agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 983 .



Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - Oglinzi - 2
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2011-06-20  |     | 



Fii în mine ca eternele toane ale vântului aspru, tot bolborosesc, coborând scările, asta ca să par preocupat și să nu fiu nevoit s-o salut pe cotoroanța din garsoniera de sub mine, care stă, sprijinită într-un cadru metalic, ca pentru paralitici, la fereastra de pe holul de la etajul întâi. Mă a-ga-sea-ză! Dacă nu-i curge apa, eu sunt de vină. Dacă, în schimb, îi curge direct pe tavan, desigur, tot eu sunt de vină. Asta e în stare să-mi citească și gândurile! E și normal să fie așa câtă vreme am o figură care exprimă nu compasiunea, ci o evidentă stare de vinovăție eternă. Bună-diua!, cu "d" în loc de "z", bâiguie coropișnița, pe un ton de călugăriță abia exorcizată, iar eu schițez un salut scurt, din cap, și cobor treptele câte două odată. La parter, holul de ieșire seamănă cu tunelul pe care ies fotbaliștii, pe gazon, numai că e întunecos, umed și rece. E ud și pe jos, câtă vreme canalizarea a refulat la toate chicinetele de pe palier. Dar e bine. Mă mai salut cu farmaciștii de la 3, care au ieșit deja la treabă, dar cărora n-am curajul să le cer o țigară, că ăștia imediat își închipuie că vreau să le devin client. Cu pupezele, stafidite deja, care fac bani buni din exprimarea rapidă a sentimentelor, nu mă bag în seamă. Sunt ele suflete milostive și care lucrează la asistența socială, având grijă de cei aflați în căutarea unui umăr pe care să se sprijine și să plângă că nu sunt înțeleși de neveste, dar am și eu standardele mele. E drept, am standarde, dar n-am țigări, ceea ce nu e tocmai același lucru, câtă vreme m-aș lipsi de ele imediat, numai pentru a pufăi fie și un chiștoc amărât. Iar această dimineață, amețită și ruptă în fund, dilatată precum cureaua unui băutor de bere la halbă, parcă-mi bate la tobe, direct în creier. Abia la strada mare reușesc să scap de duhoarea care parcă mi-a intrat în piele și-n păr, așa că merg cu pași mari, hotărâți, nu neapărat cu o țintă anume, ci cât să par că am treburi extrem de urgente de rezolvat. Fac asta ca să nu mă opresc la prima dugheană privatizată și, cu un aer serios, să mă fac că sunt un cumpărător cinstit, dar s-o șterg, hoțește, cu un pachet de țigări, oricare ar fi el. D-aia zic: mare dreptate avea aia bătrână! Acum aveam și eu banii mei, trudiți din greu prin bazarele Bosforului, așa că eram lipsit de astfel de griji extrem de mărunte și care mă fac să visez, aproape continuu, la potul cel mare de la loterie. De fapt, am treabă, iar graba mea e justificată de faptul că trebuie să încasez lichidarea pe cele două săptămâni, cât am lucrat, la o foaie amărâtă, care-și spune ziar, la rubrica de cultură. Normal că nici aici n-am făcut cine știe ce pureci câtă vreme redactorul-șef, un tembel plin de importanță precum lupanarele de sifilis, s-a apucat, între două pahare cu vin, să corecteze în locul meu scrierile lirice ale unor tineri bântuiți de coșuri și de angoase. "Bun băiat, dar mai bun la arat", era rezoluția dată pe un colț de manuscris, căci tipul se credea spiritual, așa că-și permitea să facă rime șchioape pe nervii mei, care și-așa, de foame, erau întinși precum liniile telefonice, pe stâlpi, în ianuarie. L-am săturat și eu de glume după ce i-am dat un alt vraf de manuscrise, pe care el, cuprins de importanța funcției, s-a apucat să le masacreze. Abia la final i-am spus că n-a făcut altceva decât să măcelărească și să-și bage labele păroase în textele lui Pablo. A mai avut puterea să mă întrebe care Pablo, dar l-am lăsat să se frământe pe mai departe, câtă vreme și Pablo ăsta se numea, de fapt, Neftali Richardo Reyes Basoalto și nu era altceva decât un pricăjit profesor de franceză. Iar profesori de franceză găsești la tot pasul. Numai vitrinele sunt, de fapt, oglinzi pe care poți vedea direct pe lumea cealaltă.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!