agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5959 .



Aforisme(IV)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Emil_Cioran ]

2009-08-24  |     |  Înscris în bibliotecă de Bot Eugen Iulian



Evenimentele - tumori ale Timpului.

Ceasul crimei nu bate deodată pentru toate popoarele. Așa se explică permanența istoriei.

Omul secretează dezastru.

Cine n-a văzut un bordel la ora cinci dimineața, nu-și poate imagina spre ce istoviri ni se îndreaptă planeta.

Când gloata îmbrățișează un mit, așteptați-vă la un măcel sau, mai rău, la ivirea unei noi religii.

Există mai multă cinste și rigoare în științele oculte decât în filozofiile care atribuie un "sens" istoriei.

Isprăvile glorioase sunt apanajul popoarelor care, fiindu-le străină plăcerea zăbovirii îndelungate la masă, nu cunosc poezia deșertului și melancolia digestiei.

Anxietatea - sau fanatismul răului absolut.

Numai popoarele ratate se apropie de un ideal "uman"; celelalte, cele care au reușit, poartă stigmatul gloriei, al bestialității aurite.

Toate calamitățile - revoluții, războaie, persecuții - provin dintr-o aproximație... înscrisă pe un stindard.

Scepticismul își răspândește mult prea târziu binefacerile asupra noastră, asupra chipurilor noastre răvășite de convingeri, asupra chipurilor noastre de hiene cu idealuri.

De ce n-au fost izolați reformatorii încă de la primele simptome de credință? Și de ce n-au fost închiși din vreme în ospiciu sau în temniță? La vârsta de 18 ani, Galileeanul acolo ar fi trebuit să ajungă. Societatea e prost organizată: nu întreprinde nimic împotriva apucaților care nu mor de tineri.

Câteva generații să mai treacă și râsul, rezervat unor inițiați, va ajunge la fel de impracticabil ca extazul.

Îmi plac popoarele de astronomi - caldeenii, asirienii, precolumbienii -, care, ocupându-se de cer, au dat faliment în istorie.

Popor cu adevărat ales, țiganii nu poartă răspunderea nici unui eveniment și a nici unei instituții. Au prididit Pământul tocmai datorită grijii lor de a nu ÎNTEMEIA nimic.

Scepticismul este excitantul civilizațiilor tinere și pudoarea celor bătrâne.

După ce-și astâmpără ferocitatea, tiranii devin blânzi, așa că totul ar fi din nou în ordine dacă robii, pizmași, n-ar râvni să și-o astâmpere și ei. Năzuința mielului de a deveni lup stă la originea majorității evenimentelor.
Cei care n-au colți visează să-i aibă; doresc să sfâșie și ei și, prin bestialitatea încolțită din numărul lor mare, izbutesc.
Istoria - DINAMISM AL VICTIMELOR.

Când nici chiar muzica nu ne poate mântui în ochi ne sclipește un pumnal: nimic nu ne mai îmboldește, în afară de fascinația crimei.

Lipsit de mijloacele de apărare împotriva muzicii, mă văd nevoit să-i îndur stăpânirea despotică, devenind, după bunul ei plac, zeu sau zdreanță.

Năzuința Nordului către un alt văzduh a dat naștere muzicii germane - geometrie de toamne, alcool de concepte, ebrietate metafizică.
Italia secolului trecut - bâlci de sunete - i-a lipsit dimensiunea nocturnă, priceperea de a stoarce umbrele ca să le extragă esența.

Poți înțelege și accepta ca legitime anomaliile, în dragoste și în orice alt domeniu; însă faptul că există impotenți în rândul proștilor e ceva ce mă depășește.

Sexualitatea: balcanism al trupurilor, chirurgie și cenușă, bestialitate a unui fost sfânt, vuiet al unei prăbușiri rizibile și de neuitat...

După metafore, farmacia. Așa se spulberă marile sentimente.
Întâi poet, apoi ginecolog! Condiția de amant e cea mai de neinvidiat dintre toate!

Două victime truditoare, uimite plăcut de chinul lor, de sudația lor sonoră. La ce fel de ceremonial ne poate sili gravitatea simțurilor și seriozitatea trupurilor.

Demnitatea dragostei sălășluiește în afecțiunea dezabuzată care supraviețuiește unei clipe de îmbăloșare.

Să izbucnești în râs în plin geamăt e singurul mijloc de a sfida rânduielile impuse de sânge, solemnitățile biologiei.

Dacă impotenții ar ști cât de maternă a fost natura față de ei, și-ar binecuvânta adormirea glandelor și ar proslăvi-o pe la răspântii.

Amestec de anatomie și de extaz, apoteoză a nerezolvabilului, hrană ideală pentru bulimia dezamăgirii, Dragostea ne poartă spre o decădere plină de glorie...

Încă iubim... totuși; iar acest "totuși" acoperă un infinit.

Onan, Sade, Masoch - ce baftă pe ei! Numele - ca și faptele lor - nu se vor demoda niciodată.

Înăuntrul oricărei dorințe se încaieră un călugăr cu un măcelar.

Să-ți simți creierul: fenomen la fel de nefast pentru gândire și pentru bărbăție.

Cei cuprinși de plictiseală sânt întotdeauna firi erotice pe care dragostea le-a dezamăgit anticipat.

De când Schopenhauer a avut năstrușnica inspirație să introducă sexualitatea în metafizică, iar Freud pe aceea de a înlocui vorbirea deșucheată cu o pseudoștiință a frământărilor noastre, a devenit la modă ca primul venit să ne vorbească despre "semnificația" isprăvilor, timidităților și reușitelor sale. Toate confidențele încep cu asta, și toate conversațiile, până la urmă, acolo ajung. În curând, relațiile cu ceilalți ni se vor rezuma la notificarea orgasmelor reale sau născocite. E destinul speciei noastre pustiite de introspecție și anemie: să se reproducă prin cuvinte, să-și etaleze intimitățile nocturne, sporindu-le eșecurile sau izbânzile.

Chiar și când credem că l-am alungat pe Dumnezeu din sufletul nostru, el tot mai zăbovește acolo: simțim, într-adevăr, că se plictisește, dar nu mai avem destulă credință ca să-i dăm ceva de lucru.

Sânt atâția ani de când mă decreștinez văzând cu ochii!

Între francezi și Dumnezeu, se interpune șiretenia.

De două mii de ani, Isus se răzbună pe noi pentru că nu a murit pe canapea.

Să te duci să te schimnicești în pustie: câtă bătaie de cap! Mai isteți decât primii sihaștri, am învățat să căutăm pustia înlăuntrul nostru.

Cei din Vechiul Testament știau cum să intimideze cerul, îl amenințau cu pumnul: ruga era o ceartă între creatură și creator. A venit Evanghelia de i-a împăcat: e greșeala de neiertat a creștinismului.

Ca orice iconoclast, mi-am zdrobit idolii ca să mă închin apoi frânturilor rămase.

Vine o clipă în care fiecare își spune: "Ori Dumnezeu, ori eu", și se aruncă într-o luptă din care amândoi ies împuținați.

Taina unei ființe e totuna cu suferințele la care nădăjduiește.

Suso povestește că, folosind un stilet, și-a gravat pe piept, în dreptul inimii, numele lui Isus. Nu a sângerat în zadar: după câtăva vreme, din rana lui izvora lumină.
De mi-ar fi mai tare necredința! De-aș putea, înscriindu-mi în carne un alt nume, pe cel al Adversarului, să-i slujesc de firmă luminoasă!

În încercările cruciale, țigara ne este de-un ajutor mai mare decât Evangheliile.

În afara materiei, totul e muzică: însuși Dumnezeu nu e decât o halucinație sonoră.

Dacă aș crede în Dumnezeu, înfumurarea mea nu ar avea margini, aș fi în stare să mă plimb pe stradă în pielea goală.

Nu-ți poți apăra singurătatea dacă nu știi să te faci odios.

Sânt încă viu numai pentru că îmi stă în putere să mor când voi crede eu de cuviință: fără ideea sinuciderii, m-aș fi omorât dintotdeauna.

De-ar trebui să renunț la diletantism, m-aș specializa în urlet.

Mi-am pierdut, în contact cu oamenii, toată prospețimea nevrozelor.

Nimic nu-l trădează mai mult pe omul de rând decât refuzul de a se lăsa decepționat.

Dacă un animal se țicnește, începe să semene cu omul. Priviți un câine furios sau abulic: s-ar zice că-și așteaptă romancierul sau poetul.

Dorința de a muri mi-a fost singura grijă, căreia i-am sacrificat totul, până și moartea.

În pesimist coexistă o bunătate ineficace și o răutate nesatisfăcută.

M-am dezbărat de Dumnezeu din nevoia de a mă reculege: am scăpat astfel de cel din urmă PISÃLOG.

Cu cât ne asaltează mai tare nenorocirile, cu-atât devenim mai ușuratici: până și mersul ni se schimbă. Ne fac să pășim altfel, mai făloși: înăbușesc în noi persoana, exaltând PERSONAJUL.

Un om de caracter poate fi transformat în marionetă prin lingușire, sub a cărei putere privirea cea mai vioaie capătă expresie bovină. Pătrunde mai adânc decât boala și alterează în egală măsură glandele, viscerele și spiritul: e singura armă de care dispunem pentru a ne înrobi semenii, pentru a-i demoraliza și corupe.

Cezar? Don Quijote? Pe care dintre ei, în înfumurarea mea, voiam să mi-l aleg ca model? N-are importanță. Fapt este că, într-o zi, cândva, de pe un meleag îndepărtat, am pornit să cuceresc lumea, toate perplexitățile lumii...

Când rămân fără un ban în buzunar, mă străduiesc să-mi imaginez CERUL LUMINII SONORE, care, după învățătura budismului japonez, constituie una dintre etapele pe care înțeleptul le are de străbătut ca să se înalțe deasupra lumii - și, poate, îmi zic eu, și a problemelor financiare.

Vreți să apară tot mai mulți dezechilibrați, să se agraveze tulburările mintale și să fie nevoie de câte-un ospiciu de alienați în fiecare colț al orașului?
Interziceți înjurătura.
Vă veți da seama, atunci, de virtuțile ei eliberatoare, de funcția ei terapeutică, de superioritatea ei de metodă, asupra psihanalizei, a gimnasticilor orientale sau a Bisericii. Veți înțelege, mai ales, că virtuților ei minunate și ajutorului pe care ni-l dă pe loc în caz de nevoie le datorăm, cei mai mulți dintre noi, faptul că nu am devenit nici criminali, nici nebuni.

Nu mă mai întrebați ce program am: să respiri nu e un program?

Îmbătrânind, înveți să-ți înlocuiești spăimântările cu rânjete.

Ai năzuit să dai foc universului întreg și n-ai izbutit nici măcar să aprinzi, de la flacăra ta, cuvintele, să faci ca măcar unul singur să ardă.

De ce să ne retragem și să ieșim din joc, când mai sânt atâtea și atâtea ființe pe care le putem decepționa?

Orice act măgulește hiena din noi.

Cea mai bună metodă de a ni-i îndepărta pe ceilalți constă în a-i invita să se bucure de înfrângerile noastre: după aceea, putem fi siguri că-i vom urî toată viața.

Dacă am stoarce creierul unui nebun, lichidul obținut ar părea sirop față de fierea secretată de anumite mâhniri.

Tot schimbându-mi atitudinea față de soare, nu mai știu de pe ce picior să-l tratez.

Nimeni să nu încerce să trăiască dacă nu și-a făcut educația de victimă.

Mai mult decât o reacție de apărare, timiditatea e o TEHNICÃ, perfecționată continuu de megalomania neînțeleșilor.

Se poate vorbi cinstit de altceva decât de Dumnezeu și de sine.

Când n-ai avut norocul să ai părinți alcoolici, trebuie să te intoxici toată viața ca să compensezi apăsătoarea moștenire a virtuții părintești.

Nu-ți poți cunoaște bine propria putere decât fiind umilit. Ca să ne consolăm de rușinările pe care nu le-am îndurat, ar trebui să ne umilim noi înșine, să scuipăm în oglindă în așteptarea momentului când va veni întreaga obște să ne cinstească cu saliva ei. Să ne ferească Dumnezeu de o soartă DISTINSÃ.

Când ne aflăm în culmea îngrețoșării, parcă un șobolan ni s-a strecurat în creier, stă acolo și visează.

"Nu se cade - îmi veți spune - să te stropșești și să cârtești fără preget împotriva rânduielii lumii acesteia." - Dar ce vină am că nu sânt decât un parvenit al nevrozei, un Iov ce-și caută lepra, un Buddha de doi bani, un scit lenevos și rătăcit?

Să fie oare cu totul întâmplător că toți aceia care mi-au deschis zările morții erau niște gunoaie ale societății?

Vai și amar de necredinciosul care, confruntat cu insomnia, nu dispune decât de un stoc firav de rugăciuni!

Argument împotriva sinuciderii: nu e necuviincios să părăsești o lume care s-a pus, docilă, în slujba tristeților noastre?

Pentru nebun, oricine și orice e bun de țap ispășitor, descumpănirile și le rezolvă dând vina pe alții, oameni sau obiecte: delirul îi dă sufletului putința să se gospodărească prin extindere. Noi, zdraveni la minte, siliți să procedăm cu discernământ, ne repliem asupra înfrângerilor noastre, ne agățăm de ele, din neputința de a găsi în afara noastră cauzele lor și sursele ce le alimentează: bunul-simț ne obligă la o economie închisă, la o autarhie a eșecului.

Ce folos să te lepezi de Dumnezeu doar ca să te închizi în tine? Ce rost are o astfel de substituire de mortăciuni?

Fugind de defectele oamenilor, fugi și de virtuțile lor: iată că înțelepciunea e păgubitoare.

Cel ce nu s-a împotrivit instinctelor, nu și-a impus o lungă asceză sexuală sau n-a cunoscut nicicum dezmățul abstinenței va fi impermeabil la limbajul crimei sau al extazului: nu va înțelege niciodată obsesiile marchizului de Sade, și nici pe cele ale Sfântului Ioan al Crucii.



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!