Promenadă



Cotesc la dreapta: o stradă plină de cadavre. Nimic nou. Bucăți de carne mișună și transpiră. „Tanti, tanti, îți iese sufletul pe sub braț!” Deodorantul îl încetinește dar nu-l oprește! Bucățile de carne poartă haine elegante conform statutului social. Doar așa le deosebești. Oamenii cerșesc pe marinea străzii dar cadavrele nu dau că „n-are”.
Uite o gravidă cu uterul dezgolit. Fetusul stă cu burta la vedere și cască plictisit. Se întinde bine, așezându-se confortabil în fotoliu. Ochii lipsiți de sclipiri sunt ațintiți în televizor. Fetusul care deja le știe pe toate abia așteaptă să le uite. Vrea să fie la modă. Prea multă filozofie pentru capul său mic, prea multe emoții în inima sa mică, prea multă viață prin venele sale. Uitându-se la televizor începe să devină prost, pentru că nu i-ar plăcea să fie diferit față de ceilalți când ziua cea mare va veni și uterul va părăsi.
Tinerii din ziua de azi și cei din săptămâna de miere și cei din luna de ieri! Au uitat ce e ăla respect, pentru că niciodată nu l-au avut. Ce importanță are că nenea e beat sau nu. Important e faptul că el e un „nene” și să nu uiți că a trăit cinzeci de ani criță și tu doar zece. Respectă-l! Până și mizeria! E icoana sfântă a respectului ce vine odată cu vârsta. Bucata de pastramă s-a dus la nene și i-a spus răspicat că domnul beat e respectat. I s-a răspuns:
- Păi de ce n-aș fi? Oricum mă șterg la fund cu respectul tău. De respect am eu nevoie sau de vodkă?
Bucata de pastramă, supărată, aprinde un chibrit și-i dă foc bucății de carne bețive care se aprinde imediat și începe să alerge urlând lăsând în urma sa o dâră de scrum care miroase a vodkă și care trebuie respectată.
Bucăți de carne sub măști de machiaj, jucați prost! Teatrul vostru plicticos m-a făcut să-mi dau sacoul jos și să nu-mi mai pese. M-ați umplut de ignoranță Câte măști trebuie să dai jos pentru a ajunge la actor? E greu să-i prinzi căci fug de adevăr și în urma lor lasă un labirint de minciuni. Și toată ața ți-ai irosit-o pe dinți. Bucăți de carne sub măști de machiaj teatrul vostru e infam, dar v-ați croit costume care să mascheze și să arate cât mai mult. Și criticii au fost buni cu voi și teatrul vostru plăcut în mizeria sa. Curvele privesc triste, în timp ce criticii se întorc la ele, dar nimeni nu le scrie vreun rând frumos.
Bucăți de carne încercuite de ziduri de hârtii care se lipesc de sângele lor vâscos și negru. „Bună ziua domnule, câți paraziți ați vrea?” Îi vând la kilogram, pe unii chiar al promoții. Profitați! Și n-aveți grijă, bucățile de carne închise în birouri sunt construite cu o conștiință maleabilă bine ascunsă în călcâi și cu emoții palmate de celule verzi foarte violente care mușcă din sentimente. Pentru aceste bucăți de carne, mersul e tare dureros. Din această cauză și-au luat mașini. Ce vieți triste duc aceste bucăți de carne. Damnate s-o ducă bine, să alerge în mașinile lor după bani care au devenit la fel de banali ca apa de la chiuvetă. Ele aleg să putrezească din timp căci ele nu au timp de trăit. Vor să se asigure că sicriul lor va fi cât de confortabil cu putință.
Bucăți de carne care ne privesc de sus. Vilele lor zgârâie tălpile Domnului. Câtă putere au aceste bucăți de carne, de cât respect se bucură fiecare și cât de rău le pare. Dar mai vor, că trebuie! Bucăți de carne înarmate le păzesc și sunt gata să-și dea sufletul pentru liderii lor care firește și ei vor da pentru ele. Bucățile de carne din top apar la televizor. Acolo le place cel mai mult. În lumnia reflectoarelor fac piruete și zâmbesc carismatic și țin discursuri și strâng mâini și firește bucățile de carne conducătoare mai fac și ...nunți! Mereu se ceartă între ele. Se mușcă unele pe altele, se înjură, se scuipă și la sfârșit se împrietenesc împotriva dușmanului comun: poporul! Focul adevărului nu le place. „Ah, zice baciu în pădure, vie Doamne ziua în care prin codru va fi miros de grătar!” Pe umerii bucăților de carne conducătoare stătea o-ntreagă țară. Dar umerii lor s-au subțiat și acum pe umerii unei țări se spirjină bucăți de carne grohăind și mugind interesele poporului.
Bucăți de carne evoluate, dotate cu circuite și suflete de tinichea. Au antene care captează comenzi de la telecomandă și care programează viața lor. Dacă nu fac ceva cum este normal sau se abat de la program vor fi curentate. S-a ajuns la concluzia că așa e mai bine. E spre binele vostru și al nostru! Dar vai, ce nenorocire! S-a pierdut telecomanda! Va fi dezastru dacă nu va fi găsită! Imaginați-vă numai cum ar fi ca viața să nu fie drijată și dictată!
În lungi și triste plimbări am dat din fericire peste telecomandă. Era pe trotuar și bucățile de carne o căutau disperate. Era și o recompensă pentru ceea ce o va găsi prima: rație dublă de suflet! M-a mirat faptul că niciuna nu s-a gândit să se uite pe jos și nu pe sus. Am profitat și am călcat pe telecomandă.
Mi-am cumpărat bere și popcorn și am privit sfârșitul lumii. Ce comedie bună!