poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3386 .



În care povestirea noastră începe într-o dimineață ca toate celelalte (cel puțin așa se părea) în Vechiul Oraș
proză [ ]
din Închide ochii și vei vedea Orașul (1970)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Iordan_Chimet ]

2010-11-10  |     |  Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil



Părea că va fi o zi ca toate celelalte. Cel puțin așa credeau toți, de la Vlădică până la opincă, și pe bună dreptate. Căci cine credeți dumneavoastră că ar fi putut fi dis-de-dimineață de altă părere? Căci chiar așa să fii de altă părere, fără nici un folos și încă din zori, la ce bun, vă întreb. Nu, nu-mi răspundeți, simt că sunteți înțelepți, și-mi dați dreptate pe tăcute.
Se luminase devreme, ca de obicei. E adevărat, soarele nu era încă de trei sulițe pe cer, era numai de o suliță și jumătate, dar oricum era și asta nu-i de lepădat nicicând. Apele fluviului erau încă în pâclă dar curând-curând negura se risipi, volbura se ridică (văzând cu ochii) spre nori și în port ai fi putut zări atunci caicele, remorcherele, pontoanele, bărcile pescărești. În larg vasele cu abur. Erau de toate neamurile și din toate cotloanele pământului, de la Soare-Răsare și Soare-Apune, ba chiar și de mai departe. Veneau străinii în Vechiul Oraș, ca la o pleașcă, - și nu se înșelau, dumnealor, defel, - să facă negoț, să iubească, să petreacă. Unii, domoli ca niște căprioare în păduri sau ca frunzele de dafin în grădini, alții țâfnoși ca mistreții, - pe care nimeni, după câte știm, nu i-a văzut cu zâmbetul pe buze, - gata să-ți caute chichiță în tot ce faci. Mă rog, niște pramatii; nu merită să mai vorbim de ei.
Și cât de făloși se arătau cu toții în societate! Puteai să crezi că la prânz mâncau nu pilaf de orez ca tot românul, ci pilaf de mărgăritare. Unii purtau atârnate de urechi, de nas și de buze, frumoase inele de aur, obicei, din păcate, necunoscut prin părțile noastre. Vă jur că am văzut marinari care se plimbau după chef în două cupele, făcând ocolul Orașului: într-o cupea se tolăneau osteniți dumnealor, în cealaltă își așezau gambeta, bereta sau chipiul. Dar ce m-am apucat eu aici să povestesc? Marinarii de oriunde ar fi venit, din Þările lor minunate (din Þara Pisicilor, Principatul Dinților de Balenă, Ducatul Cantalupului, Babilon, sau chiar din Statele Unite), nu au nici un amestesc în povestea noastră. Să rămână deci pe caicele lor, spălând podelele, curățându-și flintele și năvoadele, scriind scrisori de dor și fumând din narghilele tutunurile lor aromate. Cu părere de rău, dar nu le-am putut găsi nici un loc în această carte. Poate în ultimul capitol să mai aduc vorba despre ei, sunt și eu curios dacă voi avea atunci mai mult noroc. Oricum, nu promit nimic. Să ajungem cu bine până atunci și vom vedea.
Spuneam la început că va fi o zi ca toate celelalte. Ce părea că va fi o zi ca toate celelalte. Într-adevăr părea. La colțuri își luaseră locurile samsarii, telalii, misiții, pârliții și alți șurupari și fârtați de-ai lor, de teamă să nu le scape cumva vreun plocon. Harnici și inimoși oameni, cred că nu închideau ochii nici noaptea, ca huhurezii. Unii, după cât se zvonise în Oraș, erau vestiți pentru pieile de cloșcă pe care le vindeau, alții negociau checheriță sau purici din Samarcand - al căror lapte, spuneau ei, era tămăduitor pentru orice beteșug -, alții tocmai desfăceau biserica Sfintei Sofii. Mare chilipir! puteai să obții chiar și cupola pe un preț de nimic. Străinilor le vindeau mălură, năduf, belele moldovenești și alte roade ale pământului. Harnici negustori, cum am mai spus, vedenie să fi fost și tot scoteai un pitac de preț din pungă, cucerit de vorba lor dulce.
Pe ulițe începeau cărăușii. Pe strada Brăilei coborau tramvaiele cu târgoveții care porneau grăbiți înspre trebile lor de fiecare zi: unii la pescuit, alții la ceainării, alții la plimbare.
Și zarva dimineții era gata. Legea pământului cerea să nu te miri de nimic. Dacă îți deschidea poarta în zori nu lăptarul, ci o fantasmagorie, un inorog, sau o Pasăre Fenix, de care ai auzit pomenindu-se numai în cărți dar de văzut nu le-ai văzut niciodată, nu-ți făceai cruce, nu cădeai în genunchi, și nici nu te prăbușeai pe podele ca o găină pioasă, slabă de cuget. Îți luminai fața și inima și întrebai simplu: "Bună dimineața, oaspete! Nu dorești dumneata o cafea cu caimac, un pahar cu salep sau niște cuș-cuș?" Îmi amintesc cum, într-o zi fiind în tramvai (calul meu murg de la caretă își ceruse zi liberă pentru a se duce la dentist), am întâlnit o Cămilă. Își luase bilet în stația din port ca orice român cumsecade și acum stătea la fereastră, minunându-se și crucindu-se tot timpul. Prea bine nu stătea ea pe scaun, închipuiți-vă numai cum arăta, dar nu se plângea și nu făcea scandal. Un hamal din Vadul Ungurului o privi cât o privi și apoi dornic de taifas intră în vorbă:
- Mi se pare că nu v-am mai văzut prin Oraș. Nu sunteți de prin partea locului?
- Defel, răspunse grăbit Cămila. Tocmai am sosit în port cu un vas englezesc de pasageri. De felul meu sunt din Sahara.
- Bine ați venit atunci, glăsui un altul, pipernicit de nu i se vedea nici fruntea. Și dacă-mi permiteți să vă întreb, cu ce rosturi v-ați abătut pe țărmul nostru? Aveți ceva de vândut? De cumpărat? De închiriat? De împrumutat?
- Pe Mohamed, spuse vesel Cămila (care se pare că era de legea ei mahomedană), dacă îmi stă gândul la așa ceva - deși aș fi putut fi ispitită de multe, căci numai privind în jur și văd atâtea minunății. Dar tâlcul călătoriei mele e altul: sunt în călătorie de nuntă.
- Asta da, veste de veselie, s-au bucurat toți călătorii, foarte pricepuți în asemenea treburi. Un loc mai bun decât al nostru pentru o tânără pereche era greu de găsit. Și unde este doamna, soția dumneavoastră, dacă ne îngăduiți întrebarea?
- Cum unde? se miră Cămila, nevenindu-i să-și crează urechilor. Cum, unde? Acasă. Să aducă nisip din Sahara și să-l așeze în grădină (și apoi să-l ia din grădină și să-l așeze în Sahara). Să dea zor cu muncile câmpului, să hrănească pruncii, să strângă curmalele în coșuri, și toate celelalte. Că doar nu era să plecăm amândoi de-acasă și să lăsăm ferma singură.
(Am putut-o chiar auzi cum murmură pentru sine, după câteva clipe, resemnată și înțeleaptă:
- De treabă oameni, n-am ce zice, dar tare naivi. De! alți oameni, alte obiceiuri...)
Să te întâlnești cu o Cămilă în tramvai, nu-i un lucru chiar la îndemâna oricui, nu-i așa? E aproape o minune dacă stai să te gândești bine. Și cu toate astea nimeni nu se miră. Minunea nu se mira de existența noastră, noi nu ne miram de existența nimănui. Ba dimpotrivă, fiecare se străduia să-i fie de folos cum putea, dar din toată inima, oaspetelui îndepărtat: unul s-a oferit să-i vândă niște mere pădurețe, altul încă o cocoașă. Un marinar (iaca, iar am adus vorba de ei!) se hotărî pe loc să-i închirieze cataractele Nilului și niște valuri din Mediterana. Când am coborât din tramvai zarva lor prietenească era în toi. Eu nu am mai putut zăbovi, căci ajunsesem acasă, unde mă aștepta soția și fiica mea Elli.
Ajunsesem așadar pe strada Columb. Sincer vă spun, nu cred să fie în lumea noastră o stradă mai însemnată. Poate în altă lume. Glasul micuței Elli l-am auzit de departe. Dealtminteri, soarele ajunsese, în fine, de trei sulițe pe cer. Se părea deci că toate sunt la locurile lor, că va fi o zi ca toate celelalte, că nimic pe lumea asta unde trăim acum nu-i schimbat. Cel puțin așa credeam noi. Dar vai, cât ne înșelam, cum veți vedea în curând.
Și tu, dragă cititorule, dacă ai fi fost găină, de pildă, - cum sper - te-ai fi putut lesne strecura prin zăbrelele grădinii noastre și acolo ai fi putut asista la cea mai uimitoare judecată, din câte i-a fost dat în viață unei găini să vadă.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!