agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7039 .



Aforisme(II)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Emil_Cioran ]

2009-08-19  |     |  Înscris în bibliotecă de Bot Eugen Iulian



Există în mine ceva, de o natură pe care n-o pot defini, și datorită căreia nu voi fi niciodată în regulă cu lumea aceasta.

Orice-aș face, nu voi prinde nicicând rădăcini în lumea aceasta.

Nu există măreție decât acolo unde un om e singur contra tuturor. Disperare sau erezie.

Înțeleptul este imaginea Zeilor. Zeii nu au nevoie de nimic: cu cât ai mai puține nevoi, cu atât te apropii de ei.

Scepticismul meu nu e decât transcrierea teoretică a neurasteniei de care sufăr.

Între mstică și "nihilism", diferența e pur verbală, vreau să spun că orice experiență a neantului este de ordin mistic.

După anumite nopți trebuie să iei totul de la capăt. E ca și cum te-ai reîntoarce din Infern.

Atâta timp cât invidiezi reușita altuia, chiar și-a unui zeu, ești un sclav mizerabil, la fel ca toți ceilalți.

Sunt poate ultimul om, dar nu-i recunosc nimănui dreptul de a mă judeca.

Câtă resemnare sau cât curaj ne trebuie pentru a nu ne sfărâma sau dizolva, pentru a ne păstra figura și identitatea.

Pentru a trăi mult trebuie învinsă "voința de a trăi", cramponarea încăpățânată de viață. Buddha a murit octogenar, Pyrrhon, nonagenar.

Nu privi nici înainte, nici înapoi, privește în tine însuți, fără teamă sau păreri de rău. Nimeni nu coboară în sine atâta timp cât persistă în superstiția trecutului sau viitorului.

Toată viața am trăit în situații echivoce. Motivul e că niciodată nu m-am identificat pe deplin cu ceva. Mereu pe-alături, aparent în regulă cu toate, în realitate cu nimic.

Am asemenea nevoie de singurătate, că e destul să mă gândesc la un chip omenesc ca să-mi vină să urlu.

Orice prezență mă deranjează, îmi face rău. Obsesia pustiului îmi vine de la întreaga mea ființă, și în special de la fiziologia mea.
Ar fi trebuit să mă nasc înainte de apariția celor vii.

Timpul e viața mea, e sângele meu: ceilalți - vampiri ce se hrănesc cu el, secătuindu-mă. Cel care îmi face vizite îmi fură substanța sau măcar o știrbește.

Nu sunt capabil decât de o singură formă de curaj: curajul de a nu spera. (Măcar atât)

În voința de martiriu intră masochism, provocare și un imens orgoliu întemeiat pe resentiment.
Orice martir își murmură-n barbă:"O să le-arăt eu de ce sunt în stare". Când spune asta, se gândește atât la dușmani, cât și la galerie.

Singur, chiar stând degeaba, nu ai impresia că-ți irosești timpul. Cu alții, aproape totdeauna ți-l pierzi de pomană.
Nu am nimic de spus? Și ce dacă? Acest nimic este real, fecund, căci o discuție cu tine însuți nu poate fi întru totul sterilă. Neapărat apare ceva, fie măcar speranța de a te regăsi cândva.

Nu poți să fii zeu, și nici măcar să fii zeu pentru ai tăi. Cel mai înverșunat dușman al lui Buddha a fost un văr al său. Isus a spus: "Nimeni nu-i profet în cetatea lui, iar un medic nu-i poate lecui pe cei care-l cunosc".

Invidia e fiziologică. A trăi înseamnă să secretezi venin.
Tragedia curiozității(Adam), a dorinței(Eva), a invidiei(Cain) - așa a început istoria, așa continuă și așa va sfârși.

Dacă mă zbat în continuare, e fiindcă, în taină, sunt încredințat că faptul de a avea conștiința propriei decăderi mă împiedică să fiu un decăzut.
Decăzutul care se judecă pe sine încetează să fie decăzut. Într-atât, conștiința pe care o avem despre starea noastră ne face stăpâni asupra ei.

O operă nu contează, nu există, decât dacă e pregătită în umbră la fel de minuțios cum este pregătită o lovitură de către un bandit.
În ambele cazuri, ceea ce importă e cantitatea de atenție.

Interesul meu profund pentru evrei și pentru tot ce este evreiesc. Toți, niște cazuri. Simone Weil, Kafka. Figuri din altă lume. Numai ei au mister. Neevreii sunt prea transparenți.

Pe stradă, privind genunchii unei fete, mi-a venit, absolut spontan, ideea că e vorba de un schelet, de un detaliu de schelet, și că nu-i cazul să mă las tulburat de nici o dorință.

Zilnic mă felicit că sufăr din ce în ce mai puțin pentru faptul că nu sunt nimic în ochii celorlalți.

Drama inșilor prea dotați, care pot aborda orice gen, care produc ce vor ei, ce hotărăsc ei, care pot fi orice, pentru că nu sunt nimic.

Să nu fii contemporanul nimănui.

Cuvântul "noblețe", dacă are sens, n-ar putea desemna decât consimțământul de a muri pentru o cauză pierdută.

Mai bine un stil ferm și sec, decât unul molâu și mișunând de cugetări.

Ce înseamnă iluminarea?
- A vedea în adâncul lucrurilor.
Iluzia înseamnă a crede în cuvinte.
A înceta să te lași amăgit de ele înseamnă trezire, cunoaștere.

Actul suprem al vieții spirituale este renunțarea.
A avea bunuri e un lucru grav; ceea ce este, însă, infinit mai rău e să fii atașat de ele.
Căci atașamentul ca atare e izvorul tuturor celor rele, iar detașarea cauza tuturor celor cu adevărat bune.

Cu cât îmbătrânesc, cu atât înțeleg că nu isterici ca Nietzsche îmi pot fi de oarece ajutor, ci minți așezate, care au cucerit seninătatea cu trudă, ca Marc Aureliu.

Legăturile cele mai profunde între ființe se creează prin muzică.

Mai bine mă omor decât să mă prostituez, să scriu fără convingere.

Verbal, pot face destule demersuri interesante; când însă trec la scris, mă inhib. Asta pentru că, scriind puțin, inevitabil cred în ceea ce scriu: pentru mine cuvintele au o greutate, o realitate.
Mă simt răspunzător pentru ele, nemaivorbind că-n ochii mei orice cuvânt are privilegiul de-a fi de neînlocuit.

Ce profundă este expresia "a se înarma cu răbdare"! Dar tocmai de asta suntem cel mai puțin capabili.

Singurul subiect pe care-l înțeleg perfect e cel al riscurilor libertății și al primejdiei la care aceasta expune talentele.

Cărțile pe care le citesc cu cel mai mare interes tratează despre mistică și despre dietetică.
Să fie vreun raport între ele? Neîndoielnic, în măsura în care mistica implică asceza - aceasta nefiind în esență decât o chestiune de regim.

Ce datorez cărților subversive, negatoare, "acide". Fără ele n-aș mai fi în viață. Prin reacție la otrava lor, prin rezistență la forța lor nocivă, m-am întărit și m-am legat de ființă. Cărți tonice, de vreme ce au trezit în mine tot ce avea să le nege. Am citit aproape tot ce trebuie pentru a mă duce la fund, dar tocmai de aceea am putut evita naufragiul. Cu cât o carte e mai toxică, cu atât efectul ei asupra mea e mai tonic. Nu mă afirm decât prin ceea ce mă exclude.

Nietzsche mă obosește, oboseală ce merge uneori până la silă. Nu poți accepta un gânditor al cărui ideal se situează la antipodul a ceea ce era.
Are ceva grețos nevolnicul ce propovăduiește forța, nevolnicul ce nu cunoaște mila. Toate astea sunt bune pentru adolescenți.

Incredibila fascinație pe care o exercită asupra mea decăzuții, solidaritatea cu ei, faptul că mă consider și chiar sunt decăzut - toate astea îmi vin din adolescență, de la nopțile albe, de la voința vătămată, de la nepotrivirea mea cu lumea.

Câte ceasuri n-am petrecut gândindu-mă la lacrimile pe care nu le-am vărsat, pe care n-am putut să le vărs!
Toată viața voi fi trăit cu sentimentul că am fost alungat din adevăratul meu loc; dacă expresia "exil metafizic" n-ar avea nici un sens, existența mea i-ar da unul.
Nimeni nu poate aparține acestei lumi mai puțin decât mine -de aceea m-am gândit atâta la lacrimi. Aș putea scrie despre ele o carte întreagă; și chiar am scris una în românește.
Să-ți simți carnea cum plânge, cum sângele îți curge îndoit cu lacrimi - doar dinlăuntrul unor senzații ca aceasta îl înțelegi pe Plotin când spune că existența în lume e sufletul ce și-a pierdut aripile.

Ar trebui să invocăm în fiecare zi un alt zeu, ca să putem înfrunta acea teamă ce se înnoiește la capătul fiecărei nopți.

Un scriitor care se respectă mai mult se teme de succes decât îl dorește.

Pentru un scriitor, ca pentru oricine, e mai bine să sfârșească hulit decât aplaudat. Nu în glorie, ci în noroi ești mai aproape de esențial.

Mi-e groază să mă manifest. Și cum i-am scris cuiva, sunt un om terminat fiindcă încep să suport consecințele ideilor mele. Pe măsură ce le asum, simt că situația mea e și mai ambiguă în raport cu existența. Să te retragi la nesfârșit în sine ca Dumnezeu după Facere!

Oamenii se împart în două categorii: cei care caută sensul vieții fără să-l găsească și cei care l-au găsit fără să-l caute.

Nu am afinități cu nici un scriitor sănătos(dacă o fi vreunul, să zicem, simplificând - în genul lui Goethe).

Sunt capabil de groază sau de extaz, dar nu de fericire. Am sărit peste treapta intermediară dintre cele două extreme.

Orice om care vânează laude sau numai aprobarea celorlalți, dovedește că nu e destul de orgolios.

Toate sunt una. Totul e zadarnic - am trăit agățându-mă de toate formulele ce exprimă Deșertăciunea a tot și a toate.

Să nu scrii nimic ce nu e smuls din propria-ți ființă - să nu scrii nimic cu gândul la o operă, ci la adevăr.

Fiecare din noi, o viață întreagă, nu încetează să se mire că este exact acela care este. Drama unicității e fără sfârșit și fără soluție.

Întotdeauna am vrut să fiu singur, sau chiar unic, dar niciodată-n fruntea altora. Îmi repugnă total să poruncesc, să exercit o autoritate, fie și spirituală. Aș prefera să fiu orice decât un zeu. Urăsc orice formă de consacrare, îndeosebi cea supremă - fie și numai ideea ei mă scoate din fire. Nu-mi place decât retragerea în umbră cu orgoliul pe care-l implică. Să fiu cineva fără ca lumea s-o știe - aspir la asta prin fire, mai mult decât prin calcul sau ideal.

Lucrul de care te saturi cel mai repede și mai deplin este gratitudinea. Să mulțumești, să mulțumești de dimineața până seara, o viață întreagă - nu, până la urmă devine insuportabil.

Lucrul cel mai stupid, cel mai puțin "filozofic" din toate e să invidiezi pe cineva. Nu știu nici o ființă pe care mi-ar plăcea s-o pizmuiesc. Dacă ar fi vorba de obiecte, ar fi cu totul altceva.

Îmi place să citesc biografii, să mă îndop cu maniile altora, să găsesc în ele o scuză pentru ale mele. Dacă un maniac a bântuit vreodată pe acest pământ, acela sunt eu.

Orice femeie pare sau curvă sau învățătoare.

Voința de originalitate care nu se sprijină pe o nebunie reală cade în grotesc. Acolo însă unde există nebunie, originalitatea nu este voită; căci nebunia este originală în chip spontan și inconștient.

Cei cu care ne înțelegem cel mai puțin sunt vechii prieteni.
Ne cunosc prea bine ca să-i putem convinge de profunzimea și de sinceritatea profunzimilor noastre. Pentru ei rămânem așa cum eram când ne-am cunoscut.

Moft este tot ce nu-i convorbire mută cu ceea ce e mai ascuns în noi.

Persecutații, nefericiții, bolnavii sunt - în absolut - cel mai puțin de plâns.
Cîci dacă nu ne amintim decât ce-am suferit, ei sunt aceia care, în final, vor fi trăit cu maxim de profit. Ceilalți, norocoșii, au firește o viață, dar nu și amintirea unei vieți.

E de o mie de ori profitabil, pentru binele general, să te ocupi de tine însuți decât de lucrurile ce-i privesc pe ceilalți.

Am fost întotdeauna, printr-un soi de complicitate instinctivă, de partea celor care pierd, indiferent de cauza pe care o slujeau - bună sau rea.

Succesul nu atrage neapărat alt succes. Eșecul însă cheamă întotdeauna eșecul. Destin e un cuvânt ce are sens doar în nenorocire.

Disprețul oamenilor mă întărește și nu le cer decât o favoare: să nu însemn nimic în ochii lor.

Există o anume voluptate în a rezista chemării sinuciderii.

Nimic din ce-i rusesc nu mi-e străin.

Nu sunt de aici; condiție de exilat în sine; nicăieri nu sunt acasă - totală neapartenență la orice.
Paradisul pierdut - obsesia mea de fiece clipă.

Să nu poți trăi decât în vid sau în plenitudine, în interiorul unui exces.

Toate neputințele mele se reduc la una: aceea de a evada din propria tristețe.

A fi legat pe veci de cineva, fie și din admirație, echivalează cu o moarte spirituală. Ca să scapi, trebuie să-l ucizi, așa cum se spune că trebuie să-l ucizi pe Buddha. A fi iconoclast e singurul mod de a te face demn de un zeu.

Slăbiciunea mea pentru dinastiile osândite, pentru imperiile în pragul prăbușirii, pentru acei Montezuma dintotdeauna, pentru cei sătui de ei înșiși și de lume, pentru cei ce cred în inevitabil, pentru sfâșiați și tarați, pentru Romanovi și Habsburgi, pentru toți cei ce-și așteaptă călăul, pentru cei aflați în primejdie, pentru mistuiții de pretutindeni.

E destinul meu să nu mă împlinesc decât pe jumătate. Totul în mine e ciuntit: felul de-a fi , ca și felul de a scrie.
Un om din fragmente.

"Stilul e arta formulelor", a spus cineva. - E cam singurul gen de stil pe care-l posed.

Popoarele latine sunt popoarele fără mister. Un anglo-saxon își suplinește lipsa de talent prin timiditate și discreție.
Nu face doi bani scriitorul care, în viața personală, nu e timid.

Neizbutind să deprind arta de a mă suporta pe mine însumi, cum era s-o învăț pe aceea de a suporta lumea? Răul e întotdeauna în noi, iar a-l căuta aiurea arată că ești la primii pași ai înțelepciunii.

Nu voi lăsa o operă, sunt din neamul celor condamnați să nu poată ieși din ei înșiși.

Ca să crezi în "glorie", îți trebuie într-adevăr o mare doză de naivitate.

Nu cred să existe un om mai intrinsec singur decât mine.

Cred că m-aș lipsi de pâine și apă decât de tristețe. Nevoia mea de tristețe e cum să-i spun... supranaturală.

În afara singurătății extreme, când suntem reduși la noi înșine, trăim din impostură, suntem impostură.




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!