poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1833 .



Cine a fost Vladimir Voronin The Red Moldavian?
presa [ ]
ce spun enciclopediile și analiștii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [angela furtuna ]

2009-04-10  |     | 



Wikipedia:

Vladimir Voronin (n. 25 mai 1941, satul Corjova, raionul Dubăsari) este actualmente președinte al Republicii Moldova (începând din anul 2001).


Biografie

Vladimir Voronin s-a născut la 25 mai 1941 în satul Corjova (raionul Dubăsari). În anul 1961 a absolvit Tehnicum-ul Cooperatist din Chișinău și a început să lucreze în industria panificației. Până în anul 1966 a fost șef al brutăriei din satul Criuleni. Între anii 1966-1971 a lucrat în funcția de director al Fabricii de Pâine din Dubăsari.

În anul 1971 a absolvit Institutul Unional pentru Industria Alimentară. Ulterior va mai absolvi Academia de Științe Sociale de pe lângă CC al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică (1983) și apoi Academia Ministerului Afacerilor Interne al URSS (1991).

În următorii zece ani a activat în organele administrative de stat: comitetele executive raionale Dubăsari și Ungheni, Comitetul Executiv Orășenesc Ungheni. Din anul 1983 și până în anul 1985 ocupă funcțiile de inspector, șef adjunct al Secției organizare a CC al Partidului Comunist din Moldova. În anul 1985 este numit în funcție de șef de secție în Consiliul de Miniștri al RSSM.

Între anii 1985 și 1989 a lucrat în calitate de prim-secretar al Comitetului Orășenesc Bender al Partidului Comunist din Moldova. În perioada 1989-1990 a ocupat funcția de ministru al afacerilor interne al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, având gradul de general-maior de miliție.

Activitatea politică ulterioară

În anul 1993 devine copreședinte al Comitetului organizatoric al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. În anul 1994 este ales prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. La alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din anul 1996 a candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

A fost ales deputat în Sovietul Suprem al RSSM în legislaturile a X-a și a XI-a. În martie 1998 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIV-a, membru al Biroului permanent al Parlamentului, președinte al Fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. În perioada 22 iunie 1998 - 23 aprilie 2001, a fost membru în delegația Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. În februarie 2001 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XV-a.


La data de 4 aprilie 2001 a fost ales Președinte al Republicii Moldova.

Vladimir Voronin a fost reales, la 4 aprilie 2005, în funcția de președinte al Republicii Moldova cu 75 voturi ale deputaților PCRM, PPCD, PDM și PSL. Două voturi au fost anulate, iar un singur vot a fost acordat academicianului Gheorghe Duca.

Începînd cu 2003 Vladimir Voronin a afirmat în repetate rînduri, că prioritatea esențială a politicii externe a Moldovei este procesul de integrare europeană, scopul esențial care trebuie atins fiind aderarea la Uniunea Europeană.

Vladimir Voronin este căsătorit și are doi copii. Soția Sa, Taisia Mihailovna, este de origine ucraineancă, este casnică. Fiul Oleg – președintele bancii ’’ FinComBanc’’. Fiica Valentina – este medic – terapeut, lucrează în Spitalul Republican din Chișinău

Voronin despre protestatarii din 7 aprilie 2009:
„Voi apăra integritatea statului de manifestanți! Acești protestatari nu sunt decât niște fasciști care încearcă să comită o lovitură de stat!”

........................................................

Ziarul Ziua din 2008, 27 martie, publică sub semnătura lui Victor Roncea unele date și despre alți membri ai familiei Voronin:

Secretul lui Voronin

-- O parte a familiei actualului presedinte de la Chisinau s-a refugiat in Romania, unii dintre membrii familiei Voronin devenind luptatori cu arma in mana impotriva comunismului * Ramura familiei Voronin ramasa dincolo de Prut a fost supusa reeducarii comuniste si spalarii creierului.



In Basarabia romana, sovieticii au intreprins un experiment de spalare a creierelor si sufletelor cu scopul de a sterge complet identitatea nationalilor romani. Exemplul cel mai elocvent este chiar presedintele de la Chisinau, comunistul Vladimir Voronin. Desi roman get-beget, el uraste azi Romania si considera tricolorul drept "un steag fascist". La randul ei, noul premier comunist de la Chisinau, Zinaida Grecianii, ales recent de Voronin, este o clona feminina a acestuia. Cu toate ca s-a nascut practic in Gulag, in regiunea Tomsk din Siberia, unde parintii ei fusesera deportati de sovietici, ea este acum fruntasa a Partidului Comunistilor si declara ca vorbeste limbile oficiale ale Republicii, rusa si "moldoveneasca". ZIUA a descoperit ca unchiul lui Voronin a fost luptator al rezistentei anticomuniste din munti. Drama familiei Voronin este drama Romaniei mutilate, si azi, de comunism.


Matusa lui Voronin din Brezoaiele


In 2004, in satul Camarasu, comuna Brezoaiele, judetul Dambovita, prin campia Vlasiei la aproximativ 35 de km de Bucuresti s-a prapadit sora mamei lui Voronin, Domnica Sarbu. Matusa presedintelui moldovean traia in conditii mai mult decat modeste. Domnica era vizitata din cand in cand de la Bucuresti de oameni de-ai lui Voronin, care ii aduceau medicamente sau bani de lemne. Locuia intr-o darapanatura, o bojdeuca cu prispe moldovenesti acoperita cu carton gudronat, asezata intre biserica si cimitir. Pe pereti covoare si stergare moldovenesti, multe icoane, fotografii si un calendar bisericesc. Sora mamei lui Voronin canta in strana si era foarte bisericoasa. "Tanti Domnica" este cea care l-a crescut pe Vova, nepotelul Vladimir. Vladimir Voronin.

Un produs al "reeducarii"


Voronin se trage dintr-un neam curat romanesc, o familie renumita de oameni bogati si respectati. Domnica si Isidor Sarbu, bunicul lui Voronin, faceau parte dintr-o familie numeroasa: zece frati. Cinci baieti si cinci fete. Bunicul sau a fost deportat de rusii bolsevici, i-a fost confiscata averea si familia i-a fost rupta si risipita. Isidor Sarbu, primar al regimului Antonescu in Transnistria, in perioada 1942-1944, i-a blestemat pe comunistii rusi si a fugit in Romania unde a ajuns luptator cu arma in mana in muntii Oasului. Nepotelul a intrat pe mana rusilor care i-au aplicat "reeducarea", i-au schimbat numele de familie cu unul rusesc - Voronin - cioroi pe romaneste, si l-au transformat intr-un mancurt - nume care exprima tipologia slugii resentimentare la adresa propriului neam. Fenomenul Stockholm se numeste complexul apropierii dintre victima si calau, observat si catalogat psihopatolog in cazurile de ostateci rapiti de teroristi care ajung sa se ataseze atat de mult de tortionarii lor incat sunt gata chiar sa-si dea viata de bunavoie pentru a-i salva pe teroristi.


Complexul Stockholm si experimentul Pitesti

Viata familiei Voronin este povestea unei drame teribile - este drama sfasierii neamului romanesc de catre invadatorii rusi. Cazul lui Voronin este cu atat mai tragic cu cat insusi presedintele Voronin este rezultatul unui experiment diabolic, pus in practica de rusi in Romania sub numele de "experimentul reeducarii". Reeducarea a fost initiata ca o actiune cu caracter "secret", chiar "strict secret de importanta deosebita" - dupa cum atesta documentele care se refera la acest fenomen chiar si mai tarziu in epoca. Fenomenul reeducarii s-a petrecut intr-un regim de control total efectuat de consilierii sovietici care dirijau, indrumau si supravegheau. Experimentul reeducarii avea drept mecanism central transformarea victimelor in tortionari, transformare pe care nu o puteau doar mima, ci trebuiau sa o probeze tortionandu-si proprii lor colegi de suferinta iar actiunea a fost de mare amploare si intensitate, procesul reeducational desfasurandu-se in Romania in numeroase puscarii politice, fiind vizati cu precadere legionarii, care trebuiau sa fie "franti" si "intorsi" prin metode sofisticate inventate si controlate de medici si generali special veniti de la Moscova pentru a supraveghea stiintific "cercetarea". Scopul experimentului, conform principiilor leniniste era schimbarea si lepadarea convingerilor si ideilor politice si religioase ale detinutilor, pentru a se obtine in cele din urma alterarea personalitatii pana la punctul obedientei absolute. Este considerat a fi cel mai mare si cel mai intensiv program de spalare a creierului prin tortura din blocul de Est. Partea extrema a reeducarii s-a numit experimentul Pitesti (reeducarea violenta fizic, mental si moral) care a avut loc in Romania intre 1949-1952, in cadrul caruia victimele erau silite sa devin" de la un punct incolo, calai.


Principiul "preschimbariii"


Principiul "reeducarii" functioneaza si el pe doua planuri - cel al aplicarii violente si bruste, prin teroare, si cel al desfasurarii sale in "lentoare", "istoric", ca o evolutie necesara prin care popoare intregi se schimba, se "reformeaza", isi schimba cadrele de vietuire traditionale. Eliminarea si distrugerea intimitatii umane a fost un mijloc de control care ajunsese sa fie exercitat in mod violent asupra constiintei in mod direct. Intoarcerea pe dos a sufletului uman urmarea pervertirea constiintei, detinutii fiind obligati prin tortura sa se identifice cu limita de jos a patimilor silnice. In Coreea si Vietnam s-a mai pus in aplicare acest program in formele sale extreme, care includeau torturi teribile, tot de catre psihologi si specialisti scoliti la Moscova. Supliciile ingrozitoare la care au fost supusi cei care au trecut prin acest "experiment" fac parte din mecanismele deformatoare ale unei ideologii a "preschimbarii", a intoarcerii pe dos - revolovo- adica revolutie, careia i-a cazut victima si romanul neaos Sarbu, devenit Voronin.
Bunicul, luptator in rezistenta din munti
Domnica s-a nascut la Corjova, Dubasari. Parintii i-au fost deportati de regimul comunist pentru ca nu vroiau sa dea pamantul in colhoz. Tatal sau, Isidor, un roman brav si puternic, a fost dus in Siberia. Isidor a reusit sa scape, fugind din lagarul de concentrare, traversand Rusia mii de kilometri pentru a se intoarce in Basarabia. Fratii sai, deportati de asemenea, au pierit. O parte a familiei Sarbu a fost evacuata in 1944 in Romania cand rusii navalesc si ocupa Basarabia. Domnica Sarbu va fi alaturi de tatal sau care ajunge sa lupte cu arma in mana impotriva invadatorului rus in cadrul rezistentei anticomuniste din muntii Oasului. Dupa moartea lui Dej, Isidor Sarbu se stabileste in comuna Brezoaiele impreuna cu ce mai ramasese din familie, si unde-i pot fi gasite si azi urmele.
Victor RONCEA
........................................................
........................................................


ACEST Vladimir Voronin nu mai e. Începând de ieri nu mai e.
Dar un alt Voronin se va naște oricând, dacă societatea civilă va rămâne pasivă.
Tentativele Moscovei de a ridica o baricadă de comunicare între Chișinău și București au eșuat. Astăzi la ora 10 sunt așteptate manifestații pașnice în Chișinău, în toate orașele Moldovei, în România. Rusia se pregătește să-și reactiveze Calul Troian, Transnistria.
Pașnic, portocaliu, o mare încleștare se va declanșa în curând.
Dar românii sunt uniți, pe ambele maluri ale Prutului, sperând că nici UE și nici NATO nu vor trata cu indiferență acest subiect, care a antrenat acum două zile măsuri antieuropene din partea lui Voronin. Poate că a fost un accident și faptul că până azi CNN nu transmis nimic despre Chișinău...Poate că Europa nu va mai proceda ca până în 1989, când, bine sponsorizată de Kremlin, a tăcut sistematic, timp de decenii, în privința crimelor din Gulagul bolșevic...
În ajunul Paștelui, ne permitem să sperăm din nou, să sperăm că Lumina, Adevărul și Binele vor triumfa și pentru poporul român, pe ambele maluri ale firului roșu ce taie în două trupul "nefericitei Basarabii" (cf. Eugeniu Coșeriu).


Angela Furtună

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!