agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2797 .



Desenatorul de cerculețe
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alberto M. Popesco ]

2009-06-27  |     | 



Cine va crede că cele spuse mai jos sunt invenții, nu a dormit niciodată pe baloți de paie într-o casă părăsită fără geamuri împreună cu alți 5 tipi beți.

Când l-am cunoscut avea buzunarele pline de cretă. Desena cercuri pe pereții caselor, gardurilor, chiar și pe băncile din parcuri. Desena cerculețe mici. Apoi altele mai mari, concentrice. Se așeza apoi în fața peretelui în genunchi, se închina larg și scotea un mic mobil de plastic. Era o jucărie. ”Alo! Dumnezeu?... Cum cine întreabă?... Eu!... Dați-mi-l la aparat... Da, salut... Te-am sunat să-ți spun că m-am plictisit de desenat cercuri. Bei o cafea?... Plătesc eu...” Instantaneu băga mâna în buzunar și scotea o mână de mărunțis pe care o agita spre cer. ”Vezi, am bani?!” Brusc își băga mâna în buzunar, se ridica și pleca. Nu privea niciodată înapoi. Avea o haină lungă, neagră. Mereu aceeași, iarna, vara. O pălărie turtită. Cumpăra cretă de la o singură librărie din oraș. Era un magazin mic, situat pe Bulevardul Gran Via. Cumpăra cretă de două ori pe săptămână. Exista un ritual al cretei. Deschidea ușa larg, privea la toți clienții din magazin. Dacă presimțea ceva suspect ieșea. Suspect însemnând mai mult de 3 clienți cu ochelari. Mi-a mărturist că se temea de oamenii cu ochelari. ”Acești oameni nu m-au iubit niciodată, nici un ochelarist nu mi-a dat niciodată vreun ban de pomană. Niciodată.” O, da, cerșea zilnic în fața basilicei Nuestra Señorita del Pilar. Deci, dacă totul era în ordine în librărie, intra. Făcea doar 4 pași, întotodeauna doar 4 și se oprea. Începea să bată tare din picior, piciorul drept. Purta bocanci cu talpă metalică. În timp ce lovea gresia striga: ”Creta, vreau creta mea!” Vânzătorul de la tejghea îl cunoștea. Îi aducea bonul de casă plus o cutie mare de cretă albă. Venea încet spre el, îi lua banii, întotdeauna hârtii, fără să spună nimic. Nu plătea niciodată cu monede creta. ”Revin marți.” Asta se întâmpla joi. Când revenea marți avea o mică variație la ritual: ”Revin joi.” Dacă librăria era plină cu mai mult de 3 ochelariști, ieșea afară și aștepta lângă ușa verde a librăriei ca unul sau mai mulți dintre ochelariști să iasă. Rămânea cu privirea ațintită la copacul uriaș din fața librăriei și repeta cu voce joasă: ”Trebuie să insist, trebuie să insist mai mult!” În momentul în care se deschidea ușa, înceta brusc să mormăie. Dacă cel care ieșise avea ochelari, intra, dacă nu, continua să-și repete obsesiv că trebuie să insiste. Odată în librărie erau 5 ochelariști. A rămas în fața ușii până la închidere. Unul dintre ochelariști era noul vânzător. Desenatorul de cerculețe a trecut printr-un moment foarte dificil al vieții lui. După 30 de minute de așteptare asiduă a intrat. În librărie mai erau doar doi purtători de ochelari. O damă grasă și noul vânzător. Vânzătorul avea coșuri pe față și era bâlbâit. A făcut 4 pași și a început să bată din piciorul drept. ”Creta. Vreau creta mea!” ”Ceee, ceee vvv-rei?! Vânzătorul de cretă a chemat poliția. Poliția a venit. S-au lămurit repede. Au râs cu poftă de toată istoria. De atunci desenatorul de cretă nu mai suporta bâlbâiții.
Ieri eram în bar, îmi beam liniștit cafeaua. A intrat, a socotit numărul ochelariștilor. Erau doar 2. Era în ordine. S-a apropiat de mine. ”Alberto, dă-mi un euro.” I-am dat. A devenit brusc vorbăreț. ”Știu de ce nu vrea Dumnezeu să bea cafea cu mine.” ”De ce?” ”Dumnezeu nu agreează cercurile. Lui îi plac elipsele. Așa am auzit la radio, Dumnezeu iubește elipsele. ” „Mai bine l-ai întreba pe el.” ” Nu, am să desenez elipse.” S-a întors și a plecat.

Peste 2 zile l-au găsit mort în fața unui perete dintr-un cartier rău famat. În momentul în care s-a apucat să deseneze elipse pe peretele blocului, un locatar drogat a ieșit afară și fără să rostească ceva i-a împlântat un cuțit în cap. Apoi a luat creta din mâna desenatorului de elipse, a șters toate elipsele și a început să deseneze cerculețe concentrice.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!