poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1884 .



Jurnalul lui Narcis...II - Idle
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [icm ]

2005-01-11  |     | 





M-am trezit prost in dimineata asta. Cu nasul la cearsaf, cum ar spune cineva, cu fundul in sus, cum ar spune altcineva.
De fapt eu dorm in general cu fata in sus si cu mainile incrucisate pe piept. Cateodata clampanesc in somn din maxilare, asta insa doar cand dorm adanc. In ultima vreme insa, somnul imi este aproape transparent, ciulit - plapuma imi e vizuina stramta in care incerc sa hibernez, cu matele chioraind de foame.
Dar nu in dimineata asta.
Wake up, wake up, cucu, cucu!
A durat ceva pana m-am ridicat din adancul apelor mele tulburi, la suprafata. Lumina. Ochii mei. I-am inchis strans, de groaza sa nu ma preschimb in cenusa. Dar nu. Sunt inca o faptura din carne.
Am intins o mana solzoasa ca sa extermin ceasul.
Pe urma am realizat ca tot pe o parte sunt, cu spinarea catre ceas, infasurata in plapuma, cu o bala prelinsa pe perna.
Mi-am rotit partea superioara a torso-ului si de data asta m-am asigurat ca functionez, ca orice semnal electric de la creier nu se rataceste aiurea in ape tulburi ci merge direct catre fibra musculara careia ii este destinat. Si ca apas pe buton. Good morning, mi-a raspus.
M-am ghemuit la loc. Am intors perna pe partea cealalta. Rece. Am inchis ochii. Despre ce visam?
Ape tulburi. Ma cufund. E rece apa. Asadar n-am nici o sansa sa ma intorc. Singura cale: inainte.

Ma ridic intr-un cot. Imi pun, greoi, trupul - in pozitie verticala. Nefirescul imi da o usoara stare de ameteala si de greata.
Cafea. Cafea.
Sorb prelung, tremurand nervos. Tin cana cu amandoua mainile. Adulmec. Foame?
Deschid usa frigiderului meu roz. O inchid la loc. Cafea.
Deschid calculatorul.
Doua mesaje. Va confirmam faptul ca sunteti membru al forumului nostru. Delete. Va anuntam oferta noastra speciala. Delete. Mai apas o data pe send-receive. No new messages. Inchid.
Cafea. Idle.

Cafeaua e prea tare. Si amara-fiere. Ridic capacul zaharnitei si-l gust. Dulce. Gretos de dulce.
Mai verific o data mesajele. No new messages.
Citesc stirile. Aceleasi de aseara.
Ma ridic vertical de tot si-mi trosnesc oasele. Oasele paraie.
Mi-e foame.

Azi sunt acasa pentru ca trebuie sa fiu acasa. De aceea scot aspiratorul din dulap, il bag in priza si incep sa aspir. Insist pe o pata de pe covor pana se duce.
Spal vasele.
Fac o baie.
Ma spal pe dinti. Ii admir in oglinda si-i clantanesc. Clac-clac.
Verific mesajele. No new messages.

Ma urnesc in dormitor. Scot de pe pat asternuturile mototolite. Aspir firimiturile cinelor precedente de pe saltea. Deschid geamul. Il inchid la loc. Si afara e ceata.
Car cearsafurile vechi in cosul de rufe. Astern, infat, netezesc.
Apuc telefonul. Ma razgandesc.
Verific mesajele. No new messages.

Citesc stirile de aseara. Dau drumul la radio. Aceleasi stiri ca si aseara. Imi doresc o melodie si in secunda urmatoare o aud. Normal, e aceeasi ora ca si ieri, pe vremea asta. Fluier. Sterg parchetul pana nu mai ramane nici o pata. Imi sterg broboanele de sudoare de pe frunte cu aceeasi carpa. Scutur. Sterg geamurile. Sterg, sterg, sterg, sterg. Scot perdelele de la geamuri. Le spal, le pun la loc.
Admir.
Pun mana pe telefon. Ma razgandesc. Imi verific mesajele. No new messages.
Idle.

Fac baie. Ma spal pe dinti. Trec limba peste ei. Mda.
Ma pieptan, in oglinda.
Cobor din casa, verific cutia postala. Va multumim pentru ca ati ales banca noastra. Va anuntam noua oferta pentru convorbiri internationale. Chitanta la apa. Pun hartiile la loc.
Scot foarfeca din buzunar si incep sa tai ramuri de floarea-miresei. Ma uit in jur. Nu e nimeni.
Ma intorc. Verific cutia postala. Aceleasi hartii. Le iau cu mine.

Infing in vaza o ikebana schizoida. O ramura cade. O sfasii. O arunc pe geam. Un paianjen verde atarna in aer. Il fac praf.
Netezesc patul. Ma asez, cu bratele incrucisate pe piept. Ma ridic. Pun mana pe telefon. Ma razgandesc.
Verific mesajele. No new messages.

Mi-e foame. Beau ceai verde. Aprind un con de scortisoara. Adulmec. Ma ghemuiesc. Ma intind.
Idle.

Telefonul nu suna.
Calculatorul tace.
Dar suna la usa. Cineva.
Postasul?
Imi netezesc parul. Imi musc buzele. Imi netezesc sprincenele. Mai trec o data limba peste dinti si-i clampanesc. Clac. Deschid.
Nu doriti sa va spalam perdelele?
Stau o secunda in cumpana, privesc fara a clipi din niciuna din pleoape.
Dupa care atac.
Musc. Musc. Musc. Pana nu se mai zbate. Pana nu mai misca. O palpitatie slaba doar, pe care o sorb, cu frenezie.Imi trag prada inauntru. La fund. O inec. O tin bine, sa nu-mi scape. Mirosul ei ma face aproape sa imi pierd cunostinta. Sa-mi tiuie urechile. Sa mi se duca ochii peste cap. Sa fac spume la gura. Sa gem.

***************

Ma uit in oglinda. Sughit. Imi netezesc parul. Sterg rosul de pe buze. Ma spal.
Pun mana pe telefon.
Nu raspunde nimeni.
Trag perdelele. Pun ceasul sa sune.
Ma ghemuiesc pe pat. Ma intind. Ma ghemuiesc.Ma intind.
Idle.
â

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!