agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2442 .



Maiestrul. Căpușele din iarba politicii
proză [ ]
satirică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [geafir ]

2011-06-22  |     | 



După cele șaisprezece ore de mers necurmat cu trenul, se văzu, în sfârșit, la capătul drumului.
Cu haina de piele sub braț și trăgând de geanta diplomat, ce i se părea ca turnată din plumb, se opri în holul blocului, înaintea ușii de la apartament. Secătuit de energie și voință, își propti geanta în calorifer și porni să-și caute cheile. Întoarse pe dos buzunarele pantalonilor, apoi pe cele ale hainei. Altundeva trebuiau căutate…
Mișcă din cap, într-un gest de autocompătimire: „Te-ai scerozat, Mișulică! Te-au sclerozat deplasările”.

- Trebuie spus de la bun început, e o întâmplare, în bună parte hazlie, zice Nimeni, cu sentimentul complicității în suflet. Dar, situația e groasă! Nu e treaba mea, vei spune. E treaba Poliției. Dar, omule, e și treaba ta! Nu putem asista, nici eu și nici tu, la toată mascarada, cu mâinile în sân, fără să facem sau măcar să spunem ceva. Ce am văzut și am citit în ultimul timp e de natură să ne îngrijoreze pe toți și pe fiecare în parte. Clanurile interlope! Acestea fac și desfac. Teroare, bani și putere. La picioarele lor nespălate se înclină toată lumea cea bună, din politică, din afaceri, din justiție...

Mateescu citise undeva, într-un almanah, că oțetul de mere ar fi eficient împotriva groaznicului flagel al omenirii: scleroza. Se hotărî, prin urmare, ca în delegații, să nu mai plece fără o sticluță cu oțet de mere. Din acea publicație mai reținuse că „produsul” asigură și armonia fizicului: pe cei grași îi slăbește, pe cei slabi îi îngrașă. Merită o încercare. Căci, veșmintele veneau pe el ca pe o țeavă de tun; ascundeau sub ele intimitățile unui trup neted, lipsit de relief.
„Cheile trebuie să fie în geantă”, își aminti, deodată, și se bucură că nu era definitiv pierdut în obscuritatea de nepătruns a sclerozei.
Rezemă geanta pe genunchele slăbit de oboseală și porni să răscolească lucrurile din ea: pijamaua, prosopul și cele câteva dosare. Găsind cheile, se și văzu în apartament, sub dușul răcoros, mângâiat de privirile drăgăstoase ale soției.

Nimeni se lasă apoi pradă iritării, foindu-se în fotoliul de lângă fereastră, acolo unde își găsise locul:
- Numai denumirile lor, și nimic altceva, spun totul: Clanul Cordunenilor, Clanul lui Mondialu, Clanul Butoane, Clanul lui Piele, Clanul Gemenii, Clanul lui Ștoacă, Clanul Duduienilor, Clanul lui Buba, Clanul Sportivilor, Clanul lui Pian, Clanul Gemenilor, Clanul lui Ghenosu, Clanul lui Bilă, Clanul lui Gigioc, al lui Enrico, al lui Spumă, al lui Titoașcă, al lui Beinur, al lui Ogeacă. În sfera lor de interes intră traficul de droguri și de carne vie, cămătăria, șantajul, taxele de protecție, înșelătoriile.

Deși noapte, ora unu, o căldură de-a dreptul sufocantă domnea, nestingherită. Mișu își simți cămașa lipită de pielea-i umedă, clisoasă. Fără pic de nerv, apucă, între degetele-i firave, cheia și încercă să descuie ușa. Din păcate, nu nimeri locașul, iar portcheiul căzu, cu zgomot, pe ciment. Îl ridică, ușor iritat, și-și reluă strădania. Încuietoarea, însă, refuza să cedeze.
„O fi piedica trasă”, gândi el, apoi alt gând, bezmetic și nerod, îi sfredeli inima: Dacă Ioana, soția lui, simțise nevoia de a fi consolată! Doar el lipsise de acasă mai bine de o săptămână. Iar ajuns în gară, renunțase, fără să știe de ce, la bunul său obicei de a telefona, să-și anunțe, astfel, sosirea.
Ce să facă? Să sune?! Presupusul său suplinitor ar putea sări pe fereastră, că locuința se afla la parter; să bată în geamul de la dormitor, masculul ar putea ieși pe ușă liniștit, ca la el acasă.

Nimeni își arată indignarea, printr-o ușoară inflexiune a vocii sale:
- Sunt bine știute necuviința cu care iau ce nu li se cuvine, parada bogăției și a prostului gust, desmățul în merțane și palate, disprețul față de lege și față de regulile de bună purtare. De gândit, însă, înainte de toate, ar trebui să ne dea relațiile de frăție dintre interlopi și politicieni, dintre aceștia și autorități.

În timp ce cumpănea astfel, o mână puternică, sigură de sine, îi prinse brațul drept, ca într-o gheară mecanică.
- Nu mișca!, îl somă o voce.
- Nu mișc, îngăimă Mișu, speriat.
Teama și nedumerirea îi sporiră când se văzu dinaintea a doi polițiști comunitari, constituiți în patrulă de noapte.
- Te-am prins!
- Nu înțeleg…
- Auzi, domne, cică nu înțelege…, zice unul către celălalt, care părea a fi șeful. Fă-l să priceapă…
- Domnule, vă rog… Nu sunt ce credeți dumneavoastră, hoț… Mă aflu la mine acasă… În fața ușii mele…
- Auzi, domne, cică e… la el „acasă”… Și nu poate să intre în propria sa casă… Ha! De o oră, îl privim cum „bâjbâie” pe la ușă… Ha!
- Pe cuvânt de onoare. Aici locuiesc. Dacă vreți, vă spun și ce lucruri sunt în casă.
- Auzi, domne, cică știe și ce lucruri sunt înăuntru… Hai, mărturisește! Când ai fost ultima oară pe-aici?
- Acum o săptămână.
- Și ce-ți ziseși, să mai dai pe „acasă”, nu?
- Dacă nu mă credeți, sunați la ușă și…
- Ce rost are, deranjăm oamenii în toiul nopții! Mai bine, prezintă mătăluță buletinul…
- Imediat, zise precipitat suspectul și se grăbi să arate actul de identitate. Vin tocmai de la Iași…
- Aha! Þi-ai lărgit aria de acțiune… Cum zici că te numești?
- Mișu Mateescu. Economist.
- Mda, economist…, își exprimă polițistul neîncrederea. Unde zici că locuiești?
- Aici, v-am spus!
- Pe buletin e trecut altceva.
- Vechea adresă. Am schimbat locuința de curând. N-am avut timp să-mi actualizez mutația. Dar mâine rezolv.
- Pân-atunci mergi cu noi. Lămurim la secție.
- Domnule, vă rog, sunt nedormit de două zile, familia nu mi-am văzut-o de o săptămână! Uitați, am aici delegația, dosarul cu probleme…
- Văd, văd, frumoasă geantă, n-am ce zice! Din piele?
- Din piele… Cadou de la socri.
- Poate că nu e cadou, poate… ai „găsit-o”… În tren, să zicem…
- Vă bateți joc de mine?!
- … Și ce haină frumoasă!... Moale ca mănușa… Tot piele?!
- ? ...
- Cadou de la socri?! ...
- Nu, domnule! Haina e cumpărată de mine, din salariul meu, cu bănuții mei.
- Desigur, desigur, cumpărată de dumneavoastră... pentru dumneavoastră... sunteți amabil s-o îmbrăcați?
Cu nervii încordați, Mișu Mateescu se conformă. Își puse haina, care acum părea mai largă și mai lungă ca niciodată.
- Auzi, cică e haina lui!, râse polițistul.
- Am slăbit, domnule. De când cu noua muncă..., numai și numai deplasări...
- Aha, încet-încet, spui totul. Să mergem! Te ducem la secție și acolo o să spui tot ce ai pe suflet. Se adresă celuilalt: Ia-i haina și geanta!
- N’țeles!
Ajutorul de polițist se supuse prompt.
Lui Mateescu îi rămase, totuși, o mângâiere, fie ea și temporară, aceea de a fi scăpat de obiectul ca de plumb, ce-i lungise mâna. Tăcut și resemnat, abia își mai târa picioarele. Pe tot drumul se întrebă de ce nu se descuiase ușa, ce putuse interveni în ordinea firească a lucrurilor. Nu găsi, însă, o explicație plauzibilă.

- Poliția nu face mai nimic, în privința interlopilor, susține Nimeni. Pentru că, zic ei, oricum justiția îi face scăpați. Și, așa se aruncă vina, ca o minge de ping-pong, de la unul la altul, de la polițist la procuror, de la procuror la judecător. Și totul se încheie cu cântec, joc și voie bună, la nunți, botezuri, nășiri, în strigătele maneliștilor: „Pentru domnul Tony, care ne-a ridicat pe toți!”, „Pentru jupânul Costel, care a dus steagul și-l va mai duce!”

La poliție, economistul Mateescu fu introdus într-o încăpere slab luminată, în care se aflau doi indivizi suspecți la înfățișare: unul întins pe o bancă de lemn, altul în picioare, fumând. Tipul aflat în picioare, mustăcios, sărit binișor de douăzeci și cinci de ani, îmbrăcat în blugi peticiți și cu maieu jerpelit, decolorat, îi dădu târcoale, studiindu-l cu impertinență. I se adresă apoi într-un registru ușor răgușit, cu aere de bun cunoscător al oamenilor:
- Bariule, așa e începutul! Cu stângăcii, cu greșeli. Orice început e greu... Totul e să nu recunoști, auzi? Nici dacă ți s-ar turna smoală pe gât. Să nu recunoști. Până la urmă îți "dă" ei drumul. Ce să-i faci, așa e! Vii... pleci... Uite-l pe ăsta! O lună stă afară, la cald, două înăuntru, la bordei. E prost, de-aia. Nu folosește memeaca. Acționează în lipsă de sclipeală... Uite, pe mine nu mă dibuiesc. Ajung aici ca suspect, da’ nu m-au prins niciodată în fapt. Lucrez curat, fără urme. Automobile de lux. Când se dă o lovitură mai de soi, mă saltă și pe mine. Mă țin câteva zile, văd că nu pot să scoată nimic de la mine și-mi dau drumul. Totul e să nu recunoști.
- Domnule, nu sunt ce crezi dumneata. E o eroare la mijloc, își ieși Mateescu din tăcerea ermetică, nemaiputând suporta insinuările acelui individ de joasă speță. Se simțea extrem de umilit, de jignit.
- Ești mare, șefule! Pot să jur, te învârtești în lume bună! Să facem cunoștință, șefule. Eu sunt Coco, el Orodel, zise, și întinse mâna, rămânând, însă, fără răspuns; fapt ce făcu să crească brusc prestigiul noului venit în conștiința spărgătorului de autoturisme.
La o nouă „examinare”, acesta văzu în omul scămos de alături (pantaloni din stofă bună, cămașă albă cu mâneca scurtă, cravată, curea și pantofi de calitate) un as al marilor lovituri:
- Maestre, pot să jur, ăștia o să-ți dea drumu' imediat! Ai prestanță, ce mai!... Orodele, fir-ai al dracului, scoală-te mă, ce e nesimțirea asta! N-ai niciun respect față de maestru?, răcnește Coco la el, trântindu-l cu banca la pământ.
Între somn și realitate, Orodel adoptă poziția de respect, precum un soldat binevoitor, dar prost instruit:
- Săru’mâna, coane!
- Maestre se zice, maimuțarule, nu coane!, îl corectează Coco, plesnindu-l peste cozorocul șepcii, de un verde violent.
- Maiestru, să trăiți, maiestre! Nu vă supărați... Eu, ciorditor de rând, de extemporal, nu ca alde matale. Eu, la buzunare, geană de mahăr! ... Mai mult nu mă duce etaju’.
- Pss! Donița jos! Caschetar!

- În ce-i privește, Fiscul e legat la ochi, zice Nimeni și zâmbește cu totul deplasat. Se poticnește: Da, da, domne! Vezi bine, nu-i întreabă nimenea cum de se scaldă în bani. Nimenea nu le cere să-și plătească dările la stat. Nimenea nu le pune sechestru pe avere. Asta, pentru că politicienii le sunt sprijin, le asigură protecție. Și, reciproc, interlopii le sunt saci cu bani și urne de vot politicienilor.

Vocea plutonierului de serviciu pune capăt discuției, al cărei personaj principal devenise, fără voie, Mișu Mateescu.
- Tu, ăla, ultimu’!... După mine, la dom’ locotenent.
Economistul fu condus, pe un coridor lung și îngust, la camera 13, număr cu ghinion. Locotenentul îi arătă un scaun lângă o măsuță.
- Domnule locotenent, e o eroare!, se lamentă Mișu Mateescu, fără să se așeze. Sunt economist. Vin din delegație, de la capătul pământului... Și, spre indignarea mea, sunt luat drept borfaș! Mă voi plânge la superior, amenință el.
- Nu vă aprindeți! Înțeleg situația...
- Atunci, lăsați-mă să merg acasă!
- Domne, uite cum stă chestia!, ridică ofițerul tonul. Sunteți vinovat. Ați fost surprins, la o oră din noapte, spărgând un apartament.
- Apartamentul meu!... Cum poate fi vorba de spargere?
- Dovediți că locuiți acolo. Pe buletin aveți altă adresă.
- Înainte de-a mă muta, am locuit cu soția și copilul la socri. Adresa din buletin e chiar adresa socrilor...
Locotenentul apăsă pe butonul unei sonerii. În cadrul ușii apăru plutonierul cu banderolă pe braț:
- Ordonați!
- Sergentul major să însoțească pe domnul Mateescu la domiciliul de pe buletin. Undeva în apropiere. Să vadă, la adresa respectivă, dacă locuiesc sau nu socrii dumnealui.
- N’țeles!

- Infractorii își fac de cap sub privirile îngăduitoare ale polițiștilor, judecătorilor, primarilor, zice Nimeni și se îndreaptă țeapăn în fotoliu. Clanurile mafiote se tot îngrașă precum căpușele, de douăzeci și ceva de ani încoace, iar statul, la prima mușcătură de căpușă, e în pericolul de a paraliza. Înșelăciuni imobiliare, bancare, spălare de bani, evaziune fiscală, criminalitate informatică. De la nimic nu se dau în lături. Inclusiv ministrul Justiției recunoștea la o ședință de lucru, adaugă Nimeni și caută febril ziarul: „Economia, justiția, drepturile și libertățile vor fi preluate de instituția interlopului. Astăzi interlopul parazitează societatea, mâine îi poate dicta. Astăzi, el cere taxă de protecție buticarilor, mâine va cere acțiuni la firme de avocați sau de notari, sau va vrea să aibă judecători în portofel... Dacă nu intervenim acum, flagelul se poate extinde și va fi mult mai greu de eradicat mai târziu”.

În mai puțin de o jumate de oră, economistul și subofițerul de poliție – se făcuse ora șase dimineața, ajunseră la adresa indicată.
Mișu uită de toate necazurile când, în ușă, îi întâmpină soția sa, Ioana.
- Ce s-a întâmplat?, întrebă ea speriată, văzându-și bărbatul însoțit de polițist.
Lui Mișu îi veni inima la loc; își suspectase consoarta de infidelitate pe nedrept. Îi venea să-și ceară iertare. Se trezi doar întrebând mustrător:
- De ce nu ești acasă, în cuibușorul nostru drag?
- M-a prins întunericul aici, cu copilul. Și știi cum e mama... N-am mai putut pleca. L-am trimis pe tata să doarmă acolo, să nu ne calce hoții...
- Acum înțeleg... A lăsat cheia în broască...
- Domne Mateescu, poftiți geanta și haina, intervine sergentul major. Și, să știți, dacă nu depuneți actele pentru schimbare de domiciliu, vă amendăm!...

Așa s-a încheiat aventura economistului Mateescu. Acesta ar fi uitat-o de mult dacă, pe stradă, nu s-ar nimeri cineva care să i-o amintească, din când în când, adresându-i-se, respectuos, cu salutul:
- Să trăiți, maiestre!
Iar altuia, cu aspect dubios, arătând către Mișu:
- Uite, mă, la baștan! Când era el șmecher, lumea nu știa, încă, să meargă pe stradă.






.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!