agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3295 .



Luna mimată
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sapphire ]

2005-05-24  |     | 



Pune-ți mâinile peste față, dar nu atât de mult încât să uiți cum se învârt picăturile de ploaie pe suprafața verde adânc a unei frunze. Răsfiră degetele și oglindește un munte agățat de un val, plimbă-ți cu grijă temerile stâncile sunt atât de abrupte ai putea să găsești moduri noi de a cădea.
Ai învățat să înoți - crezi - dar copacii se agață de picioarele tale asemenea unui varec uriaș, ești nevoit acum să îți scrii jocuri de cuvinte, aleatoriu, pe câte o lună plină apusă pe fundul apei. Într-o altă noapte pentru mine, pentru tine ar putea foarte bine să fie zi, vom împleti din șerpi de mare luni de pătrar, sunt nadă bună de prins povești mai ales câte două. Când ai avut ultima dată la micul dejun ceai amar de lună roșie amestecată, iar în fața ta zâmbetul adormit de aseară?
Degetele au urme de nisip, în deșert întunericul adăpostește o umbră de apă în ochii închiși. Dacă ne amintim să pășim unul în spatele celuilalt cercul s-ar putea undui către același punct alfabetic, unde numele și zilele noastre ar începe la fel. Alege mereu duna cu o lună deasupra poate să fie acum dinspre vară-nspre mai cui îi mai pasă, întâmpină noaptea cu un foc din mătcile în care ai căutat râul, oprește zorile alintându-le, mințindu-le, răvășindu-le partitura, fură și lasă-ne goi de toată tristețea aceasta care ne sufocă.
Pune-ți mâinile peste față, dar nu uita să mimezi scoarță de stejar peste rana la care lucrezi de atâția ani, mișcă-ți buzele și ascultă mai vechi decât pragul acesta cum curge peste noi culoarea în fiecare noapte. Voi alege o eclipsă de lună astăzi la cină.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!