agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3535 .



defăimarea lui Paganini
proză [ ]
fragment

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Anatoli_Vinogradov ]

2009-08-22  |     |  Înscris în bibliotecă de gena gurau



Paganini luă vioara și, calm, apăru pe scenă. Ridică arcușul.
Apoi, adresîndu-se publicului:
- Nu putem fi mereu triști. Trebuie să ne îngăduim și câte o glumă.
Urmă o cascadă de sunete îngrozitoare, din care, la început, nu se putea înțelege nimic. Apoi se desluși scârțâitul roților unei sacale, plescăitul apei din butoi, strigătele unui țăran care mână catârii, răgetul măgarului, cântecul cocoșului care-și cheamă gălăgios găinile, schelălăitul strident al unui câine, călcat pe labă de un cal, miorlăitul pisicilor înlănțuite pe acoperiș într-o încăierare de primăvară. Spectatorii ascultau uluiți compoziția cea zărghită. Izbucniră în câteva hohote. Primele rânduri se prăpădeau de râs.
Deodată, însă, arcușul se avântă în aer și ultimele note amuțiră undeva sus, sub arcadele bolții împodobită cu sculpturi. Doar sfârâitul lumânărilor care ardeau tulburau tăcerea profundă. Făcînd câțiva pași înainte, Paganini se apropie de rampă, atât de aproape, de i se auzea șuierul respirației și, deasupra capetelor celor din rândul întâi, el ridică arcușul, atinse întâi coarda 'mi', apoi trecu brusc la un sunet grav. Publicul auzi limpede strigătul de batjocură al viorii: "I-han!" modulat ca vocea unei făpturi de om, care-și arăta tot disprețul. Repetă de două ori acestă invectivă sonoră, pe urmă încă de trei ori. Sunetul acesta viu și atât de natural însemna cea mai jignitoare ocară cu care erau tratați cetățenii Ferrarei când băteau drumurile Italiei. "I-han!" înseamnă: dobitocule! cocoșelule! și constituia o poreclă străveche dată locuitorilor din Ferrara, socotiți a fi niște oameni grei de cap, niște idioți cu frunțile teșite, niște prostălăi zgârciți și hrăpăreți, care nu știu decât să numere pitacii, niște oameni îndobitociți, care urmăresc doar câștiguri și știu numai să se îndoape, să bea și să se spovedească la timp în fața unui abate burduhănos. Așa îi descriau observatorii ironici de la British Observer.
Paganini era cu arcușul în aer, când se dezlănțui furtuna. Toți auditorii săriră de la locurile lor, urlînd revoltați; scaune rupte, bastoane, afișe, pălării, toate zburară pe scenă. Îndepărtîndu-se fără grabă, Paganini zăbovi lângă portiera care despărțea scena de cabina artiștilor și făcu să mai răsune o dată din vioară jignitoarea poreclă.
Larma din sală dăinui încă multă vreme…

[cap. XVIII – Dubla existență]


***


- Dragă maestro, - răspunse Paganini – eu n-am vrăjmași. Tot ce se scrie despre mine n-are nici un fel de legătură cu adevăratul Paganini. În orice caz, nu cunosc nici o ființă de care ar trebui să mă feresc. Cine poate să-mi răpească lucrul căruia i-am închinat întraga viață, când eu mă simt un violonist în plină putere? Fiind stăpânul unui talent atât de mare, de cine am să mă tem, în afară de mine? Dumneata spui că sunt pizmuit, dar eu nu pizmuiesc pe nimeni, nu vreau să mă răzbun pe nimeni, nu mă gândesc la nimeni cu ură și, în toată viața mea, nu țin minte să fi purtat cuiva pică o vreme mai îndelungată. Mai mult, pot să vă spun că mă bucură apariția oricărui talent nou și mă bucură orice pornire frumoasă a sufletului omenesc. Nu văd nici un rău pentru mine în faptul că s-ar ivi vreun violonist de aceeași forță ca a mea; prin el truda mi-ar fi ușurată, căci fiecare concert îmi răpește un an din viață. Omul acela mi-ar veni în ajutor; mi-ar ușura acel foc mistuitor care se numește slujirea artei.


[cap. XXVII – Elevul și profesorul]




Defăimarea lui Paganini
editura muzicală a Uniunii Compozitorilor – 1972


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!