Adagio la toate subiectele.

Filipismele de altădată, cu care am venit de la Trustul de presă Flacăra, erau structuri monovalente fără altă înnoire. Acolo le publicam o singură dată pe lună și-ntr-un spațiu incomparabil mai mic decât pe Agonia.net.
Academia Agonia.net mi-a oferit o imensă posibilitate de a publica zilnic, și de a-mi ține aproape text după text, fapt pentru care am ajuns la o mare înnoire a lor. Am trecut de la texte risipite la texte concentrate, pe anumite tematici, am ajuns la stilistica aluzivă și apoi la cea personalizată.
Recent, în ultimele două părți, am introdus și dialogul cu scriitori sau umoriști ca Ștefan Durlai, Ion Dobre, ocazie cu care fac schimburi de idei, pentru îmbunătățirea acestora.
M-am depersonalizat după cum se știe, în ideea ca într-un viitor nu prea îndepărtat, să las rubrica deschisă pentru confrații mei de la Agonia.

Dialog imagistic cu scriitorul Mihai Traistă.
Robotul- piesă umoristică de pe Agonia. Net din 26.09.2009

Prof. dr. Costică Popadusin, directorul spitalului ”Ultima Vestire”, de nervi nu-și mai găsea locul, ochelarii, ceasul și nevasta niciodată înainte de ora 24 acasă (ora 24 pentru cei de la oraș, miezul nopții pentru cei de la țară, iar pentru polițiști limba ceasului a mică e ascunsă sub a mare).
Se sfătuise și cu subalternii săi dr. Ionică Gropasin, medicul general Mitică Lopatin și cu asistentul Vasilică Aminamin, dar degeaba, nu găsiră nicio soluție ca să iasă din încurcătura în care intrară odată cu primirea ajutorului umanitar de la poporul japonez, care consta într-un medic-robot.
Ei și de atunci începu beleaua dracului. Ei, elita spitalului nu mai aveau niciun cuvânt de spus. Dacă înainte el, prof. dr. Costică Popadusin spunea unui pacient că mai are de trăit trei luni, apoi acela nu-i ieșea din cuvânt, ba câteodată se căra și mai repede, iar acum medicul-robot repetă ca un papagal ”Atenție pacient... diagnostic-tratament” și se fac sănătoși pacienții cărora el, nu le-ar fi dat două zile de trăit.
– Nu așa nu mai merge! – trânti cu pumnu-n masă – fie el robot japonez, fie ce o vrea, dar nu poate fi mai deștept decât mine, care am studiat la ”Ștefan Gheorghiu”! Mă duc la el și-l derutez în așa fel încât nu va mai veni nici dracul să-și mai facă analizele. Îi arăt eu lui ce înseamnă un prof. dr., mama lui de robot împuțit! – mai trânti odată cu pumnul în masă și se îndreptă val-vârtej spre cabinetul robotului.
– Atenție pacient! – îl luă în primire robotul cum intră pe ușă. – Ce te doare?
– Mă doare-n cot! – trânti profesorul făcând eforturi să nu pufnească în râs.
– Mâine aduci urină pentru analize! – răsună vocea metalică a robotului.
Parcă asta și aștepta profesorul, că se duse acasă ca vântul și se puse pe treabă.
Prima și prima dată a cautat un borcan, pe urmă a prins pisica și atât a strâns-o, a învârtit-o pe toate părțile, a stors-o ca pe o lămâie, până biata a făcut pipi în borcan. Mulțumit că ce-a fost mai greu a trecut, s-a dus la fiul său care urină și el în borcan, după două ore de muncă de lămurire și trei sute de lei și așteptă să vină ora 24 să se întoarcă nevastă-sa acasă.
Duduia Popadusin ascultă plictisită necazul soțului, dădu din mână a lehamite, trase un ”pi-șșșșșșșșș...„ în borcan și se culcă obosită. Fericit profesorul urină și el, după care se apucă să amestece cu o linguriță urina din borcan.
A doua zi cine credeți că era primul la ușa medicului-robot?... Corect!... Profesorul Popadusin.
Robotul luă în mână borcanul îl duse la ochi și începu:
– Atenție pacient! Diagnostic-tratament: pisica e perfect sănătoasă!... Copilul nu e al tău!... Nevastă-ta s-a culcat ieri de cinci ori cu trei bărbați printre care tu nu figurezi!... Iar tu când te masturbezi dă-te departe de calorifer să nu dai cu cotul în el și nu o să te mai doară!...

Replica mea de ambasador al doctorului Popadusin

Robotul-descriptio evolutionum.
Sculă nesuferită și rigidă, ca o stafie nazistă, lipsită de organe senzitive, lipsită de poezie, de tandrețe, de metafore și alte asemenea finețuri, făcută din materie primă românească , atunci când siderurgia noastră vindea la prețuri de nimic, și după aceea s-a autofalimentat, prin generozitatea bietului Ceașcă..
Sculă făcută cadou de japonezi, acum 20 de ani, ținută la prăfuit în depozit, dar care nu și-a pierdut mondenitatea și modernitatea, așa prăfuită cum a fost, scoasă din arest acum, și venită peste capul nostru, al diagnosticienilor de înaltă ținută prin teritoriile noastre și care ne-a falimentat acum pe noi, mai ales în timp de criză.
Norocul nostru că ne-am asigurat câte o vilă și un cont în bancă, în insulele Virgine și Malibu, unde ne-am lăsat câte o amantă credinciosă, cărora le-am declarat o dragoste veșnică, veșnicie pe care le-au declarat-o și alți confrați de-ai noștrii. Dar-ar ciuma lui Caragea peste creatorii voștrii și peste tine, epidemie de rugină acută care să –ți erodeze toate subansamblele cu care faci comenzi de precizie înaltă.
Noi ne descurcam cu erorile noastre umane de diagnostic admise de standardele noastre încă în vigoare( după unii depășite), după alții: lasă că merge și așa.
Sculă nenorocită, din cauza căreia diagnosticile noastre sunt sfidate acum de toți pacienții noștrii, care sunt tentați să vină direct la tine, iar noi să ne pierdem șpaga cu care ne întrețineam în crizele care au început să explodeze.
Să-ți fie rușine, că mi-ai spus mie cum că copilul nu-i al meu, dar nici măcar nu mi-ai spus al cui e, ca să fac proces de paternitate. Nu știe nici măcar bietul de el cui să se adreseze în instanță ca să intre în drepturi retroactive.
Mi-ai luat iluzia că nevastă-mea este iubirea vieții mele, când tu mi-ai spus că aceeași declarație de amor a făcut-o la mulți, și acum datorită ție, toți au aflat unul de altul. Să-ți fie rușine robotule!
Nu vezi că nu ești bine primit în teritoriile noastre și că datorită ție medicii diagnosticieni nu pot să primească salariile mărite de guvern.
Încă o dată îți spun: să-ți fie rușine.
Mă rog la Dumnezeu să intri în muzele lui conu’ Zarafu și ale jupânesei Elis Râpeanu, care e prințesa epigramiștilor din medicina românească
Nu vezi că te-ai uzat, că ai îmbătrânit, și că o să ieși din funcțiune, și că în curând o să restabilim diagnostice puse la ochiometru, și o să ne restabilim cu ocazia asta și bugetul care este în pericol, împreună cu prestigiul nostru medical.

Concluzii
Robotule, ai grijă, îți jur pe protezele mele care joacă în cavitatea bucală, că dacă nu te potolești, am să te dau pe mâna muzelor lui Laurențiu Ghiță și ale lui Sorin Olariu, precum și a prințesei Atroppa Beladona , care o să facă din tine afiș de plenară amânată, de-o să mă ții minte câte ore de funcționare o să mai ai. Apropos, n-o să-ți iert niciodată faptul că m-ai deconspirat cu pisica pe care tu spui c-am victimizat-o și acum această nesuferită mi-a făcut proces de mal praxis și mă cheamă în judecată pentru rele tratamente prin comisia de protecția animalelor, situație care mă pune în imposibilitate de a-i acorda daune, din cauza loviturilor de imagine pe care mi le-ai dat, de mă ocolesc toți pacienții care au devenit muți, parcă le-ar fi mâncat pisica limba.
Închei dizertația mea de apărare împotriva ta, cu acel catren al tuturor încornoraților, pe care l-am spus și altora și ți-l repet și ție, citez:

Corneanu
Corneanu, când în căsnicie
Vorbește cu a lui soție,
Îi spune scumpă jumătate
Și-ntr-adevăr are dreptate.

E jumătatea lui, nu zic
Chiar de lege e constrânsă,
A doua jumătate însă
E-a unui vechi și bun amic.
Cu durere în suflet Prof.dr. Costică Popadusin