poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3068 .



mingiuță
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emilian ]

2010-02-10  |     | 



Noi îi spuneam Mingiuță. Nu pentru că ar fi fost rotofei ci pentru că era tot timpul tuns chilug din cauza păduchilor. Mingiuță avea șapte frați locuia pe malul gîrlei într-un fel de coteț. Părinții lucrau la lăptărie și ăsta era singurul lucru bun: avea lapte și brînză tot timpul. La fel mirosea tot timpul.

În timpul recreației ne scoteam toți pachețelul din ghiozdan. Se cunoștea dacă ești bogat sau sărac după numărul feliilor de pîine cu unt și zahăr învelite în șervețele. Mingiuță nu scotea niciodată nimic. Se prefăcea că scrie și-și lingea buzele. Uneori îi mai dădeam o felie de pîine cu unt și zahăr el o înhăța și ieșea afară se așeza pe treptele școlii. Mai întîi lingea zahărul apoi mușca rar mesteca la fel. După ce termina culegea firmiturile din poală și le mînca și pe alea. Eu eram băiatul tovarășului inginer și drept mulțumire iarna mă lăsa să mă dau cu patinele lui pe gîrla înghețată. De fapt nu erau patine erau doar două bucăți de fier pe care le fixa pe încălțări.

*

Bună ziua. Spitalul de Neurochirurgie Iași?
Da vă rog.
Vocea suna cald și mi-am zis că poate am noroc.
Vă deranjez de la un cotidian local din județul Neamț cu o rugăminte. Ieri dimineață la ieșirea din oraș s-a înregistrat un accident de circulație cu trei victime în stare foarte gravă care au fost transportate la dumneavoastră. Unul dintre ei e preot și se zvonește ca a murit. Ne puteți ajuta să aflăm care e starea lui pentru a liniști rudele?
Sigur. Vă fac legătura la Terapie Intensivă.
Bună ziua.
Bună ziua.
O voce de bărbat care parcă n-are habar pe ce lume se află.
Vă deranjez de la un cotidian local din județul Neamț cu o rugăminte. Dacă se poate am dori cîteva informații desprea starea unui pacient care a fost ieri victima unui accident de circulație.
Nu știu eu să vă spun. V-o dau pe asistenta șefă.
Bună ziua.
Bună ziua.
Vocea înțepată a asistentei îmi aduce aminte de mirosul de clor.
Vă deranjez de la un cotidian local din județul Neamț cu o rugăminte. Este vorba de un pacient victimă a unui accident rutier adus cu eviscerație de ochi stîng și în comă de gradul IV.
Domnul meu eu mă ocup de treburile cum s-ar zice gospodărești ale secției. Sunați la purtătorul de cuvînt dacă ziceți că sînteți ziarist.
Doamnă îmi cer scuze dar înțelegeți că la dumneavoastră ne-a făcut legătura centrala.
Nu mă interesează.
Receptorul izbit în telefon.
Mă întorc la centrală de data asta cu vocea schimbată să nu par pisălog.
Bună ziua.
Bună ziua. Spitalul 3.
Dați-mi vă rog la purtătorul de cuvînt.
Vă fac legătura.
Nu răspunde. Probabil e în secție.
Doamnă vă sun din județul Neamț și nu știu cum se cheamă purtătorul de cuvînt. Ne puteți ajuta cu această informație?
Domnu' eu nu știu dacă am voie să vă spun dar vă fac legătura la secretariat.
Bună ziua.
Bună ziua. Doamnă vă sun de un cotidian din județul Neamț cu o rugăminte. Ne puteți spune numele purtătorului de cuvînt?
Eu nu știu să vă spun dar vă dau la Resurse Umane unde au evidența funcțiilor.
Bună ziua.
Biroul de Resurse umane. Bună ziua.
Doamnă vă sun de la un cotidian din județul Neamț cu o rugăminte. Ne puteți spune numele purtătorului de cuvînt?
Domnu' puteți reveni în zece minute? Eu nu-s din birou de-aici iar doamna de la calculator este ieșită.

*

Daraveaua la cules frunze de agud era să-ți găsești pe cineva la fel de uite la mînă. Se formau perechi și cine strîngea cele mai multe purta o insignă timp de o săptămănă.
Intram în clădirea veche a școlii unde pe niște mese lungi colcăiau o grămadă de viermi. O profesoară ne explica cum viermii ăia se transformă în cocon eu mă gîndeam că poți prinde o grămadă de pește cu viermii ăia.
Pe atunci anotimpurile erau doar arome și culori. Primăvara miroseam a ceapă verde. Vara aveam tot timpul limba roșie spre negru de la cireșele amare. Toamna încercam să scap cu disperare de petele cojilor de nucă de pe degete. Iarna miroseam a bostan copt pe plită.

*

Cînd locuiești lîngă o grădină zoologică unele dimineți put a hoit. Ba de la animalele moarte ba de la carnea stricată cu care sînt hrăniți urșii.

*

Două lucruri s-au întîmplat atunci.
La prima oră de mate ne-a dat lucrare de control. Eu am luat cinci iar colegii au rămas încremeniți. Nu se putea ca băiatul tovarășului inginer și al tovarășei profesoare să ia cinci. El nu a luat nicioadă notă mai mică de -10. Mai ales că știa să scrie și să citească încă de la grădiniță.
Al doilea lucru i s-a întîmplat lui Mingiuță. În timpul orei de citire l-a apucat cufureala.
Cu o seară înainte mîncase o ciorbă de pește cu niște pește congelat cumpărat de la cooperativă. Și-a cerut voie afară și nu s-a mai întors.
A sunat clopoțelul și învățătorul a trimis doi elevi după el. Credea că a făcut asta să nu fie ascultat că tocmai îi venea rîndul.

M-am așezat pe treptele școlii unde Mingiuță mînca firmiturile din poală. În poală aveam lucarea la mate. Atunci m-am hotărît să fug de-acasă.
Pe Mingiuță l-au găsit la veceul din curtea școlii. Se zvîrcolea ca viermii de care profesoara ne zicea că se vor transforma în cocon și cu care eu credeam că voi prinde o grămadă de pește. L-au dus cu salvarea la spital.
Atunci Mingiuță s-a jurat că nu mai mănîncă pește în viața lui.






.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!