agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5793 .



Cât costă Eminescu
presa [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Manega ]

2007-08-09  |     | 



Este greu, aproape imposibil, pentru orice om sau instituție, să facă o evaluare globală a tuturor “produselor” purtând marca Eminescu, de la publicarea primei sale poezii, în revista “Familia” a lui Iosif Vulcan (25.02.1866), până astăzi. Sunt 141 de ani de circulație neîntreruptă, în care numele său nu s-a estompat nici o clipă. Iar în toți acești ani, au apărut zeci de mii de cărți, ale multor mii de autori care s-au lăudat că l-au cunoscut pe Eminescu, au inventat amintiri cu el, l-au judecat, l-au adjudecat, l-au contestat.

Nu ne putem face, deci, o imagine în date și cifre despre Eminescu, decât pornind de la un eșantion reprezentativ, ca să zicem așa. Iar acest singur reper serios de evaluare a circulației poetului național din secolul XIX până în secolul XXI este biblioteca Eminescu, constituită la Botoșani din donația renumitului bibliofil Ion. C. Rogojanu. Este vorba de 8.000 de titluri de cărți de și despre Eminescu, la care se vor adăuga, în viitorul foarte apropiat, alte (cel puțin) 7.000 de unități biblioteconomice.

Prețul lui Eminescu a crescut, în 16 ani, de 20 de ori

Printre cele 8.000 de titluri donate de Ion C. Rogojanu se numără toate cele 11 ediții de “Poesii” de Eminescu îngrijite de Titu Maiorescu (Perpessicius și Călinescu nu văzuseră decât șase), cele 17 volume ale ediției Perpessicius, ediții în limbi străine, unele unicat în țară, ediții bibliofile apărute în țară și străinătate, ediții omagiale, toate aparițiile reprezentative de exegeză eminesciană etc. La acestea se adaugă cărți rare, din timpul vieții poetului (ex. “Lepturariul” lui Arune Pumnul), revistele “Convorbiri literare” și “Familia”, din timpul vieții poetului, două ediții ale Almanahului “România Jună”, apărute la Viena în 1884 și 1888 etc. Sunt doar câteva exemple.
A fost, în 1989, o adevărată “luptă la baionetă” a lui Rogojanu cu comisia de evaluare a donației pentru a impune un preț decent cărților lui Eminescu, în special primelor ediții. Căci, nemaiexistând, în România, tradiția circulației valorilor bibliofile, responsabilii culturali de atunci aveau reflexul de a pune cărților preț de librărie. “Nu puneți preț de 50 de lei unei valori de patrimoniu – le-a spus Rogojanu, pentru că eu vi le donez, nu vi le vând. Cărțile acestea nu sunt în circulație, ele au o valoare documentară și istorică uriașă”. Cu chiu cu vai, o ediție Maiorescu a “Poesiilor” lui Eminescu a fost evaluată, în 1989, la 1.000 de lei. Grație acestui început, un asemenea volum a ajuns acum la 2.000 de dolari. Iar dacă, în perioada aceea, cursul leu/dolar era cam de 20 de lei, înseamnă că o asemenea carte fusese evaluată la 50 de dolari. De unde rezultă că valoarea de piață a lui Eminescu a crescut de 40 de ori. Căci nu numai cărțile bibliofile au beneficiat de această creștere, ci întreaga operă a lui Eminescu. Și, o dată cu ea, valorile culturale românești de patrimoniu.

Industria Eminescu

Mihai Eminescu nu doar costă, ci și produce. Poetul național “dă de lucru” editorilor, tipografilor, librarilor, anticarilor, bibliotecarilor, exegeților, autorilor de manuale, profesorilor, lingviștilor, istoricilor, pictorilor, sculptorilor, filateliștilor, medaliștilor etc. Și chiar detractorilor. “Eminescu este cea mai mare, cea mai complexă, cea mai rentabilă și cea mai stabilă industrie românească” – spune Tudor Octavian. “Este singura industrie românească, aflată în proprietatea statului, care nu poate fi nici privatizată, nici vândută. Și care prosperă pe măsură ce trece timpul, căci a intrat în practica vieții de zi cu zi. Sunt câteva lucruri absolut necesare unei vieți civilizate: apa, aerul, mâncarea, curățenia și Eminescu. De ce Eminescu? Pentru că aici e vorba de limba română. Acea limbă pe care el a vorbit-o și a scris-o cu 50 de ani înaintea contemporanilor săi. Să ne înțelegem bine: Eminescu nu a fost un inventator de limbă, ci un accelerator al ei. El a dus limba română într-un punct în care ea oricum ar fi ajuns, dar mult mai târziu... Iar industrie este prin aceea că el realmente generează activități cu caracter industrial, începând chiar cu producerea hârtiei. Cred că putem identifica zeci de meserii care își trag substanța profesională din relația cu Eminescu sau din derivatele acesteia. Un asemenea derivat îl constituie detractorii, care mănâncă și ei o pâine pe seama lui Eminescu”.

“Nu poți face mișto de Eminescu!”

În opinia lui Tudor Octavian, cei care-l contestă pe poetul național au un rol activ în dezvoltarea “industriei” Eminescu, dar în nici un caz nu afectează, prin scădere, personalitatea acestuia. “E ca în relația unui om cu un munte. Poți să spui că nu-ți place. Poți să ai și argumente că de ce nu e bine la munte, că e umezeală, că e frig, că e sălbăticie. Și poți chiar să ai dreptate... Da, dar muntele există. Puțin îi pasă de părerea ta. Și mai e un aspect, apropo de relația cu Eminescu: poți să-l contești, poți să-l detești, poți să-l recuzi, dar nu să-ți bați joc de el. Nimeni nu face mișto de Eminescu. E ceva în specia umană care nu-ți dă voie să-ți bați joc de părinții tăi. Dintr-un motiv foarte simplu: ești produsul lor. Ești gena lor. Ești... ei”.
Cu o fină maliție sapiențială, Tudor Octavian ilustrează raportul dintre Eminescu și poeții de azi prin următoarea analogie: “Ilf și Petrov au o povestire în care un personaj face o dare de seamă despre situația scriitorilor dintr-o gubernie oarecare. Înainte de revoluție – spunea personajul - în gubernia noastră era un singur scriitor. Acum avem 128. Mare dezvoltare a literaturii! Acel singur scriitor era Lev Tolstoi”.

Mai mult citat decât citit

Primele 11 ediții ale “poesiilor” lui Eminescu au avut un tiraj total de 14.000 de exemplare (primele opt câte 1.000, iar următoarele trei câte 2.000), ceea ce era o performanță fără precedent. Primul beneficiar al acestor ediții a fost și primul său cenzor: Titu Maiorescu. Prevalându-se de faptul că poetul n-ar fi în deplinătatea facultăților mintale, mentorul de la Junimea a cenzurat poezia “Doina”, încă de la prima ediție (1884), eliminându-i două versuri: “Și cum vin pe drum de fier/ Toate păsările pier”. Maiorescu știa că aceste versuri, chiar în această formă metaforică, conțin o informație stânjenitoare care îl viza și pe el. E vorba de marea afacere (a se citi “țeapă”) Strusberg cu căile ferate (ceva similar cu “autostrada Behtel” de astăzi), păguboasă pentru statul român, dar profitabilă pentru Maiorescu, care era avocatul firmei Strusberg. “Povestea începuse cu mult timp în urmă, în perioada 1872-1874, când Eminescu era student la Berlin, dar și secretar al ambasadorului Theodor Rosetti mai întâi, și apoi al lui Nicolae Cretzulescu. În această calitate, Eminescu trebuia să fie și cifratorul corespondenței, știind astfel la fel de multe ca ambasadorul – uneori chiar mai multe – despre afacerile derulate de statul român. Inclusiv despre negocierile cu firma Strusberg apărată de Maiorescu. Dar, cum am mai spus-o, Eminescu este mai mult citat decât citit”.

Eminescu, agent secret?

Mai multe despre perioada de la Berlin a lui Eminescu ne-a spus Dan Toma Dulciu (autorul, de drept, al documentației care a stat la baza reportajului TVR despre poetul nostru național, în cadrul campaniei “Mari români”). Am aflat astfel că Eminescu avea, în paralel cu studiul, și “jobul” de seretar particular al ambasadorului, misiunea secretă (sau, poate, doar discretă) de a scotoci arhivele de la Königsberg pentru a culege informații despre tratatele internaționale în care erau implicate țările române (era înainte de obținerea independenței). Avem, în felul acesta, o imagine mai puțin cunoscută a lui Mihai Eminescu: aceea, pe de o parte, a unui agent de informații externe, iar pe de altă parte a unui om extrem de bine informat despre situația politică internă și din Europa, ceea ce explică atitudinea lui tranșantă de mai târziu, în publicistica de la “Timpul”, și ecoul formidabil pe care l-a avut vocea sa.

Moștenitorii drepturilor de autor

Am amintit că primul beneficiar (am putea spune chiar profitor) al banilor încasați din editarea poeziilor lui Eminescu a fost chiar mentorul său, Titu Maiorescu. Avocat versat, acesta a tipărit fără probleme primele cinci ediții, fără acordul autorului și însușindu-și câștigurile împreună cu tipograful-librar Socec. După moartea poetului, fratele acestuia, Matei, cere în instanță compensația drepturile de autor moștenite în calitate de frate (aceste drepturi funcționau, la vremea aceea, timp de 10 ani după moartea autorului). “În acest sens - ne spune Dan Toma Dulciu - Matei l-a somat pe Socec, la 10 decembrie 1894, să înceteze editarea și a cerut, în acțiunea îndreptată împotriva librarului bucureștean, ca acesta să fie "condamnat să-mi plătească suma de șase zeci mii lei (60.000) drept daune ce mi-a fost cauzat prin faptul că a editat și pus în vânzare cărți ale defunctului meu frate, a căror proprietate literară este a subsemnatului (…) cer dobândă, cheltuieli de judecată și timbre etc”.

Compromisuri și donații

Până la urmă, Matei Eminescu a căzut la înțelegere cu Maiorescu, contra unei sume fixe de 250 de lei pentru fiecare ediție tipărită. Suma în sine era destul de mare (comparabilă cu salariul unui ministru), dar mică în raport cu tirajul cărților. Totuși, presiunile juridice ale lui Matei l-au determinat pe Maiorescu să grăbească transferul manuscriselor și cărților lui Eminescu, aflate în posesia sa, către Academia Română (în 1902, și 1904), sub formă de donație. „Matei făcuse însă un gest asemănător înaintea lui – spune Dan Toma Dulciu. În 1895, el a recuperat biblioteca poetului, aflată în locuința lui Ioan Slavici din Strada Amzei nr. 16, și a donat-o Fundației Universitare din București (actuala BCU n.r.). Din păcate, toate cărțile aveau să fie distruse, după 100 de ani, în incendiul din decembrie 1989”.

O descoperire senzațională: primul film
despre Eminescu, realizat în 1914

În ciuda percepției generale că Eminescu ar avea marca pusă peste tot, la nivel de instituții, lucrurile nu stau deloc așa. Muzee care să-i poarte numele nu există decât la Ipotești, Iași și Bacău, biblioteci Eminescu nu există decât una (cea donată de Ion C. Rogojanu la Botoșani) și mai sunt câteva licee. Există în schimb, în galaxie, un asteroid care se numește Eminescu, descoperit și botezat așa de un român din Canada. Avem și o operă rock „Eminescu”, pusă în scenă de Filarmonica din Oradea, în anul 2000.
La capitolul filme cu sau despre Eminescu stăm iarăși prost. Cu excepția a trei documentare și a două încercări de ficțiune („Luceafărul”, în regia lui Emil Loteanu, și „Eminescu versus Eminem”, regizat de Florin Piersic Jr), nu prea avem nimic. S-a descoperit însă, în Arhiva Națională de Filme, o peliculă de 21 de minute, realizată în 1914, care este primul film documentar destinat vieții lui Eminescu. Filmul se numește „Eminescu, Veronica, Ion Creangă” și a fost realizat de unul dintre cercetătorii controversați ai vieții lui Eminescu. Numele lui : Octav Minar. Deși circulă de multă vreme pe internet, filmul nu a fost menționat până acum, nicăieri. Este un document extraordinar de valoros, atât pentru istoria literaturii, cât și pentru istoria cinematografiei românești. Descoperirea lui se datorează lui Ion. C. Rogojanu și Dan Toma Dulciu, fondatorii Asociației Ospeția din România, care au și cumpărat o copie a peliculei.

CASETA

“O excepție inexplicabilă”

“Tot ce s-a creat până acum în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu, totul e aproximativ. Nici unul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat cu toții, o excepție inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care și Budha ar putea fi gelos? Fără Eminescu, am fi știut că nu putem fi decât esențial mediocri, că nu este ieșire din noi înșine, și ne-am fi adaptat perfect condiției noastre minore. Suntem prea obligați față de geniul lui și față de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet.”
(Emil Cioran – “Schimbarea la față a României”)

SÃPTÃMÂNA FINANCIARÃ, 5 martie 2007

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!