poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1254 .



Din, Prin, La, Dela (!)
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
Partea I : Lame de Leni sau Leni de Lame
Colecţia: texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2010-08-30  |     | 



Din
Prin
La
Dela
{ultimele două, personaje suspuse pe bloc}

Din o luă pe colț, la stânga. Urcă scările cu rapiditate. Pe după ușă, Prin îl văzu și se cruci. Din își căra o valiză târând-o cu greutate pe scările în parte rupte, ale scării metalice ducând direct deasupra bagdadiei apartementelor de la ultimul etaj.

Hârrrșșșt, pârrrșșș. Hârrrșșș, pârrrșșșt ! Buf.

Dela, c-un halat și părul ud, fu deranjată de graba lui Din de-a i se deschide, că zbârnâise numai trapa intrării verticale de cinsprezece ori. Până la urmă Din rupsese lacătul. Era ruginit de la ploi și înghețuri. La nu avea cum să se ridice. Iar ea, Dela, n-avea niciun motiv să se grăbească, pentru că nu stătea niciun pic cu mâinile-n... sân.

Dar cum arăta încăperea unde stăteau La și Dela?
Înainte să locuiască ei în ea, imaginați-vă că ați avea o uscătorie suspusă. Mulți au uscător, de ce să n-aveți și voi uscătorie, măcar atunci când mai plângeți – o batistă, un pachet de șervețele, o inimă apropiată să vă zvânte fața, o mânecă de haină?!... Ei, așa de utilă a devenit și uscătoria etajului nouă, cu indicatorul nouă bis. După La și Dela, în sus, nu mai era nimic, doar antenele îi înconjurau. Dedesubtul lor stătea Prin, locatarul cel mai uscățiv, detectivul și banditul blocului din zona 1 Mai. Ferea de-astfel de oameni, care știu să se strecoare oricând prin pardoseală și să asiste la orice vizită neașteptată sau de-abia așteptată! Curiosul Prin fu imediat în camera-uscătorie, cu cincizeci de secunde mai repede ca Din.
Lui La și Delei le plăcea să urmărească tot timpul documentarul englezesc sau american despre viața lui Dalai Lama. Acesta era maestrul lor spiritual. Boicotau mesajele subversive din alte emisiuni, fie ele chiar spirituale, ezoterice, de soiul Codului lui Oreste. Știau că Antena 3 devenise din 2009 indezirabilă. Bănuiau că și toate celelalte posturi aduc țânțari din Tessalonic, antropode ucigașe. Nu se știuse că ei apar nu de pe geam, nu de la caii dobrogeni, ați, ci din știrile politice. Păi numai când apărea Pavel Coruț pe sticlă, urlând la adresa habotnicilor, a bisericilor și a oricărui preot musulman, hindus, creștin, papuaș, ei schimbaseră de pe telecomandă, repede-repede, că se și săturaseră. Au renunțat la cablu. N-au mai declarat televizor și radio. Factorul energetic oricum venea cu intermitență acolo, pe acoperișul blocului, de le venea mult mai ușor să nici nu-l cheme pentru a verifica stagnarea contorului. Neavând tarif social, La și Dela oricum puteau fura puțină energie. Solară, eoliană și hidroenergia printr-un mic dinam instalat la cadă și la cele două chiuvete. Vă promisesem că vă prezint și arătările încăperii cerești a lui La și-a Delei. Aveau peste tot împrăștiate, pastă închegată-n sânge de bărbierit Palmolive, pămătufuri cu păr animal smuls și Lame de Leni.

Acum, știți voi, că înainte de-a fi plecat ca europarlamentara lu’ tata Băști, fosta locatară ce construise garsoniera-uscătorie, Leni, ce se bâlbâia cramponându-se în “succesuri” și “eșece” din țară, având la discreție de toate pentru toți prin zona 1 Mai, mai un job lejer de patru ore excelent plătit (part time la Luxten), mai o poșetă, mai o mașină, mai o vilă-n munți ori străinătate, consuma carne crudă în uscătoria asta, mesteca lame după lame, de cingo sau ciungam, ciunga – pentru a avea motive s-o scrintească cu bâlbopatia sa televizată. Își mai cumpărase și se folosea Leni de Lame mii și mii. Nu vă vine să credeți câte rozătoare reușise ea să prindă în capcanele asupra cărora nu ceruse brevete la institutul de cercetări și de invenții. Câți șobolani se prinseseră din beciurile blocului cu nouă etaje, cât timp crescuse ea aici mare europarlamentară, aproape de 10, 9 bis!...

Când au închiriat La și Dela această uscătorie cocoțată pe bloc s-au crucit. Dar imediat au și început să zdrobească cu picioarele, cu drugul de fier ce-l smulseseră de la trapa acoperișului blocului tot felul de rozătoare îngrășate de Leni cu forța, însă cu picioarele din spate amputate tot de ochii ei hipnotizanți precum cei ai lui ta-su.
Mulțumiți că și țânțăroaicle atrase de sângele șobolanilor se retrăseseră puțin, ca să intre în stadiul de nimfe, înghițiți și de rafalele ploilor torențiale, Dela nu observase că avea mâinile umflate de la mușcături. La avea picioarele harcea-parcea. Salvarea a sosit în timp util, 2:5 (minute, ore, zile, ce mai conta!), dar chirurgii n-au putut decât să le amputeze membrele – cele superioare Delei și cele inferioare lui La.

Nu aveam cazuri confirmate de moarte prin mușcături. Cei doi puteau fi primele din România. Din sosise în grabă, cu var nestins în pachete speciale, puse în bagajul ce-l târâse-n uscătoria infectată. Prin nu știu ce mai păzea. Era oripilat de cazurile West Nile, dar credea că numai ce se-ntâmplă cu vecinii săi suspuși, La și Dela, poate să-i facă pe medicii ucigași americani să vină în București ca să le studieze comportamentul deviant, căpătat de la schilodirea și mutarea lor.

Þânțarii veniseră de la caii dobrogeni și dăduseră năvală asupra acestei uscătorii. Perioada de incubație trecuse. Înrudirea virușilor izolați de pe Glob și din cablurile de la televizor, din Texas în Uganda și Grecia putea să devină aici motiv pentru schimbarea prin mutații genetice a acestor țânțari în adevărați hipopotami. Sursele principale de transmisie a virusului, păsările, dar și caii făcuseră ca zoonozele să-și facă mult de cap la La și Dela.


Va urma

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!