agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2861 .



Prima zi de școală
proză [ ]
pagini de jurnal

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [tincuta ]

2010-07-18  |     | 



Astăzi m-am trezit cu noaptea în cap. Așa zice mama, de parcă noaptea ar sta pe capul meu. Astăzi este prima mea zi de școală. Am un ghiozdan nou, uniformă cu pătrățele, caiete, stilou, tot ce-mi trebuie la școală. Stau îmbrăcată de mult timp. Nu mai am răbdare.
Dimineața e senină și din vale se ridică un strat gros de ceață. Dau „bună dimineața” oamenilor care trec pe drum și le spun, mândră, că merg la școală.
În sfârșit! Voi fi și eu elevă!
Ești tare bucuroasă! îmi spune cineva.
Sunt atât de bucuroasă, încât cred că sunt înaltă cât stâlpul porții. Bucuriile sunt ca niște mărgele colorate, de sticlă, care fug pe sub piele și te fac să râzi. Eu am, uneori, mii de astfel de mărgele care mă gâdilă. Când privesc norii, pădurea, când mama mă alintă pe creștet, când îmi zâmbește tata, când Ion mă ia pe skiurile lui și alunecăm pe zăpadă, când vine furtuna, când ne adună toți la masă și ascultăm povești...
Toată lumea îmi este dragă!
Școala este frumoasă. Învățătoarea mea, Filareta, este cea mai frumoasă învățătoare din școală. Are un păr foarte lung, împletit într-o coadă groasă, pe umăr. Este o persoană severă, care știe să modeleze caractere, mi-a spus mama. Eu am reținut doar „severă”. Învățătoarea Filareta a fost și învățătoarea mamei. Mi-e cam frică de ea.
În ultima săptămână de grădiniță, tovarășa educatoare Jana ne-a adus în vizită la școală. Am fost prezentați învățătoarei.
Rând pe rând, colegii și colegele mele s-au ridicat în picioare când și-au auzit numele, iar educatoarea îi lăuda. Despre unii spunea că sunt harnici, ordonați, despre alții atenți, meticuloși, ascultători. Mi-a venit și mie rândul. Bucuroasă, mă ridic în picioare, așteptând să văd ce va spune educatoarea despre mine:
- Ea e foarte încăpățânată!
Atât. Nimic mai mult.
Dar și eu desenez frumos, recit poezii lungi pe care le învăț înaintea altor copii, am
lucrări frumoase la panoul de perete, am și eu calități. De ele n-a pomenit nimic. Știu că într-o zi n-am vrut să vorbesc la grădiniță. Aveam funde noi în păr și eram dată cu parfum. Gabi, prietena mea, își făcuse codițele ca mine. Părul meu e mai lung! Ba nu, al meu! spunea Gabi. De pe scăunele lăsam capul în față până ce codițele atingeau pământul. Educatoarea explica o problemă. M-a ridicat în picioare și m-a întrebat ceva. Erau acolo o mulțime de vapoare albastre și o mulțime de mingi verzi. Nu știu ce treabă aveau unele cu altele și nici nu mă interesa. Eram neatentă. Asta era adevărat. Pe mine mă interesa doar lungimea părului meu și culoarea fundelor. Eram dată cu un parfum scump. Vapoarele albastre se intersectau cu mingile, adică dădeau peste ele, și eu nu înțelegeam nimic. Pentru că nu știam răspunsul, am refuzat să vorbesc. Educatoarea s-a supărat pe mine.
- Încăpățânată ca un catâr!
Învățătoarea m-a privit pe sub ochelari și a zâmbit frumos. Eu am simțit cum îmi cresc urechi lungi și copite. Urma cineva să mă pună într-o cutie cu eticheta: CATÂR.
A fost o zi tristă.
Acum, în prima mea zi de școală, învățătoarea oare mai știe ceva despre eticheta mea? Poate o păcălesc să vadă și părțile mele bune!

Am ajuns să citesc foarte bine. Unii dintre colegii mei încă mai silabisesc. E treaba lor. Eu vreau să ajung la bibliotecă și să citesc multe cărți. Frații mei mai mari se laudă mereu seara, cu ultimile cărți citite. Vreau și eu să iau parte la discuții, dar ei râd de mine.
- Tu ai Abecedarul!
La școală, în capătul holului, e biblioteca. Micuță și burdujită de cărți. Acolo, profesorul de română, Heisu, împrumută cărți copiilor. O conving pe o colegă de clasă să meargă cu mine. Intră ea prima și iese repede.
- La cei de-a-ntâia nu ne dă! Așa mi-a zis!
O las să plece. Ciocănesc în ușă și intru.
- Aș vrea o carte!
- În ce clasă ești?
- A doua.
Mint. Și în cerul gurii mi se face rece de frică.
- Pe cine ai învățătoare?
- Pe doamna Tinca.
- Bine. Alege-ți din raftul acela!
Aleg o culegere subțirică de povești chinezești: Locuința din gura tigrului. Semnez de primire. Spun bună ziua și ies într-un picior.
- Þie cum de ți-a dat?
- I-am spus că sunt într-a doua.
- Mincinoaso!
Acest cuvânt nu m-a supărat deloc. Aveam în mână o carte de povești pe care am citit-o într-o singură seară. În scurt timp, fișa mea s-a umplut. Acum pot și eu să mă mândresc cu cărțile pe care le-am citit!
- Vezi că le citești cam repede! a râs Costel de mine. Sau te uiți numai la poze?
- Nu e adevărat! Pot să-ți povestesc oricând poveștile din carte!
Costel citește Omul invizibil. Într-o zi pun eu mâna și pe cartea asta!


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!