poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1786 .



Oligopedagogia (7.2)
proză [ ]
Reciclarea cadavrelor didactice în cetatea oligoeducativă

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Propi ]

2010-05-12  |     | 





„Bietul Dudiță!” – își scoase sifoanele Răzvana, văzându-și mai de aproape decolteul și, la dimensiuni reale, obiectivele de referință, nepersonalizate ca niște mediocre clopote Gauss, remarcate, după atâta EXCEPÞIE DE LA REGULÃ, doar de seraficul Bonobo, lățit de ieșea de-acum din bloc, umplându-se de roua nopții postuichindale pe toată extinderea.
Se făcuse foarte senin și mai cădea din cosmos câte o stea, printre ciufurile neclintite ale cocotierilor zumzăind de insecte nocturne și de minirozătoare al căror echilibru trofic îl macrostabiliza la Drujba un ciuf paca-paca.
„Când mai cade câte-o stea – se aventură în a da explicații raționale Cențica – legile de conservare ale Universului cer substituția ei pe firmament cu un suflet virtuos, care stă bine cu EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, și mă gândesc la Dudiță al meu!”
Dar schiloada se feri a se pronunța, deoarece, parafrazându-l pe Freud, relativ la binomul sex și crimă, ei îi convenea să observe că omulețului îi place, în fotoliu, la orizontala patului, pe vreun scaun tare prin vecini sau direct pe aria curriculară șezând după obiceiul cuțulanilor de pază, la tembelizor să se documenteze-n trei, nu două, capacități de format și dezvoltat: 1) cum se fac copiii 2) cum se fac morții și 3) cum se fac banii, ceea ce n-a descurajat-o, la solicitarea generalului Vasea, care i-a remarcat în Autonomia locală câte o recenzie a etapei, iar la Școala nr. 1 cu clasele I-VIII, anatomia bizară, să dea concursul pentru Orbita TV, unde el era unul din principalii acționari, transfer ce le-a facilitat directorului nostru Teofan Davidovici și primarului Mitrașa să schițeze încadrarea pe 1998-1999 răsuflând ușurați, deoarece dânsa era cam conservatoare în chestiunea opționalelor, iubindu-le, dar cu condiția să nu i se diminueze ei numărul de ore la clasă, manifestând astfel o concepție în cel mai bun caz învechită; tradițională, asupra predării, simțea chiar, în vecinătatea patologiei didactice, nevoia unui număr mai mare de ore pentru a preda același conținut curricular, nu avea disponibilitate pentru lucrul în echipă, nici pentru depășirea cadrului strict al disciplinei dintr-o perspectivă novatoare, care să-i permită transcenderea curriculumului nucleu și accesul la plăcerea de a a-și preda opționalul ei propriu, într-un divertis curricular configurând etosul școlii tocmai prin opționalele ei, obționale, cum le trecea Vizdela-n condicuță.
Deci de cum, după POMANA DE VIU a lui Dudiță, rămânând colaboratoare credincioasă la organele lui Buțai Autonomia locală și Radio Statornicia, dobândi prin canalul și rețeaua Orbita TV, a holdingului RODIS & MARODIS, al generalului holist Vasea, o tribună de mai largă audiență, de nivel gubernial, ea declanșă o campanie de ajutorare a tineretului filocultural de pretutindeni. Auzind că Muzeul de Istorie al României e revendicat de Poștă, iar pe Biblioteca Națională Centrală de Stat vor s-o refacă afaceriștii Bursă cum a fost, ea milita ca să se restituie localurile vechilor persoane juridice, cum e normal în uie, dar obiectele și cărțile de reală valoare să se depună la loc sigur, bine păzit, de exemplu la Pitești, pe când ce prisosește, adică 90 %, să se depoziteze simplu, ieftin și sigur diseminându-se pe la unitățile școlare, înființându-se mici muzee locale cu biblioteci asociate lor, creându-se astfel o puzderie de cămine culturale funcționale, răspândite uniform pe întreg cuprinsul republicii răsprofilor. Totodată, neuitând niciodată de unde s-a înălțat pe piscurile consacrării, faptul jenant biografic c-a fost profă, ea seduse mai mulți megasponsori generoși, din Căgiurzia și din județele limitrofe, punând astfel în practică unul din principalele deziderate ale oligopedagogiei în accepția ei străchinară, aceea de pedagogie ACUM, anume că astă nouă știință de ramură nu e numai un discurs descriptiv de realități sărace, căruia i se asociază un tip de receptare amărât, ea este și un demers managerial activ, care dă soluții de eficientizare în cadrul unei austerități bugetare pasagere între două intervale de succedare. Astfel, în plin centrul Căgiurziei, în același local cu administrația și casieria rețelei de telecablu, s-a înființat Biblioteca Tineretului imena Răzvana Mihalache, de unde copiii supersupradotați sau măcar supradotați în dorința lor de a le ieși viza, pot împrumuta cele mai recente apariții și unde, la o sală cu cafea de elită cu aromă de femeie de casă oferită gratuit la discreție celibatarilor, dar și familiștilor, de frații Filatov, intelectualii adulți poate citi absolut toată presulica care apare-n limba comună și e suficient de ațâțătoare-n prima pagină ca să fie trecută-n revistă, precum și principalele publicații străine, nemaifiind astfel cazul ca vreunul din cărturarii de la noi din gubernie să-și scoață permis de a citi tocmai la Academie, mai ales la Sala de Studii l, care și așa este destul de aglomerată. Dar această facilitate a noii cetăți oligoeducative, care a devenit capitala guberniei Pobreajen, este aproape neglijabilă față de altele două revoluții locale!
În primul rând că rețeaua Orbita TV propune tineretului degenerat, acela cu sete mai mare de a ști decât de a face, un pachet de programe străine, care poate dacă proprietarii lor ar afla, cel puțin unii, ar fi sincer surprinși de ce audiență au la noi în stepuliță. Este vorba în principal de documentare cu conținut didactic selectate din ce se dă pe Animal Planet, Discovery, pe La Cinquième și pe ARTE, pe National Geographic, pe Knowledge TV, pe Travel, pe RAISAT Uno, pe Histoire și pe câte și mai câte, franceze, germane, britanice, americane, ruse, până și japoneze, preferându-se a se păstra limbile originale, pentru ca urmăritorii să se poată descurca când se va extinde și peste noi uie. Ceea ce unii beneficiari adulți au îmbunătățit cerând, de exemplu, să se scoată canalul de seară ARTE, că nu mai învață copiii la ora aia după el, și să se bage SHOW TV cu hrilere și muzică din spațiul cultural turc, și mai ales cu meciuri conținând și futboliști de-ai noștri, ceea ce Răzvana bineînțeles c-a implementat, reamintindu-și devizaei că numai sportul rege ne mai poate face fericiți! ba mărturisind sărbătorită-n direct de ziua ei gubernială că-n sânge-i tot vine acea străbunică ce sub otomani a rezistat prin cultură, menționând că esențialul rămâne particularitatea că numai tembelizorul poate șterge, în condițiile eclipsei totale a cărții, diferența dintre sat și oraș, dintre munca fizică și cea intelectuală, aducându-și aportul inestimabil la omogenizarea societății noastre de democrație socială liberal-creștină de consumație.
În al doilea rând, NU, susținea Răzvana ca protagonistă a canalului cu cea mai mare milă de populație, nu e timp pentru fluxuri distractive, pentru zăbovit într-un divertis de seriale și de filme de familie, nici în hihiliză când alții moare sau măcar suferă, ci trebuie să făurim printr-o procedură de urgență ceea ce în termeni străchinari se numește cu realism cetatea postoligoeducativă, a educației postșcolare permanente, în care școala este acționar cu 51 % și tembelizor, presulică, pârnaie, cartier, familie, câini, alba-neagra, totul… capătă UN PRONUNÞAT CARACTER DIDACTIC, așa că și noi pe Orbita TV o să reluăm marile parcursuri curriculare pe micul ecran, SUB FORMÃ DE CONCURSURI ATRACTIVE, pe bani, ținându-ne teleelectoratul la curent cu progresele științei, tehnologiei, economiei, cu evoluția ecologică a planetei, cu marile mutații geopolitice, în genere cu cum e la alții, și în special cu cuuum de-au reușit comuniștii-securiștii altora să facă occidentalizarea și ai noștri nu. DA, susținea Vanessa, cu lentile de contact mici și galbene ca două bobițe de muștar în locul sifoanelor, noi trebuie să exploatăm oportunitatea că de la Liceul Miciurin din Căgiurzia n-a luat nici unul bacul și, ostentativ spre toate forurile, să facem și TELEȘCOALÃ și să oferim la toate obiectele de examen meditații gratuite, asigurând tinerilor egalitatea de șanse, dând o lovitură de moarte învățământului paralel, ciumei industriei meditațiilor, care a fost și din păcate încă mai este, cum observa și genialul oligopedagog Dudu Străchinaru principala pârghie prin care vipoii își asigură INVERSIUNEA VALORILOR în societatea noastră de consumație.
Ehei, și cum ceea ce nu este expres interzis de lege, este permis de piață, cum observase juristul canalului, neobosita Răzvană iniție un vast program de intermediere a intercunoașterii dintre adolescenți, și chiar puberi cu ritm de dezvoltare mai rapid, adunându-i prin jocuri și concursuri din diferite comune, itinerant, și expediindu-i în cupluri la rețeaua hotelieră a oamenilor generalului Vasea, implicarea în această activitate de codoașă non-profit a învățării prin descoperire făcând-o ca, ca animal, să arate din ce în ce mai sexy ea însăși, încât, la vârsta lui, respectabilă, dar care, paradoxal, la bărbați e chiar vârsta marilor nebunii niciodată regretate, om căsătorit demult blazat, cu situație socială, tată a trei copii proaspăt însurați, el divorță subit și părăsi fără regrete funcția de la inspectorat, unde se cam sictirise că-l contestau dușmanii nu după competență, ci după algoritm, făcându-se tot teleast, de pe un jilț domnesc dând uichindal calificative (horror, bad, suficient, harașo, muy bien) în emisiunea Analiza analizelor la alți analiști.
Deocamdată, este luni pe la unșpe, două zile după ce Universitatea Craiova a făcut 2-2 cu Rapid, lăsând tricourile de campioni steliștilor, când Moluscă trebuie să se scoale definitiv, să se radă, după ce mai de dimineață a făcut totuși ceai Inocenciei și a dat la porc, după care s-a întins la loc, lunea fiind cea mai obositoare zi, nu că-s ore multe, dar el cade și de serviciu pe școală, să-i supravegheze pe elevi, să-i păzească de exterior, greu la Drujba, dar și mai rău era la Căgiurzia cu cei de la Liceul Miciurin, că săreau gardul și se scăldau în apele leneșe dar viclene și noroioase ca Nilul, Tigrul, Eufratul și Gangele, ale Spălăturii, sau să stai, ah! și să ai grijă să nu se calce unii pe alții când își parchează mașinile personale de licean! să controlezi dacă respectă locul pentru fumat ca loc numai pentru fumat țigări, nu și droguri minore, și să le recomanzi cu respectul cuvenit față de care are, să nu intre la ore cu telemobile că deranjează raționamentele altora!
Scoase doar o spumă diamantină dintre măselele galbene de erbivor fumător, când Maricusa i-a luat capul de toarte și l-a clătinat și a zis că n-are sânge decât pe fund și că până nu s-o umple aproape de tot nu-i nici o primejdie, o mai chinuiește pe mă-sa, ei se duc cu Porșoiul lui Leonardo, el are meci de polo, ea are lecție de mers scenic, Genaro are de dresat-format niște câini. Vor reveni când vor primi faxul!
Așteptarea se normalizase cum e și cu eternizarea tranziției. Numai porcul guița de dor de stăpân, fiindcă nimeni nu-l scărpina ca el pe gușă, unde-ți bagă jungherul! Și-n depărtări urlau a pustiu și a morțiu, când bondocul Murugoi pe ulița Cosmonauților, când scheleticul Kabîzdoh la forturi, ba le mai răspundea cu câte un nechezat demonic și Udaloi de la izba cu știubeie a Staruhei Izerghil, în altă viață primar care nu impusese orar de plecare-n cursă șoferilor, și iepșoara Zurka, cea coruptă cândva la Garda Financiară, și ex-premierul Șaliapin de la teleguță, prigonitorul occidentalizării, și, cea mai tristă jivină între toate, căpauca Glinka, amintindu-și cum fura Bonobo Vizdelei câte-un iepuraș de-l da lui Buxtehude, dragostea ei de fată mare, ce dormea dus în cămăruța femeilor de serviciu, ca un nesimțit!
„Cențica, Cențișor, Inocencia! – gemu el uimitor de clar și fără spume când ceasul cu ax prin gâtlejul prințesei britanice bătu unșpe jumate, oră de start lunea spre Școala nr. 1 cu clasele I-VIII din Drujba.
Și simți cum îi plesnește mușchiul cardiac ca o coardă de contrabas, și auzi zgomote ciudate, deformate prin efectul Doppler sonor, poate guițatul porcilor din Novosibirsk, stupid, insuficient, mediocru, binișor, verigud, oligopărinte, oligoelev, oligoformator, oligoinspector, oligoministru, ascendent, ascendent, prinzând din urmă spiritele de glumă ale plopilor tremurători Populus tremula, dinspre Popas tăiați de Buțai și părea că mergeau împreună, călăuziți cu o centură de castitate-n cioc de o cucuvea peruviană paca-paca, spre Anfisa Barabanova, la o bere regală verde Tuborg... Cine, mâncați-aș familia? El și cu scheletele din grotă, de voise Filatov să-l poreclească Timiriazev, care a considerat clorofila veriga de legătură dintre Soare și Pământ, dar rebotezat, de Vizdela, Makarenko, deoarece avea coastele subțiri și albe, parcă din paste făinoase, din macaroane și nu știa că demult Moluscă și cu Nașpa îl botezaseră Stalin.
Deci umbla scheletele lui Makarenko rânjind cu proful de bio Dudu Străchinaru pe sub plopii primarului Buțai și zicea marele pedagog de vagabonzi că de ce te răzvrătești, tinere nihilist? Nu vezi, mă golane, că ai dinaintea ta un zid ca al Casei Scânteii? Că prin organizarea judicioasă a terorii, formând și repartizând performant brigăzile de îndrumare și control, amenințând mereu cu șomajul intelectual, schimbarea mentalității până la înzecirea muncii ar reuși chiar la o leafă cu mult mai mică și decât actuala, plătită cu întârzieri de cinci-șase luni, eventual în cupoane de cantină și-n produse ca orzoaica, meiul, ovăzul, hrișca, maniocul și kok-sagîzul tetraploid? Află, Străchinare că se poate și așa, deoarece acesta este sensul istoriei!
„Nu de muncă mă cutremur! – se rățoia Dudu la eminentul pedagog sovietic, care făr-a fi ministru de tranziție a înțeles importanța supramediatizării poematice a activității sale. Ci de sărăcia mea! Că cât să-i dresez pe drujbenii mei să dea răspunsuri la băncile de itemi din uie, e fâs, dom’ le, față de câtă carte-am pompat eu în ei până-n descongestionare! Hiba-i că… NU MAI POCI, Anton Semeonovici! Am dat în cheromusofobie și… a’ ta e’ te!!! Am ajuns la SILÃ de elevișori, de eleve chiar, de localul școlii noastre oglindite-n Spălătura cea vioaie, de boxa mea de materiale, de colegi și de colege, de părinți, de factorii locali de la primărie, până și de arendașii SISTEMULUI, prea deși pe micul ecran ca să nu te scârbească, și chiar de nevastă-mea, de purcica de Cențica, săraca, numai și numai pentru infirmitatea ei că e… tot formatoare, altminteri, prin obiectivele ei de referință în formă de pară, mărețe de la natură, și prin aria ei curriculară tautologic conservată de parcă nu mi-ar fi dat să-i cresc și să-i aranjez pe Genaro și pe Maricusa, încă ar mai putea inspira, sărmana, pre mulți cantautori, poate și pe ăla de la Leipzig! Mai ales că din pricina EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ, ea înfierbântă teribil fotoliile și taburetele pe care extrapolează dacă ne mai mărește și nouă leafa! Dar ce e cel mai rău e că mi s-a făcut SILÃ și de mine, ca resursă… umană a SISTEMULUI ăstuia de care îmi e de-a dreptul GREAÞÃ! GREAÞÃ!
Nu mai sunt bun decât de formator, Malașa! Nu și de EDUCATOR, Vanesso! Plec! Fug la benzinărie, la Anfisa Barabanova, mă duc să-i ridic în morții mă-sii tirbușonul de pe ciment și s-ascult ciovica paca-paca țipând din umbroșii tamarini!”
„Astea-s conflicte trecătoare, tot atât de inconsistente pentru tine ca unele pasagere din trenul rentabilizat de-l prinzi mai gol din Cuțarida – îl dezmierdă cu tandrețe Makarenko ca pe-un aurolac al pegrei mult amare. Te mai apucă sila, greața, revolta până și de cadrul familial de la Katiușa, mă băiete, unde ai tabieturile tale, ai masa ta preferată, colțul tău favorit de privire la drum în așteptarea Solului și a Blagoveșteniei că ești creativ-inovativ, cum ai fost cu gândacii voștri de bloc, cu glanda antiperspirantă la canide și cu oligopedagogia… Dar revii! Te-ntorci etern după un ciclu, ca un perpetuum mobile, căci la o restructurare e ca cu ideea comunistă, care, dacă e să ne luăm după euroinspectoarea aia Katrina Djorkaeff-Tornado, a fost doar întinată cu păduchi lați, nu testată!… Cum-necum, SISTEMUL nu va pieri doar pentru că nu e bani sau că-l trădezi tu! Sensul istoriei rezidă-n formarea din și cu reziduuri juvenile a forței de muncă a societății, adică buba e cine va munci ca să ne dea pensii… Indiferent de impactul noilor tehnologii educaționale cu pereții!… Deoarece, fără arhipelagul școlar, societatea s-ar destrăma. Așa că nu dispera de viitor, profesore! Nu mi te mai văita tu mie-n morții mă-tii de salarii mici, fiindcă nici pe foamete de milioane de morți, ca-n războiul civil sau ca în colhoznizare-industrializare, nu s-a renunțat la predare-învățare și educare-reeducare! Așa că, neștiind tu, Dudule, hulubașule, gândurile ascunse ale lui nea Fane Ciuvîrin sub pata aia roșie de pe chelie, nu te-apleca prea mult peste marginea catedrei, mai bine zi acolo un spasibo Vasea! , că de bine de rău ești atârnat de-un ștat de plată, scrie acolo Dudu Străchinaru pe el, dai cu pixul o semnătură și poți pleca la Gua și Cica pe la facultăți, cu banii sau, dacă ai datorii, măcar să-i vezi!”
„Eu la iunie, Anton Semionovici, până-n meciul de la Lyon, România-Columbia, programat norocos de ziua lui Eminescu, încât biruim siguralmente, doar că numai cu 1-0, c-a fost poetul nepereche, eu mă duc din arhipelag!… Să-ncremenesc ca stănoaga asta și să-mi curgă sângele învolburat ca Spălătura, dacă nu m-am hotărât!… Și ce rău o să le pară la toți că nu mai e Străchinaru să facă lunea de serviciu pe școală! Și să negocieze cu Șișu, cu Săbiuță și cu alții de la Katiușa să nu mai intre-n local și să nu mai strige la geam băi câcați în ploaie!, să se râdă cercopitecii, învățând prin revelație!”
Tocmai în aceste momente de rătăcire spre Popas, sosi și doamna dresoare Străchinaru de la serviciu, găsind corpul fizic al soțului în echilibru termic cu dormitorul numărul unu, al Pușii, răcit până la temperatura camerei, iacă dar, ba chiar nițel mai mult datorită unei evaporări discrete a apei plate subcutanate, cum e și când te cureți de ojă c-un diluant volatil, eterat ca sufletul, de ai o senzație răcoroasă, deși nu peste tot.
Ea adusese deja cu anticipație pe Praskovia Bukamașkina, în scopul ca să-l spele pe porcul de prof dacă se-ncăpățânase să-și ducă până la capăt funcțiile de nutriție, și, constatând că între ipoteza Genaro a unui chin reciproc îndelungat și varianta morții de luni proorocite cu gura-i pehașoasă de bătrânul legist, se adeverise prognosticul omului cu experiență, admise necăjită nonsensul că băiatul ei nu e o valoare, iar fata nici atât, de unde inferă apoi corolarul fata mea, băiatul meu, de fapt nu sunt ai mei, deducând de aici, în finalul raționamentului, c-a fost abandonată la Blocurile Rușilor să crească de una singură doi vampiri, și pe Skinner, ajungând apoi la paradoxul că sărăcuții ei nici nu pot primi vestea cea mare, fiind plecați la Valparaiso cu Porșoiul lui Leonardo, după lână fină de alpaca și de vigonie pentru minunatele alfombras produse-n fostul colhoz, donat lor prin EXCEPÞIE DE LA REGULÃ de Iordanka Ciuvîrina! Și absența lor fiind certă, merse dară blestemând greoaia Praskovie pân-acasă taman în fundul pădurii, la forturi, de aduse-n locul moștenitorilor direcți și incontestabili, o casetă unsuroasă de un soi de reapăn de lacrimi, Are tata doi copii, s-auză mortul, care poate râvnea să-i aibă mișunând pe lângă rămășițele sale terestre, precum și pe distinsa vrăjitoare Staruha Izerghil, s-o asiste să-l spele și să-i facă niscaiva farmece, pentru a nu se metamorfoza-n morții mă-sii din dirig în vampir de eleve care se pregătesc să-și dea capa!
După care delicate operații, Praskovia se retrase cu baba, c-avea de rânit la vacă, la lamă, la dromader și la bivolițe, de tocat ștevie și kok-sagîz la rațe, de dat hormoni de creștere la porci, de văzut de oițe, de iepșoare, de quetzal, de marabu și de capre, rămânând să-l anunțe pe Toska de săpat din vreme groapa lâng-a Pușii, și pe José-Maria de Piedád, de era argat la ei, să nu se angajeze-n altă parte pe miercuri cu asinul Șaliapin, de ratase utilizarea rezervelor ceaușiste pentru atenuarea consecințelor sociale ale tranziției, și cu teleguța, ci să pregătească iapa albă kirkiză Zurka și armăsarul negru bașkir Udaloi, de niște funeralii cu camionul pe pneuri, slujba cea măreață, de vecinică pomenire, neîncăpând îndoială c-avea să fie săvârșită de părintele Ankifie la un preț nepiperat.
ar la teroriștii ăia de la școală, explodase-n plâns cu sughițuri doamna învățătoare adresându-se unor categorii țintă, să nu le spui, Praskovie, nimic, că nu merită, fiindcă ei l-au adus pe Dudulac în starea asta de nu mai e bun de nimic, netrecându-l pe listă la salariu de merit și punându-i sub semnul întrebării până și norma-ntreagă, în contextul înfierării biologiei sale ca disciplină agresivă față de potențialitățile formative intrinseci ale copiilor, revendicând ea încărcarea memoriei, cum Fafulea pe Șaliapin, cu un bagaj voluminos, jerpelit și greu, de cunoștințe moarte, în cârdășie dealtfel cu fizica, chimia, istoria, geografia și altele.
Femeia de serviciu promise să tacă, jurându-se că să nu câștige la loterie, însă alertă pe toți din clasă-n clasă, năpustindu-se-n contradictoriu jelind și rupându-și smocuri de păr că i-a părăsit bietul domnul Străchinaru, așa că în afară de Didina Arnăutu, care-și crease cu sabia autoritate să țină-n frâu o școală-ntreagă, de nici nu se cunoștea că nu e profesor în clasă, cu mic cu mare, indiferent de încadrarea la normă-ntreagă, de plata cu ora, de grad și cumulul de funcții, de tranșele de vechime, de coeficienți de ierarhizare, de sporurile de depărtare, de diferite instrucțiuni și precizări metodologice privind aplicarea diferitelor legi; decrete, ordonanțe sau omenuri relative la diferite adaosuri și indemnizații în legătură cu diferite ordine, titluri și medalii sau gradații de merit, excelență, eminență sau genialitate, care mai repejor, care alene, o porniră cu toții spre Blocurile Rușilor la o oră de prânz, total nepotrivită vizitelor între oameni săraci.
Cențica, mai palidă ca oricând, sta-nmărmurită-n fotel, cu obiectivele cadru alea verzile ale ei focalizate pe domnul Străchinaru ca pe micul ecran când dă noile prețuri scumpite, prin mintea-i răvășită de durere derulându-se un divertis de suvenire, întreg universul ei afectiv, motivațional și atitudinal stând adiba să identifice valorile contextului funebru și să le internalizeze, pentru a-și înstructura, destructurându-l pe-ăla al căsniciei apuse, un sistem axiologic care să-i faciliteze după doliu – și după schimbarea mentalităților opoziției la schimbare – să se reintegreze dinamic, ca văduvă, în societate, optând eventual pentru forme nouă de profesionalizare, care exclud ca stil de muncă delăsarea, indolența, superficialitatea, lipsa de respect pentru cuvântul dat, deoarece din aceeași leafă ca’ nainte nu mai era de trăit decât dacă-și abandona pruncuții, cum perpetuu se reiterează la știri că se mai întâmplă cu anumite mame mobile, spre deosebire de care însă ea, ca mamă fixă, merita să-i aprobe generalul Vasea un spor rural de suprasolicitare neuropsihică, deoarece parcă abia ACUM realiza, c-un fel de surprindere retro, că întâlnise-n viață o personalitate de marcă, un sistem expert uman de excelență, care numai la Drujba în câțiva ani fundase oligopedagogia și continuase până aproape de finalizare și brevetare cercetările multiple, ortobiologice, asupra celor MINIMUM ZECE TIPURI DE INTELIGENÞÃ ALE PÃDUCHILOR LAÞI, inițializate cu Saltîciha la Căgiurzia, punându-și la contribuție capacitățile de explorare / investigare pentru a strânge sub formă de fișe informative probe științifice că înmulțirea excesivă a canidelor noastre comunitare conduce la privarea felinelor de subsol de la a-și mai face coșul zilnic fie și ocazional pe la ghene și tomberoane – unde intră tot mai des și omul amărât în concurența pentru securitate alimentară – încât pisica liberă, nestăpânită, dispare ca specie autonomă-n ecosistemul urban român, ceea ce atrage inexorabil înmulțirea explozivă a rozătoarelor în biotopul pe care minifelinele-l monitorizau și echilibrau, consecința fiind că prin concurența pe aceeași hrană, șoriceii și guzganii, înmulțindu-se la nesfârșit, dispărând fidbecul, aplică involuntar o lovitură terminatoare gândacilor de bucătărie negri sau roșii, nepreferențial, ale căror populații suferă mutații lichidatorii în sens descrescător exponențial, spre marea satisfacție a gospodinelor profane, care n-au avut parte de un Foma Akimușkin să le bage încă de eleve-n căpșor principiul feminist că, din oroare de vid, Viața / Natura-Mamă umple imediat și implacabil această nișă ecologică rezervată insectelor și artificial vacantată, dealtfel presulica scrisă și electronică semnalând deja cititoarelor din tot mai multe orașe și municipii înmulțirea dramatică, unde-au dispărut pisicile și gândacii, a păduchilor lați, cunoscuți vectori ai unor maladii antropice pasibile a împovăra încă și mai mult bugetul și așa anemic al sănătății.
Cențica, mai albă ca oricând, sta, iacă dar, parcă fără viață pe fotoliul Pușii, nesimțind că e cu aria curriculară pusă pe un pliculeț de borș magic, adăsta încălzindu-l, cu telecomanda-n mână și cu obiectivele cadru focalizate delicat pe domnul Străchinaru ca pe micul ecran, prin mintea-i răvășită de durere și chinuită de memoriale centrifugându-se o tornadă de asociații și conexiuni bizare, degetele ei butonând în neștire, parcă așteptau să mai clintească ceva în repauzatul prof.
Iar primele colege ce-o-mpresurară și o scotociră, mai mult ale lui decât ale ei, care-nvăța-n șchimbul de dimineață pe-ăia micii, avură a constata că-n urma șocului trecutului, proaspăta văduvă nu mai înțelegea nimic după auz și trebuia să i te adresezi în scris, înfiripându-se astfel un șăgalnic joc de rol emițător-receptor, de tip față-spate însă, fiindcă ea nu că nu manifesta curiozitate de dialog, ci pur și simplu nici n-o interesa partenerul colectiv de comunicare, ba chiar dădea semne a nu sesiza nici măcar ritualul preliminar practicat de acesta în vederea angajării negocierii, un ritual din care de altminteri nu puteai decupa didactic decât formule situaționale banale, niște clișee tocite de prea multa folosință în fluxul verbal funerar drujbean bimilenar.
„Fata asta –observă cu milă după ce-o mirosi domnul director Teofan Davidovici Filatov și se miră de aroma ei de vitamine, de incunabile, de emulgator și de petardă nefolosită – și-a pierdut, cel puțin temporar, stressată de prăbușirea puterii ei de cumpărare, capacitatea de inserție socială și tare mă tem ca nu cumva, obsedată de EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, de iluzia cum că ea, ca fată răsfățată a Pușii, merita altceva de la tranziția asta, că adică ea e mai distinsă decât celelalte cadre… didactice egal probabile, Corelo, mie mi-e să nu comită anumite infracțiuni de nonsens și să ne strice imaginea școlii, s-aducă canalele și canaliile de înțeleg să exploateze antiintelectualismul românesc, tocmai când este să fim evaluați pentru punctaj și ierarhizare pe județ înainte de Mondialele la Futbol! Aține-te tu cu discreție prin preajma ei și, dacă e ceva, cheamă-l pă mobil pe Sașa cu gipul!”
„Eu sunt oaia clonată Dolly și n-am nici un pic de personalitate când zice Corela ceva la împărțitul copiilor! Mi-i ia pe care vrea ea!” – i-o întoarse fragila văduvă, fixându-l stăruitor în cătușele verzi ale obiectivelor ei cadru pe imprudentul ce făcuse vorbire de gipul iubitului dușmancei ei.
„Ce mai, dragilor – hotărî Ciomolunga – nu se zărește luminița de la capătul tunelului și am impresia că va trebui să punem mână de la mână și să cumpărăm un sicriu din nothofagus sau din araucaria colegului nostru, că de mahon, nu știu dacă se merită, deoarece vă rog să vă amintiți că nu l-am votat să fie propus pentru salariu de merit!”
Bonobo ar fi vrut să protesteze că nu era cazul să-i mai vâre-n cheltuieli ruinătoare pe niște colegi jegoși, dar nu se putea sluji de gura lui de explicase-demitizase atâtea miracole cu ea, fiindcă toată musculatura comestibilă i se fezanda deja – spre satisfacția upercutclasului vânător – îi intrase-n fermentația culinară care-n trei-patru zile dă la sub 16 grade mirosul nu putrid, ci acid, adorat de canibalii gurmeți, care eviscerează vânatul om matur, ca pe cerb sau pe mistreț, iar la cel preșcolar doar îi înțeapă cu o andrea mațele, ca la fazan sau iepure, în caz de caniculă grăbindu-se însă fezandarea asta c-un baiț din VIN îndoit cu apă, coincidență la care va cugeta cu frică și cutremurare părintele Ankifie, stropindu-și el însuși cu VIN la groapă adversarul darwinist.
„Îl aducem imediat de la mine de la Raketta! – explodă cu entuziasm comercial nea Fane Filatov, omițând să menționeze că dacă s-ar fi comandat un coșciug din esență de araucaria la Statornicia, Buțai ar fi pus la dispoziția familiei îndoliate microbuzul gotic al primăriei, cu Zigotul la volan, cioclu înnăscut, niciodată neras. Iar bănișorii… cine contribuie, îi strânge Vizdela la leafă! Asta este! Nu se poate să ne stricăm imaginea de purtători de catalog, fiindcă școala nu este suspendată undeva deasupra societății, ci ea este, dimpotrivă, un factor constitutiv al cetății!”
„Al cetății oligoeducative!” – aprobă cu încântare vizibilă și cuminte Cențișor, aruncând telecomanda cât colo, semn că solidaritatea colegilor o ajută să nu mai aibă nevoie de Moluscă.
„Bun! Noi luăm coșciugul achitându-l la leafă, dar fiecare clasă – hotărî Ciomolunga aproape bătând cu pumnul în lada de la studio – să strângă până mâine bani de câte-o coroană sau măcar de-o jerbă, cei de după-amiaza, iar dintre cei mici, măcar ai lui Cențișor, că urma să le fie el dirig… Să se ocupe Muriela și Sorela! Apoi, după ce se aranjează catafalcul, să vină copiii frumos încolonați, însoțiți de dresor sau de alt prof, cu buchețele și cu lumânări și să înconjure, pe aici, pe aici, pe aici-șa… și să iasă solemn pe acolo! Iar în ziua înmormântării, perechi-perechi de elevi să fie dinainte instruite pentru coroane, alții pentru cruce, prapur, sfeșnice…”
„Mai vorbim la școală, Veturie! – i-o tăie directorul, strivindu-și scârbit țigara, brusc preocupat de ceva. Acum să ne-ntoarcem să ne continuăm orele, pentru că cadrele didactice vin și se duc, dar procesul instructiv-educativ și formativ se reiterează la nesfârșit vizându-și propriile finalități sociale și ș-așa s-a bulversat tot trimestrul ăsta nu știu cum dracu, și o să mai avem întreruperi, și se anunță brigăzi până-n ultima săptămână, după toate testele de progres, la recapitularea-evaluarea finală, sumativă, cea din urmă, de apoi!”
Se gândise de fapt că n-are dreptul să decidă singur în Drujba într-o problemă atât de delicată, mai ales că după declararea cheromusofobiei, popa Panda informa îngrozit celula de criză că apăruseră duminică dimineața la biserică fenomene negative în rândul populației, provocate de o nesănătoasă, anume de Malașa lui Harneală, care c-un fior mistico-justițiar sinistru instigase pe femei că alde Gălușcă apărase eroic pe fata ei Esmeralda de un examen la oral, care unde se mai pomenise înainte până să desființeze ăștia uniformele? Dimpotrivă, scris este să ne pierdem în cincizeci de ani literatura, în două secole limba și în anul 2298 orice amintire, iar Gălușcă s-a opus, însă i-a luat Dumnezeu mâinile și picioarele, zace la pat și doar se belește la tembelizor. Ãștia ai lui Ciuvîrin, ai lui Filatov și ai lui Buțai și care s-au mai înălțat în Drujba în ultimul timp, ăștia, vipoii, l-au nenorocit, că era ca un părinte cu cercopitecii, nu lua-n seamă care-i bogat, care-i sărac, numai când era Calițoiu director am mai avut așa om, pe unul Foma Akimușkin care…”
„Să meargă Salvador de la butelii pe la tâmpita asta! – făcuse spume Buțai. Și să-i pună-n vedere să-și bage mințile-n cap, ca să nu i le bag eu în altă șandrama! Cât privește însă cum trebuie poporul să perceapă știrea că un jeg de prof și-a permis să ridice mâna asupra lui Fedul al Iordankăi, cel mai benefic e să reactivăm echipele de la alegeri și, pe-ndelete, de la om bogat la om sărac, să lămurim proștii, băi, că dacă, provenit și intelectual pe deasupra! ăsta a-ndrăznit să dea-n Frecardo, păi atunci ce să mai vorbim de dilema de la pământul Pușii! Se bazează el pe ceva! Cu oamenii lui din Porșoiul de București, cu portbagajul zăngănind de răngi și săbii, Gălușcă ăsta ar fi-n stare să conteste toate reconstituirile și chiar constituirile de drept de proprietate pe terenuri, tocmai când, cum-necum, deocamdată marea majoritate ne-am cam aranjat! Așa-ncât, drujbene-drujbene, ia aminte că nu e bine să fii văzut la-nmormântarea acestui golan jegos, care a penetrat în averea lui nea Mielu și a Pușii ca un manager de stat, gestionând-o de-a falimentat-o de s-a ales praful de ea!”
În așa context, domnul director Filatov, la școală, întorcându-se toți colegii tare impresionați, reluă problema algoritmului funerar îmbinând-o cu a protocolului rezervat amenințării cu brigada, lămurindu-ne că, da, să cerșim bănișorii de coroane și jerbe de la părinți prin copilași, dar numai formal, nu pe bune ca pentru Fondul Școlii când îi șantajăm că nu le mai semnăm de alocații, fiindcă se apropie serbarea de sfârșit de an școlar și n-o să ne-ajungă de premii (care nu-i obligatoriu să fie neapărat cărți!) și apoi de tăiat lemnele și de curățenie, iar cetățeanul nu agreează să dea bani de mai multe ori, cum uite că și noi, în fond, ne-am pripit oferindu-ne la sicriu, care era obligația cui îi rămâne casa, și acum ne e greu să mai strângem și pentru o coroană ca din partea noastră personală a colegilor care l-am apreciat și l-am iubit! Altfel, râde Drujba de noi!”
Fu ca un duș rece la maternitate acest din urmă adaos, mai ales că-n peisajul natural și antropic al Drujbei apăruseră din senin niște nori ploioși cu sugestii de asfixie albastră a întregii stepe.
Urmarea politicii mezelclasului comunal de persecutare a memoriei pedagogului care a vrut să formeze moral pe Frecardo, fu că diminuă drastic numărul cadrelor care au revenit cu lumânare pe la Blocurile Rușilor, fenomen observat cu neliniște de Moluscă însuși, instalat solemn, în sicriul cu miros reconfortant de rășină de araucaria, doar de Praskovia și de José-Maria de Piedád, care l-au spălat și bărbierit pentru a doua oară, respectându-i scrupulos cheromusofobia, deși ar fi putut să-i dea cu ușurință un surâs implementându-i un pix gros, alb, cvadricolor, între obraji.
Cât despre vecini, în afară de Nașpa, alții nu avea să-l deranjeze, pentru că socră-su, nea Mielu Romero, obținuse doar cu mari intervenții apartament în acest bloc în care locatarii din tată-n fiu se ocupaseră inițial cu întreținerea tancurilor de ocupație, apoi lucraseră pe la stațiuni de mașini agricole și tractoare sau pe la combinat la Căgiurzia, având cu toții categorii înalte ale unor meserii reale, reflectate-n faptul că o mare parte din timpul pe care ar fi trebuit să și-l consacre plăcerilor solitare ale lecturii de beletristică, ei și-o petreceau pe sub automobile, gâdilându-le-n fel și chip, cu lada de bere la îndemână lângă casetofon, așa încât, cum el n-avea și se și vedea pe botul lui uscat că ține și regim ca să dea la copilași, ba mai declarându-se partidul partidelor și o emanație a clasei muncitoare, fără excepție, nu-l saluta nici unul și nici măcar nu-i răspundea la tentativa lui timidă și umilă de Zdravstvui! ca să nu-și închipuie cumva că dacă ține cărți e și mai deștept, tratament care se suspenda – și nu întotdeauna! – doar dacă-și aveau urmașii o vreme la Cențica sau la el în clasă, până să se orienteze și să devină șoferi pe TIR, maiștri, ospătari, cuafeze, polițiști, popi, pădurari și tot așa, încât de pe poziția de superioritate a posesiei unei meserii reale, automatic refuzau și aceștia să mai salute, ceea ce impulsiona cuplul Străchinaru să imagineze strategii didactice cum să nu mai fie familia lor o rușine pentru Blocurile Rușilor. Și nu găsiseră soluții performante până la sfârșitul ediției 1997-1998 a campionatului, așa că, fără colegi, fără Filatov cu sicriul, fără Veturia cu jerbele și fără Ninel Calițoiu, care intrând cu popa Panda a întrebat, realist și matur, pe Inocencia, că mă copii, da’ bani aveți, mă? rămânea Moluscă neîngropat!
Iacă dar că miercuri pe la prânz, nesăpând nici o groapă Toska Bukamașkin, din ordinul Inocenciei să nu strice cumva gazonul amazonian din firicele de iarbă comestibilă yuyitos, panseluțe catifelate și smocuri aspre de opționalul-țigăncii, de lângă cavoul Pușii, veni José-Maria de Piedád, zis Fafulea, zis Celmare ca șef de cameră, cu iapa albă kirkiză Zurka stând să fete la efort sau la emoții puternice și cu armăsarul negru bașkir Udaloi la camionul pe pneuri al groparului și cu popa Ankifie și cu niște femei îndoliate, nu multe, între care alea de la școală nu erau coțopenite pe toace înalte negre, ci le aveau roase și scâlciate, dar măcar nu erau pârlite la față și nici nu jeleau cum jelea Malașa Bibikova pe badigardul cinstei fetei ei, ca și cum numai ea l-ar fi constrâns pe defunct la EXCEPÞIA DE LA REGULÃ și n-ar fi fost aici vinovăție colectivă ca dintotdeauna pe meleag.
Directorul Teofan Davidovici Filatov păstra legătura permanentă cu generalul Vasea și ne anunța progresiv că are promisiuni că vin la funeralii, de la Căgiurzia, cu microbuzul primăriei, într-o delegație condusă chiar de excelența sa, severa inspectoare de specialitate Saltîciha, care verifică-n cataloage cu lupa textilă să nu modifici note pe câțiva pesos, doamna Korobocika, a cărei simpatie pentru Cențica era de notorietate, doamna Kabaniha, inspectoarea teritorială de română, măritată c-un doctor legist și lucrând cu Vanessa noastră la un eseu „Arta înjurăturii: asemănări și deosebiri între pedagogi și chirurgi”, apoi un vechil bătrân dintotdeauna însărcinat cu resursele… umane, să lămurească reîncadrarea pe catedra atât de tragic vacantată, un arendaș din minister expert în geogravarză de Bruxelles, sosit în gubernie pe urmele unor reclamații, directorul Casei Corpului Didactic, inspectoarea formată pentru formarea continuă a formatorilor peste formarea inițială în funcție de nevoile de formare și reciclare până la perfecționare ale fiecăruia, inspectorul de protecția muncii, ca nefiind lămurit încă dacă n-a fost cumva un accident de muncă apariția cheromusofobiei la un salariat care trebuie să facă față nonverbală la explicații acasă pe ce i s-au dus banii, jurista și economista inspectoratului, cineva de la Garda Financiară, cineva de la Prevenirea și Stingerea Incendiilor, o calamitate de la protecția împotriva inundațiilor, zaiului, catastrofelor și războaielor, cineva de la Sanepid (să vă faceți rost de micro care nu v-ați făcut!), precum și numeroși profesori metodiști, plus, previzibil, ziariști și reporteri de la presa tipărită și electronică, locală, municipală, gubernială și republicană!
Știre consternantă care produse, fără a fi umflată cum că e și eurodoamna Katrina Djorkaeff-Tornado printre oaspeții megadelegației, o panică de nedescris în Școala nr. 1 cu clasele I-VIII din Drujba, un mixaj de reținere, prudență și retractilitate, nemergând la Blocurile Rușilor, în special de frica presei, care exploatând ura și disprețul unor segmente ale populației pentru cadrele didactice, scrisese ultima dată despre Fiokla Malafeevna de la Cuțarida că are școală de curve acolo, și eleve, și profe, și că dacă closetele nu sunt regulat spălate de femeile de serviciu, atunci să le spele chiar directoarea, cu mânuța ei, că nu e la menopauză și n-are lipsă de calciu sub pălărioară, nu să sufere copilașii, așa că pe lângă cei de dimineață toți, ei nemaiavând ore, de după-masă veniră s-o consoleze pe Inocencia doar Vanessa, Haritina, Vizdela și înlăcrimatul Ninel Calițoiu, care umblase mult pe la primărie să scoată actul de deces al defunctului și nu găsise pe Cachita Dolores de la starea civilă, dar mințise pe popă că da, are spravka de moarte a tatălui orfanilor Genaro și Maricusa! Dar și aceștia, sosiți cu exactitate matematică la ora convocării, ședeau mai bucuroși departe de cadavru, la intrarea în bloc, în curticica plină de nalbă, troscot, beladonă și floricele alb-gălbui de zefirul-porcului, unde Leonardo și Genaro făceau spume că devastaseră copiii uliții Porșoiul, unde scria cu caractere metalice DACIA, mai rămânând scris CIA, iar unde scria cu fonturi din plastic ROMANIA nemaicitindu-se decât alb pe albastru MANIA.
În aceste condiții, sărmana Inocencia, precum Genaro cu talentul lui de a mima o salvase să ia cheromusofobie de la Bonobo, acum găsi un sprijin sufletesc la fată, la Maricusa.
Orfana avea o cutiuță transparentă și sunătoare de bombonele Tic-Tac, albe ca niște bobițe de fasolică, și consuma fără încetare, fiindcă-i era greață de mort nu ei ci la Pușica din burtică, ce parcă abia aștepta să ia viața în primire, cu bucuriile, cu necazurile și mai ales cu loviturile ei de teatru, de palat și de cort, pentru care e mai fraier. Dar în realitate Moluscă nu mirosea a nimic să îngrețoșeze pe cineva, fiindcă ținuse destul regim la viața lui, măcar până la destrăbălarea de Unu Mai recent, de la care i s-a tras și nenorocirea. El ACUM era bucuros că fata lui i-a luat în posesie ceasul elvețian, de-l avea de dinainte s-o facă, și cu două degete de la cealaltă mână îl căuta-n gură, dacă iese măseaua aia de aur sau nu. Însă observând că Genaro lipsea, repauzatul se temu pesemne că nu se va mai face ieșirea din indiviziune pe moștenirea acelei reconstituiri de molar sau, dracu știe, avu o resurecție a instinctului de proprietate, care e ultimul ce dispare, și nu găsi alt semnal în puținul său arsenalul semiotic rămas disponibil decât a râgâi ușurel a protest și, mirată, mută-n durerea ei până atunci de multe minute, Cențica zise în clar: „Ce faci, fa, acolo?”
„Ii bag ceasu-n cavitatea bucală – reproduse fără să clipească ce-auzise și ea poantă pe la tembelizor Maricusa cea isteață – să miroasă tăticuțu a Tic-Tac mentolat când i-om da ultima sărutare!”
Iar mă-sa izbucni într-un râs ca de telespectatoare, ca îngeresc de angelic recepționat însă de domnul profesor Dudu Străchinaru, căruia deja nu-i mai călca așa de bine capul ciocănelului pe nicovală în urechea mijlocie, din pricina deteriorării garniturii și a ruginirii contactelor.
Atât de fragedă, făcându-și vânt cu-n evantai, din faxul de condoleanțe de la soru-sa Koala de la Sydney, că pe-ăla de la curva de Daria Nikolaevna Saltîciha îl făcuse bucăți-bucățele! o găsi părintele Ankifie și, la gândul natural că ce soțioară valoroasă – cu așa obiective cadru verzi, fără pereche-n toată enoria, cu așa ațâțătoare-n formă de pară obiective de referință de importanță gubernială și cu așa arie curriculară de să te-ncălzească și mort, unicat pe republică – pierde pe vecie fratele Bonobo, se lăsă pe-un taburete și plânse cu șiroaie multiple de lacrimi, în van canonindu-se José-Maria de Piedád cu dojana agitând biciul și domnul Calițoiu cu îndemnul și domnul Marinică Drujbescu invocând optimismul pedagogic că toate cele ce-s, sunt întru învățătura omului, că până la urmă prinseră a boci și ei prin contaminare. Iară dacă bărbați în toată firea și hârșiți făceau așa urât, ce să mai vorbim de Malașa Bibikova, de Praskovia Bukamașkina, de Aculina Jevakina, de Staruha Izerghil și de celelalte cernite muieri drujbene! Că o atât de nobilă și nemaiauzită jale explodă din Blocurile Rușilor, că se auzi nu până la Katiușa peste drum, ci tocmai la discotecă la Raketta și tinerii clienți, profund impresionați, nu că dădură stațiile din volum mai surdinizat, ci le deconectară cu totul, exprimându-și și ei în această situație-problemă un deosebit respect-regret că pe drum avea să treacă, în camionul funerar cu o roată mai dezumflată, sicriul scufundat în flori al unui cadavru didactic!
Dealtfel, frumoasa doamnă Inocencia Străchinaru, serafizată demult prin pasionata, ardenta, disperata căutare a EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ – pentru care o condamnau și colhoznicele, și dăscălițele, că doborâse cu așa strategie de virtute un măciucar ca Dudiță! – nu delegația promisă de General lui Filatov o așteptase după douășpe, ci anumiți copii nenorociți din clasele de dimineață, pe care-i știa ea că le lucește foamea-n ochi, ba chiar și leșinau câteodată albi ca varul, purtând echimoze de la părinții lor alcoliști. Tocmai pentru ei făcuse punguțe cu diferite sortimente de dulciuri, deci coborî surprinzând toată asistența, le împărți echitabil și imediat îi goni acasă la meci, la finala Cupei de pe Lia Manoliu, să nu mai treacă, necăjiții pământului, și prin șocul unei înhumări de prof.
Și nu se mulțumi doar cu atât!
Când cortegiul se urni, țârcovnicul José-Maria de Piedád șfichiuind pe Udaloi și pe Zurka cu putere, ca pe niște foști miniștri care au tergiversat occidentalizarea educației și nu ne-au mai mărit și nouă leafa, iar Leonardo claxona sinistru din Porșoi și purcelul Skinner guița a secetă și foamete din cotecior, Murugoi întâi, apoi Kabîzdoh și, după ei, toți câinii așezării cernite contaminându-se de urlau a pustiu și a morțiu, ea merse-n capul coloanei la Săbiuță, care purta prapurul, la Șișu de ducea crucea grea a apostolului și la Malașa cea cu coșul cu prosoape și colivă și colaci și Busuioacă de Bohotin, explicându-le cu o voce țivlită și autoritară, că în ce privește parcursul, să devieze neapărat pe la primărie, chipurile cu limbă și blestem de moarte Dudu lăsând, ca pe la a școlii poartă metalică verde și scârțâitoare să nu-l mai plimbe cei vii, el propunându-și cu noblețea-i și modestia caracteristice a nu distorsiona cumva ca cadavru… didactic procesul instructiv-educativ aflat în plină derulare la acea oră de vârf!
„Adică s-o luăm direct tranșant spre sfânta biserică și cimitir?” – dădu din umerii oblici de durere și-ntristare popa Panda, deși știa bine ce discurs documentat își pregătise toată noaptea Teofan Davidovici, scotocind cu Vizdela în arhiva școlii, recitind diferite procese-verbale și adiționând calificative și aprecieri de pe la inspecții și acțiuni, dar se gândea și că mai are de slujit un mort și că riscă să piardă finala Cupei României, care ar fi permis Rapidului să-și ia o strălucită revanșă pe Lia Manoliu, în fața președintelui de la noi din republică, pentru ce necaz cu un 2 –2 pătimise la Craiova sâmbătă din partea universitarilor, antrenați de un produs al futbolului iberic. Așa că nu obiectă nimic femeii orbite de durere, Cențica Străchinaru, una dintre cele mai răzbunătoare din literatură, ce iar își amintise de nedreptatea ucigătoare cu salariile de merit, de sâcâielile recente cu încadrarea pe 1998-1999 pe bază de lupte între titularii ariei curriculare Matematică și Științe, cine apucă ore aici și cine ia completare cromatică la Cuțarida de la Fiokla Malafeevna, desen, tehnologie, consiliere sau cultură civică, dar mai ales rememoră ea cât i se enervase Dudiță de recuperarea de Unu Mai muncitoresc, când inspectoratul județean și conducerea școlii îi băgaseră familia la cheltuieli devastatoare, fatale, cu inconștiența îmbogățitului care când intră-n megabigul de marmură și ia căruciorul inoxidabil, nu se uită la prețul delicateselor ci doar dacă e marfă ce se autoservește ca să servească ulterior din ea cu cei dragi, rafinându-și ades senzația cugetând la care n-are în viața aceasta!
Dintre toți cunoscuții prezenți, doar Udaloi, armăsarul cel negru bașkir, păru a avea ceva cu totul deosebit de spus, printr-o ieșire neașteptată, dar perfect explicabilă materialist-științific apropou de duhoarea feromonală a profului ucis de EXCEPÞIA DE LA REGULÃ. Cât sicriul cu Dudiță fu zdruncinat pe transport de la căruță la pronaosul clădirii, el scoase un nechezat plângăreț și, cu o energie neașteptată, țup! pe iepulița cea borțoasă, pe alba și inocenta, kirkiza Zurka, nereușind să-și implementeze însă, din cauza hamurilor, bicelor ce-ncasa și poziției câș, decât maxim 3 % din extindere, motanus mutantus cam cât reprezintă ca segment social și ce-a intrat deja-n uie din republica răsprofilor, adică mezelclasul cu upercutclasul la un loc, iară Vanessa și Malașa, privind mortul din locuri complet diferite, avură simultan (!) ca și vrăjite, aceeași exclamație de consternare: parcă râde!!!
Iar în sfânta biserică, săraca, de cum dădu învățătoarea de răcoarea zidurilor afumate și văzu pe Moluscă transfigurat între lumânări și se îndoi una din mijloc ca un elev distrofic la tablă, pârlindu-i rău mustața cea de Gorki în exil la Capri, vai! începu să urle mai tare ca orga, a jale animalică de tot, literalmente ca o căpaucă ce și-a pierdut stăpânul c-a rezemat arma-ncărcată de-un bambus, țeava a alunecat și în el s-a descărcat.
„Recviem eternam donna eis, Domine, et lux perpetua luceat eis!” – se sili țârcovnicul José-Maria de Piedád să bolborosească, după ce cantorul cel spân, Salvador Zigotul, lumânările mari și candelabrele aprinzând de la comutatorul de lângă pendula gotică, porni să deruleze din memorie mai mult la pedalier, niște preludii de coral fantezist cromatice, pe care le auzise acum recent de Paști la Lima, la o orgă aflată însă în netă superioritate numerică atât la tuburile labiale cât și la cele linguale față de instrumentul popii Panda.
Numai că mai că nu se înțelese nimeni nimic, că de plânsul mamar al vădanei, mixat cu-al fiicei orfane, citadina Maricusa, se molipsiră iarăși toți, în special ex-colhoznicele de pe aripa stângă a eșichierului mozaicat al bazilicii.
La un moment recitativ, Sorela Blaster, profa de educație muzicală, în rochie lungă de seară neagră cu cocul despletit, beată de durere, trecu la rândul ei la orgă, apoi meșteri ce meșteri la un casetofon slinos cu capacul scos și, câteva momente, păru a se desprinde afumătura de pe muri ca tartrul dupe dinți la ultrasunete, când peste o piesă din repertoriul lui Elton John, ducându-ne cu gândul la Marilyn Monroe și la Prințesa Diana, intrară-n karaoke, frate și soră, Brenda și cu Astolfo Buțai, de la Radio Statornicia, cu niște strofe la care s-au strofocat și ei, și Fefeleaga, în care cu mult bun-simț își exprimară ce simțeau în acel moment pentru fostul lor prof, a cărui contribuție la schimbarea mentalităților până la înzecirea muncii pe aceeași leafă o recunoșteau, o apreciaseră mai demult și aveau să o evoce mai pe larg în emisiunile lor, pe măsură ce listokul Autonomia locală va publica în foileton cele mai semnificative extracte din opusul străchinar fundamental „Analogii de comportament deviant între gândacii de bucătărie roșcați Blatta germanica și cei negri Periplaneta orientalis, în contextul cursei urbanizării Republicii Socialiste România”.
Urmă în scurt timp un al doilea recitativ, încredințat domnului învățător Marinică Drujbescu, cel mai talentat june orator de la noi din stepuliță.
„Familie îndurerată, beatitudine, stimați colegi, onorată instanță!
Odată cu domnul profesor de biologie Dudu Străchinaru de la comisia metodică pe aria curriculară de Matematică și Științe ale naturii de la Școala nr. 1 cu clasele I-VIII Fafulea cel Venerabil din Drujba, gubernia Pobreajen, putem spune, frați și surori întru Domnul, că îngropăm însuși învățământul românesc!” – începu el patetic și nu mai putu continua nimic, podidit de plâns și de o paralizantă emoție, sub verdele batjocoritor al obiectivelor cadru ale lui Cențișor, că da, jupâne, acu-l apreciezi, futu-ți morții mă-tii de dascăl și de cârciogar la particulară, dar când a fost cu salariile de merit n-ai votat tu contra în Consiliul de Administrație? Păi dar cine!
Chiar și încercatul paroh Ankifie, zis popa Panda, asudat tot, se zăpăci complet sub aceste necruțătoare, apocaliptice lasere cu smarald și clorofilă, pehașoase, punându-și pentru a se proteja ochelarii oblici și rugându-se la un moment dat, cu atâta evlavie pentru mântuirea colegului darwinist, încât nu reținu nimeni decât retrospectiv și vag, utilizarea în comunicare a unei terminologii cam prea familiare și oricum oarecum cam creativ-inovativă într-un lăcaș ultraconservator, cum că și iartă, Doamne, păcatele cele de voie și fără de voie, robului tău Bonobo, că nu e om care să nu greșească cu fapta sau cu gândul pe lumea aiasta! Și du-l după voia lui, neîntârziat ca rata de Cuțarida, la loc cu verdeață și banane, că ah! sufletul cum se chinuiește din trup să iasă, iar omul de pe pământ din maimuță să se tragă! Recviescat in pacem! Amen, doamnă! In Paradisum! La izbuliță!
După care slujbă PROFUND ECUMENICÃ, proiectată pentru a asista și euroinspectoarea Katrina Djorkaeff-Tornado la ea, dar n-a mai ajuns băgându-și Skaraoțki codoiul, totul se redresă în rutină, venind și Didina Arnăutu de la școală, nu prea mirată că Cențișor îi ocolise cu podoaba de cadavru. Scopul ei era de a cuvânta din partea direcției și a Consiliului de Administrație la mormântul deschis, împreună cu Ninel Calițoiu din partea comisiei metodice pe aria curriculară Matematică și Științe ale naturii, care șef însă actul de deces neavând, că nu găsise pe Cachita Dolores, minți iar că el îl are, numai că… l-a lăsat de emoție la Blocurile Rușilor în camera Pușii la vitrină, din care motiv popa Panda se supără în toată legea, că și-așa admisese să se bage mortul în cavou și nea Mielu nu murise decât de opt ani, când se întrerupsese televiziunea, dar între timp, e drept, inundaseră cimitirul: de două ori Ciorogârla și Urubamba o dată, iar Spălătura de patru ori consecutiv, socotindu-se astfel că omul din cavou a putrezit ca și în groapă-groapă, în cupeu separat care va să zică, însă Cențișor îl turnă cu seninătate pe coleg că nu l-a scos deloc, certificatul, și atunci preutul, îi săriră ochelarii de soare cât colo, dădu cu potcapul de pământ și începu să-l calce furios cu ciocații, nemaifiind totuși nimic de făcut, căci Șișu și cu Săbiuță, coborând coșciugul peste nea Mielu și reașezând de bine de rău placa, se și căraseră cu Gaviota, fugită iar de la școală, să împartă între ei cât le dăduse Calițoiu pentru serviciile prestate, existând loc viran cu iarbă yuyo lângă Pușa, ornat cu panseluțe galben-violete – o frumusețe! – și fii-sa nu se-ndurase să le strice, când a întrebat-o Toska Bukamașkin, sau poate că, săraca, s-a chibzuit că nu-și permite pentru ca să mai plătească și gropar, ori, cine mai știe gândul femeii, pesemne anticipa să se ducă și ea după soțul din aceeași branșă didactică, anume sub stratul catifelat al minunatelor exemplare de Viola tricolor, plivite recent de Praskovia îndepărtând asprele inflorescențe roșu-violacee de opționalul-țigăncii, neputându-se rezolva altfel, fiindcă mă-sa Pușa murise abia la alegerile din ‘ 96, adică prea de curând ca să poată intra legal cu sicriul propriu la ea în cavou!
Rămase ca a doua zi domnișorul Genaro să se prezinte cu actul de deces în dinți, că altfel popa Panda face exhumarea și le trimite, pe cheltuiala lui, mortul înapoi la Blocurile Rușilor, unde nici nu mai merse la praznic, ci își aminti că mai are de slujit un cadavru, e drept că nu de intelectual, ca și obligația unor ore de religie la a opta, unde însă elevii fugind, văzu finala Cupei cu Teofan Davidovici și cu Vizdela în cabinet, până târziu în noapte, tăind și frigând un iepure, rămânând agățate-n cruce la cimitir coroana de la cadrele didactice și o a doua coroană, mai mare, de la… elevi, în mod curios suma dată pe ea fiind colectată din inițiativa lui Frecardo, care și contribuise cu 51 % din cât trebuia, iar pe placă intrară-n veștejire multe flori de sezon, răsfirate ca niște lacrimi colorate și mari din partea comunității beneficiare într-un spirit contractualist de serviciile profesionale competente ale decedatului.
Drujbencele îmbrobodite cu casânci negre, ce umpluseră până la refuz biserica, aduse disciplinat de întristata jeluire a clopotului turnat prin retopirea unei șenile de tanc, nu îndrăzniră să înfrunte prea sfidător ce se zvonise, că nu e bine să te afișezi cu ai lui Gălușcă, și o tuliră imediat după slujbă spre case, pe motiv că le vin bărbații de la muncă la finala Cupei României, mai ales că și Cențica noastră le invita la praznic cam în doi peri, cu luminițe batjocoritoare în obiectivele cadru, sceptică fiind asupra a ceea ce va fi încropit la blocuri, din mai nimic, Vanessa.
Era dealtfel și normal ca golul perceput ca imens, creat în viața ei, prin depunerea lui Moluscă peste nea Mielu, cu tot cu extindere și subcomponente, să-i dea văduvei, un sentiment de ușurare, măcar pe considerentul că ACUM se încadra cu certitudine în punctajul maxim pentru EXCEPÞIA DE LA REGULÃ și, iacă dar, reușita la o teleloterie nu mai putea să întârzie exasperant, ca rata de Cuțarida!
Avea să vină sau nu vara asta megacâștigul anticipat de bătrâna vrăjitoare Izerghil, ea urma oricum să vândă apartamentul de la Blocurile Rușilor și să meargă la Maricusa la Leonardo în Sectorul Unu, să le vază de copil, să-l formeze, asigurând servicii de asistență calificată datorită formării ei inițiale și reciclărilor cu diferiți monitori, dar și Genaro punea astfel laba pe capitalul necesar deschiderii unui cabinet veterinar de animale urbane pe cont propriu și toată familia decedatului era astfel satisfăcută, clientela studentului întreprinzător fiind sigură, din ce în ce mai mulți cetățeni ținând neapărat, cum zicea și Heidegger, a-și obiectiva în câini-lupi de lagăr nostalgia de a aparține la o rasă mai superioară decât harababura actuală.
La școală, certurile pe numărul impar de ore de științe din trunchiul comun deveneau fără obiect, nea Fane, Vizdy și Haritina popii având acum, dimpotrivă, de rezolvat probleme cu ore suplimentare, deoarece diversificarea curriculară nu se implementa simultan la toate clasele odată, să le poți reduce biologia la doar o oră celor care vor da examenul național de capa.
Celula de criză, adică Buțai, frații Filatov, nea Fane Ciuvîrin, generalul Vasea și oamenii lor, ieșea din alarma de luptă parțială cu presupunerea că a scăpat definitiv de un potențial reclamagiu competent și performant, așa că nu fără sinceritate, când sfârși a bate clopotul de îngropăciune, cei prezenți se închinară-angajară în a derula un praznic paralel, în cetatea cea cu mesteceni de Carelia a Iordankăi, a căror grilă albă îi stimula să mediteze la paralele inegale, ca nunților boierești cu cele ale gâzelor.
Șișu și cu Săbiuță nu mai aveau ACUM temeri că dirigul lor Dudu Străchinaru știe prea multe și ar putea ciripi pe la beție ce aflase de la ei la Anfisa Barabanova, tot la beție, când abia întorși de la pârnaie, îi destăinuiseră prea multe, comise sau numai premeditate, vulnerabili la blândețea artei sale de a asculta și a lucra maieutic cu discipolii. Până și de propunerea de a-l servi cu Gaviota se rușinaseră între timp, după ce aflând de la ei, minunata fată a lui José-Maria de Piedád îi umpluse de sudălmi și blesteme pentru anticipația c-o angajaseră fără s-o consulte dacă vrea și ea și cât vrea.
Schilodul de Leonardo, cu o sârmă de covrigi de-mpărțeală pe un umăr și cu un coș de ouă de iguană la picioare, era însă cel mai fericit, pentru că totdeauna se temuse de mustățile viril-variabile ale lui Moluscă și nu fusese niciodată sigur că i-o dă pe Maricusa, în timp ce despre Cențișor, care îl fermecase prin liniștea verde ca frunza de aloe a obiectivelor ei cadru, avusese certitudinea că se va lăsa mai moale.
Plin de atenții el o urcă în Porșoi și, așteptând ca Didina Arnăutu cu Veturia Lazaridi să termine de diseminat colivă și roșcove la trecătorii foarte grăbiți să prindă revanșa feroviarilor în fața universitarilor, și socoti pe drept cuvânt că ea îl va cataloga, în Separeul ei, ca pe un gagiu simpatic, dac-o va distrage din gheara de condor a gândurilor ei cernite de proiecția catastrofică că, cum zicea deunăzi și defunctul, ăștia n-or să ne mai mărească NICIODATÃ și nouă leafa!
„Cunoașteți bancul Bulă și Moartea, preamilostivă doamnă? – rânji el sfios. Și neprimind nici un răspuns de fidbec se zăpăci complet și se văzu constrâns să continue: regretatul Bulă era pe moarte, doamnă… Și doamna Moarte mai voia o dată!!!”
Tocmai aerul naiv cu care această aschimodie din mezelclas, care se purta ca și cum ar coborî din upercutclas, încerca s-o îmbuneze ca viitoare soacră, stârni Cențicăi ușurarea într-un râs zbuciumat care-i umflă și dezumflă de mai multe ori minunatele ei obiective de referință în formă de pară, după care ea observă meditativ, dacă nu chiar trist pe fundalul cenușiu, sincopat, al loviturilor de clopot:
„Ar fi complet paranormal, domnule, ca Bulă să moară de două ori! Ba chiar o tragedie, o catastrofă spirituală, câtă vreme noi nu suntem aici nici în uie, nici în muie! Iar distinsul și competentul meu soț mi-a format o imagine coerentă despre lume, cum voia el dealtfel să dea educație și la adulți, așa că eu nu cred în paranormale!”
„Ba eu cred! – o contrazise, bărbătește ACUM, ginerele. Fiindcă mi s-a întâmplat chiar mie, doamnă, când eram militar, și mai aveam maxim trei luni până la liberare!”
„Cum așa?” – se foi cu aria curriculară pe banchetă Inocencia, pentru că nu se așteptase ca alesul Maricusei să aibă deja armata făcută, ca un candidat serios.
„Cu o fată Kelly!… De la Salvare, doamnă… De aflasem înainte de aplicația cu americanii de la forturi că s-a răsturnat, biata de ea, cu ambulanța ei și a luat foc, era vorba s-o-ngroape chiar aci-n Drujba, când a ajuns la noi la tancuri vestea. Iar după exercițiile de parteneriat strategic, m-am dus cu Genaro să ne reculegem la crucea ei, că o iubiserăm amândoi. Și de supărare-supărare, am poposit pe la toți privatizații, de la Anfisa de la Popas până-n Cuțarida la bar vizavi de liceul Trofim D. Lîsenko, unde absolvise Kelly la Fiokla Malafeevna, de ne-am intoxicat complet ca niște drogați și n-am mai știut unul de altul până nu ne-am reîntâlnit din permisie înapoi în tren… Băi Genaro, m-am dezmeticit eu din coma alcoolică abia când am simțit în nări mirosul de Micu Paris și de Machu Picchu, chinuit de o întrebare întrebătoare, pe cine am ciocănit eu, mă fratele meu, aseară?… Taci în gâții mă-tii din gură! De unde, boneta mea, vrei să știu de tine, Leonardo, când nu știu nici de mine? s-a supărat el, că-ncepuse călătorii să se râză-n compartiment de noi.
Eu fiind totuși sincer panicat, doamnă, fiindcă aveam presimțirea stranie că făcusem sex cu... moarta, cu Kelly de la Salvare, și nu în vremuri imemoriale, anterior manevrelor de primăvară și incinerării ambulanței, ci ACUM recent, proaspăt-proaspăt! Buuun! Scoborâm noi în gară, ajutându-ne unul pe altul, ca niște răniți în Stepa Calmucă la Cotul Donului în Mato Grosso, și ne târâm-târâm până la unitate, Genaro merge direct la arest, să doarmă pe țambal, că s-a luat în gură cu ofițerul de serviciu, zicându-i că parcă-i fecundat in vitro, într-o curcubita sau cucurbita, adică într-o retortă cubaneză, iar eu mă vâr, de fiori ce mă treceau, direct sub pătura din păr aspru de cal kirkiz, c-aveam picioarele reci ca două megasticle de bere direct de la frigider, tremuram de istovit, și nu-nchiz eu bine din vreun ochi gemând, că mă scutură un caporal de umeri că, băi tâmpitulei, ai scoal-n sus, că te cat-o fată la poartă!… Ce fată, băi caporale? Du-te-n mohorții mă-tii de caporal de-acilea! Ce fată să mă caute pe mine la unitate, la ora asta!… Hai, bă, că e una mișto! mai zic și alții, până m-au convins.
Ei! – se linse pe bot Leonardo – mă cară băieții cu chiu cu vai la camera de oaspeți și acolo-șa numai nu leșin pe loc, alb ca zăpada!
Fata era… chiar Kelly de la Salvare. MOARTA, mânca-ți-aș copiii!
Tocmai dusese un decedat pe drum pân’ la Spitalu’ de Urgență și cotise cu ambulanța pe la mine, că-mi uitasem la ea sub pernă pormoneul și aveam în el și carnetul de servici, și carnetul de șofer, că eu în armată mi l-am scos!”
„Și care e, bă, paranormalul?!” – se nedumeri nu Cențica, ci logicul Calițoiu strecurat fără cuvinte pe bancheta din spate a Porșoiului.
„Paranormalul??? – se întrebă pe sine Leonardo, lingându-se iar. Paranormalul e că toată noaptea Kelly de la Salvare, săraca, la care eu poposisem ca la o moartă dintr-o distorsiune a informațiilor ce dețineam în aplicația de parteneriat, se tot dăduse insistent la mine, că mă dorea, dar eu mă cruceam și reproduceam Rugăciunea Marelui Vasile, proteguitoare de demoni, martor uite, Genaro! îmi puneam terorizat palmele pe ochi și din când în când, adunându-mi toate puterile sleite, zbieram la ea în permanență că să piară!”
„Mmmă rrhog!” – mârâi c-un fel de compasiune responsabilul comisiei metodice pe aria curriculară Matematică și Științe ale naturii.
„Și cu toate acestea, pe mine în tren mă poseda presimțirea că făcusem totuși sex cu moarta! Când de fapt ea a declarat și atunci, și declară și în ziua de azi, dac-ați întreba-o la Salvare, că din motivele amintite și de mine anterior, nu-i făcusem nimica!” – își trăsni Leonardo, extenuat, o labă peste frunte, semn sigur că încă nu elucidase aceste mistere.
„Dă-o-n cabazlâcul mă-sii de presimțire – cugetă Calițoiu impresionat – că dacă e excepția de la regulă să ți se-întâmple tocmai ție, tot se-ntâmplă! În sensul ăsta, chiar și un probabilist corect poate deveni superstițios!
Uite, eu, azi înainte să sune și să mă reped încoace, am străbătut la pas curtea școlii spre closet și, văzându-mă pe când monta plasa, ca pe un hamac în care să-și fotografieze corpul, îmi zice din treningul ăla mulat pe mușchi Muriela Tulup că dacă nu vreau să joc și eu volei cu copiii. Și după ce-am inspectat dacă se fumează la fete, n-am făcut decât treabă mică, fiindcă au furat iar ușile, abia le vopsise Praskovia pe-alea noi, pesemne ăștia ai lui Fafulea! Mă uitam așa la ea de sub măslin, la buzele alea ale ei foarte sexy, prehensile, mai vizibile decât ochii ca obiective cadru, și la ce corp de salvatoare de la înec întreține cu sportul ei, cu obiectivele alea de referință de zici că a băgat în lacunele lor imaginare tot siliconul importat în România, și-mi zic cu înțelepciune: Ninele, stai la un loc! că te-ai mai îngrășat în ultimul timp și ai pantalonașii cam strâmți! Da’ numai câteva serve să-i trag cu sete tot nu m-am abținut! Că ar fi fost și o reducere la absurd să te abții… Păi când spun eu! Dar pe urmă, trecând eu cuminte pe sub plasă ca să, plec, că aveam ore chiar la ai mei, a venit de nu știu unde așa o minge numai bună ca să i-o ridic cavalerește la plasă și Muriela noastră să-și arate la rândul ei lovitura ucigătoare, că se înfierbântase și ea, iar când m-am lăsat pe vine…”
„Vezi de treabă, că nu se cunoaște că ai pantalonii rupți!” – îl asigură cu colegialitate Cențica
„Nu, numnh! – gemu cu jale proful de mate – pantalonii au rezistat, dar nu și mațul, doamnă!… Un pââââârrrrrț de mai mare jalea a răsunat în curtea școlii noastre! Se tăvăleau copiii pe jos de râs!… Cum mai apar eu ACUM în fața lor, cu cealaltă față, de om sever, principial, egzigent, necruțător? Desigur, am dat-o și eu pe hihiliză dar în sinea mea, ce ziceam?… Calițoiule, s-a terminat! Stai în banca ta și proiectează din imaginație opționale! Ori găsești o fată bună, serioasă, și te recăsătorești, cum zicea și biata Fifi, că trecui cu lumânare pe la ea, ori rezumă-te-n elementul tău, strict la satisfacțiile profesionale! Iar pe potârnichile astea de umple școlile în locul la care moare, lasă-le-n seama lui Marinică Drujbescu și la care-or fi mai tineri și s-ar putea implica!”
Și așa, mai c-o glumă, mai c-o vorbă bună, Cențișor înțelese că n-a rămas chiar singură-singură-singură pe lume, între uie și muie, cât mai are o rudă, un coleg sau o vecină, regăsind însă în primul rând și în primul rând, ca de apreciat cu muy bien, tocmai acest aer de solidaritate a corpului… didactic, ce păruse rarefiat până la vidare din momentul când, odată ou sfărâmarea completă a puterii de cumpărare a lefii, s-a dus dracului obiceiul serbării în chiolhanuri sardanapalice a onomasticilor și a zilelor de naștere și a evenimentelor ca nunta copiilor, apariția unui nepot, pensionarea, sfârșitul de trimestru (înadins s-a redus structura anului școlar la două semestre, ca să se accentueze dezbinarea colectivelor!), sărbătorile noastre creștinești, cum duse pe vecie sunt plecările cu mai mulți în tabere, fie și pe locuri de elev, da, nici asta nu se mai poate, copilul drujbean trebuie să-și cunoască țara, adică Americile, prin tembelizor, ah, nu ne mai putem gândi la tradiționala masă uriașă de Ziua Dresorului, sunt decizii pe care nici bolșevicii cei mai înverșunați nu le-au îndrăznit, ca desființarea coroniței de premiant în învățământul primar, iar ce e cel mai rău – și aici ne aflăm pe terenul oligopedagogiei! – e că sărăcia lovește în însăși formarea noastră continuă, pentru că nu-ți mai permiți, dragă, să ții o lecție deschisă la nivel de școală, pentru că protocolul te costă de te usucă chiar în trei-patru oameni, cu directorul cinci! Dai planul de lecție și imaginezi procesul-verbal, după care ai grijă să semneze toți! Unde s-a mai pomenit așa ceva înainte la noi în școală!
Și din senin venise această pomană, practic numai între purtători de catalog, între slujitori ai școlii, și oarecum testamentar, deoarece se preconiza, cum le avertizase Korobocika pe-alea de dimineață și Saltîciha pe cei de după-amiază, dispariția acestui document impresionant de mare, angoasant pentru copilașii de-a-ntâia, cei cu căpșoarele fragede ca niște băscuțe cu brânză de vaci și stafide, și înlocuirea lui cu niște fișe de urmărire informativă a elevului, centrate mai mult pe schițarea profilului lui psihologic decât pe rezultatele la învățătură, că patronul nu te-ntreabă la interviu ce imagine despre lume ai, ci ce știi să faci, interesul lui fiind să vii dintr-un învățământ profesional, nu din unul de cultură generală, pe care cine-l absolvă, nu se mai poate califica serios într-o meserie!
Deodată, scotocind prin biblioteca și hârtiile rămase vraiște, experimentatul ex-director Calițoiu descoperi geniul expiatului, ajutat de Marinică Drujbescu ca mai familiarizat cu trendurile din știința cogniției și corolarul lor, perspectiva multiplicării de nouă-zece ori a inteligenței elevului, deci a speciei umane, cu precauția de a nu-i încărca memoria, că se congestionează.
Concret, ei vărsară ca un aperitiv lacrimi de un tip nou pentru marele dispărut, când pătrunseră în dormitorul numărul unu, unde se găsea și portofoliul Pușii, cartea ei de vizită, necesitând criterii holiste de evaluare și cuprinzând carpete de contemplat din hol, goblenuri, mileuri, casete cu vocea ei lălăind romanțe, teste criteriale, pirogravuri, lucrări scrise curente, bilete către nea Mielu când nu vorbeau, colaje, machete, mulaje, caricaturi ale golanului, pe același raft cu jurnalul dumneaei, Sorela Blaster descoperind cursul marelui pedagog Sposobin de Teoria elementară a muzicii (1959) și numere-ngălbenite din Sovetskaia Pedagoghika și Ucitelskaia Gazeta, folosite în stagiatură de ginere și fiică și reconsultate de repauzatul recent, la noua fundare a oligopedagogiei, din perspectivă holistică și OPERAÞIONALÃ, bagajul de cunoștințe fiind ACUM pentru prima oară conceput progresist – călcând pe inima lui Foma Akimușkin – nu ca o oglindă a lumii în cercopitec, ci ca un consistent pachet de capacități utile în viață, în uie. Uluit, Calițoiu găsi voluminosul tratat Teoria algebrică a mecanismelor automate (1959), apoi Funcționarea în mai mulți timpi a schemelor cu relee ideale (1963), precum și rodnicele Încercări vechi și noi în logica neclasică (1965), adică trei din cele mai cunoscute opusuri semnate de celebrul matematician român Grigore C Moisil, reieșind din adnotări manu propria că Moluscă se străduise să demonteze, algoritm cu algoritm, gândirea de expert a acestui mare creier matematic, în scopul nobil de – apucându-se de meditații – a le preda prometeic la copilașii drujbeni, arzând etapele conținuitistice, însăși gândirea, mai bine zis acea lamură a ei constând în prodigioasele capacități ale intelectului savantului! Titanică aspirație ce impunea practic, în munca la clasă, a-l stimula psihodinamic pe formatat să descopere euristic și să-și internalizeze prin problematizare activă nu ce știa academicianul Moisil, ci ce făcea el, adică a-i sublima și expropria însăși gândirea, inclusiv ca rațiune angajată-n acțiune, cu accent atitudinal pe cum se poziționa el față de o provocare interogativă!!! Însăși gândirea, iacă dar, Marinică, concret cum de făcea ilustrul academician de era el așa de spontan și de deștept-inteligent în materie de problem solving! Demers cutezător pe care – flagrant reieșea –Moluscă voia să-l reitereze pe filiera umanistă, profilându-l istoric în aria curriculară a Veturiei Lazaridi, apucându-se a se specializa pe operele complete ale marelui istoric român Nicolae Iorga tot așa, descongestionându-i gigamemoria ca bagaj de cunoștințe pasive și predând-învățând la formatați numai gândirea-inteligența sa creativ-inovativă!!! De unde și însemnarea autografă a lui Moluscă din care se deducea că el intenționa să mai încerce să obțină viza pentru Sala de Studii I la Academie, tocmai în amintitul scop de a extrage o bancă de algoritmi din operele complete ale ilustrului formator interbelic de la Vălenii de Munte.
Curând, praznicul stagnând că alte cărți sau periodice rare dispărutul nu prea mai avea, Didina Arnăutu își aminti din cultură că la funeraliile lui Patrocle, competitivul Homer descrie, pe lângă meniurile de la pomană, jocurile și concursurile organizate de Ahile prefigurând pe cele teleloteristice, așa că propuse și ea să ne luăm la întrecere, pe premii cărți din biblioteca profului dus de la noi sau pe pedepse ca a da pe gât păhăruțe din cornata preparată anual de Inocencia pentru omul ei, cu întrebări subtile cum ar fi că cine a construit în 1889 un turn de oțel de 320 metri în Marele București, îmbinând circa 15 000 profile metalice, însă neștiind nimeni a da răspunsurile, a rămas inventarul intact, afară de cele trei cărți de Moisil, adjudecate, toatr, de Calu. În schimb, damigeana de cornată s-a ușurat complet, fiind mai toți participanții penibili de pedeapsă!!!
De la o vreme, uitându-se la ceas și calculând, Leonardo înhăță pe Genaro beat și ridică pe Maricusa, cherchelită cu tot cu Pușica din burtică, îmbrățișând îndelung și consolator pe Cențica-soacră, luându-și public angajamentul că va avea grijă de toate trei!
Și în amurg, cânta privighetoarea în bambușii de la Blocurile Rușilor și încă mai tușea în depărtări Porșoiul cu orfani, iar de la Katiușa își descărca amarul într-un yaraví, pe coarde de chitară veche, tanchistă, vreun peon călător fără noroc, când doamnele Didina Arnăutu și Veturia Lazaridi, rămase coafate ca de nuntă de Unu Mai, ca înțelese parcă, inițializară apropouri relative la a neutraliza văduviile ce caracterizau pe gazdă, pe Calițoiu cel stătut și parcă resemnat cu restrângerea de activitate și mai ales pe domnul învățător Marinică Drujbescu, carele și bocise cel mai mult la cimitir, atât la cavoul lui nea Mielu Romero cât și la al nevestei proprii, Pilar Noriega, cea doborâtă de un morb galopant pe care nu l-au putut dobândi întru domolire, cum fac adevărații vraci, care iau ei boala clientului, nici ciobanii bătrâni, interceptați pe drumul transhumanței lor toamna trecută și rugați să-i dea leacuri străvechi din farmacia verde, nici taumaturgii urbani specializați în a tămădui ce e incurabil pe la spitale, dar le mai moare și lor câte o pacientă.
Spre cinstea ei, doamna Inocencia Străchinaru rămase încremenită în strategia teleloteristică a EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ, parcă împingându-l pe învățătorul ce alerga după două licențe direct în brațele Haritinei popii, al cărei ateism, nemaifiind sprijinit de Moluscă, poate că avea să se mai moaie.
„Circul ăsta cu bacul prin tembelizor – schimbă Calițoiu cu tact subiectul, protejând-o pe Cențișor, care prin jocul Haritinei putea fi câștigată ca soție chiar de el – nu e decât încă o stratagemă ordinară ca să nu ieșim în stradă să ne batem pentru salariile noastre în 1998, după ce ne-am încăierat dezbinându-ne pe salarii de merit și pe catedre. Ce nas o să mai avem, măi copii, să înghețăm anul școlar când li se vor da liceenilor niște baterii de teste din alea de să scârțâie dușumeaua și va ieși o promovabilitate de 20-30 % pe țară? Dacă nu cumva vom avea cazuri de licee cu nici un reușit! Cum mă aștept la Cuțarida, la Fiokla Malafeevna, nu că nu e colectivul bun sau că nu se muncește, dar știu bine ce lepre am trimis chiar noi acolo ca să-și completeze ăia numărul de clase!”
„Lasă-i norocului de copii, Ninele! Că toată ziulica, ba chiar și noaptea, umblă prin discoteci, beau, fumează și, fetele îndeosebi, nici nu îndrăznesc să vă spun ce fac, pe deplin conștiente! – aprobă Fefeleaga din tot cocul un bac dur, poate chiar principiul monitorizare excesivă, promovabilitate zero. Lasă-i să mai steie-n cozonacul lor ș-acasă, mai punând mâna și pe sapă și pe cele cărți, nemaivagabondând și nemairisipind bănișorii câștigați cu atâta trudă de părinți în ziua de azi!”
„Mamă, două fete ai, la străini să nu le dai!” – fredonă ostentativ Sorela Blaster, dar atenția asistenței căzu pe Radio Statornicia, unde se dădu de către un anonim, pentru acritura de Cachita Dolores piesa Secretară ca a mea, iar pentru primarul Mitrodor Buțai, hitul Motanul mi s-a zburlit.
„Da, așa-i, Didino, la prima vedere! Recunosc! – dădu din capu-i mare Calu. Dar când toată presa va agita asemenea dezastru, că doar o treime din tineret a luat bacul, repet ce-am zis, mai ai trompă tu cadru… didactic să te jelești de salariu? Draci!… Și e rea intenție aici, că eu știu un lucru elementar, ca profesor cu experiență vastă: măi copii, dacă la o anumită clasă au fost mai atenți cu mine și îmi propun eu media ponderată la teză să fie șase, apoi îmi reglez bateriile de teste în funcție de ce știu eu că știu ei, încât să dea dracii dacă iese media altă drăcărie decât antecalculatul șase! Dar dacă însă au fost nesimțiți și e cazul să-i ard, atunci îi fac eu, nenicule, de nu ia unul mai mult de patru sau de trei! Îi las pe toți, cu documente scrise, acoperit cu hârtii!… Deci treaba asta cu evaluarea națională e o gogoriță cum o vor proprietarii SISTEMULUI: au bani și vor să ne dea, atunci vin subiecte accesibile, respectiv n-au bani, e austeritate, atunci îți trimit niște parascovenii de stă mâțu-n coadă!… Iar pentru anul 1999, ni se pregătește aceeași figură cu statisticile de intimidare, ba încă și perfecționată, că apare și primul examen național de capa! Încât eu contez că abia prin anul 2000 o să facem și noi o grevă de răsunet, când și așa e planificat să ne mai mărească și nouă leafa, ca să nu-i zdrobim la alegeri, obligându-i să suporte un președinte de second hand! De-aia zic eu că m-am scârbit complet! La toamnă, încep să-mi adun dosarul și mă retrag. Mai fac o meditație, mai cresc un porc, mai pasc o vacă, o capră, văd eu cum mă descurc, dar în condițiile astea, nu se mai merită ca să te sacrifici, plus că să-ți pui mintea la contribuție și cu occidentalizarea, să muncești de șapte ori mai mult pe un salariu de șapte ori mai mic! Parcă nu se merită!… S-o facă ăștia mai tinerii fără nici un câștig material! Ca și pe aia… pe Revoluție!”
„Daria Saltîkova – observă îinsomniaca fată de viol tanchist Vanessa – locuia-ntr-o casă pe Lubianka colț cu Kuznețki Most și avea una din moșii la Troițkoie. Din datele generalului Vasea, ar rezulta că a rămas văduvă prin 1756, la numai 25 de ani, după care a început să-și omoare mujicii, cu zecile, mâniind, începând de la pragul de peste suta de victime, pe țarina Ecaterina a Doua, de s-a autosesizat și a călugărit-o. Aici și este enigma Saltîcihei noastre, după opinia mea. Ce i-a trebuit ăsteia, fraților, să se facă vechil în arhipelagul școlar? Oare nu cumva, după ce-a fost agresată și umilită-n clasă de prințesa războinică Xena a Căgiurziei, s-a decis SÃ NE EXASPEREZE sub pretexte tipicare, tocmai ca să ne facă un pustiu de bine euristic de să descoperim că singurul comportament rațional la cum ne tratează clasa politică și canalele ei este să ne recalificăm, alegând o meserie cinstită în afara arhipelagului școlar?… Că altă explicație pentru severitatea asta a ei, eu nu o văd!”
„Ce faci, moșule, cu baba? – porni fără avertisment Veturia să cânte cu o voce încântător de subțirică și cu sugestia că nu-i de crezut să se despartă Ninel de viciul catedrei, de pornirea irepresibilă de a slugări în SISTEM la a da gaură la puțul gândirii generațiilor înlocuitoare. Ce faci, moșuleeee, cu baba? – reluă ea ceva mai gros. Ai, mă căznesc să facem treaba! Mă căznesc și mă strofoc, dar nu ia pistolul foc!!!”
Era un cântecel melancolie, liric și trist, pe care Cențica îl mai auzise de peste drum de pe casetă de pe la boxele Katiușei, care ACUM îi aminteau de boxa lui Bonobo, simțindu-se stimulată să mediteze la vârstele vieții, la tranziția de la obiectul hebelogiei la obiectul gerontologiei.
Cu un păhăruț de cornată rubinie, uitat în mâna ridicată în sus ca animatoarea zeilor, zeița de zeiță Hebe, ea îndemna nonverbal pe toți să cânte cu sfidare de moarte și își alătură vocea puțin răgușită de a colegei de științe sociale, reușind chiar să o depășească în volum la strofa:
„Pooooți să-i dai în cap cu smoală, ce-ai iubiiiit nu se mai scoală! Poți să-i dai în caaap cu frișcă, ce-a muriiiit nu se mai mișcă!”
„Ba se scoală! De ce să nu se scoale? – dădu din umeri contrariat domnul Dudu Străchinaru, rămas în cadrul ușii cu oala albastră ciobită în care dusese jos la Skinner al lui și la câinii nimănui bunătățile ce strânsese Marinică Drujbescu de prin farfurii, spălându-le la bucătărie, ajutând-o pe sfioasa Haritina. După care intervenție, luând de gâtu-i de lamă pe Ciomolunga, prinse a zice de pe altă longitudine, ca bas buf pe scena palatului de la Ostankino, celebra arie Plângi, Skriaghin! din Zgârcitul de Pașkievici. Desigur, el își invitase colegii la pomana pe care și-o organizase de viu, cum face tot mai multă lume înțeleaptă, că-n ziua de azi nu te mai poți încrede în copii că-ți fac ei la sfântu-așteaptă monument la cavou sau că vor ține nesmintit chiar toate rânduielile strămoșești, ceea ce se și văzuse la biserică, unde popa Panda nu primise de la Genaro decât jumătate din ce-i dăduse tocmai ca să-i dea cât se-nțeleseseră, Cențica. Numai că era puțin contrariat că nimeni nu-l întreba de unde a avut bani pentru un așa pipiripao! Parcă e lucru curat ca un cadru… didactic de bio, care nu poate scoate-n Drujba încă zece salarii pe lună din meditații, să-și invite colegii să bea și să mănânce de pomană, fie și la o POMANÃ DE VIU!
Pasămite, el folosise pentru pipiripao-guleai tocmai pungile cu potol, picate din senin și prin inducție uie, de Armindeni, dintr-un CAR al soției, în una fiind vrăbioară mânzat pastramă și alte aperitive tipice mezelclasului, iar în ailaltă fursecuri și chec casnic cu rahat românesc și cu cacao olandeză vărsată, precum și niște stixuri, iar de băut, avea o damigeană cu cornată, plus ce-a mai adus fiecare chefliu! ceea ce însă nu cunoșteau colegii fiind că-n viața cuplușorului Străchinaru, acest reper festiv sacraliza, printr-un ca de ultima dată, tranziția de la EXCEPÞIA DE LA REGULÃ PARÞIALÃ practicată până ACUM, fără să le vină vreo tranșă de câștig datorită întinării repetate a virtuții, când din vina lui, când din vina doamnei! la EXCEPÞIE DE LA REGULÃ TOTALÃ, forțând astfel anticiparea câștigului la teleloteria animalelor, concomitent cu a solicita de la nea Fane Ciuvîrin și de la Iordanka câte o slujbă, de bărbat la Popas, respectiv de damă la colhoz la alfombras, dar din prudență însă, totuși ca să vază mai întâi cum merge treaba, precum și din vocație pentru cimpanzei și pentru urangutanii de colegi și gorilele vechile, nici el, nici ea nevoind încă a părăsi arhipelagul școlar, nemaiavând chiar așa de mult până la pensie, pomana de viu fiind concepută și ca o modalitate de a face publică poziția Străchinarilor că n-aveau nimic personal cu puternica familie a Ciuvîrinilor, care poate a interpretat agresarea supradotatului Fedul ca pe un refuz al postului de pompist-analist și o fi găsit deja pe altul.
Ieșire pe care Moluscă însuși nu și-o putea explica.
După cum și cu ieșirea din cavou ca un terorist, el avea multe enigme și mistere la care să mediteze întru a le descâlci, veacuri în șir, dacă l-ar angaja, ca paznic sub umbroșii tamarini, însuflețiți de cucuveaua peruviană paca-paca.
Astfel, Săbiuță, care i-a purtat prapurul și cu Șișu de i-a dus crucea profului, după ce au retras frânghiile de sub sicriu și au reașezat cu răngile placa lui nea Mielu, mai aveau datoria să chituiască cu niște șapă din mortar slab, pentru ca la descongestionarea propriei materii proful să nu împuțească Universul, dar ei, văzându-se cu prosoapele și cu bumăștile, au uitat pur și simplu, implicată fiind și hormonala Gaviota, iar când Malașa cea cu coșul cu șervete și colivă și colaci și vin i-a atenționat ei i-au replicat impertinent că ce te bagi, fă, curvo, pleacă-n morții mă-tii de-acilea!
Izolat în cămașa de beton ca un reactor periculos și pentru uie, și pentru muie, Moluscă a încercat să se coreleze mai întâi pe orizontală și pe verticală, venindu-i stupid în minte robusta și atractiva 96-69-96 Muriela Tulup reproșându-i că ai tăi, Diță, de la a cincea, nu mi-au adus ca mărțișor în afară de mărțișoare nici măcar un scuipat. Sau un pârț! – a completat ideea Calițoiu. Rău i-am învățat, admise abia acum, la rece, așa că nu trebuie să m-aștept să mai treacă pe-aici vreun macac cu flori și lumânare… Dar nu asta e grija mea ACUM, ci absența triadei drujbene la funeralii: doar condoleanțe prin interpuși, chiar și Filatov în fond!
Deși se auzea departe spre forturi Kabîzdoh urlând familiar și Murugoi răspunzându-i din curtea de bălegar a lui Harneală cu basu-i cel tușit parcă de prea multă mahorcă, proful și-a dat seama că e ceva în neregulă cu marea absență a Cențicăi, deși EXCEPÞIA DE LA REGULÃ era suficientă explicație, fie și parțială, numai să nu fi fost o enigmă drăcească, așa că își propuse și se puse a-și consuma cu lăcomie timpul prin rezolvarea de crucigrame pentru începători, ușoare de tot, unele extrase din broșura pentru ciclul primar a Korobocikăi, altele luate cu toptanul, expirate, din bazar de la Căgiurzia de Cențica, de așternut pe rafturi în debaraua goală ca un cavou vertical, amintind prin contrast cum fusese ea inițial.
„De ce binevoiești a râde, tată-socrule, săruta-ți-aș falangele!” – protestă el, auzind pe nea Mielu chicotind și părându-i-se o necuviință să te râzi la mort.
„Pentru că luând-o dinspre Obor pe Colentina spre Europa, văzui pe-un bloc, în chenarul aceleiași firme, și cabinet stomatologic scris, și cabinet ginecologic!!!”
„Da, mda, poate… Regândim demersul evaluativ în funcție de fidbecul primit… Da, tată socrule, ființa… umană, dacă ar fi perfectă, ar fi poate ca un tub prin care infinitatea ca infinire se autocontemplă! Dar să știi și tu că nu filozofia, ci numai futbolul ne face fericiți, cum zicea și Vanessa!… Află dar, că-i rebatem pe columbienii lui Gabriel García Márquez (1 - 0), îi dovedim însă și pe englezii lui Joseph Rudyard Kipling (2 - 1), prin caii noștri troieni care joacă la cluburi britanice, depășindu-ne astfel cele propuse, ca români modești, la un campionat mondial, vopsindu-ne oranj și comportându-ne ulterior neserios cu Tunisia ( 1 – 1) și mai ales cu Croația (0 –1), fiind dealtfel normal ca sfârșitul să fie acest deznodământ!”
„Și-ți dă și ție, mă Dudiță, antrenorul ceva din ăia nouă sute de mii de dolari sau cât scrie presa că-i dau grecii să-i fotbălească pe ei, adică salariul tău de profesor pe exact șapte sute de ani de-acum încolo?… Că văz că nu te-ai vindecat de să te pasionezi de nimicuri nelucrative, parcă n-ai avea nevastă acasă și doi copii ca susținător legal!… Auzii că vrei să te muți la benzinărie tocmai când nea Fane Ciuvîrin nu-și poate permite, la câte-au apărut pe șosea, adaos comercial mai mare de cinci la sută! În timp ce prin bacul dur la șase-șapte materii și introducerea capacității la a opta, nu numai care dă la facultate, ci tot părintele dornic de INVERSIUNEA VALORILOR trebuie să se gândească la meditator, și nu la o disciplină, două, ca când da examen la facultate, ci, în deplină democrație, uite că practic profesorul de orice specialitate mai poate să respire până iese țara din creșterea negativă! De ce nu te-apuci și tu, mă Bonobele, de niște copii de meditat, că amicul tău Ninel Calițoiu mai scoate șapte-opt salarii – neimpozitate – pe lună și a fi pregătitor de rezultate, e ca și a fi instalator: știi să faci ce nu știe altul? atunci arde-l la buzunar!”
„Regret, tată-socrule – zise cu demnitate domnul Străchinaru – că nici după ce-am jucat șeptic cu soțiile atâta amar de vreme tot n-ai înțeles că un cadru didactic trebuie să știe carte citind în permanență la ea, nu s-alerge după bani! Iar ce lauzi dumneata, desființarea examenelor la liceu și facultate, e prematură! Pentru că e mai greu să asiguri fiabilitatea testării pentru întreaga populație școlară, decât pentru ambițioșii care se bat pentru o anumită specializare de mare faină! Și pentru că pe universitar l-ar deranja să admită doar tăntălăi, să se canonească cinci ani cu ei să le dea gaură la puțul gândirii, pe când pe Fiokla Malafeevna de la Cuțarida o doare-n aria curriculară aia cât o bute unde se va duce Frecardo al nostru cu medii maxime, anuale și terminale, din moment ce scapă de el! Mai grav fiind că teroarea examenelor terminale va desființa cititul de alte cărți, cum observa Răzvana, și poate chiar, cum zicea și Calu, specializarea anumitor supradotați pe anumite materii olimpice! care gagii performanți rău nu vor mai risca nici de-ai dracu situația de perdant ridicol, să nici nu câștige premiul asigurător de facultate și să-și neglijeze prin acest demers monodisciplinar bacul!!! Pentru că olimpiada de numai două-trei probe, tată socrule, mânca-ți-aș… dacă mai am ce, e un ciur cernând mai degrabă pe-ăia care au rezolvat la pregătire teste asemănătoare, decât pe cei mai buni! Altfel, dacă n-ar fi în esență O LOTERIE, ai avea aceiași câștigători dintr-a cincea până-ntr-a treișpea! ceea ce nu se întâmplă decât cu puținii elevi performanți-performanți, care dealtfel merg la export, pentru că mulți supradotați sunt și foarte leneși… Adică, ce extinderea mea, tu mare laureat, iei ditamai olimpiada nefraudată și nu ești tu capabil, ca pe un exercițiu de întreținere a rațiunii acolo-șa, să mai iei și o prăpădită de admitere-n facultate? De ce să te ferești, mă animalule, de această provocare, ca un laș? Ce fel de intelectual specialist vei fi tu, mă olimpicule, dacă ieși din outputul liceului făr-un pic de morală, de onoare, tolerând astfel de absurdități să se efectueze cu tine, care totdeauna sunt portița prin care se strecoară-n capul cozii licheaua! Sau vrei să te cari?
CÃCI NIMIC NU ESTE INOCENT în incompetența din muie, tată socrule!
Plus că aceste examene terminale produc la noi ESTROPIAÞI: înainte puteai să dai de jdemii de ori la facultatea dorită, până-ți venea mintea la cap și te pregăteai serios. ACUM media la bac poate fi eliminatorie, deci nu se mai admite în republica răsprofilor principiul umanist că există ritmuri de învățare și de maturizare diferite!!! Care e un drept al omului neclonat de a se diferenția de altul! La noi, ca la nimenea, sau ca la neonaziști la putere-n uie, ce copil ratează media maximă la examenele naționale, se poate spăla pe bot – pe toată viața! – de specializarea visată! După cum poți intra unde vrea mușchii tăi dacă reușești la o olimpiadă fraudată de tac-tu sponsor!!! Ca să nu mai zic nimic că poți cu medii la un bac pe anumite obiecte să intri la o facultate pe cu totul alt profil! Or, pe mine, ca cetățean, m-ar fi interesat, de exemplu, niște teste asigurătoare ca, la Drept, să nu intre cine s-ar face avocat numai de hoți, iar la Medicină cine s-ar face doctor numai de hoți, iar la Matematică cine s-ar face matematician numai de hoți, tată socrule!”
Zise și, simțind enervarea explozivă a interlocutorului, o zbughi pe la Poiana Brașov, să tragă cu urechea la cum petrec intușabilii când e ziua la unul, și apoi stărui în a inspecta starea gazonului pe Stadionul Municipal din Toulouse, dacă permite sau nu buna circulație și protecția balonului în vederea golului pe care-l vom înscrie columbienilor, producând un extaz deosebit la București și o mâhnire de excepție la Bucaramanga.
„Te-ai mai calmat?” – reveni Străchinaru, cu prudență, din stratul de opționalul-țigănci și Viola tricolor de lângă Pușa.
„Da, că am făcut și-un calcul! – rânji cu prietenie nea Mielu. Uite la Mânzu, băiatul de-a zecea, al lui Calițoiu, făcit cu Aculina Jevakina, de-l întreține pe ascuns la Cuzco! Gagiul e genial. Pe bune! Dar numai la mate și la info, și nu pentru rezultate, ci pentru CREAÞIE, având a sfărâma în câțiva ani Windows-ul și a câștiga miliarde de euro dintr-un sistem de operare compus de el, și de-aia botezat Mustang! Dar asta la… Plovdiv! Pentru că la noi e sărmanul de nota 10 doar la mate și la info, dar stă prost din născare cu limbile și nu prea e nici filozof, încât la bacul din 2000 va căpăta de milă doi de 5 la română, un 6 la engleză, un 6 la filozofie și ăia doi de 10 anticipați la specialitatea lui, la ce știe el să facă!!! ieșindu-i media 7 la bac, cu care va merge la facultate la Calculatoare, la stat, unde 70-80 de locuri fiind rezervate în acel 2000 pentru olimpici, ultima medie va fi 9 și 50, iar maximum teoretic ce va putea scoate el, ESTROPIAT de in bac luat în considerare ca 20 %, va fi un 9 și 40, deci geniu respins cum zici și tu, dar de ce extinderea mea te bagi tu unde nu-ți fierbe oala? E țara ta sau a intușabililor?… Cum observa și biata Pușa, dar nu vrea să stea de vorbă cu tine și zice că degeaba dai tu târcoale pe-aici că tot n-o să-ți spună unde-a pus turbincuța cu cele 2 kg aur!… Marș în morții mă-tii d-acilea, neisprăvitule! secătură ce ești! și-ți caută alt cavou, că actul de proprietate pe ăsta îl am pe numele meu!… Te făcuși și atitudinar ACUM, și Cențica mea mi-o ții de n-are chiloți pe ea, dar – paradox român – șade-n EXCEPÞIE DE LA REGULÃ!”
Către miezul nopții, situația deveni și mai tensionată, că veniră Șișu, Săbiuță și Gaviota, dar nu ca să se evalueze, cum tot el îi învățase la rele când solicitaseră cămăruța de materiale biologice a școlii pentru folosință pasageră. Eleva trăise, nu chiar rău, la Căgiurzia, cu unu Vampiru, hacker de morminte, iar pricina despărțirii de el fusese că ea nu aderase la proiectul lui de a intra-n uie și de a umbla din cimitir în cimitir până la Toulouse, cu prilejul apropiatelor Mondiale, pentru că, deși meseriașă-n toate, ea nu agrea condiția de sanpapieră, tranzitând prin pușcării și tabere, de să se umple de păduchi lați de pe tot mapamondul. În liniștea nopții sfâșiate de Murugoi și Kabîzdoh, împinseră ei cu răngile placa betonată laoparte, dar pușcăriași superstițioși, începători în noua branșă, unde le da fata clasă, având ca obiective operaționale însușirea a diferite obiecte de preț la sfârșitul activității, o coborâră numai pe ea la nea Mielu Romero și la ginerele său Bonobo. Cu cleștele, experimentată, ea desfăcu pleoapa de lemn într-o clipită, dădu de faraon și tot atât de repede, se aburcă disperată la suprafață, fără vreun țipăt însă, cum o formase Vampiru, întărind dealtfel un perfect instinct de spărgătoare. „Ce e, fă?” – au primit-o cu vădită nemulțumire feciorii. „Introducându-i clientului degetele, să-i palpez molarul de aur de după caninul lipsă, dacă-l mai are, a râgâit în morții mă-sii și m-a și mușcat!… Ca să nu vă mai enervez, ortacii mei, că eu îl lucram la gură, și el mi-a pus mâna pe aria curriculară, ca un nesimțit!” „Ce-a făcut, măi băieți, Rapidul cu universitarii de la U Craiova?” – interogă atunci în clar și inconfundabil dirigintele, auzind voci cunoscute și părându-i tare rău c-a speriat fata, râgâind de plăcere și mușcând reflex de foamea acumulată ca cadru… didactic, nemaiapucând s-o ciupească de materialitatea obiectivelor de referință de se uita la ultimul extemporal ca canibalul la ele. „Unu-zero!” răspunseră sec băieții și alergară pistonați de fiori reci, cu răngile, cleștele și fata, spre discotecă la Raketta, să aibă alibi, dacă se-mpute treaba cu mortul și demarează Aleksașka Agheev cercetări.
„Tot atâta o să facă și România cu Columbia la apropiatele Mondiale din Franța!” veni din cavou o anticipare perfectă pronosportistic, bazată pe coincidența inițialelor de la Rapid și Craiova.
Se lăsă apoi o tăcere de auzeai târâișul baxului pe pistă și două luminițe galbene-verzi, fosforescente, apărură pe marginea gropii, fascinându-l prin stăruința lor.
Erau obiectivele cadru ale grasului și blajinului Murugoi, care parcă îl chemau să iasă din boxa aia și să-și continue cursa, că nimic nu e pierdut!
Și Dudiță se supuse, luându-și rămas bun de la nea Mielu cam în pripă. Nu întâmplător! El era cam jenat, deoarece știa ce avea să urmeze. O INVERSIUNE DE VALORI contrară principiilor sale: în loc să se ia câinele după om, iacă dar că se lua omul după câine! Numai că, abia intrat în pistă ușor ca un fulg, el auzi un nechezat negru autoritar de manager cu mentalitate de învingător, că pentru a ajunge cu certitudine la marele premiu, la trofeul ca o frapieră al Cențicăi, s-a adoptat din considerente tehnice de rodaj o strategie cu două opriri la… boxă! Astfel urmară ei în feeria nopții pe Bulevardul Republicii, cel patrulat de tancuri, ignorându-le, dar la intersecția cu Prospektul Pavel Morozov tăiat direct spre Cvartalul Rușilor, un greu KV-72 fu cât pe ce să-i strivească, Dudiță pricepând secvențial, după cum i se ridica țeava, că vrerea demonului e nu spre casă, și nici spre școală, ci dimpotrivă, pe ulița Cosmonauților, spre pădure și spre forturi, la ex-ministrul Udaloi cel rânjit, poate cu un popas la stănoaga Malașei Bibikova, care venise din stepă trudită, că plivise toată ziua maniocul și sforăia ACUM cu ciripituri ca de pițigoi zumbai-zumbai în frânghiuțele hamacului ei roz, speriind quetzalul din rodiul cel strâmb din grădinița cu lămâi, aloe și orhidee, nevinovat poziționată de trudă ca un prunc în noaptea caniculară, dar și ca o sirenă clasică într-un năvod de-al civilizației mediteraneene, cu botul și obiectivele de referință cupuliforme și propulsive în jos și cu aria curriculară în sus, învelită doar în cosițele-i de aur, ahhh! ihhh! ay de mi! abia respirând în cuibușorul aerian legat de doi araucaria înalți de peste cincizeci de metri și plini de papagali și de tucani atrași de conurile lor apetisante, al căror miros amintea de al sicriului abia abandonat. Desigur, ochiurile hamacului din sfoară de cânepă și alpaca trainică erau romboidale. Și Străchinaru simți că-l trec fiori geometrici revoluționari meditând la schimbarea de paradigmă ce ar fi putut să-i zguduie Separeul la instigarea rotofeiului Murugoi cel întreprinzător, care se străduia nonverbal demonstrativ să-i prezinte modalitatea sa invariabilă, șablonardă, cum să procedeze cu o asemenea pradă ca Malașa adormită, nereușind însă decât să legene și mai adormitor hamacul, fiind prea scund bietul dulău chiar și biped, postură obscenă în codul mamiferelor, asudase ca la o lecție deșchisă pă Europa și nu înțelegea că e manipulat de ex-ministrul Udaloi tocmai de la izbuliță, în scopul de a avea proful, uitându-se la el cum aborda invariabil canin pe gingașa Mașa, fără rezultate, REVELAÞIA ABSURDITÃÞII DE A ÎNVÃÞA PE ALTUL.
Dar când, la sfârșit de halucinant efort cățărător, după atâta EXCEPÞIE DE LA REGULÃ, Străchinaru vru s-o muște de-o arteriolă de la gât pe parteneră, cu caninul refăcut miraculos mai mult decât ce-a fost și văzând albastru ca ochii ei în loc de oranj, Murugoi îl opri, apucându-i glezna dreaptă în fălcile-i de oțel sideral, cu amenințarea de a reteza definitiv tendonul, și de a-i provoca precum marelui erou Ahile, o talalgie acută.
De la o vreme, huruitul tancurilor îl reperai mai mult spre forturi, unde se descărcau și de depozitau de fapt baxurile, decât spre Republicii și, ușor ca un suflet de colibri, Dudiță se percepu alergând spre casă cu un dar pentru Maricusa și Genaro: o țeavă de bambus tacuara plină de miere sălbatică, adusă-ntre colți, cu delicatețe, de slăbănogul Kabîzdoh. Pe care însă o va uita la Vanessa-n vestibul ca pe un baston cu măciulie de fildeș, și nemâncata o va începe crezând că îi este destinată, deși ar fi putut avea luciditatea minimă necesară ca să recunoască măcar în Separeu că nu mai era la vârsta delicată la care putea fi răscolită-n pieptul cu obiective de referință-n formă de perișoare, de Zburător! Adică la vârsta crizei puberale zburătăcite la modul sublim, deci sublimat, de mitul Zburătorului, ea care parafrazase pe divinul Camus în amplul eseu Mitul lui Mitică sau Canalia de Caragiale, ridicându-se împotriva ca să ne mai râdem și elogiind cheromusofobia personajului Dudu Străchinaru ca pe o soluție de atragere a dolarilor investitorilor străini, desovietizarea economică fiind ficțiune fără mare capital serios.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!