poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 802 .



Oameni fără minte.Puterea pe pământ
proză [ ]
satirică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [geafir ]

2010-04-16  |     | 



Dumnezeu a făcut lumea, din nimic, în șase zile. La început, El a făcut Cerul și Pământul, lumina și întunericul, uscatul și apele, soarele și stelele, verdeața și vietățile. Apoi, i-a venit rândul și omului. Căci, Dumnezeu a zis: "Să facem om după chipul și asemănarea Noastră, ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se târăsc pe pământ și tot pământul". Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său: a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți...". Și așa a fost: oamenii s-au înmulțit și au stăpânit pământul.

- Ne mai spune cartea sfântă că, anterior lumii văzute, Dumnezeu a mai creat o lume, nevăzută, a duhurilor, care, la început, toate erau bune și fericite. Ceea ce, însă, nu ne spune Biblia, continuă Nimeni, este faptul că Dumnezeu era din ce în ce mai îngrijorat de soarta oamenilor care se tot îndepărtau de la bine, păcătuind.
Și, într-una din zile, plimbându-se Dumnezeu prin grădina din Eden, a gândit că opera Sa nu este perfectă și că omului, din facere, îi lipsește ceva. Și tot chibzuind, a ajuns El la concluzia că omului îi lipsește mintea. Îl înzestrase pe om cu creier, dar nu și cu minte.

... Atunci l-a chemat în fața Sa pe Lucifer, îngerul prăbușit în iad, cu intenția de a-i acorda clemență. Acesta s-a înfățișat într-o clipită, cu falsă smerenie.
"La porunca Voastră, Stăpâne!", a rostit Lucifer, cu privirea plecată, luând o poziție respectuoasă, cu aripile lipite de corp.
"Răutatea oamenilor pe pământ se tot mărește, a zis Dumnezeu cu mâinile încrucișate sub mantia-I strălucitoare, înconjurat de un imens cerc luminos. Am încercat să-l feresc pe om de a nu intra în ispită. I-am dat poruncă să nu mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului, căci negreșit va muri. Și nu s-a supus. Drept urmare, l-am pedepsit. Femeii i-am sortit să nască în dureri, să fie atrasă și stăpânită de bărbatul ei, iar bărbatului, pentru că a ascultat vorba femeii, i-am sorocit ca blestemat să fie pământul pentru el, spini și pălămidă să-i rodească el și cu osteneală să se hrănească din el. Și l-am izgonit pe om din rai, să nu ajungă vreodată să mănânce din pomul vieții. Cu toate astea, omul nimic n-a înțeles. N-a înțeles că prin el a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea sa. Și că, de acum încolo, numai de el depinde propria-i izbăvire. S-a înmulțit prin Adam și urmașii săi și toate cugetele și dorințele inimii sale au fost îndreptate la rău. Atunci, M-am căit că am făcut om pe pământ și am hotărât să-l pierd, aducând potopul peste el. Totuși, Mi-am zis să nu-l pierd definitiv, să-i mai dau o șansă, prin Noe, care a primit har din partea Mea. Și iarăși s-a înmulțit omul, prin Noe și fiii săi. S-a înmulțit și, din nou, a căzut în păcat, în păcatul mândriei. Căci, s-a apucat să zidească un turn înalt, al cărui vârf să ajungă la cer, turnul Babel".

... Lucifer asculta încordat. I se părea că lecția îi era adresată chiar lui.
"Preaslăvite, a zis machiavelicul înger, omul n-a înțeles ceea ce îngerii știu: că celor mândri le stai împotrivă, iar celor smeriți le dai har. Omul n-a înțeles fiindcă n-are minte".
"Mi-am dat seama și Eu, a continuat Dumnezeu, autoritar, că omul nu are acest har și de-asta te-am chemat: să împarți tu, acum când nu este prea târziu, minte muritorilor".
"Așa voi face", a zis Lucifer și s-a înălțat în zbor. Apoi, însoțit de un grup de îngeri, s-a grăbit să ducă la îndeplinire porunca.

... N-a trecut decât o zi și Lucifer s-a prezentat, iarăși, înaintea Domnului:
"Stăpâne, Iartă-mă, n-am reușit să duc la capăt porunca Ta!", a zis el, cu teama de a nu-I trezi cereasca mânie. "Mintea n-a ajuns pentru toți oamenii".
"Mai sunt mulți fără?", a întrebat, cu îngrijorare, PreaÎnaltul.
"Nu sunt mulți, Stăpâne!"
"Dacă așa stau lucrurile, nu e nici un necaz. Cei puțini să fie supușii celor mulți".
"Lege e porunca Ta, Stăpâne!", a rostit, cu prefăcută umilință, Lucifer.

... Și n-a fost să fie așa. Lucifer, dorind să devină egalul lui Dumnezeu, a cuprins cu privirea întreg pământul și, cu satisfacție, a văzut cum omenirea cădea, treptat, în idolatrie. S-a gândit puțin și, viclean din fire, s-a decis să nu înfăptuiască ordinul Creatorului.
"Cei puțini nu vor fi nicicând supușii celor mulți, și-a zis rebelul înger. În schimbul minții, eu le voi da Puterea pe pământ".
Și, din nefericire, așa a fost.

- Circulă zvonul că Președintele s-ar fi dus la psihiatru, mai zice Nimeni, cu un surâs șiret, ascuns sub mustață. “Nu știu ce se întâmplă, se plângea șeful statului, că, în ultimul timp, sunt tot mai atacat de opoziție și de moguli, au început să mă părăsească până și susținătorii fideli și scad vertiginos în sondaje. Mi se reproșează că prea mă bag în toate, că sunt autoritar și chiar că mă dau drept Dumnezeu”... La care psihiatrul, calm și politicos, îi zice: “Domnule Președinte, s-o luăm încet și metodic. Spuneți-mi amănunțit și în ordine cronologică tot ce ați făcut”. “Păi, zice Președintele, la început am creat Cerul și Pământul”.



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!