poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2360 .



În România acest mod de a fi nu este de loc ciudat
presa [ ]
Cinci secvențe din viața și mass-media germană (44)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Delagiarmata ]

2006-11-12  |     | 



Profesorul emeritat de pedagogie școlară de la Universitate din München, Helmut Zöpfel, își face griji de starea de sănătate a germanilor. „Ne îndreptăm spre cea mai mare catastrofă a sistemului sanitar din toate timpurile”, spune capacitatea de pe tărâmul pedagogiei. Culmea e că nu se referă aici la cetățenii de peste 70 de ani, ci la cei care au depășit abia vârsta de 30 de ani. O societate în care indivizii zburdă de la un test la altul, fugind mereu după evaluări noi și bineînțeles pozitive, nu poate să aibă altă soartă. Tendința de a școlariza copiii la vârste tot mai fragede – sunt politicieni care palavragesc de vârsta de patru ani – l-a determinat pe pedagogul Zöpfel, care și-a făcut un nume și ca poet, să scrie o poezie despre un profesor care a creat învățătura prenatală. Astfel botezul și bacalaureatul ar putea fi sărbătorite în aceeași zi. O astfel de atitudine duce la situația alarmantă că „un copil de grădiniță nu mai e în stare să prindă o minge, știind însă că gravitația e vinovată pentru faptul că scapă mingea”. + + + + + + Pentru cei care se uită cu invidie la deșteptățiunea nemțească: și în Germania lumina produce umbră, sau altfel spus, unde e multă deșteptăciune e și multă prostie.

Săptămânalul DER SPIEGEL a intitualt o serie de texte „Tribunalul morții”, serie dedicată împlinirii a 60 de ani de la procesul de la Nürnberg. 23 de indivizi naziști au fost acuzați de purtarea războiului de agresiune (Angriffskrieg). După 218 de zile de proces doisprezece delincvenți au fost condamnați la moarte (nouă din ei au fost spânzurați, doi s-au sinucis, iar unul era fugit), șapte au primit perioade lungi de detenție și trei au fost achitați. Un acuzat se sinucise deja înaintea procesului. „Das Weltgericht – Judecata din urmă” (DER SPIEGEL) a fost urmărită de peste 250 de jurnaliști din întreaga lume. Printre ei se aflau și câțiva scriitori. La 20 noiembrie 1945 Erich Kästner a notat pentru NEUE ZEITUNG: „Numai oameni cu legitimații speciale au voie să treacă. La parter controlul este sever. La primul etaj controlul este sever. La etajul al doilea controlul este de două ori sever. În sfârșit stau în sală.” Romancierul american John Dos Passos a relatat în revista LIFE că sala de proces ar fi fost „caldă, luxurioasă, strălucind într-o lumină mătăsoasă”. Alfred Döblin a consemnat: „Da, e serios. Cortina s-a ridicat în fața unui act decisiv al istoriei omenirii.”Pentru acest proces procurorul principal, americanul Robert Jackson, trebuia să găsească o definiție nouă pentru crimele comise împotriva dreptului internațional. A formulat ideea de bază a crezului său juridic în felul următor: „Crime împotriva dreptului internațional se săvârșesc de către oameni, nu de ființe abstracte. DER SPIEGEL scrie: „Niciodată în istorie a avut loc așa ceva. Niciodată înainte tirani și conducători de războaie trebuiau să accepte un drept care plana deasupra capetelor lor – și că acest lucru ar putea să le coste capul.” Și totuși rămâne până azi un gust amar după acest proces. Adevărul trist e că inculpații de la Nürnberg puteau fi condamnați după dreptul internațional doar pentru culpa războiului de agresiune. Holocaustul era considerat o treabă internă a statului german. + + + + + + Acest „neamestec în treburile interne” era și un instrument de camuflaj, preferat de dictatorii comuniști, cu care puteau să-și ascundă nelegiuirile în fața lumii.

Scriitoarea Tanja Dückers mărturisește într-un eseu din ziarul DIE WELT (25 octombrie 2006) că cele mai frecvente întrebări care i se pun la serate literare se referă la caracterul autobiografic a operei din care a citit. Autoarea crede că unul din motivele acestui fenomen ar fi voierismul, prezent peste tot. Discuțiile despre Günter Grass sunt un exemplu concludent în această direcție. Pe de altă parte, Dückers se simte subapreciată ca autoare. Are sentimentul la această întrebare că ascultătorii sau cititorii nu cred în capacitatea ei de „ași imagina ceva, de a fabula”. O altă cauză este probabil setea după autenticitate, care la rândul ei ar fi rezultatul unei crize de credibilitate a politicienilor și a bisericii. Fictivul nu mai are priză la publicul literar. „Romane trebuie să aibă tot mai mult calități jurnalistice, să fie fascinante și compacte”, spune doamna Dückers. Și nu îi place de loc acest gust al publicului literar din Germania, fiindcă un scriitor vrea să „exalteze realitatea, în loc să o redea în stilul simplu de jurnal”. + + + + + + Cred că o combinație echilibrată între real și fictiv generează și romane bune.

Revista lunară LITERATUREN a început cu numărul 11/2006 să publice o serie sub titlul „Literatură și electronică”. „Un labirint care nu cunoaște nici o fundătură” își intitulează Andreas Rosenfelder „știrile din zona cenușie între literatură și neliteratură”. Autorul a studiat texte din webloguri și s-a trezit într-o adevărată „blogosferă” în care a găsit și texte literare care,cum se pare, nu l-au lăsat indiferent. Concluzia pe care o trage este îmbucurătoare pentru literații Internetului: „Webloguri s-au dezvoltat fără mâna ocrotitoare a unori nași de teorii mari, devenind o adevărată provocare pentru termenul literar.” + + + + + + Internetul este acceptat în Germania, pe lângă cartea, radioul și televizorul, ca cel de-al patrulea mediu de răspândire a literaturii.

Este întotdeauna interesant de urmărit cum actrița de film Alexandra Maria Lara reușește în diverse interviuri să aducă vorba pe tema ei preferată: România. Așa și în versiunea online a săptămânalului DIE ZEIT din 2 noiembrie 2006. Întrebat de firea ei, care i-a adus denumirea de „simpatica filmului german”, A. M. Lara a răspuns: „Pe lângă temperamentul meu de care se tot vorbește mai am și un altul, care doarme în mine. Poate că originea mea joacă aici un rol, doar sunt româncă și născută acolo.” Interesul jurnalistei care a intervivat-o a fost trezit și imediat vroia să știe dacă există „un temperament tipic românesc”. Răspunsul lasă să se întrevadă o diferență interesantă între două mentalități: „Cred că da, și câteodată ia razna cu mine. Dar de altfel, și această poveste cu simpatia și amabilitatea și drăgălășia care se remarcă aici întotdeauna ca ceva deosebit: în România acest mod de a fi nu este de loc ciudat. Nu e ceva neobișnuit să pui într-o discuție cuiva mâna pe umer. Frica de a atinge pe cineva este mai mică.” + + + + + + Această femeie este un adevărat mesager al firii românești. (Pentru cunoscătorii limbii germane: http://www.zeit.de/campus/2006/41/Lara-Interview)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!