agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6688 .



Din literatura Pieilor Roșii
proză [ ]
fragmente

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [folclor ]

2005-07-14  |     |  Înscris în bibliotecă de serban georgescu



"Sunteți de pe acum pradă tuturor păcatelor de pe lume și mi-e cu neputință să-mi dau seama cum ați fi putut fi încă și mai păcătoși. Ce soi de oameni trebuie să fie europenii? Din care neamuri de ființe fac ei parte? Europenii trebuie să fie împinși cu sila să facă bine și n-au alt sprijin când vor să se ferească de rău decât frica de pedeapsă.

Dacă te-aș întreba ce este Omul mi-ai răspunde că omul este un francez, dar eu îți voi dovedi că omul tău e mai curând un castor.

Pentru că Omul nu e vrednic de acest nume numai pentru că are puterea să meargă în două picioare sau pentru că știe să scrie și să citească sau pentru că e în stare să-și dovedească, în alte o mie de pilde, priceperea lui.

Cine v-a dat toate țările pe care le locuiți, pe temeiul cărui drept le-ați luat în stăpânire? Înaintea sosirii voastre, ele au fost întotdeauna ale poporului Algonquin.

Þi-o spun foarte cinstit, fratele meu iubit: te plâng din adâncul inimii. Urmează-mi sfatul și fă-te Huron. Pentru că văd limpede o mare deosebire între viața ta și a mea. Eu sunt stăpân al trupului meu, fac tot ce-mi este pe plac, hotărăsc cu depline drepturi asupra lucrurilor care mă privesc, sunt cel dintâi și cel mai de pe urmă din poporul meu, nu mi-e teamă de nimeni, singurul meu stăpân este Marele Spirit. Pe când trupul și sufletul tău sunt osândite la ascultare față de căpetenia voastră. Viceregele hotărăște asupra soartei tale, nu ai dreptul să săvârșești ceea ce ți-ar fi voia.

Þi-e frică de tâlhari, de martori mincinoși, de ucigași și de atâția alții și soarta ta atârnă de voința unora pe care i-ai văzut cum se înalță deasupra ta. Este sau nu adevărat?"

(cuvântare a lui Kondiaronk, căpetenie a indienilor Huron, sfârșitul secolului XVII)

============================================================

"Făptura dinlăuntrul meu, luând învățătură de la vremurile trecute, îmi spune că odată, nu de mult, nu era nici un om alb pe aceste pământuri, că ele erau atunci în stăpânirea Marelui Spirit, care le plămădise ca să le stăpânească, să le străbată ori de câte ori îi era voia, să se desfete cu roadele lor, să le umple cu oamenii acestui popor, cândva un popor fericit; dar care de atunci încoace s-a prefăcut într-un popor nenorocit, pe care l-au nenorocit oamenii albi, neobișnuiți să lupte, ci numai să-și calce legămintele.
Calea, singura cale de a pune stavilă tuturor relelor acestora, e unirea oamenilor cu Pielea Roșie, care să-și ceară împreună drepturile lor de a stăpâni laolaltă și deopotrivă pământurile, așa cum a fost dintru începuturi și cum s-ar cuveni să fie și acum; pentru că ele nu au fost niciodată împărțite, ci sunt ale tuturor pentru a fi folosite de toți.

Nimeni nu are dreptul să vândă, pământul nu poate fi vândut nici între oamenii aceluiași trib, și cu atât mai puțin unor străini, acelora care vor totul și nu se mulțumesc cu mai puțin de atât"

(Tecumseh - Shooting Star, tribul Shawnee, anii 1800)

============================================================

"Albii nu au cum să înțeleagă. Simțămintele lor sunt hotărâte de legile care le sunt date de predicatorii lor, pe când ale noastre sunt hotărâte de călăuza dinlăuntrul nostru.

Albii pot face fapte rele întreaga viață și, dacă le pare rău când se află în clipa morții, atunci totul e bine - dar la noi lucrurile sunt altfel!

Nimic nu poate fi vândut, decât lucrurile de felul celor ce pot fi duse cu tine."

(Soim Negru, tribul Sac, anii 1800)

============================================================

"Cerul de deasupra care a revărsat lacrimi de milă asupra poporului meu de-a lungul veacurilor tainice și care ni se pare a fi neschimbat și veșnic, poate să se mai schimbe. Azi e senin. Mâine poate fi acoperit de nori. Cuvintele mele sunt asemenea stelelor ce rămân de-a pururi neschimbate.

Tinerețea e nestăpânită. Când tinerii noștri se mânie pentru vreo pricină adevărată sau închipuită, își urâțesc obrajii cu vopsea neagră, semn că inimile lor sunt negre și atunci ajung adesea să fie cruzi și nestăpâniți, iar bătrânii noștri nu îi mai pot domoli. Așa a fost întotdeauna.

Pentru noi, cenușa strămoșilor e sfințită și locul odihnei lor e pământ prea sfânt. Voi rătăciți departe de mormintele strămoșilor voștri și vi se pare că nu vă încearcă părerea de rău. Credința voastră a fost scrisă pe table de piatră cu degetul de fier al Dumnezeului vostru, astfel încât voi să n-o uitați niciodată. oamenii cu pielea roșie nu vor putea nicicând s-o înțeleagă sau s-o țină minte.

Credința noastră înseamnă visurile bătrânilor noștri și vedeniile ce s-au arătat sachemilor noștri și e scrisă în inimile poporului nostru. Morții voștri nu vă mai iubesc nici pe voi și nici pământul nașterii lor deîndată ce trec de porțile mormântului și rătăcesc departe, dincolo de stele. Peste ei se așterne în curând uitarea și nu se mai întorc niciodată.

Morții noștri nu uită niciodată lumea cea frumoasă care le-a dat ființă. Lor încă le sunt dragi văile pline de verdeață, râurile cântătoare, munții măreți, vâlcelele singuratice, lacurile și limanurile înconjurate de iarbă; și tânjesc necontenit cu dor fierbinte și cu dragoste după cei rămași cu inima însingurată și se întorc adesea de pe Tărâmul Vânătorii Fericite să-i vadă, să-i călăuzească, să-i mângâie și să le întărească sufletul

Ziua și noaptea nu pot trăi laolaltă. Oamenii cu Piele Roșie au fugit întotdeauna la apropierea Omului Alb, așa cum ceața dimineții fuge din fața soarelui care răsare.

Noaptea indianului se arată a fi neagră. Nici o stea a nădejdii nu tremură deasupra zării. Vânturi cu glas îndurerat gem în depărtare. Soarta cea întunecată pare să vegheze pe cărarea omului cu Piele Roșie și oriunde va merge el, va auzi pașii năruirii care-i ies în întâmpinare și se va pregăti nepăsător să-și primească osânda, așa cum căprioara rănită ascultă nepăsătoare pașii vânătorului care se apropie.

Fiecare palmă a acestui pământ e sfințită; așa socotește poporul meu. Fiecare deal, fiecare vale, fiecare câmp și dumbravă au fost sfințite de o întâmplare tristă sau fericită din zilele care au apus de mult. Chiar și pietrele, care par mute și moarte, asudând neclintite în soare de-a lungul tăcutelor țărmuri, freamătă de amintirea mișcătoarelor întâmplări din viața poporului meu; și chiar praful pe care-l călcați voi acum tresare, însuflețit de mai multă dragoste când simte pașii poporului meu, decât atunci când îi simte pe cei ai oamenilor voștri, pentru că în el s-a amestecat pulberea strămoșilor noștri și picioarele noastre goale simt atingerea plină de dragoste a acestui pământ. Vitejii noștri care au plecat pentru vecie, mamele-cele-prea-iubite, fecioarele-cele-cu-inima-plină-de-bucurie și chiar și copiii care au trăit și s-au veselit aici doar scurt timp, iubesc aceste singurătăți întunecate și care, la vremea când marea își ține apele în cumpănă, sunt umbrite de spiritele ce se întorc în aceste locuri.

Și, când cel din urmă Om cu Piele Roșie va pieri iar amintirea tribului meu se va preface într-o poveste de demult printre Oamenii Albi, pe țărmurile acestea vor mișuna morții cei nevăzuți ai neamului meu.

Și când copiii copiilor voștri se vor crede singuri în câmp, în prăvălie, în atelier, pe drumul cel larg sau în tăcerea nestrăbătutelor păduri, ei nu vor fi singuri.

Pe tot pământul nu e nici un loc unde să se afle singurătatea.

Noaptea, când ulițele orașelor și satelor voastre vor tăcea și voi le veți crede pustii, ele vor fi înțesate de cei care se vor întoarce, pentru că odinioară au trăit aici și iubesc încă aceste pământuri frumoase. Omul Alb nu va fi niciodată singur.

Se cuvine deci să fie drept și să se poarte cu blândețe cu poporul meu, pentru că morții nu sunt lipsiți de putere. Morții am spus? Moartea nu e nimic; e doar o schimbare a lumilor"

(capetenia Seattle, tribul Dwamish, text publicat în "The Washington Historical Quarterly", octombrie 1901)

============================================================

"Noi nu v-am chemat pe voi, Oameni Albi să veniți pe aceste pământuri. Marele Spirit ne-a dat țara asta să ne fie casă. Voi o aveți pe a voastră. Nu ne amestecăm în ceea ce faceți voi. Marele Spirit ne-a dat pământ din belșug și bivoli și antilope și alte vânaturi. Dar v-ați arătat voi; îmi luați pământul, îmi ucideți vânatul și îmi faceți viața din ce în ce mai grea.

Ne spuneți să muncim ca să ne agonisim traiul, dar Marele Spirit ne-a menit să trăim din vânat! Voi, Oameni Albi, n-aveți decât să munciți, dacă asta vă e voia. Nu ne amestecăm în nici un chip cu voi, dar voi ne spuneți "De ce nu vreți să vă civilizați?" Pentru că nu vrem civilizația voastră! Vrem să trăim așa cum au trăit părinții noștri și părinții lor și părinții părinților lor"

(Crazy Horse, tribul Oglala Sioux, ucis în 1877 în timp ce încerca să evadeze din închisoare)

============================================================

"Priviți frații mei: primăvara a venit, țărâna a fost îmbrățișată de soare și în curând ni se vor înfățișa roadele acestei iubiri!

Semințele s-au deșteptat, jivinele au ieșit la lumină. Aceasta e tainica putere care a plămădit și făpturile noastre! Le dăm vecinilor noștri, chiar și celor cu gheare sau copite, același drept pe care-l avem noi înșine: să trăim pe aceste pământuri.

Dar ascultă bine popor al meu: acum vom avea a face cu un alt popor - erau oameni mici de stat și slabi atunci când părinții noștri i-au întâlnit întâia dată. Însă s-au făcut Mari și Puternici! Ei au obiceiul ciudat de a munci pământul și pofta de a pune stăpânire pe toate se ține de ei asemenea unei boli.

Oamenii aceștia au făcut multe legi, pe care cei bogați le pot călca, dar cei săraci nu! Iau dijmă de la cei săraci și slabi, pentru a întări puterea celor bogați care cârmuiesc.

Ei o cer în stăpânire pe maica noastră, Þărâna, și ridică împrejmuiri pentru a-și alunga vecinii; ei îi urâțesc obrazul cu casele pe care le clădesc și cu gunoaiele pe care le aruncă. Poporul acesta e asemenea unui pârâu de primăvară care își iese din matcă, revărsându-se peste țărmuri și nimicind tot ce întâlnește în cale

Nu putem sta alături de ei. Acum șapte ani am făcut o înțelegere cu ei și ținutul bizonilor ne era lăsat nouă pentru vecie. Acum ne amenință că ni-l vor lua de la noi. Frații mei, oare o să ne supunem, sau o să le spunem: "Ucideți-ne înainte de a pune stăpânire pe țara părinților noștri!"?"

(Totanka Yotanka - Sitting Bull, Sioux, 1877)

============================================================

"Stimate domnule Președinte,

Noi, conducătorii autentici și tradiționali, suntem recunoscuți de poporul Hopi, păstrând deplină autoritate asupra întregului pământ și a vieții din emisfera vestică; ni s-a acordat dreptul de a conduce pe temeiul inițierii în tainele Naturii, ale Păcii și Armoniei, așa cum au fost ele date poporului nostru de el, cel cunoscut sub numele de Massau'u, Marele Spirit, care, cu foarte multă vreme în urmă, ne-a înmânat cărțile din piatră sfințite, păstrate de noi până în aceste zile (1970 - n.r.).
De-a lungul multor generații, înainte chiar de venirea triburilor Navaho, poporul Hopi a trăit în locurile sfințite, cunoscute de voi sub numele de "Sud-Vest", iar de noi ca "Deplinul Centru Spiritual al continentului nostru". Cei dintre noi, din poporul Hopi, care au urmat fără abatere calea cea dreaptă, au a vă transmite un mesaj, încredințat lor prin mijlocirea unei profeții:

Omul Alb, cu lipsa lui de înțelegere a felului în care lucrează Natura, a sluțit fața Maicii Þărâne. Tehnologia avansată a Omului Alb a provenit din lipsa lui de grijă pentru cele ale sufletului și pentru nevoile adevărate ale tuturor ființelor vii. Dorința Omului Alb de a acumula putere și bunuri materiale l-a orbit, drept pedeapsă pentru chinurile pricinuite de el Maicii Þărâne, prin căutarea neistovită a ceea ce el numește "resurse naturale"
Astăzi, pământurile sfințite ale poporului Hopi sunt sfârtecate de oameni care le răscolesc în căutarea cărbunelui și a apei ce ar putea spori puterea Orașelor Omului Alb. Nu trebuie să îngăduim ca aceasta să continuie, pentru că atunci Maica Natură va răspunde, aducându-le oamenilor, așa cum ei știu încă de pe acum, sfârșitul vieții. Marele Spirit a spus să nu lăsăm să se întâmple asta, chiar dacă așa s-a proorocit strămoșilor noștri. Marele Spirit a poruncit să nu-i luăm Pământului nimic din ce-i al lui, nici să nu nimicim făpturile vii.

Marele Spirit, Massau'u, a poruncit ca omul să trăiască în armonie desăvârșită și să păstreze pământul curat pentru toți copiii care vor veni după noi.

Întregul popor Hopi și alți frați indieni de-ai noștri respectă această poruncă și Mișcarea pentru Unitatea Tradițională face astăzi eforturi să trezească din nou această conștiință în cugetul popoarelor indiene de pe întinsul țării. Guvernul de la Washington a nimicit credința noastră tradițională care constituie de fapt modul de viață al tuturor popoarelor ce viețuiesc pe aceste pământuri. Știm că, pentru a putea supraviețui Zilei Purificării care se apropie, trebuie să ne întoarcem la principiile fundamentale ale tradiției și să ne strângem laolaltă pe aceste temeiuri, ca adevărați conducători de drept ai acestui popor.

Astăzi proorocirile s-au împlinit. Drumuri largi, asemenea râurilor, trec prin ținuturile acestea; omul vorbește omului prin firele de păianjen ale telefoanelor; călătorește pe cărările cerului, în avioane; două războaie au adus pustiul pe pământul oamenilor; pământenii calcă pe solul lunii și pipăie lucirea stelelor. Mulți s-au depărtat de calea arătată lor de Marele Spirit. Numai Massau'u poate să le descopere drumul care să-i ducă spre el.

Marele Spirit le-a spus demult oamenilor că, dacă o tigvă plină cu cenușă se va arunca pe pământ, va fi semn că oamenii vor muri și că nu va fi departe capătul drumului vieții. Noi am înțeles că semnul acesta e aruncarea bombelor de la Hiroshima și Nagasaki. Nu vrem să vedem că asemenea lucruri se vor mai întâmpla vreodată în istoria vreunui popor; știu că stă în puterea oamenilor să întoarcă puterea aceasta spre folosuri pașnice și nu spre război.

Noi, conducătorii poporului Hopi, vorbind cu legiuită îndreptățire în numele lui, am primit poruncă de la Marele Spirit să dăm glas unei invitații către președintele Statelor Unite și către conducătorii oamenilor de pretutindeni și să discutăm despre bunăstarea umanității, așa încât Pacea, Unirea, Frăția să devină parte a vieții omului de pretutindeni.

Ai domniei voastre,
Thomas Banyacya - în numele conducătorilor Așezării Tradiționale a poporului Hopi, Claude Kawangyawma, Shungopavy Starlie Lomayaktewa, Mushongnovi Dan Katchongva, Hoteville"

(Scrisoarea este adresată președintelui Nixon, imediat după ce compania minieră "Peabody Coal Company" a început exploatarea pe o suprafață de 65 000 de pogoane din pământurile stăpânite de indienii Hopi și Navaho. Text publicat in New York Times din 17 august 1970)

============================================================

"Când unul dintre noi lovește un cerb, aleargă să vadă jivina căzută. Ia o crenguță și-i scutură blana încet, fiindcă se știe că toți cerbii-s făcuți din fâșii de nori iar norii, de aceea trebuie dați la o parte, ca să poți ajunge la trupul cerbului. Pe urmă vânătorul scoate dintr-un săculeț ce-l are asupră-i puțin polen galben pe care-l strânsese cu grijă, din vreme, de la florile câmpului; îl ține între degetul mare și inelar, presară puțin pe botul cerbului, apoi duce polenul la buze și-l suflă spre tabără, ca să îndemne într-acolo duhul cerbului"

(fragment din povestirea "Vânătoarea de cerbi", spusă de Săgeată Aprinsă, tribul Acoma Pueblo, publicată în The North American, octombrie 1923)

============================================================

"Indianul Lakota iubea cu adevărat natura. Iubea pământul și toate lucrurile de pe pământ și dragostea lui creștea pe măsură ce înainta în vârstă. Bătrânii ajungeau să le fie drag pământul în cel mai deplin înțeles al cuvântului și se culcau în țărână sau se sprijineau de o piatră cu simțământul că se aflau lângă o mamă iubitoare și ocrotitoare. Era o mângâiere a trupului să simtă atingerea pământului și bătrânilor le plăcea să-și scoată mocasinii și să umble cu picioarele goale în țărâna cea sfântă. Corturile lor erau înălțate de-a dreptul pe pământ și pământul era locul ce adăpostea tot ce se născuse, trăise și crescuse pe lume. Þărâna aducea alinare, dădea putere, însemna curățenie și tămăduire.
De aceea indienii bătrâni obișnuiesc chiar și astăzi să stea de-a dreptul pe pământ, în loc să se proptească în vreun toiag care i-ar fi îndepărtat de această putere dătătoare de viață. Când se așează sau se întind pe pământ pot gândi mai adânc și pot simți mai puternic lucrurile: pot să vadă mai clar tainele vieții și să se apropie mai mult de alte vieți din preajmă, contopindu-se cu ele ...
Înrudirea cu toate creaturile pământului, aerului și apei era un principiu real și activ. Indianul iubea lumea jivinelor și a păsărilor cu un sentiment frățesc, care-l făcea pe cel din tribul Lakota să se simtă în siguranță în mijlocul lor; și atât de aproape ajungeau unii dintre indienii Lakota de prietenii lor cu blănuri și cu pene, încât întemeiau o adevărată frăție și vorbeau aceeași limbă.

Bătrânii Lakota erau înțelepți. Ei știau că, dacă se desparte de natură, inima omului se împietrește. Că nepăsarea față de tot ceea ce crește și viețuiește pe lume duce curând la nepăsare față de oamenii înșiși. Așa încât îi țineau pe tineri în preajma acestor înrâuriri ce îmblânzesc ființa omului"

(din cartea "Land of the Spotted Eagle" de Luther Standing-Bear, tribul Lakota, Boston, 1913)

============================================================

"Tot ce se mișcă se oprește din când în când și din loc în loc. Pasărea se oprește din zbor aici, să-și dureze cuib, apoi dincolo, să se odihnească. Omul se oprește din mers, ori de câte ori îi e voia.

Așa s-a oprit și Dumnezeu. Soarele, care e atât de strălucitor și de frumos, e un loc al opririi sale. La fel luna, stelele, vânturile. Copacii, jivinele, sunt și ele semne ale opririi sale. Și indianul se oprește la aceste locuri și către ele își trimite rugăciunile ca ele să ajungă acolo unde s-a oprit Dumnezeu și să-i aducă ajutor și binecuvântare"

(din "A study of Siouan Cults", de James Owen Dorsey, Washington DC, 1894)

============================================================

"Frații mei, amintirea indienilor trebuie să stăruie mereu pe aceste pământuri. Cuvintele graiurilor noastre au dat nume multor lucruri frumoase care vor vorbi necontenit de noi. Minnehaha (cascadă pe râul Minnesota - n.r.) va râde împreună cu noi, Seneca (lac în statul Ohio - n.r.) va da strălucire chipului nostru, Missippi ne va murmura durerile. Întinsa Iowa și Dakotele cu pământul vălurit și rodnicul Michigan ne vor șopti numele soarelui care le sărută. Niagara cea care mugește, Illinois care suspină, Delaware - cel care cântă, vor îngâna Dta-wa-e, Cântecul morții noastre. Veți putea voi și copiii voștri să auziți acest cântec veșnic fără să vă tresară inima?

Suntem vinovați de un singur păcat: am stăpânit lucrurile poftite de Omul Alb. Ne-am dus spre soare-apune și ne-am lăsat casele în seama Omului Alb.

Frații mei, e o poveste a poporului meu despre o căpetenie care își ducea pe cei rămași din tribul lui; și a trecut el un râu mare și și-a înfipt bățul tipi-ului în pământ strigând: "A-la-ba-ma!", ceea ce în limba noastră înseamnă "Aici putem rămâne!".

Dar el n-a văzut viitorul. Pentru că a venit Omul Alb: căpetenia și tribul lui n-au putut rămâne acolo. Au fost alungați și, într-o mlaștină neagră, au fost împinși în smârcuri și uciși cu toții. Cuvântul rostit de el a dat nume unui stat al Omului Alb. Nu e loc sub stelele acestea care ne surâd de deasupra noastră, unde indianul să poată pune piciorul și să rostească suspinând "A-la-ba-ma!". Poate că Wakanda, marele zeu, ne va da un astfel de loc. Dar acest loc va fi numai alături de El"

(Legenda Alabamei spusă de căpetenia Khe-Tha-A-Hi sau Eagle Wing și redată în cartea "Ploughed Under; The story of an Indian Chief Told by Himself" - "Dezrădăcinatul; Povestea unui șef indian spusă de el însuși", de William J. Harsha, New York, 1881)

============================================================

"Marele Spirit ne e tatăl, dar mamă ne e Þărâna. Ea ne hrănește; tot ceea ce îi dăruim, ea ne dă înapoi și ne dă și ierburi tămăduitoare. Când suntem răniți ne ducem la mama Þărână și căutăm să ne culcăm cu partea rănită lipită de trupul ei și ea ne vindecă. Și jivinele fac așa și își culcă rănile în țărână. Când plecăm la vânătoare, nu arcul nostru e cel care ucide boul de mosc, oricât ar fi de puternic arcul: Natura e cel care îl ucide. Săgeata i se înfige în piele și, asemenea tuturor făpturilor însuflețite, boul se duce la maica noastră, Þărâna, să fie tămăduit. Vrea să se culce cu rana lipită de pământ și astfel împinge săgeata mai adânc în rană. În vremea aceasta eu umblu pe urmele lui și-l caut. Nu-l văd, dar îmi pun urechea pe trunchiul unui copac din pădure și el îmi aduce sunetul și aud jivina rănită când sare mai departe. Se oprește din nou din pricina durerii pricinuite de săgeată și-și freacă îndelung coastele de pământ și-și înfige și mai adânc săgeata în rană, până când, în cele din urmă, e aproape sfârșit de oboseală și de durere; atunci îl găsesc și pot să trec săgeata de-a dreptul prin trupul lui"

("Natura și Moartea", povestire spusă de Bedagi, soția lui Ollokot, fratele lui Chief Joseph, tribul Wabanaki; text redat în cartea "The Indian's Book" de Natalie Curtis, New York, 1907)

============================================================

"Când împlinisem patruzeci de ani, mi-am putut da seama că țara se schimbă repede și că aceste schimbări ne sileau și pe noi să trăim altfel decât înainte. Oricine putea să vadă că nu va mai trece mult și bizonii vor pieri din câmpiile întinse și toți se întrebau cum vom putea trăi după aceea. Nu mai erau decât puține războaie și rareori unii mai năvăleau cu armele asupra altora.... Oamenii Albi cu bizonii lor mici și tărcați, cărora le ziceau vite, puseseră stăpânire pe câmpie. Casele lor se aflau aproape de fântâni și satele li se-ntindeau de-a lungul râurilor. Am vrut să le fim prieteni, în pofida schimbărilor pe care le aduseseră cu ei. Ne-am dat seama cât era de greu, pentru că făgăduiau un lucru, dar pe urmă nu se țineau de vorbă și faptele lor arătau cu totul altfel decât fusese făgăduința.
Vorbeau cu glas tare când spuneau că legile lor erau făcute pentru toți; dar curând am înțeles că voiau să ne supunem doar noi legilor acestora, dar că lor înșile nu le păsa câtuși de puțin când le călcau. Ne spuneam să nu bem whisky, dar tocmai ei îl fabricau și ni-l vindeau pe blănuri și pe veștminte frumoase până când aproape că nu ne-au mai rămas blănuri, nici veștminte. Înțelepții lor ne spuneau că s-ar cuveni să ne supunem credinței lor; dar când am vrut să le-o înțelegem mai bine am văzut că Oamenii Albi au atâtea feluri de credințe, încât noi nu le putem înțelege pe toate și rareori puteai întâlni doi Oameni Albi care să-ți vorbească despre aceeași credință ce s-ar fi cuvenit, după părerea lor, să ni se dea nouă pentru că aceasta ar fi fost cea mai dreaptă. Asta ne-a neliniștit foarte tare, până am văzut că Oamenii Albi nu dau credinței lor mai multă însemnătate decât legilor lor și că le țin doar la îndemână, ca pe niște unelte, ca să le folosească în negoțul lor cu alții și să le aducă foloase. Nu astfel erau căile știute de noi. Noi ne păstrăm legile pe care ni le făcusem și trăiam cu adevărat în credința noastră.

Niciodată n-am fost în stare să-l înțelegem pe Omul Alb, care nu face decât să-și bată joc de nimeni altcineva decât de el însuși!"

("Povestea vieții mele", spusă de Aleek-Chea-Ahoosh, sau "Plenty Coups" 1848-1932, căpetenie a tribului Crow; text redat în lucrarea "The life Story of a Great Indian Plenty-Coups, Chief of the Crows", Lincoln, Nebraska, 1920)

============================================================

"Când moare un Ojibway, trupul său e așezat într-o groapă, ghemuit, ca și cum ar sta la sfatul bătrânilor, cu fața spre soare-apune. Alături se rânduiesc lucrurile de care are nevoie pentru călătorie. Dacă e bărbat, pușca, pătura, ulciorul, amnarul, cremena și mocasinii; dacă e femeie, mocasinii, toporul, traista pe care o poartă pe după gât, pătura și ulciorul. Sufletul pornește, îndată după moartea trupului, pe o cărare bătută care duce spre soare-apune. Cel dintâi lucru pe care-l întâlnește pe cărare sunt marile O-da-e-min, boabele inimii, cărora Albii le spun căpșuni, care stau pe marginea drumului, asemenea unei stânci roșii; el își umple mâinile cu boabe, să aibă de mâncare în călătorie. Merge înainte până întâlnește un râu adânc și repede, pe deasupra căruia trece temutul Ko-go-gaup-o-gun (Podul-ce-se-clatină-și-se-scufundă-mereu); dacă îl trece teafăr, călătorul ia înfățișarea unui șarpe uriaș, care se încolăcește și se desface, săgetând prin apele râului.
Doarme patru nopți sub cerul gol și călătorește ziua prin preerie și apoi ajunge în Þara Spiritelor, unde-și află toate rubedeniile care au venit aici de când a fost plămădită omenirea. Cu toții se bucură, dansând și cântând; trăiesc într-un ținut nespus de frumos, presărat cu lacuri și râuri limpezi, păduri și preerii bogate în roade și vânat. Într-un cuvânt tot ceea ce Oamenii cu Pielea Roșie își doresc cel mai mult în timpul vieții și care le dăruiește cea mai desăvârșită fericire. Pe aceste pământuri minunate ajunge acela care, prin purtarea sa de pe pământ, se arată vrednic de o viață plină de necurmată bucurie"

("Vânătoarea Fericită", fragment din lucrarea "History of the Ojibway, based upon Traditions and Oral Statements", de William W. Warren, membru al tribului Ojibway, St. Paul, 1853)

============================================================

"Fiule, e bine să mori în război. Dacă mori în război, sufletul tău nu-și va pierde privirea cea limpede. Vei face întocmai ce vrei cu sufletul tău și el va fi fericit. Dacă vei voi să te întorci pe pământul acesta și să mai trăiești o dată aici, vei putea să faci și asta. Viața cea de-a doua îți va fi dată ca unei făpturi omenești; sau, de vei voi, vei putea trăi ca o făptură a văzduhului, ca pasăre, sau vei putea colinda pământul sub chipul oricărei jivine.

Fiule, să te porți frumos cu nevasta. Femeile sunt ființe sfinte. De te vei purta urât cu ea și-i vei face viața grea, vei muri curând. Bunica noastră, Þărâna, e femeie și, dacă îi vei face rău nevestei tale, bunica noastră Þărâna va fi aceea căreia îi vei face rău. Și, pentru că ea e aceea care se îngrijește de noi, înseamnă că pe tine însuți te vei ucide dacă te vei purta astfel.

Fiule, dacă-ți vei lua vreodată soție, să n-o prefaci într-un idol. Cu cât i te vei închina mai mult, cu atât va dori ea să i te închini mai mult. Așa spun bătrânii. Ei le arată tinerilor pilda celor care se supun la toate poruncile femeii și astfel ajung robi ai femeilor.

Fiule, îți mai spun și cele ce urmează: femeile niciodată nu pot fi păzite. De vei încerca să veghezi asupra lor, îți vei da în vileag doar pizma și necazul iar femeile din neamul tău te vor privi și ele cu pizmă. După o vreme vei ajunge atât de bănuitor încât soața te va lăsa și va fugi de la tine. La început i te vei închina ei mai presus decât oricărui alt lucru, pe urmă vei fi pizmaș și bănuitor și o vei pândi tot timpul și ea va fugi de tine. Și numai tu vei fi cel pe care se va cuveni să-l învinuiești. Ai prețuit o femeie mai mult decât s-ar cădea și, închinându-i-te, te-ai umilit pe tine și, ca urmare, ea ți-a fost luată. Așa le faci pe femei să sufere amarnic și să se simtă foarte nenorocite. Toate celelalte femei vor ști asta și nici una nu va mai voi să se mărite cu tine. Toate te vor socoti un om foarte rău."

(fragmente din "Sfaturile unui părinte către fiul său", tribul Winnebago, text redat în "The Thirty-seventh Annual Report of the Bureau of American Ethnology", Washington DC, 1923)

============================================================

"Crainicul cheamă puterile duhurilor:
- Aducem adâncă mulțumită pentru că am trăit destul să vedem cum vine vremea când strămoșii noștri, copacii, înfloresc și când crește tot ce dă frunză și muguri.
Mulțumim de asemenea pentru apa aceasta și-i mulțumim strămoșului nostru, focul; și văzduhului și luminii soarelui. Când am fost cu toții binecuvântați cu asemenea daruri de preț, e de ajuns să ne dăm seama câtă mărinimie ne-a arătat părintele nostru, fiindcă el e cel care le-a plămădit pe toate"

(Invocare la "Sărbătoarea Casei celei Mari", rostită de Witapanoxwe, tribul Delaware; text redat în "A Study of the Delaware Indian Big House Ceremony", de Frank G. Speck, Harrisburg, 1911)

============================================================

Ruga mamei al cărei copil murise

"- De ce-ai făcut asta, copile? M-am străduit din greu să mă port bine cu tine când ai venit și m-ai ales să-ți fiu mamă. Privește toate aceste jucării. De ce-ai plecat copile de lângă mine? Poate că ți-am făcut vreun rău, fără să fi știut copile. Mă voi sili să nu mai fac, când o să te întorci la mine, copile. Te rog să te faci bine, în locul spre care te îndrepți acum. De îndată ce te vei face sănătos acolo, te rog întoarce-te la mine copile. Te rog, nu rămâne acolo, departe. Te rog ai milă de mine copile, de maica ta"

(fragment din "The Religion of the Kwakiutl Indians" de Franz Boas, New York, 1920)

============================================================

"O femeie avea doi copii gemeni cărora li s-a făcut rău și au căzut, pierzându-și cunoștința. Poate că adormiseră numai. Mama lor i-a lăsat așa în zori și, când s-a întors, târziu seara, ei zăceau tot fără suflare. Ea văzu urmele pașilor lor în jurul casei; gândi deci că, pe când ea lipsea, ei înviau și începeau să se joace. Într-o zi ea se furișă, fără ca ei s-o vadă, și-i găsi certându-se între ei în casă. Unul zicea:
- E cu mult mai bine să fii mort.
Și celălalt îi răspundea:
- E mai bine să fii viu.
Dar o zăriră pe ea și atunci tăcură amândoi deodată.
De-atunci oamenii au luat obiceiul să moară din când în când. Întotdeauna cineva se naște și altcineva moare în aceeași clipă; întotdeauna vor fi unii care trăiesc și alții care mor.
Dacă femeia ar fi rămas ascunsă și i-ar fi lăsat să-și termine cearta, unul din ei l-ar fi biruit pe celălalt și n-ar fi fost pe lume decât fie numai viață, fie numai moarte"

("Obârșia morții", din "Basme ale triburilor Salishan și Sahaptin", de Franz Boas, New York, 1917)

============================================================

"Când își închide ochii, omul vede mai multe decât cu ochii deschiși. Atunci el pătrunde în cugetul său și lucrurile sunt mai limpezi pentru el; dar lucrurile care-i trec pe dinaintea ochilor îi pot fura luarea-aminte."

(Fragment din "Rugă de ajutor", rostită de Siyaka, tribul Teton Sioux, Bureau of American Ethnology Bulletin, nr 61, Washington DC, 1918)

============================================================

"Oamenii albi nu-și scalpează dușmanii; dar ei săvârșesc o faptă și mai rea: le otrăvesc inima. Cu ei nimic nu e limpede niciodată."

(capetenia Ma-Ke-Tai-Me-She-Kia-Kiak sau Soim Negru, capetenie a triburilor Fox si Sauk, 1832)

============================================================

"Am încercat fără contenire să dau trup făgăduințelor pe care ei, oamenii albi, mi le-au făcut; am strâns pumnii, am vrut să le prind în mână, dar n-am găsit nimic. Din tot ce mi-au făgăduit ei, n-am văzut împlinindu-se nici măcar jumătate.
Am fost dezamăgiți cu toții, în același chip. Aceasta e pricina pentru care ne-am întâlnit aici la Duck Lake. Au spus că-mi vor da un loc unde să ne putem așeza cu toții, o rezervație. Dar am văzut că nu au de gând să se poarte cinstit și de aceea mi-e frică să primesc o rezervație. Mi-au dat să aleg între mai multe rezervații mici, dar mă cuprinde jalea să mă lipsesc de libertatea țării mele când ei mi se înfățișează, dându-mi niște petice de pământ pe care să-mi duc viața și să nu fiu sigur că voi primi nici jumătate decât mi-au făgăduit.
Când va veni vremea să vă adunați cu toții, laolaltă? Mi se pare că văd, ca printre rămurelele unui tufiș, că voi nu sunteți uniți cu toții. Chibzuiți bine, uniți-vă și atunci voi vorbi. Cârmuirea a trimis către noi pe cei care gândesc despre ei că sunt oameni. Nu-i adevărat! Nu sunt oameni! N-au nici o fărâmă de cinste în cugetul lor. Sunt niște fiare groaznice la vedere. Fața lor schimonosește chipul oamenilor cinstiți"

(Cuvântare la Sfatul de la Duck Lake, susținută de căpetenia Urs Mare, tribul Cree, 31 iulie 1884)

============================================================

"Cu voi vin molimele care ne ucid cu sutele. Unde vă stă puterea? Pe vremuri eram puternici. Vânam și pescuiam. Strângeam puțina noastră recoltă de porumb și de pepeni și adunam boabele de mesquite (arbore țepos ale cărui fructe seamănă cu mazărea - n.r.). Acum totul s-a schimbat. Ne hrănim cu mâncarea Oamenilor Albi, care ne face să fim moi și lipsiți de vlagă. Purtăm veștmintele lor grele, care ne fac să fim slabi. Pe vremuri veneam în fiecare zi, iarnă și vară, să ne scăldăm în râu: de aceea trupul ne era puternic și pielea ne stătea întinsă pe trup. Dar albii se rușinau să vadă indieni umblând în pielea goală, așa încât acum ne ținem departe de malul râului. Odinioară ne încingeam în jurul șoldurilor cu șorțuri din scoarță de copac și din trestie. Munceam ziua întreagă în vântul iernii, cu brațele goale, cu picioarele goale și nu simțeam frigul. Acum însă, când vine vântul dinspre munți, ne apucă tusea. Da, știu că atunci când veniți voi, noi murim"

(Cuvântarea "Poporul Apache se stinge" rostită de Goyathlay, tribul Chiracahua Apache; fragment din "Povestea vieții lui Geronimo", dictată în 1905 lui Asa Daklugie)

============================================================

"Misionarii

Nu ne sunt de nici un folos. Dacă nu sunt de folos Oamenilor Albi și nu le aduc nici un bine, de ce-i mai trimit printre indieni? Dacă le sunt de folos Oamenilor Albi și le aduc vreun bine, de ce nu și-i păstrează acasă? Se vede că oamenii Albi sunt atât de răi, încât au nevoie de lucrarea oricui i-ar putea face mai buni. Oamenii aceștia, misionarii, știu că noi nu le înțelegem credința. Nu putem să le citim cărțile; despre ceea ce stă scris acolo, ei ne spun povești care se deosebesc între ele. Ei îndeamnă cărțile să grăiască în așa chip încât să se potrivească cu ei înșiși!
Dacă n-am avea bani și pământ și țară pe care să ni le poată jefui, Veștmintele Negre nu și-ar da atâta silință pentru fericirea pe care s-o dobândim de-acum înainte. Marele Spirit nu ne va pedepsi pentru lucrurile pe care nu le știm. El va fi drept cu fiii săi cu Piele Roșie.
Veștmintele Negre vorbesc Marelui Spirit și-i cer lumină să putem vedea și noi așa cum văd ei. Dar e limpede că ei sunt orbi, de vreme ce ei înșiși se sfădesc într-una asupra luminii ce-i călăuzește. Nu înțelegem aceste lucruri și lumina dată de ei face ca drumul neted și drept pe care au pășit părinții noștri să fie întunecat și plin de spaime.
Veștmintele Negre ne spun să muncim și să creștem grâne; ei nu fac nimic și ar pieri de foame dacă nu le-ar da alții hrană. Tot ce știu să facă e să se roage Marelui Spirit; dar asta nu va face să crească porumbul și cartofii! Dacă le-ar face să crească, de ce le-ar mai cerși de la noi și de la Oamenii Albi?
Oamenii cu Pielea Roșie nu știau ce-i necazul până nu au venit Oamenii Albi; deîndată ce ei au trecut apele cele mari, ne-au poftit țara și, în schimb, s-au arătat gata să ne învețe cum să ne sfădim asupra credinței lor! Tunică Roșie nu va putea fi prieten al unor asemenea oameni!
Dacă indienii ar fi fost crescuți printre Oamenii Albi și ar fi învățat să lucreze pământul și să citească, așa cum lucrează ei pământul și cum citesc ei, soarta lor ar fi fost încă și mai rea. Suntem puțini și slabi, dar putem să fim fericiți multă vreme dacă ne ținem strâns legați de țara noastră și de credința părinților noștri"

(Cuvântare a lui Sa-Go-Ye-Wat-Ha, sau Tunică Roșie, căpetenie a tribului Seneca, născut la 1750; fragment redat în lucrarea "Viața și opera lui Sa-Go-Ye-Wat-Ha, sau Tunică Roșie", de William L.Stone, New York, 1841)

============================================================

"Înainte de a porni să aleagă copacul din care urmeză să se cioplească totemul, tâmplarul tribului Dwamish se retrage în coliba sfatului și, timp de o zi și o noapte cercetează cu luare aminte netulburat de nimeni, vechile totemuri. Urmărește fibrele, le ciocănește și ascultă îndelung cum sună lemnul. Nu se atinge de mâncare ci soarbe doar, din când în când, dintr-o cană de apă. De obicei, în căutarea lemnului potrivit se pornește în luna iulie, când vremea e uscată și vânturile s-au potolit.
În zorii celei de-a doua zile tâmplarul pornește singur spre pădure. Pe drum rostește următoarele cuvinte:
- Ascultă-mă vultur cu pene de aur! Ascultă-mă broască de argint! Ascultă-mă castor cu blană asemenea nopții fără de stele! Ascultați-mă albine cu aripi de lumină! Veniți-mi cu toții în ajutor. Vouă vreau să mă închin cu lucrul mâinilor mele. Ajutați-mă să găsesc copacul în care v-ați ascuns atât de bine că nimeni nu bănuiește unde sunteți.

Tâmplarul ciocănește pe rând trunchiurile și le ascultă cu băgare de seamă: îl alege pe acela al cărui sunet îi destăinuie că fibrele sunt așezate aidoma ca în stâlpul totemic pe care îl cercetase în coliba sfatului. Atunci se oprește, rostind următoarele cuvinte:
- Ayaaa! Moșule, întoarce-te printre ai tăi! Steaua de la miazănoapte și soarele te doresc, vor iar să te vadă. Vino să stai mereu cu noi. Vino să vezi iarăși marea și cerul!

Cioplirea unui totem durează uneori câteva săptămâni, alteori mult mai mult; meșterul rostește puține cuvinte, dar în preajma lui stă câte un bătrân care murmură o poveste.

Și meșterul se silește să cioplească în ritmul vorbelor"

(fragmente din lucrarea "Cum se face un totem", de Nikki Lollan, tribul Dwamish, lucrare seminarială susținută la Departamentul de Arte al Universității Washington din Seattle, 26 mai 1970)

============================================================

"Tăcerea

Când eram copil am învățat cum să dăruiesc; am pierdut acest har de când am ajuns în rândul celor civilizați. Duceam o viață firească întru totul. Acum totul e artificial în viața mea. Pe atunci fiecare pietricică mi se părea a fi neprețuită, fiecare copac un lucru dinaintea căruia se cuvenea să mă înclin cu adâncă pioșenie. Acum mă închin împreună cu Oamenii Albi în fața unui peisaj zugrăvit al cărui preț e socotit în dolari! Așa încât indianul e remodelat, aidoma stâncilor care sunt prefăcute în pulbere și turnate apoi în blocuri artificiale ce pot fi zidite în zidurile societății moderne.
Primii americani contopeau mândria cu o neasemuită smerenie. Trufia era străină firii și învățăturilor lor. Ei n-au pretins niciodată că puterea de a folosi vorbirea articulată e o dovadă de superioritate față de vietățile necuvântătoare! Dimpotrivă, socoteau că e un dar primejdios. Credeau profund în tăcere - semn al unui desăvârșit echilibru. Tăcerea e cumpănirea absolută a trupului, a minții și a spiritului. Cel care-și păstrează firea e întotdeauna calm și netulburat de furtunile existenței și nu asemenea unei frunze, tremurând pe ramură și nici asemenea undei alergând pe oglinda strălucitoare a eleșteului; aceasta e, în cugetul înțeleptului care nu știe să scrie, atitudinea și purtarea ideală în viață.
Dacă-l întrebi: "Ce e tăcerea?", el îți răspunde: "E Marele Mister; sfânta tăcere e glasul Misterului". Dacă-l întrebi: "Care sunt roadele tăcerii?", el va spune: "Aceste roade sunt: stăpânirea de sine, adevărata îndrăzneală, puterea de a îndura greutățile, răbdarea, demnitatea și adâncul respect față de alții. Tăcerea e piatra de temelie a caracterului"

(Ohiyesa, tribul Santee Sioux, The Soul of the Indian, Boston, 1911)

============================================================

"Semnul cercului

Ați băgat de seamă că tot ceea ce plămădește indianul are formă de cerc? Aceasta pentru că Puterea Lumii lucrează întotdeauna în cercuri și toate lucrurile tind să devină rotunde. În vremurile străvechi, când eram un popor vânjos și fericit, întreaga noastră putere ne venea de la inelul preasfânt al triburilor și, atâta vreme cât inelul a rămas întreg, triburile noastre au dus o viață înfloritoare. Copacul înflorit se afla în mijlocul viu al inelului și era hrănit de cercul celor patru sferturi. Răsăritul aducea pacea și lumina, miazăziua - căldura, apusul - ploaia, iar miazănoaptea, cu vântul ei aprig și înghețat, dăruia putere și tărie. Tot ceea ce înfăptuiește Puterea Lumii are forma unui cerc. Cercul e rotund și am auzit că și Pământul e rotund ca o minge și asemenea sunt și stelele. Vântul, cu puterea lui dezlănțuită, stârnește vârtejuri. Păsările își clădesc cuiburile în formă de cerc, pentru că ele au aceeași credință ca și noi. Soarele se înalță și coboară din nou, scriind un cerc pe cer. La fel urcă și coboară luna și amândoi sunt rotunzi.
Și anotimpurile se schimbă în cercuri și întotdeauna se întorc în locul de unde au purces. Viața omului e un cerc, de la copilărie la copilărie și așa e oriunde se mișcă o putere. Corturile noastre erau rotunde, precum cuiburile păsărilor și erau înălțate întotdeauna în cerc, asemenea inelului triburilor - un cuib al multor cuiburi în care Marele Spirit hotărâse că trebuie să ne creștem și să ne ocrotim copiii."

(Fragment din autobiografia căpeteniei Hekapa Sapa sau Black Elk - Elan Negru, născut în 1863; publicat în ziarul Omaha Times, 5 iunie 1940)

============================================================

"Ce e viața?
Lucirea unui licurici în noapte.
Suflarea unui bizon într-o zi de iarnă.
Umbra cea măruntă care aleargă prin iarbă și se pierde în amurg"

(cuvinte rostite pe patul de moarte de căpetenia Picior de Corb, tribul Blackfoot, născut în 1877. Publicat în "The Great Falls Eagle", Montana, 15 octombrie 1913)

============================================================

"Cine se teme de moarte înseamnă că se teme și de lumina soarelui, și de râu, și de iarbă, și de proprii săi copii; pentru că toate au fost lăsate pe lume cu același rost; ele, laolaltă, sunt parte a aceleiași Firi.

Prieten nu este cel care-ți dă un lucru de-a gata, ci acela care te ajută să dobândești acel lucru.

Vorbărețul și lăudărosul trebuiesc alungați din trib; ei fac cel mai mare rău omului cinstit. Îl învață să fie leneș și mulțumit de toate câte le-a făcut"

(Fragment din lucrarea "The Wisdom of the Fox", Înțelepciunea poporului Fox, de M.T. Perry, New York, 1900)

============================================================



Fragmente din Prefață:

"La 21 decembrie 1620, o corabie, pornită din Anglia, a adus pe țărmul Massachusetts-ului 102 coloniști, inaugurând un moment important în istoria continentului numit de ei "Lumea Nouă", dar care era atât de vechi încât va mai trece multă vreme până când oamenii albi își vor da seama de vârsta lui. Au fost întâmpinați de o populație prietenoasă, de tribul Wampanoag și de căpetenia Massasoit, fără ajutorul căruia, în iarna aceea aspră, cu vânturi înghețate, ar fi pierit cu toții. Și, peste un an, au sărbătorit împreună cu indienii ziua pe care o vor numi, ei și urmașii lor, până azi, "Thanksgiving" - Ziua Recunoștinței: supraviețuiseră iernii cumplite, învățaseră de la indienii Squanto să cultive plante prea puțin cunoscute de ei, porumb și dovleci, să crească păsări cu carne gustoasă - curcanii. După ce ajunseseră pe niște pământuri necunoscute, împinși de vânturi potrivnice, se deprinseseră să trăiască în bună înțelegere cu vecinii lor, pașnicii indieni din neamul Massachusetts.
Aceasta a fost începutul
(...)

Ceea ce se știe sigur e că pentru majoritatea indienilor, Cuvântul are o putere ascunsă, că el se cuvine înțeles perfect, rostit numai atunci când e neapărată nevoie; în mitologiile multor triburi, el, cuvântul, e cel care a zămislit întreaga lume, și cerul, și pe zei.

Ceea ce știința modernă a constatat de curând, anume că plantele pot fi influențate de tonul pe care li se vorbește, că reacționează la muzică, pare a fi cunoscut de Hopi și de alți indieni din pueblos încă de acum câteva mii de ani. În lucrarea "American Indian Phrase and Poetry", de Margot Astrov, New York, 1972 se scrie: "Această perspectivă a faptelor a determinat aspecte importante ale sistemului lingvistic al tribului Hopi, îndeosebi accentul pe care el îl pune pe ceea ce s-a definit drept factorul-intensitate al gândirii. Gândul determină, la mai multe triburi din sud-vest, în tradițiile lor atât de specifice, realitatea însăși! Nu în sensul vreunei influențe transcedentale, ci în înțelesul cel mai practic cu putință. Concentrându-și gândul asupra unei tulpine de porumb de pildă, indianul Hopi e sigur că-i poate influența creșterea și maturizarea"

Când Old Torlino, un cântăreț Navajo aparținând confreriei Hozonihatal, se pregătește să recite povestea creării lumii, intoneză mai întâi un imn:


Nicăieri pe întreg cuprinsul ținuturilor de la nord de Rio Grande, în limbile vorbite de băștinași, în cele aproape 350 de dialecte, nu există un termen care să echivaleze cu ceea ce europenii numesc "indieni". Ei își spun pur și simplu "oameni".

(Traducerea textelor și Prefață de Dan Grigorescu, Biblioteca pentru Toți, București 1978)

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!