agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2267 .



Viața, cent cu cent (fragment II)
proză [ ]
client bun

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dedal66 ]

2011-02-25  |     | 



Îl caut de câteva săptămâni, l-a mâncat subsolul, l-a topit zăpada, a intrat în curu’ pământului. Era oricând în fața blocului, între două vârste, blond și fără dinți, un lipovean venit cu potopu’ și rămas, singur, fără barcă, în Tătărași. Îl preluasem de la alt agent, o dată cu zona. Când am dat târcoale scării, m-a întrebat pe cine caut, în noapte. „Pe Florin Cuceac”. „Nu pe Florin Piersic? Hehee. Eu sunt. N-am bani.” „Dar ce?” „Datorii.”. „Dă-le-ncoa’! Cocoașă ai?” Râde cu toată gura știrbă și ochii inundați de albastru neclar. „Calitate zero”, îi citesc din chitanțier. „Ce-i aia?” „Adică n-ai mai dat nimic de o mie de ani!” „Și n-am intrat în cartea recordurilor?” „Nu, ai concurenți serioși.” Câteodată, se ascunde după un arbust, se ghemuiește sub gardul viu. Sau fuge în apartament. Spirit de gazelă, îl prind de mâneca verde, gâfâind. „Stai!” „Stau, da’ tot n-am.” Plec supărat, bombănind. Mă strigă, de pe la douăzeci de metri. „Da’ domnu’ Bratu, spune-mi și mie, unde este sediul Cent cu cent?” „Departe, n-ai cum să ajungi”, „Cât de departe?” „ Cât nici cu gândul nu gândești! Peste mări și țări”. „Vreau să vin și eu la sediul Cent cent! Cu ce?” „Cu o caleașcă aurită și șapte cai de jeratec!” Îl las mirat că e altul mai nebun. Altă dată, nimic. Mormânt. Îi aud respirația după ușă. Sun și la telefon, în același timp, pândește cu vată în urechi. Îi tapetez intrarea cu fluturași de reclamă și cărți de vizită „sunați urgent”. Mai am puțin și-l scot. Scap de el, intră la recuperări. Ultima șansă, Arbănaș, managerul. Îl sună, din Toyota. Toyota e aglomerată și îi răspunde motoru’ „brrrm!”. Motorul lui. Îl sun și eu, Daria spune „Dă-l!”. Culmea, răspunde! „Bună ziua! Domnul Cuceac? Mă numesc Daria Marandiuc, sunt de la Cent cu cent. Ați făcut împrumut și n-ați mai plătit nimic de 3 luni. Da, știu, nimeni nu are, nici dumneavoastră. Dar trebuie să faceți o plată, neapărat! Vin la dumneavoastră, da. Cum? Nu sunteți acasă?” Fac ochii mari. „Dar unde sunteți? La teiul lui Eminescu? De ce, domnul Cuceac, sunteți poet? Da? Foarte frumos, felicitări, aveți o misiune nobilă. Bine, venim noi, imediat, în Copou, suntem cu mașina.” Dau disperat din mâini, să închidă, închid eu, peste spătar. „Ce-ai? Ai înnebunit? Tocmai când îl convinsesem să plătească?!” Râd în hohote, nu apuc să dau explicația, sar din mers, am văzut alt client. Peste câteva zile, Daria e tot supărată. „De ce ai închis?”„Are numai fix!” „Ce fix?” „Telefonul. A răspuns de acasă. Fabula, își bătea joc.” „Poftiiim?” Și mai supărată, pleacă. Tac și rabd, știu că-i trece, are suflet bun. La Cuceac, surpriză, ușa deschisă larg. Zâmbet suprem, pus la patru ace, costum, cravată. „Ai nuntă?” „Nu, dar doamna Daria?” „Nu e. Ai supărat-o, cu miștoul. Mincinosule! Ai supărat-o și pe mine. Dă banii!” Mă crucesc, are. Plătește, râzând și imitând vocea Dariei, ușor cântată „Domnul Cuceac, sunteți pooeet?” Ne dăm întâlnire în prag de pensie următoare. La Cent cu cent e „curat”. Nu mai are nicio datorie. La întreținere, pe tabelul scării, stocul de zece milioane – epuizat. „De unde?” „Din Deltă. Deltă să fie, că broaște…” „Serios, de unde?” „Din Deltă, domnule, a murit mama. Și am vândut casa. Și pământul. Sau apa, că mai mult apă era…” „Dumnezeu să o ierte!” „De ce? N-a făcut nimic rău…”. Din ce în ce mai des, pe stradă, el. La braț cu fata cartierului, teroare pentru albi, Mandela. Brunetă și rea, țâțe mici, subțirica de colină. Îl pârlește sistematic. De bani, la Bomba lu’ Miluță, lumea e a lor, curge vodca. „Ia, domnule Bratu! Hai, numa’ un gât! Uite, te pupă și Mandela” Scap, sunt cu mașina.
De un timp nu-l mai găsesc. Deloc. Nicevo, nikakda. Numai sirena salvării. Și a poliției. „Ce e, Codruț?” „Cuceac. Nu știți, domnu’ Daniel?” „Habar n-am!” „L-au găsit, la ghena de gunoi, n-avea ce mânca. L-au mâncat câinii”.
Teiul scârțâie, strâns în chingi și bătut de vânt, se miră toți de aprobarea de la primărie. Nea Ion Groparu’ scuipă în palme și înfige lopata în pământul înghețat, iar eu și patronul bombei stăm pe margine. Ne închinăm toți trei, murmurând: „Dumnezeu să-l ierte, a fost un client bun!”...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!