poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1210 .



Paul și Oedip la Colonos
proză [ ]
in memoriam Marin Mincu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2010-03-21  |     | 



Paul se trezește din somn. Se apropie seara echinocțiului de primăvară. E o dimineață proaspătă, cu soare șficuitor. 18 grade Celsius vor fi, poate mai multe. După ce ninsese cu trei-patru zile în urmă. Are barba ușor zburlită. Îi ieșiseră fire albe de la treizeci de ani. Acum vede că aproape o treime îi albiseră. Mai s-a îngălbenit puțin barba. De la soare, nu de la țigară.
Câte un glas iese din fiecare gram de materie, din fiecare por al pielii sau luciu al ghiuvetei. De exemplu, ducându-se la baie să se splele după ce-a luat micul dejun, vede pete de la pasta de dinți Sensodayne Whitening lăsate poate de bunica sa. Or fi căzut special, pentru tataie, ce s-o mai facă atentă!
Visul avut acum două zile, vineri pe la cinci a. m. l-a montat puțin. Venise parcă la un cenaclu. Citea ceva despre scriitorul său preferat. Deodată a apărut, în mijlocul cercului celor de pe scaune, chiar Marin Mincu. A treia sau a patra oară de când îl visează viu.
Fața sa – de cavaler. O îmbrăcăminte ca a lui Theodor Pallady prin București. Visând absorbit, lui Paul i se păruse normal să apară; să-l întrerupă o leacă; să-i ceară întreaga lucrare, nu doar acel capitol; și să plece cum sosise, pe neobservate, într-o clipă. Totul, parcă dintr-un gest, dintr-o privire. Parcă-i grăise din profil. Niciun parcă! I-a grăit cu sufletul, c-un chip exact precum îl avusese în toamna lui 1996, când îl văzuse întâia dată la cursul de Folclor. Un Pallady fără pălărie. Pallady a fost ranchiunos, i-a jignit cu superioritatea sa numai pe marii colecționari, care îi voiau lucrările ca investiții, nu pentru ei. Putea să dea aproape gratis tabloul, dacă-i plăcea unuia care n-avea bani. Se spune că mulți au profitat de bunătatea sa.
A mai relatat Paul, pe niște comm-uri, cum îl visase pe Marin Mincu. De două vise își amintește perfect.
În acea noapte spre zori, a zilei de 4 decembrie 2009, când nici nu fusese anunțat de nimeni că profesorul era într-o lungă agonie, l-a visat atât de credibil, atât de palpabil, că a început să-l doară. A povestit la mulți visul acesta. Visul unei prevestiri. Rătăcea seara, în amurg, pe străzi. Parcă se învârtea să ia un autobuz spre Mangalia. Nu se încumeta. Deodată vede o tânără, cu părul aprins, cu fața cam verde – o ciudățenie nefeminină. Teleghidat de enigma ei, se urcă în autobuz. Pornește. Unde? Spre stațiuni, într-un tur prin oraș, habar n-are ce număr are autobuzul, încotro se-ndreaptă. E vară, fusese caniculă. Acum se apropie miezul nopții.
El stă așezat invers pe scaun. În spatele cabinei șoferului – în față deci. Roșcata s-a așezat la fel, în sensul invers al mersului autobuzului. Deodată îl vede pe taică-su, Jan, chiar lângă el, pe celălalt scaun, de lângă ușa din față.
- Ce nu ți-ai luat bilet? Cum umbli așa, fără să compostezi? Dă-te jos, imediat!
Da, îl ceartă taică-su, chit c-ar putea fi și controlorii în autobuz.
Se dă jos. Ciudat, nici nu se mai uitase după roșcată. Dar ea tot înainte e. Acum coboară spre Piața Ovidiu, după ea. Pe lângă port.
Ajuns aproape de Muzeul de Istorie, de Edificiul cu Mozaic (corăbiile sorelui negru), roșcata dispare după colț. În cale îl vede pe Marin Mincu. Tot c-un simplu gest, ca de la sine înțeles, îi face semn să urce. Unde credeți? Într-un fel de rulotă în care se improvizase, la intrare, o capelă ca la boieri. Acolo, un stand înalt de cărți, dar și alte cele: fotografii multe – unele alb-negru – candele, lumânări, iconițe.
Găsește o carte printre acestea, i-o indică chiar el. Apoi Paul se-nchină. Trece mai departe. Rulota se extindea, devenea clădire adevărată.
Intră singur în altă încăpere. Minusculă, pentru câtă lume era. A simțit răceala din aer. De ce o fi glacial pe-aici?!
- A, suntem doar în decembrie, chiar dacă vremea e splendidă – își spusese atunci Paul.
O masă rotundă, ca de șah, semănând și cu un puț, dar și cu un mic sarcofag, de copil. Brusc, se simte strivit. În jurul său oameni bătrâni, ramoliți. Unde-a ajuns?! Unde-i Profesorul său, unde-a plecat? De ce l-a adus aici? Cutremurându-se, își face loc, dă din coate și ajunge la pragul de unde i se înfundase…
Ușa e închisă. Dar prin geamul ei se vede limpede cum, în fostul antreu al rulotei este o mare cafenea literară, un cenaclu al tuturor scriitorilor adevărați – foarte tineri, maturi, însă și mai în vârstă. Iar în mijlocul lor, trecând de la o masă la alta, ca într-un atelier de creație, de parcă ar juca șah, Marin Mincu.
Peste câteva ore inspectoarea sa l-a sunat la douăsprezece-unu pe Paul spunând că Marin Mincu a murit, după o agonie de patru zile și cinci nopți. Se mira că nu știuse de acest lucru.
A doua oară, Paul l-a visat cam de Bobotează. A relatat pe undeva, pe un blog, și acest vis, aproape imediat după ce l-a avut. Era în fața unui supermarket, ca acela de la Piața Unirii din București, numai că acesta părea construit pe lângă stațiunea Mamaia. În Paralia Caterini văzuse așa ceva, lângă mare.
Marin Mincu i-a apărut, ori îl conducea chiar el, de parcă nu vedea. Prefăcut în Oedip la Colonos. Acest Oedip voia să intre în capela construită în cinstea lui Lucian Blaga. Da, a poetului Luminilor. A scris cam așa pe blog: „L-am ajutat să urce scara.
Era o scară dublă, iar noi am urcat pe partea dreaptă. Am intrat. Un iconostas era chiar în mijloc, în naos, aproape chiar de pronaos. Acolo, cum se pune și la înmormântarea unora mai cunoscuți, chipul din tinerețe al lui Lucian Blaga. Sărutându-l, după ce se închinase încă de la început, Marin Mincu a început să vadă. Să întinerească. Să i se lumineze fața. Am coborât pe treptele micii biserici. Mă întrebam: cum așa, o capelă superbă aproape de malul mării, iar eu n-o știam. Am plecat mai departe vorbind cu Profesorul. Își revenise.”

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!