agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1422 .



Clișeu11: despre o astfel de tinerețe nu s-a spus, încă
proză [ ]
povești din culisele unei plimbări pe umăr

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2010-03-06  |     | 



Tinerețea este ca o poșetă de damă. O arunci pe un umăr, nici nu trebuie să știi care, și pleci. Alergi, aproape. Sari ca un cangur cu marsupiul strâns pe corp, eventual cu o curea lată și o cataramă care se lasă greu pe un picior, nu contează care. Și mai apeși, din când în când, casca audio inside în ureche, fredonând o melodie, care, se pare că este pe aceeași frecvență cu globulele roșii, deci, chiar dacă poate să ți se facă piele de șarpe când auzi cuvântul spanac, s-ar spune că tu stai foarte bine cu hemoglobina. Aproape că nici nu te mai uiți când treci strada, întâmplător pe zebră, fiindcă șoferii nu ar putea să dea peste tine, eventual ar fluiera ori ar exclama ceva ce nu ar face decât să te înroșești, ceea ce reprezintă tot un semn de sănătate.
Da, tinerețea este poșeta în care ții rujul, oglinda, pieptănul, batistele de hârtie parfumată cu iasomie ori levănțică, pentru că ți-a spus ție cineva că alungă spiritele rele, visezi frumos și se mai și împlinește... Poza iubitului, de când făcuse armata. Era tuns de parcă avea o tichie de cauciuc lucios, dar ce frumos era! Și zâmbetul acela transfigurat... pe care acum l-a pierdut definitiv. Și ochii, da, ca două șine de tren interminabile pe care călătoream săptămânal, într-un miros înecăcios de vagon la comun, cu soarele care se proptea în pieptul meu ca un vătrai plin de cărbune, de luam foc și locomotiva datorită mie alerga nerăbdătoare la întâlnire, de abia nimeream pe unde trebuie când schimba acarul macazul. Și buzele acelea, două jeleuri care se topeau în gura mea... Iar brațele îmi frângeau mijlocul. Mă simțeam rămurică de salcâm îndoită până să plesnească crudul și seva plângăcioasă. Parcă aud: trosc, trosc, trosc! Ei, mă trimitea bunicul după iarbă și crengi înverzite pentru miei și mamele lor care trebuiau hrănite până să li se ia viața...
O poșetă de damă cu tot felul de lucruri. Greu i-ar trece cuiva prin minte la ce folosesc toate acestea: o papiotă de ață albă, una neagră pentru nasturii de la mantou, de care tragi la repezeală când știi că, dacă nu te grăbești, poți întârzia la serviciu și iar se ia șeful de tine, dar tu chiar asta aștepți, ca să poți să descarci tot amarul pe cineva ca pe o căruță de bălegar, în grădină, peste pământul sărăcăcios, ce se milogește vremii pentru fertilitatea lui. Aici nu merge treaba aia... în vitro. Mai este și trusa de unghii. Uneori, când îți vine vreo idee de scriitură, te faci că dai jos eponichiumul. Dar tu, de fapt, nici nu vezi că te rănești, că sângele a reușit să evadeze din închisoarea epidermei, că degetele țipă umflîndu-se de durere. Nu. Tu ești departe de tine, de obiecte, de ființe. Ești literă ori semn de punctuație. Cuvânt. Vers. Poem de dragoste. Orice altceva. Doar picioarele înrădăcinate în parchetul de lemn mai atestă existența ta, ecologică aș spune, pentru că poezia nu poluează, nu-i așa?
Hmm, poșeta. În adâncul ei, ca niște epave pe fundul unui ocean, zac fardurile, pudra, crema de mâini. Și parfumul. Niciodată nu o să le găsești din prima. Va trebui să le scoți pe toate celelalte, mai întâi, pe o masă, ori pe altceva și, bodogănind, să mai dai și peste alte obiecte cum ar fi cheia de rezervă de la mașină, în caz că iubitul a uitat-o pe-a lui pe dinăuntru, așa după cum a uitat și sprayul anti-îngheț atunci când iarna făcuse niște crăpături în sticla atmosferei iar el s-a chinuit câteva ore bune să deschidă portiera. Apoi, o lanternă pentru atunci când te întorci noaptea târziu și nu este lumină pe scară pentru că tot starea deplorabilă a vremii strică și bunul simț al centralelor electrice. Indispensabilul telefon mobil, un carnețel de notițe, agrafe de prins zulufi, o pereche de ciorapi cu dungă de rezervă pentru când te agăți în cuiul din scaunul de lemn, cardurile fandosite, portofelul umil... Tinerețea se poartă pe umeri cu speranță și voioșie și se află în toate lucrurile acestea mărunte. Tragi doar fermoarul deasupra lor și conținutul devine tabu pentru restul oamenilor. Vă vine să credeți? Un singur lucru pot spune, că eșarfa pe care o scoți cu grijă dintr-un colțișor, o scuturi puțin să i se așeze franjurii și pliurile, apoi, o arunci în sus cu bucurie. Un curcubeu fragil va apărea sus, sus de tot, unde nu vei mai putea atinge cu mâna...
Pe umăr, legănând anii... poșeta!

(6 martie 2010)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!