Telefonul suna enervant de vreun minut si pentru ca mai si vibra incepuse sa se miste pe birou inspre margine.Amina deschise ochii si incepu sa se intrebe de ce il pusese sa sune atat de dimineata.Care dimineata?!Era mai mult decat intuneric in camera si isi aducea aminte ca ridicase jaluzelele cu o seara inainte.Si totusi telefonul suna si se plimba pe marginea biroului facand un zgomot groaznic de iritant.
Of...de as avea un imbold...daca mi-ar da cineva o palma cred ca mi-ar fi mult mai simplu sa ma trezesc...Au!!?Dupa mult plimbat pe birou telefonul se hotarase sa treaca pe pat, refuzand sa ia in calcul faptul ca in drumul sau se afla capul Aminei.Fata il lua si ii opri soneria.Se ridica din pat si se duse sa se uite pe geam.Bezna.?Offff.....?. Lipsita de speranta se indrepta spre baie.Se simtea ca un copil nascut mai devreme de termen, neterminat. ?Clasa a XII-a imi trebuia mie, nu puteam sa raman repetenta...? se gandi ironic Amina desi fusese tot timpul departe de asa ceva.Dupa ce iesi din baie incepu sa se simta mai intregita.Isi lua ceasul. ?Mdaaa...o sa intarzii...in prima zi de scoala.?Manca repede, apuca ghiozdanul de o bretea si iesi inca ametita din casa.
Pe scara blocului era semiintuneric si liniste.Amina statea la etajul trei din cele patru ale cladirii.La fiecare etaj era cate un apartament.Blocul ea vechi.Sub ea locuia o studenta la arhitectura, timida si retrasa si la unu doi batranei de genul carora se ingrijesc bine si se tin de mana pe strada.La parter era biroul administratorului.La ultimaul etaj statea un barbat de vreo treizeci si cinci de ani, foarte ciudat.Mama Aminei zicea ca este un picor schizofrenic pentru ca se intampla cateodata, noaptea sau dimineata sa il auda trantind, spargand lucruri si tipand cuvinte fara sens.Amina nu se speria de asa ceva si nu se uita prin vizor inainte sa plece de acasa ca nu cumva sa dea nas in nas cu el.Il intalnise de cateva ori si il salutase cu voce calma si ton pasiv, cum facea in general cu toata lumea.I se parea ca un om mai ciudat cum era el nu merita o atata preocupare , chiar si pentru a fi evitat.
Cand incuia usa auzi de sus un scartait de balamale si un zgomot de ca si cand cineva ar fi aruncat ceva de lemn pe culoar.
?Unii oameni chiar nu au somn...?gandi Amina nereusind sa inteleaga cum de cineva care nu are nimic de facut dimineata devreme decat sa arunce cu lucruri pe usa, nu prefera sa doarma.Tot intrebandu-se urca scara la etajul patru.De fapt acest etaj fusese la construirea blocului un pod mai mare pe care il transformasera primii locatari ai blocului. Usa apartamentului era pe jumatate deschisa si la vreun metru in fata ei se afla un tablou cu fata in jos.Amina il ridica si ramase pe loc privindu-l.Infatisa un tanar pe la vreo douazeci si cinci, treizeci de ani, cu parul negru, des si ondulat, care ii ajungea in spte putin deasupra umerilor si in fata pana la obraji.In ochi caprui inchis Amina avea impresia ca vede o fire calma, relaxata, dar si o sclipire de nebunie.Tot tabloul era realizat in culori relativ vesele, fapt care facea ca uitandu-te la ochii lui sa te infiori si mai tare.
Amina auzi un fosnet dinspre usa si ridica privirea.Baiatul din tablou statea in fata ei in carne si oase, numai ca putin mai imbatranit si de data aceasta cu privirea sigura, putin ironica.Se sprijinea de tocul usii, cu mainile incrucisate la piept.Fata ramase cateva secunde pironita in mijlocul holului, fara sa zica nimic.Se uita la el si el se uita la ea de parca fiecare ar fi asteptat ca celalalt sa zica ceva.Intr-un sfarsit Amina isi aduse aminte ca nu are toata dimineata la dispozitie pentru a ajunge la scoala si ca ridicase tabloul pentru a-l strecura inapoi in casa de unde zburase.Facu un pas sigur spre usa si-l intinse barbatului.
--- Cred ca ati pierdut ceva cand faceati ordine, zise ea pe un ton cat se poate de neutru si se indrapta spre scari.
--- Ia uite, printesa de gheata poate sa faca si glume, se auzi o voce in spatele ei.Era pentru prima data cand il auzea vorbind si i se parea mult mai bland decat si-l imaginase.Ar fi plecat fara sa bage in seama remarca lui daca nu i-ar fi adresat acel apelativ.Se intoarse spre el si la fel de apatic ii spuse:
--- Nici nu ne cunoastem si deja m-ai poreclit?
--- Vai, printesa, dar eu te cunosc, zambi el apropiinduse de ea si intinzand mana. Dar hai sa facem cum spui tu, desi mi se pare foarte plictisitor.Eu sunt Anton.
--- Amina..., fata intinse si ea mana, dar dupa strangerea la care se astepta, se simti trasa spre el si cel mai moale sarut pe care il simtise vreodata ramase pe mana sa.Oricat de sigura pe ea era Amina, de data aceasta fu luata prin surprindere.Anton oberva imediat.
--- Deci nu esti chiar o cauza pierduta...dar trebuie sa gasesti pe cineva care sa stie sa topeasca gheata.Anton ii elibera putin mana din stransoare, dar imediat ce nu se mai simti prinsa si se dezmetici, amina si-o retrase de tot si cu un zambet ironic ii spuse:
--- Ah!Si oi fi tu acea persoana?Trebuie sa plec...incep sa ma plictisesc, si cobori pe scari.Inainte de a iesi din bloc auzi usa trantindu-se la ultimul etaj.


Amina statea in fotoliul mare de langa fereastra cu picioarele peste un brat al fotoliului si sprijinita de celalalt brat.O mana o tinea pe piept si una intinsa in dreapta pe langa fotoliu aproape ajungea la podea.Soarele abia apunea si afara era o lumina portocaliu-rosiatica care clate camera in spuma de foc.Fata se uita in gol gandindu-se la nimic...sau la acea prima zi de la care trecusera deja trei saptamani.
--- La ce te gandesti? O intreba Anton intrand in camera cuno cana cu ceai.?Amina nu schita nici un gest.Bine...nu vorbi cu mine, continua el vorbind singur. Lasa cana pe masuta de lemn de langa fotoliu, se spleca sio saruta pe mana de pe piept. Amina misca usor capul si il privi cu un suras abia vizibil.
--- Zambeste, printesa.
--- Mi-e somn.E gata ciocolata calda?
--- Nu aveam ciocolata calda.Ti-am adus ceai.
--- Normal, bufni fata in ras, nici nu mi te-as fi imaginat sa ai asa ceva in casa.De fapt nu mi-as fi imaginat ca ai o bucatarie.
Anton zambi si ii aranja o suvita care era cat pe ce sa-i intre in ceasca.
--- Dar cu ce credeai ca ma hranesc?
--- Nu stiu...la zgomotele pe care le faceai eram foarte indreptatita sa cred ca te transformi in varcolac si vanezi oameni...pui prea multe intrebari.
--- Nici nu stii cat de frumoasa esti cand zambesti, nu o lua el in seama, ar trebui sa zambesti tot timpul.O sa-ti fac un portret cand o sa mai zambesti.Anton se asezase pe jos si se uita la ea cum isi bea ceaiul uitandu-se din nou in gol.Fara sa il priveasca ii spuse pe un ton rece:
--- Nu vreau sa-mi faci nici un portret...n-as suporta sa stiu ca dai cunmine de toti peretii sau ca ma arunci pe hol cand te apuca.
--- N-osa uiti niciodata? zambi amuzat Anton.
--- N-as putea.Atunci ne-am cunoscut oficial...nu esti o persoana atat de usor de uitat.
--- Si atunci erai asa frumoasa, in semiintuneric.Pareai si mai de gheata ca de obicei.Nu imi venea sa cred ca erai acolo...
--- Am vazut eu ca te cam blocasei, zambi triumfator Amina.
--- Ce adolescenta obraznica esti! exclama el sarutandu-i mana care atarna de pe fotoliu.Se ridica si se indrepta spre panza pe jumatate terminata.Lua pensula in mana si ramase privind ce pictase pana atunci.
--- Nici tu nu ai fost tocmai stapana pe situatie.
--- Eu pot sa-mi permit.Am doar 18 ani.
Anton zambi si incepu sa dea cu pensula pe panza.Trecura zece minute in care se auzi numai ploaia care busea picaturi mari devtabla acoperisului.
--- Ploua...observa Amina intr-un sfarsit.Ploua, ploua, ploua! continua plictisita.
--- Esti adepta a trairilor simboliste?mormai anton fara sa ridice ochii de pe plansa
--- Nu inteleg de ce ma consideri asa morocanoasa.Pur si simplu nu ma amnifest ca toata lumea.N-am aflat inca daca din lene sau altceva.
--- Si eu care credeam ca nu esti capabila de trairi profunde.
--- De unde ai tras concluzia asta?Din cauza ca nu ma speriam de tine ca restul lumii?Este irelevant.
--- Probabil...dar era numai o parere.Nu te cunosteam.
--- Ah, si acum ma cunosti?riposta Amina cu acelasi ton pe care ii raspunsese in prima zi.Anton observa si se incrunta.
--- Asa mi-ai raspuns si atunci.Nu mi-a placut.Imi venea sa....sa te....Anton ofta si nu isi termina propozitia.
--- Sa...?De fapt nici nu ma intereseaza.Am venit aici ca sa scap de o conversatie foarte plictisitoare dintre mama si matusi-mea despre ce bine mi-ar fi daca as pleca din tara...si am dat de tine care ma critici orice as zice...mi-e somn....ma ducsa ma culc.
Anton continua sa picteze.Fata iesi in hol si apasa pe clanta.Usa era incuiata.
--- Antoooon...striga fata deznadajduita.
--- Da, printesa mea de gheata.Amina se intoarse in camera.
--- De ce ai inchis usa?
--- Ca sa nu pleci.
Fara sa bage in seama raspunsul lui incepu sa se uite dupa chei.
--- Unde sunt cheile?
--- Am uitat.zambi Anton si ridica ochii de pe plansa.
--- Sunt la tine.Da-mi-le!
Anton se indrepta spre Amina cu un zambet abia vizibil, privind-o direct in ochi.
--- Printesa, nu intelegi ca nu te las sa pleci?
--- Termina....mi-e somn, zise fata dandu-se inapoi si fiind nevoita sa se lipeasca de perete.Anton se apropiase atat de mult incat se sprijinea de zid cu mainile si fetele aproape li se atingeau.O privea fascinat, parca innebunit.Amina il privea si ea, sigura, fara urma de teama, dar nici de orice alta simtire care s-ar fi potrivit cu situatia.
Deodata se clatina, deschise larg ochii, parca chinuindu-se sa vada si aluneca moale in bratele lui Anton, care isi pierdu instantaneu aerul rautacios si flamand, inlocuindu-l cu o usoara senzatie de teama.
--- Amina!Amina, ce e cu tine?Printesa, trezeste-te, am glumit.Promit sa nu mai fac asa.Intre timp o luase in brate si o asezase inapoi pe fotoliu.Uitandu-se la ea observa un zambet abia abtinut pe buzele ei.
--- Printesa perversa ce esti! izbucni el in acelasi timp in care Amina incepu sa rada in hohote.
--- Ce credeai?Hihihi!Ca numai tu poti sa te prefaci? abia reusi ea sa silabiseasca de ras.
--- De unde stiai ca ma prefac?
--- Nu stiam.
--- Esti curajoasa.
--- Ai avut noroc.Ultimul care s-a apropiat atat de mult de mine fara sa-i dau voie a ajuns cu nasul spart acasa.
Amina se ridica.
--- Acum poti sa-mi dai cheile?Multumesc.In timp ce deschidea usa striga: Nu stiu cand mai vin, am o gramada de treaba zilele astea.
--- Daca o sa mi se faca dor de tine o sa fac o gaura in podea! raspunse Anton care incepuse din noubsa picteze.
Fata iesi din casa si se sprijini de balustrada scarii.Trebuia sa-si potoleasca bataile inimii.Nu ii venea sa creada ca i se intampla asa ceva. ?Bine ca nu a observat...cred ca sunt prea obosita.Nu m-am putut concentra.Noroc ca mi-a venit ideea cu lesinul.? Asemenea trairi i se pareau fara rost, pierdere de vreme si murea de ciuda ca se lasase prada lor.Anton era prietenul pe care si-l dorise intotdeauna.Bineinteles, nu si-ar fi imaginat niciodata ar fi cu saptesprezece ani mai in varsta decat ea.Putea sa ii spuna mai orice fara sa se astepte la o reactie negativa.Asta nu insemna ca nu o constrazicea.O contrazicea mai tot timpul si cateodata i se parea ca o considera foarte naiva.
?Tot timpul pictorii au fascinat...uneori poate mai mult decat picturile lor...si el e si mai mare...?.Amina zambi multumita de explicatia ei si cobori scarile topaind.
La intrarea in apartament se lovi de mama sa, imbracata si incaltata de seara. Amin se uita la ceas.Era sapte jumate.Isi aduse aminte ca mama ii spusese ca trebuie sa ajunga la o receptie data de firma la care era directoare pentru sarbatorirea a nu stiu cati ani de la infiintare.
--- Bine ca ai aparut.Nu stiam daca ai cheie la tine si nu puteam sa plec.
--- Nu ma intrebi unde am fost?
Mama se uita mirata la ea si ii raspunse repede:
--- Nu.Am incredere ca daca ai ceva sa imi zici o vei face.Ah!Trebuie sa fie domnul Nitu.Am plecat.ai grija ce faci pe aici.
--- Da, mama, sa nu dam muzica prea tare cand incepem petrecerea, raspunse Amina fara chef.
--- Ce petrecere?Offf...de ce tot claxoneaza?! si mama iesi repede pe usa.
Amina inchise si se duse la ea in camera.Se arunca in patul moale si ramase cu fata infundata intre perne.Statea asa de vreun sfert de ora cand auzi un bocanit in tavan.Ridica usor capul si se concentra sa auda mai bine.Zgomotul se auzi si mai tare. Venea clar de deasupra, de undeva din mijlocul camerei de sus.Amina sari din pat si alerga la debara, lua o matura cu coada lunga si se intoarse in dormitor.Lovi cat putu de tare in tavan.Nu se mai auzi nimic pentru vreo doua minute, cand, in linistea ploii, la etajul de deasupra ceva incepu sa huruie ingrozitor, dupa care tavanul se cutremura si in camera Aminei incepu sa ploua cu var.Placa de rigips pe care o montase cand se mutasera in apartament tremura groaznic.Intr-un sfarsit, o bucata de tavan se desprinse si cazu cu o bubuitura asurzitoare in mijlocul camerei.
Dupa ce se aseza tot praful camera Aminei se acoperise cu un strat subtire si cenusiu.Fata inc se uita uimita cand la mormanul din fata ei cand la gaura care se casca deasupra.Huruiala se oprise.De la etajul de sus se auzi un zgomot de ca si cand cineva ar lasa sa cada ceva greu.Dupa cateva secunde prin gaura aparuta se ivi o fata zambareata.Vazandu-l Amina uita de toata uimirea si izbucni:
--- Tu nu esti normal!!!
Furia de pe fata ai era reala si anton se temu ca nu ii anticipase bine reactia.Dupa o pauza in care Amina se uia in jur cu o privire iritata, fata adauga:
--- O sa-mi ia o vesnicie sa scot varul din patura asta!!!Si mai aveai putin si imi nenoroceai calculatorul!Tu chiar nu gandesti?!Ai o varsta!Ce dracu?!Nu puteai sa imi spui ce aveai de gand?! urla ea si sari peste bucata de tavan ca sa se asigure de continuitatea calculatorului.
Anton se linisti.Se sprijini cu ambele maini de marginile gaurii si isi lasa corpul sa alunece prin ea.Ateriza pe maldarul de gunoi care cazuse din tavan.Se uita distrat la Amina, abia putandu-si stapani rasul.Fata se intoarse simtindu-l acolo si se uita la el aproape cu ura.
--- Ce faci?!Ce cauti aici?!
--- Am batut la usa...
--- Care usa?! tipa ea apropiindu-se amenintator.
--- Aia! raspunse el zambind si aratand spre tavan.Era putin intepenita asa ca a trebuit sa o fortez.
--- Cu ce?!Cu picamerul?!
--- Da.
Amina se bloca.Anton se uita la ea si il bufni rasul.Ea il privea crucis neintelegand de ce rade.
--- Nu vad ce gasesti atat de amuzant.
--- Esti foarte haioasa, zise in timp ce se apropia de ea.
--- Lasa-ma in pace! il respinse ea.
--- Printesa, ti-am spus ca daca mi se face dor o sa fac o gaura in podea.Nu te-ai impotrivit.
Amina se chiori la el cu o intentie vadita de a-i taia gatul.
--- Offf!
Trecu pe langa el si il inghionti in brat cat putu de tare.El ii prinse pumnul si cu cealalta mana o apuca de mijloc si o apropie de el.Se privira cateva secunde.
--- Nu mai esti asa igura pe tine, printesa.Te topesti.
Amina se uita la el fulgerand.O ameteau ochii lui negri, ii vajaia capul.Deodata o cuprinse moleseala si renunta a se mai zbate.Isi sprijini usor capul de umarul lui.Anton nu se astepta.Cand simti capul ei cald lipit de pieptul lui o cuprinse cu bratele si ii mangaie parul.Era uimit si incantat in acelasi timp.De aceea, cand ea incerca sa se indeparteze ii trebui o mare stapanire de sine pentru a-i da drumul.
--- Acum ajuta-ma sa fac curat.
Vorbise calm, trist chiar.Iesi din camera si se intoarse cu doua cutii mari care una peste alta erau cat ea de mari.
--- Nu cred ca o sa ne ajute prea mult cu bucatile mari, dar putem sa le umplem cu restul.
Anton se uita la gaura din tavan, apoi o privi pe Amina care tinea cutiile in cate o mana si cauta un loc in care sa le puna.Ii vedea tristetea in miscari si nu reusea sa inteleaga ce se intamplase cu ea.
Se apucasera sa stranga, dar abia umplusera o cutie ca se auzi usa de la intrare.
--- Amina, mi-am uitat poseta.Ce faci?
Mama Aminei ramase in pragul camerei.
--- Ce faci?De ce ai adus cutiile in camera?
--- A cazut tavanul...voiam sa fac curat, zise Amina cu jumatate de gura observand fata deloc impresionata a mamei ei.
--- Tavanul...Eh!Stii tu ce faci.Am plecat.Nu o sa stau mult.Poate o aduc pe doamna Grosu sa mai vorbiti.
---Bine, mama, raspunse fata fara a reusi sa inteleaga scopul venirii doamnei Grosu in toiul noptii...Parca era doctorita...am uitat ce doctorita...in sfarit...nu conteaza.
Se intoarse catre Anton care tocmai iesea din spatele dulapului.
--- Nu te-a vazut?
--- Nu cred.Nu a zis nimic de tavan.Mama ta e mai ciudata ca mine.
--- Probabil.Hai, ajuta-ma.
Facura curat in toata camera.Ramasese bucata cea mare pe care abia reusira sa o ridice amandoi.Cu ea trebui sa coboare pe scari si sa o arunce langa pubela imensa si vesnic plina de la coptul strazii.
Intorsi in camera, Amina se arunca pe pat, fara vlaga.
--- Am obosit.Sa nu mai faci gauri in tavanul meu.
Anton statea in pragul usii cu mainile incrucisate la piept.Cateodata Amina avea impresia ca poate vedea prin el...alta data ca dispare cu totul, dar se concentra si imediat il vedea real si aproape asa cum il stia.Isi aducea aminte ca mama ii spusese...parca...era ceva in legatura cu mintea ei...poate de aceea i se parea ca nu il vede cateodata... ?Aiurea!? se gandi ea, sari de pe pat si se arunca de gatul lui.Il privi in ochi si ii spuse serios:
--- Trebuie sa face, rost de o scara.
Deschise ochii larg...parca il pierdea din nou...of, dar nu mai patise asa de cand era mica..la gradinita...avea o prietena...ce frumos era, se jucau cu papusile si se certau care papusa sa poarte rochia de seara...dar erau foarte bune prietene, o iubea mult...dar intr-o zi nu a mai vazut-o.Chiar ii era dor de ea.Cum de o uitase?
--- Anton, unde esti?
--- Cine e Anton?
Mama ii pusese intrebarea in timp ce se descalta.Apoi intra la Amina in camera.
--- Ai cumva un prieten si mie nu mi-ai spus?
--- Mama, Anton e vecinul de la patru.Era aici cand ai venit maik devreme, dar nu l-ai vazut pentru ca era dupa dulap.M-a ajutat sa fac curatenie.
--- Ce curatenie, draga mea? o intreba mama cu glas dulce si intelegator...prea intelegator.
--- Nu mai stii?A cazut tavanul.
Mama se uita sceptic la tavan si apoi la Amina.Un zambet trist ii aparu pe fata.Ochii i se umezira.
--- Desigur, draga mea, si fugi la telefonul din bucatarie.
Amina ramase putin mirata de reactia mamei ei, dar capul incepuse sa ii vajaie asa ca uita repede.Era un suierat care nu o lasa sa fie atenta la ce se petrecea in jurul ei. nchise usa de la camera si se lasa sa cada pe spate in pat, cu ochii inchisi.Era prea obosita. ?Cat o fi ceasul?Doua?Trei?? Se intoarse pe o parte si se uita la ceas.Era unsprezece fara un sfert.
?Cum poate fi asa devreme??Dar in acelasi moment isi dadu seama ca Anton nu mai era in camera.Ridica privirea, mirata de cum se putuse urca la loc prin gaura din tavan fara nici o scara.Ramase cu ochii in sus privind locul de unde cazuse bucata, neintelegand de ce tavanul era intact, fara nici o urma de lovitura, fara nici o crapatura si cu atat mai putin fara nici o gaura.Nu intelegea.Capul incepu sa-i vajaie din nou.
--- Anton, unde esti?! il striga ea in soapta.Anton, cred ca nu ma simt bine.Unde esti?
Nu primi nici un raspuns.Auzi doar usa de la intrare trantindu-se si pasi pe hol. Mama vorbea cu cineva.
?Cine ne face vizite la ora asta?Ah!Ma doare capul?
In camera intra mama.
--- Amina, a venit doamna Grosu.Vrea sa vorbeasca putin cu tine.
--- E aproape doispe noaptea, mama.Mi-e somn.N-am chef sa ascult debitatiile unei doctorite.
--- Amina, de ce vorbesti urat?
--- Nu e nici o problema, doamna.Inteleg ca este obosita.Nu o sa stau mult.V-as ruga sa ne lasati singure.
Mama ezita un moment, dar pana la urma iesi.Amina nu se sinchisi sa se ridice, ba chiar se intinse lenes si se intoarse pe o parte.De fapt nu voia sa o mai vada pe doamna Grosu.Cand se uita la ea simtea mancarimi in stomac si ii venea sa verse.Femeia era mai urata si mai scarboasa decat oricare alta fiinte pe care o vazuse: avea un corp diform. Aminei i se parea ca se uita intr-o oglinda uda cand o vedea.Fata ii era acoperita de urme groaznic de adanci de varsat din care tot timpul avea impreisa ca mai curge ceva.
?Ih!Nu!Daca ma mai gandesc mi se face rau!Sa isi miste curul din camera mea! Ce dracu? o mai vrea de la mine??
--- Ce mai faci, Amina?Mama ta mi-a spus ca ai inceput sa dai gauri in tavan.
--- Nu dau gauri in tavan...Vecinul de sus a dat una in podea si mi-a cazut tavanul, raspunse fata enervata, fara a se intoarce spre interlocutoarea sa, dar uitandu-se pe furis la tavan si la gaura care aparuse din nou acolo unde stia ea ca trebuie sa fie.Apoi o auzi pe doctorita mergand prin camera si oprindu-se in mijloc.
--- Si unde zici ca e gaura?
Amina nu se putu abtine si bufni intr-un ras isteric.
--- Tu esti proasta sau te prefaci?
Se intoarse spre doctorita si isi ingropa rasul intr-o grimasa disgratioasa.
--- Ce mai vrei de al mine?Vreau sa ma culc.
--- Vreau sa imi spui cine a spart tavanul.
--- Cum sa iti explic cine a spart tavanul cand tu ma intrebi unde e spart?!Tu chiar te simti normala?
I se facea rau.Se uita fix in ochii acelei femei urate.Erau galbeni si din cand in cand acoperiti de pleoape inrosite si umflate.Isi use mana la gura de teama ca va vomita. Cand femeia facu un pas spre ea Amina se ingalbeni de greata si o lua la fuga spre baie. Stomacul i se zvarcolea cumplit.Abia se arunca peste toaleta ca din gura incepu sa ii tasneasca un lichid verde-maroniu.Dupa ce se linisti putin se aseza in genunchi sprijinindu-se cu un umar de piciorul chiuvetei.
?Ah!Aveam de terminat comentariul la romana.Si sa nu uit sa duc creta maine la scoala.Sunt de serviciu.Ar trebui sa scriu si la referatul la chimie.Of!Am o gramada de facut.Ce tot stau aici?De ce dracu? mi s-a facut rau??
Se prinse cu o mana de marginea chiuvetei, dar cand sa se ridice o vazu in pragul usii pe doctorita.Se holba pentru cateva secunde la parul ei naclait prin care ieseau urechile scarboase.Oare chiar picura ceva negru din ele?Amina se apleca din nou peste toaleta si din adancul stomacului golit deja, arunca o spuma verde.Sau era neagra?Oricum avea impresia ca dispare.Capacul toaletei se pravalea peste ea.I sa blocasera mainile pe ceva.Cu cea stanga se sprijinea de ceva tare si lipicios.Un picior!Piciorul femeii scarboase!Isi simtea maruntaiele zbatandu-se , revoltandu-se, vrand sa iasa din capcana trupului.Se dezlipi de piciorul lipicios si cazu pe spate.Capul ei atinse marginea chiuvetei si dintr-o data o cuprinse o caldura insuportabila de la ceafa pana la talpi.O vedea pe femeia urata...era in ceata...detaliile se estompau...ce bine...!
?Acum o sa adorm.Oare ce o sa zica Anton cand o sa i-o descriu?Nu o sa fac asa ceva.Mi-e sila.O sa-i spun ca era urata...foarte urata.O sa inteleaga el...?


--- Nu stiu ce s-a intamplat.Nu a mai avut nimic de patru ani.Am crezut ca se terminase.
Mama Aminei statea pe marginea canapelei si vorbea cu doctorita.Aceasta, o tanara frumusica de vreo douazeci si opt de ani, ii explica situatia, incercand sa gaseasca cele mai bune cuvinte pentru a nu-i mari durerea mamei.Acum nu mai stia ce sa-i spuna.
Era tarziu.Doctorita plecase.Mama se uita un timp la Amina care dormea linistita. Parea atat de normala...Ii inchise usa de la camera si se duse sa se culce desi stia ca nu va putea adormi.


Amina deschise ochii.Auzise usa de la camera inchizandu-se.Inauntru era intuneric bezna.?Iar m-am culcat tarziu, iar nu o sa pot sa ma trezesc...De fapt de ce m-am culcat la ora asta??
Deodata camera se lumina de parca cineva ar fi aprins lampa.Amina se uita inspre locul din care venea lumina si spuse, putin suparata:
--- Anton, vreau sa ma culc.Inchide lumina.
Anton se apleca pe marginea gaurii si o privi infundata intre perne, incercand sa isi fereasca ochii de lumina cu mainile.
--- De ce tipai la domnisoara aceea draguta? o intreba in timp ce sari in camera si se aseza pe marginea patului.
Amina se ridica brusc in capul oaselor, foarte contrariata:
--- Cum adica draguta!?
--- Eh, nu era cea mai frumoasa fata pe care am vazut-o vreodata, dar nici urata...
--- Nu era urata!Era cea mai hidoasa creatura pe care am vazut-o vreodata!
--- Nu te agita, printesa.De ce te-ai suparat?
Amina se holba la el furioasa.Parca si el se uratise.Ce s-o fi intamplat?Parul lui negru si lucios era acum cleios si i se lipea de fata cadaverica de pe care ii picura sudoare galbena.
--- Daca vrei plec si te las sa te odihnesti.
--- Nu!Stai aici..
Se uita din nou la el si il vazu frumos asa cum il stia ea.
?Mi s-a parut...e din cauza idioatei de doctorita.Daca o mai prind pe aici o dau afara in suturi.?
--- Stai langa mine, il ruga ea intinzand bratele ca un copil care cere sa fie luat in brate.
Anton se aseza langa ea si ii cuprinse umerii.O saruta pe tampla.
--- Anton, cred ca ceva nu e in regula cu mine.Vad lucruri foarte urate, hidoase...Anton cred ca nici tu nu esti real, cred ca esti o inchipuire a mea.
Anton nu spuse nimic.
--- Daca nu esti o inchipuire de ce nu protestezi?Si tu crezi ca sunt nebuna?Nu sunt, sa stii.Nu vad fantome, nici paianjeni uriasi, nici lumanari sau lampi cu ulei, nici portrete care te urmaresc cu privirea prin camera.
Anton se ridica de pe marginea patului si se uita pe fereastra.
--- Anton...
In acest moment mama Aminei intra in camera.Fata isi arunca privirea spre ea.
--- Amina, te-am auzit vorbind.Nu poti sa dormi?
Fata se uita spre Anton.El disparuse pe undeva.Ea ofta si intinse mana ca sa ia cana pe care i-o oferea mama.
--- Ia si pastila asta.E pentru somn.
O inghiti repede si se infofoli in patura.Auzi usa inchizandu-se.Desi mama ii spusese ca va adormi repede, se rasuci pe toate partile pana aproape de rasarit.O durea burta de atata foit.Si o durea si capul, dar pe dinauntru, spiritual, pentru ca se tot gandea, incerca sa gaseasca explicatii si cand le gasea uita pentru ce le cautase.Tot vedea imaginea lui Anton cand inchidea ochii, il vedea pictand si uitandu-se la ea cu privirea sa calma si sigura, de parca ar fi fost a lui.De fapt o picta pe ea si ea voia sa vada tabloul, dar el nu o lasa.
?Nu e gata, printesa?
Dupa un timp Anton nu mai aparu in gandurile ei.Acum vedea intuneric, incerca sa vada totusi ceva, dar chiar daca deschidea ochii nu vedea decat negru si din cand in cand verde spalacit si galben si negru din nou.Erau culori uleioase din tablourile lui Anton, dar scarboase si puturoase.Se pravaleau peste ea si nu o lasau sa respire.


Telefonul suna enervant de vreun minut si pentru ca mai si vibra incepuse sa se miste pe birou inspre margine.Amina deschise ochii.Se ridica din pat, il opri, se duse la baie, inghiti repede ceva ca mic dejun si iesi fugind din casa, cu ghiozdanul atarnandu-i pe un umar.Cand sa coboare scarile auzi un zgomot la etajul de sus.Se gandi o secunda si se duse sa vada ce se intamplase.
La etajul patru usa de lemn, roasa si aproape sparta era data de perete.Amina trecu putin pragul.Fata stia ca acesta era un fel de pod, folosit pe vremuri pentru depozitarea vechiturilor pe care locatarii nu mai aveau unde sa le puna in casa.Acum era totul plin de praf, panze de paianjen si mirosea a mucegai.Mama Aminei pusese tavan fals de rigips de cum se mutasera acolo din cauza mirosului.
--- Iar s-a deschis geamul...spuse ca pentru ea Amina.Trecu prin camera din stanga, puse un picior pe fotoliul mare si uscat din fata ferestrei si o inchise cu un scartait greu.Iesind, trecu pe langa un tablou asezat pe un sevalet cu spatele la ea.Parca incercand sa isi aminteasca ceva ce nu mai stia daca se intamplase, se duse si se uita din fata la tablou.Era aproape terminat.Reprezenta o fata stand pe un fotoliu mare, cu picioarele peste unul din bratele fotoliului si sprijinita de celalalt brat.Fata tinea in mana o cana din care iesea abur.
Amina iesi din pod si trase usa dupa ea.Cand cobora scarile inca se mai intreba ce o speriase mai tare: asemanarea izbitoare a fetei din tablou cu ea sau privirea ciudata, calma, relaxata, dar cu o sclipire de spaima, din ochii ei.