agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1512 .



Drăcea (2)
proză [ ]
tataie Cornel

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [minela ]

2011-02-19  |     | 



Tataia Cornel era un om bun și blând, genul bărbatului venit din mediul rural, ușor timid, condescendent cu femeile și tot timpul cu zâmbetul pe buze. Plecat din satul natal, Cosâmbești, la vârsta adolescenței, a reușit cu greu să se adapteze în jungla din capitală, căci era legat de natură, de sălbăticia ei. Evita aglomerația orașului refugiindu-se, în timpul liber, în locuri retrase, pe bălțile din jurul Bucureștiului. Acolo, pe marginea lacului, se simțea în largul lui. Își făcuse propriul grup de ,,mincinoși’’, cum îi plăcea să le spună prietenilor săi, cu care troznea câte o băută zdravănă, la pescuit. Uneori, în tinerețe, erau însoțiți de prietene de ocazie, pe care le învățau să pescuiască, mai ales noaptea.
În ultimii ani ,, gașca mincinoșilor’’ se mărise, căci barosanii își aduceau cu ei familiile. Partidele de pescuit deveniră gălăgioase, nefiind pe placul bătrânului. Cu timpul s-a obișnuit. Își instala arsenalul de lansete departe de champing, într-un loc retras, în stufăriș, unde stătea toată ziulica cu ochii lipiți de bambinele multicolore, care noaptea deveneau fosforescente.
Drăcea era captivat de tot ce vedea. Îi urmărea pe cei mari instalând corturile. Ultima dată a alergat după un cârd de gâște și a spart capul unei baligi, căzând pe burtă în ea. Deh, ce să-i faci, or avea și gâștele Dumnezeul lor! S-a strecurat apoi în toate cele cinci corturi, în căutarea unui prosop, pentru a îndepărta noroiul urât mirositor. Cei mari l-au scăpat din ochi, fiind ocupați cu grătarul, pe care sfârâiau apetisant mititei dolofani, ceafă de porc și costițe de berbecel. Femeile dezbrăcau cu râvnă câțiva știuleți de porumb ca să-i perpelească pe jar. Cristina își pregătea câteva roșii, cepe și cartofi dulci pe care să le coacă la sfârșit. Erau un deliciu, curățate și sărate. Drăcea își aminti că tataia Cornel avea legat de o sfoară, un burețel care stătea tot timpul în apă, iar atunci când voia să se curețe pe mâini, după ce punea momela în ac, îl scotea și se spăla. Alergă întins într-acolo.
-Tataie, tataie! Ia uite ce-am pe mine. Dă’ și mie buretele, repede!
Bătrânul se uită cu atenție la el. Strâmbă din nas, gest ce stârni râsul băiatului.
- Phiu, da’ rău mai pute mă nepoate! Ai căutat-o mult pân-ai găsit-o?
- Pe cine? întrebă puștiul nedumerit.
- Pe baligă mă…
- Ce-i aia baligă?
- Rahat de vacă
- Ba nu!
- Iote că-i ba da. Te-a mințit tataia vreodată? Hai repede să te spăl, că dacă te vede mă-ta, în cocină dormi.
- Ce-i aia cocină?
- Casa porcilor.
- Ba nu…
- Ba iote că-i ba da. Haide fuga!
Tataia Cornel îl freca cu grijă. Se opri brusc, apoi sări ca ars la cea de-a treia lansetă. Smuci, înțepă și începu să mulineze ușor. Ochii îi scăpărau de satisfacție. Vărful bățului se încovoia pe măsură ce captura era adusă ușor spre mal, plimbată când în dreapta, când în stânga, după cum înota peștele.
- Dragoooș! Adu repede minciogu’ ! strigă către grataragii, care abandonară pentru moment fripturile și alergară să asiste la scoaterea pe mal a balaurului, cum îi spunea bătrânul peștelui dolofan.
- Du-te-n dreapta, du-te-n dreapta… hai, hai, ușor, bagă dedesupt… aaaaacum! Bravoooooo! Strigă triumfător, privind crapul care cântărea în jur de șase kilograme.
- La ce-ai dat tată?
- La bombă.
- Porumb și viermuș?
- Da, răspunse scurt grăbindu-se să-l pună pe iarbă. Hai la tataia, nepoate, să vezi balauru’ !
Drăcea râdea și bătea din palme de bucurie. După ce a pus pe iarbă peștele, tataia Cornel îi scoase cu grijă acul și-l pupă în bot. Devenise un obicei, ca primul baboi fraier, să fie pupat de toți cei prezenți, ca să le aducă noroc. Drăcea râdea. Încercă să facă și el același gest, dar peștele se zbătu puternic, băiatul se sperie și-i administră câteva scatoalce, amuzându-i pe cei de față.
- Bleah! Muci… se strâmbă Drăcea, privindu-și palmele pline de substanța băloasă a peștelui.
- Hai, să băgăm baboiu în juvelnic! răse bătrânul chinuindu-se să-l introducă în plasa mare.
- Ce e baboiu’?
- Peștele tataie, peștele.
- Păi ori e pește, ori e balaur, ori e baboi? întrebă nelămurit însoțindu-și bunicul spre malul ușor abrupt. Acolo, bărbatul înfipse adânc un crăcan de care legă cu grijă juvelnicul.
- Baboi, accentuă bunicul, râzând pe sub mustață. Așa îl cheamă. Hai să te spăl!
- Aha, am înțeles.
Urmă cina în aer liber. Toți s-au năpustit precum termitele asupra bucăților de carne cu miros apetisant, de-ți ploua în gură adulmecându-le, râvnind la ele. Pescarii desfăceau cutiile cu bere una după alta. Erau reci ca apa râului în vârf de munte. De, nu puteai mânca așa bunătăți pe uscat, fără să le cinstești cu respect, altfel se puneau de-a curmezișul. Au făcut un foc de tabară, de mai mare frumusețea, au ascultat muzică, au mâncat porumb copt și au spart semințe, au spus bancuri și au râs, până după miezul nopții când s-au retras cu toții în corturi.
- Băăăi, ce pute frate în halul ăsta? se auzi din primul cort.
- Scoate încălțămintea afară, o fi călcat vreunul în căcat…phiu ce miros!
- Gogule, cineva și-a bătut joc de noi, să mor eu! se auzi din cel de-al treilea cort.
- Eu dorm în mașină. E imposibil să respiri aici. Pute ca dracu.
- Sconcși! Ne-au vizitat sconcșii, se auzi din ultimul cort, vocea lui tataie Cornel care râdea pe înfundate cu Drăcea, știind cine este inculpatul.
- Hi, hi, hi! Tataie, mamaia sforăie, șopti băiatul.
- Hi, hi, hi! Iote că pe unii i-a adormit mirosu’ de baligă…
În scurt timp, se auzeau doar greierii și concertul broaștelor. Luna timidă își arăta doar jumătate din față, împrăștiind în jurul ei licurici plutitori.
Toată suflarea fu ridicată în picioare, dimineață, de strigătul lui tataia care mai prinsese încă trei crăpceni frumușei, dar micuți, de vreo două-trei kilograme. Drăcea se învîrtea ca titirezul pe lângă el încercând sa-i dea o mână de ajutor. ,,Pescuitul e un microb care se ia.’’, își auzise bunicul spunând de multe ori. Acum i-l transmitea nepotului. Îi explica cu răbdare cum se introduc în ac râmele și viermușii, cum se face un forfat sau o bombă, cum se măsoară apa pentru plută, cum se pune un plumb, cum se face masă pentru pește și multe alte chichițe în ale pescuitului. Îi arătă cum se aruncă piatra în apă, răsucit, astfel încât aceasta să intre și să iasă deasupra, înaintând țopăit și formând de fiecare dată cerculețe jucăușe în jurul ei. Drăcea rămase pe malul apei câteva minute, studiind cu interes sculele pescărești.
-Adu-i lu’ tataia doi viermuși din cutia verde! Să fie babani. Ai înțeles?
-Da tataie.
Băiatul căută cei mai grași viermuși, pentru a-i face plăcere bunicului și negăsind, din cauza forfotelii Nemathelminthesilor, răsturnă cutia în iarbă ca să-i vadă mai bine.
-Alex! strigă Cristina. Hai să te speli pe dinți și pe față apoi să treci la masă!
-Acu’ vin! strigă puștiul alergând cu momeala gâdilându-i pumnul mic.
Știa că nu scapă de mama sa până nu se conformează, așa că se grăbi să se spele, apoi se așeză la masă. Ciuguli pe fugă din bucatele aflate acolo și reveni în locul unde bunicul tocmai terminase de plantat o lansetă.
-Grijania mă-tii de copil… Mă, ce-ai făcut, ai lăsat viermușii la soare să se usuce? Luați-l p’ăsta de-aici că-l arunc în baltă, strigă înfuriat tataia. Dispari din fața mea și să nu-ți mai prind picioru’ p’ aici până plecăm, că te leg de copac… grijania mă-tii de copil, continuă să bombăne adunând mișcătorii din iarbă, ce mai rămăsese din ei.
Drăcea o rupse la fugă pe malul apei la ceilalți pescari ce își plantau liniștiți sculele, liniștiți zic, până când apăru drăcosul, care din neatenție dădu iama în mulinetele și undițele aranjate pe iarbă în așteptarea încărcării cu momeală. Guta se încolăci de picioarele lui, se împiedică și căzu julindu-și puternic genunchii.
-Grijania mă-tii de gută! înjură printre lacrimi copilul.
-L-ai auzit tată? Îți place? Numai la dumneata a auzit asta, strigă Cristina revoltată oblojind rănile fiului său.
-Iote d’aia e nepotu’ meu, să se știe, bombăni amuzat bunicul.
Bărbații se chinuiau să descurce lansetele. Pe mijlocul apei, un cârd de rațe își făcea siesta bălăcindu-se zgomotos.
-‘ra ‘ți ale dracu, aici v-ați găsit să vă jucați, să-mi speriați baboii, spuse supărat Dragoș, aruncând cu bolovani în ele. Ușșșșșș!
-Dragoș lasă-le, sunt mai mult bobocei! interveni Cristina.
-Bobocei? întrebă nedumerit Alex.
-Da. Sunt puii de rațe. Se joacă și ei lângă mama lor. Ce drăguți sunt!
Rupse pe furiș o bucată de mămăligă, momeala pentru pescuit și aruncă în apă. Rațele se repeziră să ciugulească friptura de porumb. Drăcea se înveseli, uitând pentru moment de răni.
-Să nu te miști de aici că te mănânc cu fulgi cu tot. Numai drăcii faci. Ai înțeles?
Micuțul dădu plictisit din cap privind încântat noile descoperiri, rațele. Începu să le arunce puțin câte puțin din mămăligă până când o termină.
-Þi-am adus prăjitură pentru că ai stat cuminte. Bravo! spuse Cristina mângâindu-și drăgăstos puiul.
Rățuștele au ieșit la mal măcănind de zor. Ciuguleau rapid ce mai rămăsese din mămăligă. Tânăra se uită bănuitor spre Drăcea care încerca să pună mâna pe unul dintre boboci.
-Alex unde e mămăliga din pungă? întrebă în șoaptă.
-Nu mai e. Am dat-o la rățuște să crească mari.
Stomacul Cristinei se răsuci dintr-o dată. Când îl văzu și pe Dragoș apropiindu-se, simți cum îi crește tensiunea.
-Alex fugi în cort și adu-mi o pungă cu semințe, iar tu ia-ți una cu pufuleți! Dar să nu te întorci până nu găsești semințele, spuse, conștientă fiind că nu mai exista așa ceva. Procedase astfel pentru a-l apăra de furia tatălui, atunci când va fi descoperit lipsa mămăligii.
-Unde-o fi mămăliga aia? își auzi soțul.
-Unde-ai lăsat-o, acolo e, răspunse în doi peri.
Bărbatul găsi punga goală și rațele prin apropiere. Tot sângele i se urcă la cap. Le alungă cu pietre alergându-le toată balta. Grupul de prieteni râdeau de el, luându-l peste picior.
-Gogule hai la o bere, lasă-le dracu de orătănii! Mâine, poimâine îți ia cineva și nevasta de sub nas. Nu ești în stare de nimic.
-Auzi de ce vine el pe baltă, să hrănească rățoi! Noroc cu socră-tu că a salvat onoarea familiei, că altfel …
-Lăsa-ți-l mă! Așa e el! La pescuit momește rațe și la vânătoare prinde pești…Ha, ha ha!
-Mai duce-ți-vă dracu! Mi s-a tăiat de pescuit, bombăni mergând spre tataia Cornel, care tocmai scotea la mal un crăpcean măricel.
-Dragoș pune-l tu în juvelnic să arunc eu lanseta.
Când ajunse la locul cu pricina rămase înmărmurit. Juvelnicul era gol. Tataia Cornel a strigat ca din gură de șarpe.
-Drăcea, imediat să vii aici!
Copilul mergea spășit spre bunicul său. Acesta își ieșea foarte greu din sărite, dar când se întâmpla, nimeni nu-i stătea în cale.
-Stai jos! îi porunci încruntat. Ce s-a întâmplat cu peștele?
Cristina și Elena erau desfigurate de râs. Asistau la scenă stând ascunse după stufărișul din apropiere.
-Ãăăăă!
-Așa…ascult.
-Ãăăăă… am vrut să-l spăl pe baboi pe dinți, el nu a vrut, mi-a dat o palmă cu coada, i-am dat un pumn, m-a înțepat și a fugit. Ia luat și pe ceilalți cu el, spuse dintr-o suflare copilul.
-Iote-al naibii… ți-a dat o palmă cu coada că n-a vrut să-l speli pe dinți, repetă bunicul râzând cu poftă.
-Copilul a fost bine intenționat, interveni bunica râzând în hohote. A dat și mămăliga lu’ ta-su, bobocilor de rață… să crească mari. Mânca-l-ar mamaia pe el de cuminte. Și parfumul de micșunele albastre din corturi, tot el l-a răspândit.
Spusele Elenei stârniră râsul tuturor. Numai Dragoș își privea amenințător fiul care se ascundea rușinat în spatele bunicii. Doar nasul și părul ciufulit se zăreau caraghios.
-Mă, acum că ne-ai ușurat de baboi, hai să-ți arate tataia cum gonea el vânatul când era copil. Mai mulți băieți de vârsta mea, ne făceam bâte, uite așa, spuse ridicând o crăcă groasă de copac, și strigam cât ne ținea gura, în timp ce loveam cu ele în stânga și-n dreapta, ca să speriem vânatul. Fluieră apoi scurt de câteva ori, ascuțit, spre încântarea micuțului care-l imita în tot ce făcea.
Bunicul plin de energie îi arăta nepotului cum proceda atunci, dispărând în mica pădurice din spatele bălții. Făceau o hărmălaie de nedescris, mai cu seamă Drăcea care era încântat de poveștile din copilărie ale bunicului. Relația specială dintre cei doi era de invidiat. Tataia Cornel îl lua pe stadion cu el, cînd echipa favorită avea meci, îl ducea în parc unde jucau fotbal, îl lua peste tot cu el, până și în târgul pescarilor de unde cumpăra pe furiș, fără știrea Elenei, tot felul de minuni pescărești. De acolo i-a cumpărat un acvariu mare în care înotau peștișori exotici, viu colorați. Se simțeau bine împreună. Era fiul pe care și-l dorise dintotdeauna și pe care Dumnezeu nu i-l dăruise, pricopsindu-l cu trei fete. Acum dorința îi era îndeplinită, prin venirea pe lume a nepotului său drăcos, pe care-l iubea din tot sufletul.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!