poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1192 .



4 Martie
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [war4peace ]

2005-05-02  |     | 



Bună seara. Cu simplitate, bună seara. Nu e bună, știu, dar convențional salut, nu se schimbă, e identic. La înmormântări, la parastase, se zice bună seara, sau bună ziua, sau bună dimineața, nu contează că se spune o minciună. Și-atunci, s-ar uita celălalt la mine ciudat dacă aș zice rea seara, sau mai știu eu cum. Uite, seara asta. N-a fost bună. Și te salut detașat de realitatea imediată, te salut artificial, indiferent, așa cum îi stă bine unui gentleman. Ha! Eu, gentleman! Am nimerit aici întâmplător, ca mai toată lumea de altfel, cauzele sunt obiective, nimeni nu vrea să se afle acolo unde nu e indicat, dar se mai întâmplă. Natura.
Acum să nu te superi, dar ar fi mai bine să strigi după ajutor. Degeaba? Da, poate că ai dreptate, eu nu mă mai gândesc la haosul din jur, ci numai la mine. Mă bucur totuși că mă privești cu calm, ai o logică a ta, mai clipești repede-repede din când în când, cred că e o urmă a șocului, nu făceai așa de obicei. Poate de la praf, de la căzătură, sunt multe cauze, dar cui îi pasă, oricum o să scape lumea de tine, eu...
Poți să prinzi ultimele știri pentru mine? Nu, nu mă mai dor picioarele, numai mâna stângă parcă îmi pulsează ciudat, cred că m-am lovit ca lumea, mai ales cu ce e peste mine... Dar vezi și tu, puteam fi gata la ora asta, adică nu știu, poate sunt norocos, poate ghinionist. Zici că ar fi fost mai bine dacă eram dus, de unde să știi tu, cutie nenorocită, da, da, îmi permit să te înjur, stai acolo ca blegul și nici să mă ajuți nu vrei.
Am avut grijă de tine și acum să nu cumva să îmi faci reproșuri, văd că n-ai putut să mă uiți, la prima pârâitură ai luat-o la vale, dar tot aproape unul de altul ne-am oprit, multă lume mi-a spus că mă uit la tine prea mult, dar numai noi doi, într-un apartament micuț, ce să fi făcut? Pe tine nu te-a deranjat, mă lăsai să mă uit cât de mult doream, am văzut în tine revoluții și bătălii, am văzut sâni goi și apusuri de seară, am văzut-o pe Gioconda și mașini frumoase, catedrale și sânge... Nu mai sunt tânăr de mult, dar imaginația făcea tot jocul, m-am întrebat de multe ori dacă nu te supărai când mergeam singur la culcare, dar așa sunt eu, convențional, nu vreau să vorbească lumea și mai mult despre noi, și-așa sunt oarecum bârfit pe la colțuri, haha, care colțuri, aici așa e, nu mai există colțuri...
Nu mai sunt colțuri, nu mai sunt copii fugind în sus și în jos pe scări, nu mai e câinele care urlă în fiecare noapte după lună sau după stăpâna-i moartă, nu mai sunt multe dintre cele ce-au fost, secunda schimbă scurt ce n-au schimbat anii, revelația asta o să o păstrez ca pe un dar minunat, ți-o spun și ție dar nu mă asculți, cui îi pasă, mie îmi pasă, ce contează... Uite, oameni aleargă pe străzile prăfuite, e ca în cântecele pentru copii, vine, vine, primăvara, am început să aiurez, pari a-mi spune să încetez, clipești șmecherește, nici tu n-o s-o mai duci mult, miroase a gaz, s-au spart țevile, un cor cântă în depărtări, eu mă duc de-aici, dar n-o să mă duc înaintea ta, te urăsc acum, mori, mori o dată, să fiu împăcat că am trăit mai mult ca tine, uitat de copiii pierduți prin colțuri de țară, oare ei vor trăi, se vor aduna împreună vreodată ca atunci când, mici și nevinovați, alergau după fluturi prin parcul ras de mult de pe fața pământului pentru a face loc blocurilor ridicate de clasa muncitoare, nu mai vorbesc, e greu cu grinda asta care mă acoperă zâmbind, lasă, noi nu suntem carne, suntem vise și multe gânduri zburătăcind prin pulberea stelelor, poetic sunt, albastru de seară sunt, te-ai dus, nu mai clipești, taci, mort, mort, și eu mă ridic și plec... acuma... de ce... știi?

...a fost un cutremur mare...

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!