agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1475 .



Igor și moartea (II)
proză [ ]
fragment

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [tincuta ]

2011-01-11  |     | 



Toate economiile lui le investise în urmă cu un an într-o bucată de pământ la Sarata, pe care credea c-o să apuce să-și facă o casă. Avea planuri mari. Voia să se însoare, să aibă copii cu care să se joace în curtea cu iarbă mătăsoasă. Dar, se spune că, dacă vrei să-L faci pe Dumnezeu să râdă, spune-I ce planuri ai!
Igor conducea un Opel micuț și la sfârșit de săptămână pleca spre Sarata. Totdeauna pe șoseaua de centură întâlnea prostituate. Niște ființe dizgrațioase pe care le compătimea că-și vând trupul pe bani.
- Știai că acceptă și bonuri de masă? îi spuse un prieten.
- Nu mă interesează traseistele!
- Să n-ai nevoie! îi făcu cu ochiul complice, acesta.
Deși viața lui sexuală era mai degrabă absentă, s-ar fi simțit inuman să accepte serviciile unei creaturi de pe marginea drumului. La Sarata, își împrejmuise cu gard de lemn toată parcela de pământ, din deal în vale. Și semănase trifoi. Când înflorea, roșu sau alb,curtea părea o pânză genial pictată. În mijlocul parcelei își ridicase o căbănuță de lemn minusculă, ca o colibă. Se retrăgea acolo să citească, să mediteze. Avea adunate lumânări de toate culorile și mărimile și o lanternă. Un sac de dormit și un șezlong. O cană pe care o ținea degeaba, pentru că totdeauna bea apa direct din sticlă, și câteva cărți și reviste pe care le ținea într-un colț. Se gândi la ceea ce-și dorise odinioară de la viață. Terminase facultatea, nu ca șef de promoție, că nu era genul, dar printre primii, avusese cele mai frumoase fete din facultate dar nu se însurase cu nici una, de teamă că e prea devreme. Își dorise dintotdeauna o bibliotecă și se putea mândri cu cărțile rare pe care le avea. Colecționase ceasuri și timbre. Fusese în tabere școlare, trimis de părinți, de majorat avusese o petrecere pe cinste în vila unei mătuși, la 20 de ani conducea o Dacia și își lucra mușchii, zilnic, cu două gantere de un kilogram și jumătate.
Rezultatele nu au întârziat să apară. Fetele roiau în jurul lui. Viața i se derula simplu, sclipitor și visele lui se materializau încet, încet, fără să-i dea bătăi de cap.

Prima zi de concediu și-o petrecu încuiat în apartament, trântit în pat și cu ochii țintă în tavan. Se scula la intervale de o oră, două și mânca banane sau bea apă plată, folosea toaleta, după care se arunca înapoi în pat. A doua zi canapeaua avea denivelări. Oricât s-ar fi gândit la boala care-l măcina, nu ajunsese la nici o concluzie. Nu găsise soluția.
Mai rămăseseră două zile. Se sculă de dimineață și bântui pe străzi. Angajații de la spații verzi curățau gardul viu, strângeau gunoaiele și mai trăgeau câte o dușcă în dosul unor boscheți. Unul îi ceru o țigară.
- Nu fumez! răspunse sec Igor.
Îi veni în gând să ceară și el o dușcă de tărie din sticla proaspăt desfăcută, dar se răzgândi. Ocoli pe străduțe mai puțin populate pentru că nu-i plăcea aglomerația și căută bisericile din oraș. Intră în două, trei, aprinse lumânări și se rugă:
- Doamne, Dumnezeule, miluiește-mă pe mine, păcătosul Igor.
Îi veni să plângă, să strige la cer, dar nu putea. Crucea lui i se părea prea grea de dus. Vorbi cu un preot și-i spuse că e pe moarte.
- Mă îndoiesc de acest lucru! spuse preotul, mirat la vederea unui bărbat ce părea în plină forță. Roagă-te fiule, și nu te mai gândi la prostii!
Părăsi biserica cu gândul că diagnosticul putea fi greșit cu ușurință. Și în acest caz asista la propria lui viață care se transformase într-o comedie burlescă. Își cumpără un ziar local din care află despre reconstrucția podului de la Șerbănești și amânarea vizitei lui Julio Iglesias în oraș.
- Doamne ce nenorocire pe bieții oameni! chicoti el, deși Iglesias cânta bine.
Își cumpără o cutie de bere fără alcool și o bău pe nerăsuflate lângă fântâna arteziană din parc. Îi veni să arunce cutia după un maidanez care-și arătă colții spre el, dar se abținu. O puse în coș. Merse apoi cu pași nesiguri spre centru. Văzu catedrala neterminată și o clipă o polei cu mintea în aur. Sclipea ca în basmele copilăriei. De s-ar fi putut întoarce în timp! Cum și-ar fi trăit oare viața, știind că se va termina atât de repede?
La Parcul Trandafirilor ezită să rămână. Erau prea mulți prichindei cu trotinetele și el nu suporta gălăgia. Pașii îl purtară ca în somn spre Insulă. Dinspre Bistrița adia un vânt cald, plăcut. Nu mai fusese acolo de la Festival. Dar acum regăsea liniștea pe care o căuta de fiecare dată, să-și calmeze nervii obosiți.
La debarcader, câteva bărci scorojite de soare, așteptau să fie închiriate cu ora. Cele două terase erau aproape goale. Bazinele cu apă aveau câțiva copilași ce se bălăceau, în timp ce mamele stăteau pe cimentul crăpat. Pe alocuri iarba fusese cosită și mirosea a fân, ademenitor. Sălcii bătrâne își oglindeau coroana în apă iar pe Insuliță, câțiva alpiniști încercau să se urce într-un copac foarte înalt cu funii și centuri.
- Asta e lumea în care voi muri! gândi Igor. Stau aici înțepenit în propria-mi neputință și nu știu ce va fi mâine! Doamne, dă-mi o idee!
Și a doua zi era aproape pe sfârșite și nu se întâmplase nimic deosebit. Igor urcă în mașină și porni spre Sarata. Acolo se simțea el stăpânul lumii. Putea privi pădurea și cerul nopții cu puzderia de stele, urca până la izvoarele de apă sărată, apoi cutreiera pe firul pârâului, și, chiar de Sfântul Vasile văzuse căprioarele sfioase cum țâșneau pe râpile adânci, iepurii speriați o zbugheau la fugă iar păsările cântau minunat. Era vie pădurea. Avea suflet.
- De asta se dau în vânt străinii după peisajele noastre. Sunt vii, respiră! gândi el.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!