poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3476 .



Panică
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sapphire ]

2005-03-29  |     | 



În mijlocul frazei, mâinile îi căzură pe tastatură. Ecranul deveni brusc alb. Aerul se împuținase, pielea îi era dintr-o dată prea strâmtă. Realiza că, la biroul din fața ei, Adriana vorbea la telefon, dar avea impresia că totul se petrece dincolo de o oglindă. Pe geam, picăturile de ploaie se adunau înfricoșător într-un dans vertical, de jos în sus. Prinși în chingi, plămânii încercau să răzbată prin cămașa albastră, închisă în nasturi. Dacă, în urmă cu câteva secunde, liniștea îi bubuia în vene, acum în birou creștea un fâșâit amenințător, care îi aduse aminte de noaptea petrecută pe malul mării, valurile chemand valuri, nisipul ingropându-se neputincios în noapte. Același nisip care acum îi umplea gura. Un pescăruș țipând blestem.
Se ridică în cele din urmă de pe scaun și reuși să-și mute, pas după pas, corpul prin holul inundat de lumină, către baie. Închise ușa cu senzația că a pus între ea și gaura aceea care încerca să o soarba o pojghiță subțire de gheață. Își cercetă chipul alb, ochii tăioși, gâtul pe care sângele alerga albastru.
În timp ce-și dădea cu apă pe față, își privi speriată mâinile. Aproape vineții, cu degete lungi, îi erau complet străine. Într-o clipă, înțelese că totul îi este străin. Că foșnetul din urechi era zgomotul făcut de propria inimă și că, până azi, nu fusese niciodată conștientă de asta. Că în ochii pe care îi vedea acum în oglindă atât de mari se scriau spaime de care nu avea habar.

Ce faci atunci când propriul trup îți devine dușman, când aerul se lichefiază și pereții devin atât de prezenți încât nu mai știi dacă dârele de vopsea, crăpăturile, umbrele pe care le simți sunt doar acolo, în ei, sau pielea ta s-a extins, cuprinzându-i, făcându-se una cu ei..... Încotro te îndrepți?

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!