Era un trifoi cu patru foi ascuns într-un gând aciuat într-o venă prin care nu curgea sânge ci lichid pineal. Raritatea trifoilor de acest gen mi-a transformat vasele de sânge din scărița stângă astfel încât toți atomii au devenit goliți de nucleele lor imobile. Valsul Ameliei răsuna peste electronii plutitori rămași martori ai ascensiunii lichidului pineal și cutia veche de zeci de ani era goală de conținut dar plină de energie acumulată. Vechiul proprietar era încarcerat acolo și dacă nu ar fi fost simțurile care să îmi încarcereze corpul și dacă nu ar fi fost restul să îmi încarcereze spiritul aș fi putut ateriza pe lună cu cantitatea uriașă de energie acumulată în micuța cutie.
Dar ce spun eu aici? Trifoiul irlandez trece prin mine precum firele de lumină se intersectează cu ideile. Iată! Un fir alb, un fir roșu, o idee, altă idee! Frumusețea femeiii s-a împiedicat de un foton ieșit din becul de pe noptieră și acum se chinuie să iși restabilească echilibrul precar. Este un șoc chiar și pentru ea cît o fi ea de determinantă pentru micuța noastră rasă. Trifoiul irlandez este, de fapt, construit altfel decât credem noi. Este o ciudățenie ieșită din pancreasul nostru pineal, mă văd nevoit să o repet fără plăcere, dar iese din mine cu putere și cu mare viteză această idee fără a o putea determina într-un fel.
Nimeni nu a măsurat, nimeni nu a verificat, nimeni nu a cercetat cum intră trifoiul și cum iese din idee în iarba deasă din preajma casei mele. Nimeni nu a cercetat cum se plantează cercurile pătrate laolaltă cu trifoiul cu patru foi! Tare ciudat. Nimeni nu a căutat numărul pi prin grădina din fața casei mele deși sunt sigur că se ascunde pe undeva lângă fântâna de unde vrăbiuțele se adapă. Vrăbiuțele vesele care gânguresc adevărurile peste culegerile noastre de teorii filosofice și peste axiomatioca euclidiană și noneuclidiană. Ele au descoperit cercurile pătrate, mai mult, ele se hrănesc cu cercuri pătrate zilnic. Acesta o fi motivul pentru care sunz cozi interminabile, cozi fără marfă, cozi pline de iluzii că, odată, undeva vom descoperi ceea ce nu ne este dat.
Simt cum cantități mari de lichid pineal mi se scurg din scăriță și încerc cu disperare să caut o cutie unde să pot depozita măcar câțiva stropi pentru zilele negre. Trifoiul cu patru foi a invadat întregul meu univers și mi-am dat seama cu ocazia asta că nu mai am nimic de apărat. Cutiuța cu suveniruri s-a răsturnat și Amelie nu a ajuns la timp deși am așteptat-o cu disperare, deși stropii mei de energie au invadat pământul ajungând până în centrul căii lactee și mai departe până în gaura neagră depistată pozitiv la ultimul control de asociația familială a consumatorilor de găuri negre.