agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 9519 .



Moartea unui slujbas
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Anton_Cehov ]

2010-02-11  |     |  Înscris în bibliotecă de Claudiu Tosa



_____________________
cerveak = vierme (n.t)



               Într-o seară neobișnuit de frumoasă, Ivan Dmitrici Cerveakov, un slujbaș neobișnuit de conștiincios, ședea în rândul al doilea de fotolii și urmărea cu binoclul Clopotele din Corneville. Privea și se simțea în culmea fericirii. Când deodată... În povestiri întâlnim adesea acest „când câteodată”, și scriitorii au dreptate să-l folosească; viața este atât de plină de neprevăzut !... Când deodată fața i se schimonosi, ochii îi ieșiră din orbite, răsuflarea i se tăie... luă binoclul de la ochi, se aplecă și... hap-c-i-iu ! ! ! strănută – așa cum v-ați dat și dumneavoastră seama. Nicăieri nu este oprit să strănuți. Strănută și mujicii, și prefecții de poliție, ba câteodată chiar și consilierii intimi. Oricine strănută.
Cerveakov nu se tulbură așadar de fel ; își șterse liniștit nasul cu batista și, fiind un om bine crescut, privi în jur, ca să vadă dacă nu cumva supărase pe cineva cu strănutul său. Și deodată se tulbură cu adevărat: bătrânelul care ședea în fața lui, în primul rând de fotolii, își ștergea grijuliu chelia și ceafa, cu mânușa, mormăind ceva. Cerveakov își dădu seama că bătrânelul nu era altul decât consilierul de stat Brizjalov, de la Ministerul Comunicațiilor.
„L-am stropit ! își spuse Cerveakov. Nu este șeful meu direct, totuși faptul e neplăcut. Trebuie să-mi cer iertare.”
               Își drese glasul, se aplecă înainte și șopti la urechea consilierului:
       - Iertați-mă excelență, v-am stropit... n-am făcut-o dinadins.
       - Nu-i nimic, nu-i nimic...
       - Vă rog să mă iertați. Vedeți... ce să fac, n-am vrut...
       - Liniștește-te domnule ! Lasă-mă te rog să ascult !
Cerveakov se fâstâci, zâmbi nătâng și începu să se uite din nou la cele ce se petreceau pe scenă.
De uitat, se uita el, dar nu mai simțea nicio plăcere. Începuse să-l roadă neliniștea. În timpul pauzei îi dădu târcoale lui Brizjalov și, izbutind în sfârșit să-și biruie sfiiciunea, se apropie de el și bolborosi:
       - V-am stropit excelență... Iertați-mă... Zău că n-am vrut...
       - Slăbește-mă domnule !... Am și uitat, și dumneata tot de asta vii să-mi vorbești ! spuse consilierul și buza de jos îi tremură de o ușoară enervare.
„Spune că a uitat și-i citesc perfidia în ochi, gândi Cerveakov, trăgând bănuitor cu coada ochiului la consilier. Nici nu vrea să stea de vorbă cu mine. Ar trebui să-i explic că a fost cu totul fără voia mea; că este o lege a naturii. Altfel, e în stare să-și închipuie că l-am scuipat într-adins. Și chiar dacă nu și-o închipui acum, și-o va închipui mai târziu !”...
               Întors acasă îi povesti nevestei pățania. I se păru însă ca soția sa luă cam prea ușor lucrurile: e drept că la început, femeia fusese cam îngrijorată, dar, aflând că Brizjalov, făcea parte din alt minister, se liniști.
       - Du-te totuși la el să-i ceri iertare, îl sfătui ea, altfel ar putea crede că nu știi să te porți în lume !
       - Tocmai aici e buba ! Iertare i-am cerut eu chiar atunci, dar a avut o atitudine ciudată... Nu mi-a spus niciun cuvânt ca lumea. E drept că nici n-am avut timpul să stau mai pe-ndelete de vorbă cu el.
               A doua zi, Cerveakov, își îmbrăcă uniforma nouă de mică ținută, se tunse și se înfățișă la Brizjalov ca să se explice... Intrând în salonul de primire al demnitarului, dădu de o mulțime de petiționari și în mijlocul lor îl zări pe consilier, care și începuse să primească cererile. După ce stătu de vorbă cu unul și cu altul, consilierul își îndreptă privirea și asupra lui Cerveakov.
       - Dacă vă mai aduceți aminte, excelență, începu acesta, aseară la „Arcadia” am strănutat și... v-am stropit fără să vreau... vă rog să mă ier...
       - Fleacuri... se poate să faci atâta caz ?! Dumneata ce dorești ? se adresă consilierul următorului.
               „Nu vrea să vorbească cu mine, își spuse Cerveakov, pălind. Înseamnă că e tare supărat... Nu, nu pot să las lucrurile așa... Trebuie să-i explic...”
               Când consilierul încheie convorbirea cu cel din urmă petiționar și se îndreptă spre locuința sa, Cerveakov se luă după el și bolborosi:
       - Excelență ! Dacă îndrăznesc s-o tulbur pe excelența-voastră, este tocmai dintr-un sentiment de căință, puteți fi sigur !... N-am făcut-o dinadins, cred că vă dați și dumneavoastră seama !
               Consilierul se uită la el cu un aer chinuit și dădu din mână a lehamite.
       - Domnule, am impresia că dumitale îți arde de glumă ! spuse el și se făcu nevăzut îndărătul ușii.
               „Care glumă ? își spuse Cerveakov. Unde vede el glumă ? E cogeamite consilier de stat și nu poate să înțeleagă atâta lucru ! Dacă-i așa, n-am să-i mai cer iertare ! Dracu să-l ia de încrezut.

Am să-i scriu o scrisoare, dar de venit nu mai vin pe la el nici mort !
Zău ca nu mai vin !”

               Așa gândea Cerveakov, îndreptându-se spre casă.
Nu-i scrise însă consilierului nicio scrisoare, fiindcă deși își stoarse creierii, nu izbuti cu niciun chip să aștearnă pe hârtie ceea ce ar fi vrut să spuie. A doua zi se văzu deci nevoit să se ducă din nou, în persoană, la consilier, să-i explice totul.
       - Nu pentru a-mi îngădui o glumă, cum ați binevoit a spune, am venit ieri să tulbur liniștea excelenței-voastre, începu el să bolborosească, văzând privirea nedumerită a consilierului. Voiam numai să-mi cer iertare pentru faptul că v-am stropit când am strănutat. Nici prin gând nu mi-ar fi trecut să glumesc. Cum aș îndrăzni să glumesc ? Daca am glumi, ar însemna că nu avem niciun sentiment de respect față de persoanele cu vază...
       - Ieși afară ! ! ! zbieră deodată consilierul, făcându-se stacojiu și începând să tremure din tot trupul.
       - Cum ? întrebă Cerveakov în șoaptă, aproape leșinat de spaimă.
       - Ieși afară ! ! ! urlă din nou consilierul, bătând din picior.
               Cerveakov simți că în măruntaiele lui plesnește ceva. Fără să mai vadă și să mai audă nimic, se trase îndărăt spre ușă, coborî năucit în stradă și o porni pe jos, abia putând să-și mai miște picioarele.
Ajuns în neștire acasasă, se întinse pe divan fără să-și scoată uniforma și... muri.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!