcar.
În sertarul cu numărul 3 am găsit tutunul pe care îl căutam data trecută și o brichetă foarte veche din fildeș, probabil pe benzină ușoară. Nici n-am pus mâna pe brichetă, de teamă să n-o stric, atât frumoase și delicate erau filigranele de pe ea. Tutunul era într-un săculeț de material tare, cu inscripții ce nu mai puteau fi citite. L-am dus la nas și am observat că nu mirosea decât dacă era frământat mai puternic. Am luat faimoasa pipă în mâna dreaptă și săculețul alături în podul palmei, unind cele două arome. O clipă mi-am imaginat că sunt marinarul vestit ce a stat la acest birou, da imediat m-am scuturat pentru că n-ar fi putut fi adevărat. Am pus săculețul la loc și pipa de asemenea, iar ceva mai în spate, probabil ascunse de ochi râcâitori, se aflau un set de pahare pentru tărie, iar lângă ele era o butelie metalică cam de 500 grame poate mai mult, pentru că era burtoasă, îndesată și nu semăna deloc cu cele purtate în buzunarul hainei. Nu am luat în mână decât un pahar de cristal, frumos lucrat, cu tăieturi nemaipomenite, sticlind lumina plăcut la vedere. L-am mirosit, dar nu mirosea decât a tutunul de lângă el, atât. Era și normal după atâția ani, după cât praf am scos din birou.
Ultimul sertar și cel mai de jos m-a făcut să tresalt prima dată, deoarece erau coperțile unui album sau o apărătoare de birou și mi s-a dus gândul la manuscrisul bunicului lui Angela, dar în acel dosar ca să zic așa, nu erau decât niște file albe prinse pe una din coperți, iar în mijloc era o carte îngrijită care avea un semn lăsat la întâmplare și dădea culoare acelui tot din piele închisă la culoare. Am luat acel port și l-am pus pe birou la întâmplare, căutând în continuare febril. Sub el era într-adevăr o legătură destul de consistentă, însă nu erau decât scrisori. Corespondență așezată foarte frumos în teancuri, legate cu fir de mătase albă, probabil așezate pe iubite. Erau mai multe teancuri, iar în spatele lor era o cutie din lemn, foarte fin lucrată, pe care am deschis-o ca un copil căruia i se dau bomboane. Înăuntru erau obiecte fără valoare, însă cu încărcătură sentimentală probabil pentru stăpânul lor, alături de care stăteau scrisori ce ridicau și acum un miros de parfum ales. Cele mai multe din scrisori erau în aceeași culoare, ceea ce se vedea că păreau de la aceeași persoană, însă schimba probabil culoarea în funcție de starea sufletească cred. Nu am citit nici una, m-am mulțumit doar cu mirosul și am privit obiectele, printre care era și o castană. Totul mă făcu și mai sensibil față de tot ce era în jur, văzând atâta simplitate în acea cutie.
Am închis sertarul și am oprit portul acela cu cartea pe birou, uitându-mă cu atenție la ele. Parcă erau o cheie ciudată la ceva, dar ce anume aveau să-mi spună? Am luat portul separat și am încercat să mă uit pe coperta sa urmărind dacă a fost folosit la scris sau nu. Singurul lucru vizibil era doar faptul că apăreau ici acolo pete pe marginea rozalie, făcute cu cerneală neagră, ceea ce îmi spunea că nu aveam de unde să găsesc alte urme pe hârtia coperților apăsate, dar cel puțin eram convins că acolo ceva s-a scris. Am căutat în filele albe îngălbenite din buzunarul de pe port, dar nimic care să mă ducă la cevaul pe care-l căutam. Am luat volumul îngrijit în piele și am căutat indicii, dar nimic important. Îmi era clar că pe acel port a fost scris ceva, dar ce? M-am dus înfrigurat către sertarul cu corespondența și am luat un calup la întâmplare căutând scris cu negru, dar imediat mi-a venit a râde pentru că nici nu avea cum să scrie femeilor cu cerneală neagră. Am găsit în acel calup o scrisoare adresată de Pontic bătrânul, ceva foarte curios pentru că trebuia trimisă la vremea respectivă, dar probabil că a renunțat în ultima clipă la idee, dar nu era scrisă cu negru într-adevăr și cred că ar fi posibil să fi fost redactată pe portul ce era pe masă de zi cu zi. Am Băgat furios totul la locul lui și m-am ridicat la cărțile ce îmi făceau cu ochiul, dar nimic nu îmi atrăgea atenția. Căutam ceva care să aibă coperțile oarecum tocite sau folosite cel puțin că acolo cred că ar putea fi cheia. Toate cărțile erau la fel de uzate, doar albumul și portmoneul erau ceva mai lucioase decât celelalte, dar în rest nimic. Am deschis dulapurile de pe perete furios și n-am găsit altceva decât tot cărți, pe care probabil le-a văzut a fi mai valoroase și dorea să le ascundă ochilor străini de birou. Mi-am învârtit ochi roată și n-am văzut nimic care să-mi atragă atenția. Am luat una din cărțile cu cerbi de pe etajera de deasupra biroului și am răsfoit-o înfrigurat cu gândul la culcușul ce l-am avut. Eram atât de confuz, dar una peste alta m-au făcut toate să fiu mai liniștit în ceea ce privește viitorul, având în vedere că nimeni nu a insinuat nimic despre lucrurile din birou, poate doar în treacăt de manuscrisul pe care cel mai probabil nu l-a scris nimeni.
Ciudat și sinistru în același timp, mă gândeam la ce aveam eu de făcut în viitor pentru această companie, una peste alta vroiam să fiu totuși plătit, pentru că nici măcar nu știam cu ce se ocupă. M-am furișat pur și simplu afară și n-am găsit deloc amuzant de data aceasta, faptul că am dormit în aer liber, înghemuit într-o scorbură. În depărtare se auzi cântând o mierlă cu glasul rotunjit și mă minună, dar imediat mi-am schimbat gândul de la păsări, de frică să nu prind drumul pădurilor după acele păsări. Descumpănit m-am așezat grecește în luminiș și am privit soarele ce se ascundea printre desișul pădurii, adormind o dată cu el frumoasele cântătoare ale frunzișului. Nimic nu mă mai putea urni din loc, nu eram decât eu și pădurea aceea deasă, urmărind sfârșitul zilei și începutul nopții. Doar Angela mai lipsea din context și totul devenea cât se poate de real. Am închis ochi ascultând liniștea aceea plăcută, pe care ți-o dau locurile împădurite și pajiștile pline de soare și siguranță. Bineînțeles că totul are un sfârșit și mai ales un început.
- Bănuiesc că nu mai ai nimic Duran?!
- Nu.
- O figură ca acesta te cam mistuie la anii tăi, doar dacă ai ceva antrenament, ceea ce nu prea am văzut!
- Da.
- Ce se întâmplă domnule Duran, deranjez cumva din meditație.
- Nu.
- Ești caraghios de-a binelea! Sau tu chiar ești în med…
- Nu.
- Păi atunci fă bine și ieși din transă că avem...
- Da.
- Mă rog, în sfârșit! Am cu cine să stau de vorbă domnule!
- Nu.
- Ei nu, că asta m-a scos din…
- Da.
- Păi chiar că da, băiete! Să mai pupi tu baie la, la, la…
- Da.
- Ce mă enervează este faptul că ești prea serios domnule!
- Nu.
- Deci nu, îți bați joc de mine Duran, da!
- Nu.
- În sfârșit ți-ai stricat alternanța, ha!
- Nu.
- Sper să-ți iasă pe nas toată șarada aceasta băiete!
- Auzi, da pe nas nu pot vorbi, poate puțin cam pițigăiat, dar n-aș putea suporta.
- Sunt absolut de acord.
- Este!
- Nu, da, ce… ai pățit, de ai rămas blocat astfel?
- Eram concentrat la ultimele raze de soare și nu vroiam să le pierd atât de ușor.
- Și pentru asta n-ai putut sta de vorbă cu mine.
- Nu, n-aș fi putut întoarce capul, vroiam să memorez momentul atât de liniștit.
- Am ascultat și eu odată liniștea în locurile acestea.
- Nu cumva, ceva mai încolo!?
- Nu.
- Deci mă imiți!
- Da.
- Auzi, la ce ești atentă? Na, că te-am închis!
- Da.
- Ei, nu…
- Da!
- Dacă aș ști că urmărești ceva, m-aș bucura.
- Da.
- Þi-am făcut-o! Ai ieșit din joc?
- Ei, vezi cum e; răutăciosule!
- Eu chiar eram atent.
- Nu începe iar, că turbez Duran!
- Bine Angela.
- Vroiam să…
- Mai întâi eu, să nu uit, te rog!
- Bine zi!
- Ești calmă?
- Închipuie-ți singur cum sunt Duran!
- Vroiam să te întreb dacă ști ceva de manuscrisul bunicului tău Angela.
- Duran, chiar mi-ai pus o întrebare de baraj.
- Nu-mi poți răspunde?
- Este de competența tatei. Sunt prea multe confidențe familiare bănuiesc și atunci când vei fi pregătit să le vezi fi sigur că se v-a întâmpla.
- Bun! Un răspuns pe măsură Angela.
- Pot să…
- Nu încă! Doar vroiam să te întreb dacă bunica a fost pe aici cu bunicul, vreodată… în tinerețea lor?
- Nu știu exact! Știu doar că locul acesta a existat de mult aici și cred că a aparținut familiei, dar construcțiile, habar n-am exact când a fost ridicată cabana, ca să-mi fac un tablou asupra ideii, dar sunt sigură că vei găsi în birou date destule, bunicul era un om meticulos, înrăit, adică nu uita să pună pe hârtie nimic, dacă exista vreun eveniment sau altceva, de natură tehnică, nu mai vorbim.
- Am înțeles Angela, mulțumesc!
- Oricum, cred că au fost împreună când au făcut planurile, dacă după aceea a rămas numai bunicul, cabana este relativ nouă.
- Și bine îngrijită Angela.
- Da, asta poți să o mai spui o dată. Tata are grijă de perla aceasta mai ceva ca de fata lui.
- Asta nu cred!
- Ei și tu! E un fel de a spune !
- Am înțeles. Să înțeleg că am picat pe placul domnului Pontic.
- Mai ales! Mai mult nici nu pot spune.
- De ce?
- Nu vreau.
- Te cred, însă eu sunt o persoană căsătorită, iar tu o doamnă cu calități deosebite Angela.
- Mai lipsea tata de aici, să ne perieze pe amândoi.
- Da, cu ce am greșit Angela?
- A, cu nimic Duran!
- Sigur?
- Absolut Duran. Acum pot să spun și eu ce mă doare?
- Chiar te doare ceva Angela?
- M-ai înnebunit, adică eram deja, dar tu chiar nu mă lași…
- Dar tu?
- Bine Duran! Iar începi cu vreun joc de-al tău, stupid.
- Și nu faci cață?
- Până acuma?
- Ei bine până acum aproape că m-ai întrecut la jocuri.
- Măi să fie!
- Da Angela! Ești ceva mai puternică decât mine.
- Mai nebună, poate vrei să spui!?
- N-am spus asta și apoi nu cred că…
- Ba da Duran.
- Dacă v-ați închipuit vreo clipă că eu…
- Ne-am închipuit mai mult decât o clipă, Duran.
- Și pentru asta!
- Da Duran! Și pentru asta!
- Nu prea-mi vine să cred.
- Vrei să stai de vorbă cu bătrânu’?
- Cu care dintre ei!? Aici foarte ușor se amestecă realitatea cu…
- Nu încerca să…
- Nu blufez deloc Angela!
- La asta m-am așteptat din prima clipă.
- Și din a doua?
- Din a doua ne-am așteptat Duran.
- Adică tatăl tău a fost de acord cu S. F. tale Angela?!
- Da, dacă asta te interesează și a judecat singur după urmele tale Duran.
- Interesant! Nu știam că se poate citi în brazdă de iarbă Angela!
- Nu fi bădăran!
- Atunci?
- Ști foarte bine care urme Duran. Unele cu suflet, care te-au ridicat acolo unde…
- Nu mai vorbi Angela. Te rog taci!
- De ce Duran?
- Tu ești prea puternică, pentru!
- Nu cunoști toate fețele mele Duran.
- Da. Sunt de acord cu tine Angela.
- Să fim prudenți totuși, pentru că suntem la…
- Nu suntem în nicăieri!
- Iată un răspuns cât se poate de sincer și brutal Angela.
- Dar asta este Duran.
- Greșeala recunoscută este pe jumătate…
- Mai ai multe să-mi corectezi băiete.
- Atunci când vei vedea calea…
- Tu vei fi liber Duran.
- Liber de ce?
- Liber de serviciul ce ți l-ai luat.
- Da tu vezi foarte bine Angela, ești o persoană destul de lucidă.
- Știu.
- Doar atât?
- Da…
- Sper că nu joci!?
- Acum când vorbim atât de serios!
- Mă rog Angela.
- La ce?
- Auzi, dacă…
- O să vezi tu până la urmă, nu-ți mai pune atâtea întrebări ciudate Duran.
- Nu pot cu tine!
- Normal! Ești căsătorit!
- Ai dreptate Angela.
- Și atunci?
- Atunci…
- Renunți atât de ușor! Se poate!
- Nu mai râde Angela! Tu chiar ai o doză de…
- Da! Și… nu-ți place Duran?!
- Ba da! Numai că uneori, chiar ai nevoie de o baie rece!
- Îți trag eu ție băi reci, Duran!
- Vezi, tot nu-ți vine să crezi!
- Normal, eu am față de dușuri…
- Nu la duș! Vrei să mă corupi da!
- Ei bine! Văd că nu te-astâmperi Duran!
- Păi dacă vrei duș!
- Am înțeles pramatie ce ești!
- Ce?
- Că ești un mare pezevenghi!
- Unde?
- Dacă joci…
- Nu Angela, doar glumim. Atât!
- Aha, deci glumești cu…
- Patroana.
- Bine!
- Unde?
- Iar începi?
- Vroiam să te întreb unde vrei să mergem?
- Duran, ți-o iei fără să vrei dragule!
- Ce-am mai făcut!? Dacă-i p-așa pedepsește-mă în cabană și ia cheia cu tine.
- Nu mă ispiti!
- Eu, tu!
- Bine Duran, dar de ce vrei tu să fi închis?
- Așa!
- Nu cumva ai rămas blocat în figura asta… că nici nu mai știu cum îi zice și te dai mare că vrei să fi pedepsit care mai de care!?
- Eu, nu!? Da de unde! Sunt profund…
- Nu-mi spune! Dezamăgit de corpul tău care se duce…
- Pe apa sâmbetei, că bine mai zici!
- Deci ai rămas în contemplare da!
- Nu, admir natura asta de milioane Angela!
- Blufezi de când am venit aici și eu te-am luat de om serios!
- Și nu sunt?
- Ba da Duran! Prea serios, pentru cămășuța scoasă din pantaloni!
- Cămașa nu iese decât cu motiv!
- Da! Ei să te văd eu…
- Taci Angela!
- De ce?
- Se aud pași.
- Unde?
- Pe alee Angela, mi se pare că vine cineva.
Angela se duse brusc către aleea principală, luând-o pe lângă cabană să aibă vedere la linia lungă a cărări dalată. În tot acest timp am căzut într-o parte și am reușit cu chiu cu vai, să mă întind pe iarbă cu fața în sus, către cerul aproape înstelat.
- Nu este nimeni mincinosule! A, ai trișat, dar lasă că acolo ai să stai! Norocul tău că nu mai ai nici o scorbură deasupra capului, ai să-ți bei roua de pe tine!
- Ai tu sufletul ăsta Angela!
- Atunci când te dai mare, trebuie să plătești babalâcule!
- Sunt de acord cu plata, dar chiar așa să fiu ca un…
- La cât ai râs de mine, meriți!
- N-ai tu sufletul acesta Angela!
- Să zicem că da! Și ce-i cu asta?
- Lași să-ți scape ceva sau…
- Nu-mi scapă nimic! O să dau telefon la salvare Duran!
- Sper că este o glumă.
- Dacă ai rămas cuplat cu pajiștea asta! Ce să-ți fac Duran?!
- Un mic masaj!
- Nu mai vorbi, că scoți numai vorbe…
- Urâte?
- Foarte urâte Duran. Eu dacă aș fi în locul tău…
- Poate că ai dreptate! Da, n-ai zis tu că suntem niște…
- Oameni căsătoriți Duran.
- Ei, atunci?
- Atunci o să stai aici mult și bine Duran!
- Și cum rămâne cu baia aia rece Angela?
- Faci tu asta pentru mine?
- Ce nu fac ca să te dreg!
- Ești de-a dreptul…
- Vrei și elctro…
- Ei nu, ai luat-o pe arătură Duran!
- Gata, am glumit destul Angela.
- Bine, atunci scoală-te de acolo și hai să facem o baie ca noi, că alții!
- Mă rog! Și-mi trec!
- Ce?
- Oasele.
- Iar începi cu prostiile! Hai odată, că răsare soarele până te miști tu Duran!
- Du-te înainte că nu am slipul la mine!
- Ha, ha, ha! Bună tare!
- Dacă-ți spun!
- Pudicule! Scoală-te imediat că mă apucă transpirațiile!
- Nu face nimic doamnă! Abia ai aderență la electrozi!
- Ei nu, că! Mergi sau chem ambulanța!
- Bine! Merg, dar cu o singură condiție!
- Care?
- Cine ajunge primul face baie!
- Nu, cu tine nu se poate! Ești tot numai o șotie! Lasă că mai vorbim noi!
- Merg Angela. Foarte serios.
- Hai Duran!
- Chiar o să încerc Angela!
- Pe tine chiar te dor oasele Duran?
- Ei, doar am rămas plantat în poiana asta Angela, atâta tot!
- Poți merge?
- Da Angela.
- Bine. Atunci eu o iau înainte să pregătesc cele necesare și te aștept la vilă Duran.
- Da.
- Sper că nu este!?
- Chiar nu, Angela.
- Eu am plecat Duran.
- Vin și eu imediat! O să-mi pun ceva gros pe mine.













.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!