agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7707 .



Poezia virtuală versus poezia paper?
presa [ ]
Ancheta Revistei „Meandre”

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [anton ]

2005-12-28  |     | 






De la o vreme încoace, în cultura română se manifestă un fenomen pe care publicațiile literare îl ignoră. Este vorba despre literatura virtuală, care deja își are autori consacrați și un public propriu. Și nu este vorba despre un grup sau un grupuscul elitist, ci despre un număr remarcabil de scriitori autentici, extrem de talentați, a căror recunoașterea a fost materializată și de către juriile unor importante concursuri literare, precum și de un la fel de important număr de iubitori ai scrisului frumos. Or, acest fapt iscă o seamă de întrebări. Vizând cu precădere poezia virtuală, am selectat pentru ancheta de față doar câteva:
1. Există poezie virtuală și poezie paper? Sau doar poezie de calitate? Ne-ați putea explica, în viziunea dumneavoastră, care ar fi diferențele specifice?
2. Care vi se par a fi avantajele și calitățile expresiei poetice virtuale comparativ cu cele ale poeziei pe suport de hârtie?
3. Credeți că poezia virtuală va intra, ca un capitol de sine stătător, în istoria literaturii române? Sau va rămâne ca un gest grațios al tehnologiei moderne?

Liviu Nanu
Liviu Comșia



Dan-Silviu Boerescu
critic literar, București




1. Există femei frumoase și femei urâte? Sau doar o repetare la infinit a unui cumul savant de imperfecțiuni pe care noi îl botezăm, cu o subiectivitate nu întotdeauna inspirată, frumusețe? Aparțin unei generații care a crescut pe hârtie dar e silită să își câștige existența pe computer, apelând la resursele fabuloase ale internetului. Cu toate astea, emoția unei cărticele tipărite stângaci încă mă mai atinge... între două click-uri.
2. Avantaj paper: personalizează dedicațiile și autografele. Avantaj virtual: evită lansările cu fursecuri râncede și vin de buturugă. Dezavantaj paper: stocurile de nevândute de sub patul poetului. Dezavantaj virtual: nu poți rupe o foaie ca să îți notezi numărul de telefon al unei femei întâlnite într-o librărie (așa ceva chiar există).
3. Nu, ce naiba? Dar ce ziceți de poezia înstalatorilor care își scriu opera pe o bucată de țeavă îngropată în perete?



Marlena Braester
scriitoare, Israel




1. În sensul modern al virtualității create de internet, nu există diferențe de valoare între textele publicate sub formă de carte sau „virtual”, fiind vorba doar de o formă sau alta de a transmite un text, o formă de a comunica. Conținutul e același: litera poartă „vocea" poemului.
2. …dar, un poem clipind pe un ecran undeva, într-un spațiu nebănuit, pe care îl poți șterge fără urmă în fiecare clipă pentru a-l înlocui pe același ecran cu alt text, sau altă imagine - stranie senzație de lansare în instabil. Difuzarea largă pe cale „virtuală” e, desigur, tentantă. O carte rămâne totuși o prezență concretă pentru mai multe simțuri, permițând impresia că putem „fixa” în timp un vers, un poem.
3. Pentru a te înscrie în Istoria literaturii, nu contează cum se face difuzarea poeziei. Ce va rămâne din „publicațiile” de pe Internet? Oricum, transcrierea pe hârtie pare să rămână dorința secretă a scriitorilor.



Cosmin Dragomir
scriitor, redactor la Revista “Oglinda literară”, Focșani




1. Există poezie! Clar. Pur și simplu. De proastă, foarte proastă, extraordinar de proastă sau bună, cu alternativul excelentă (parcă din ce în ce mai rar pe la noi) calitate. Scriitorii, din motive explicate de sociologie sau teoria mentalităților colective preferă suportul tradițional, sunt scriitori care încă nu s-au acomodat tehnologiei - aici remarcăm încă două categorii a) cei care încearcă, sau cel puțin nu neagă literatura virtuală și b) cei care se opun cu înverșunare (vezi Marius Tupan și poate, repet, Nicolae Manolescu)
2. Nu! Există alte avantaje. Fac o scurtă paranteză - acu vreo zece minute mă uitam la știri pe ProTV. Și ieri, corespondentul din Constanța al postului transmitea furtuna mării direct de pe dig. Furtună mare, valuri înalte, el ud leoarcă. Orice numai “mănăstire, maici, chef” nu. Oare nu ar fi preferat un decor virtual? Avantajele despre care vorbeam se referă însă la mercantilitatea literaturii (deși în mare parte utopică încă pe la noi). În primul rând literatura virtuală încă nu se vinde, dar să nu ne plângem dacă ne referim în speță la poezie, care nu se vinde oricum. În al doilea rând, observ cu amărăciune, că nici măcar tinerii critici nu își aruncă ochii pe net. Mihai Iovănel, Daniel Cristea-Enache, Bogdan Alexadru Stănescu & Co nu au scris aproape nici un rând despre fenomen. În al treilea rând, și momentan ultimul, mie personal îmi este mai ușor să citesc de pe hârtie. De ce? Cele două operații la ochi nu mă ajută prea mult, aglomerația din mijloacele de transport în comun nu îmi dă voie să îmi etalez laptopul (pe care încă nu îl dețin) etc. Dar ajung și acasă unde de curând mi-am tras iarăși NET!
3. Dacă se încumetă cineva să facă o istorie recentă a literaturii autohtone nu poate trece, cu siguranță, peste literatura virtuală. Am înțeles că și domnul președinte al USR scrie ceva despre canonul literar actual, însă pare oarecum aberant dat fiind că acest canon încă nu este definitivat. Probabil că într-un viitor nu prea îndepărtat cele două tipuri se vor cumula. Nu știu dacă succesorii noștri vor face diferențiere, nu cred!
PS: Din câte știu nici Simion Mehedinți nu a ajuns președintele Academiei Române, și vorba ceea...



Adrian Firică
sociolog, București




1. Nu! poezia este o formulă de expresie estetică. Suportul nu contează. Îndrăznește cineva să blameze o întreagă cultură și poezia care a circulat și circulă oral? Puneți-vă această singură întrebare și aveți deja răspunsul, indiferent de pregătirea dumneavoastră in materie de critică și istorie literară, de critică și istorie a poeziei.
2. Poezia virtuală e încărcată de contingent. Circulă incomparabil mai repede. Permite multora să își caute formule de expresie estetică. Niciodată oamenii nu experimentează de dragul inutilității. Foarte ușor însă, oamenii renunță la lucrurile depășite, la cele care le creează disconfort. Nu acum, însă în scurt timp, fără a fi “ucisă”, cultura scrisă pe hârtie va ceda locul celei pe suport virtual. Departe de mine gândul de a emite o profeție. E suficient să vă analizați gestiunea timpului personal.
3. Poezia, literatura în general, de pe suport virtual va îngloba literatura scrisă pe suport tradițional, spre beneficiul expresiei estetice, atât de necesară omului de azi. Tehnic vorbind sumedenie de “operațiuni” care îngreunează accesul la “literele frumoase” vor fi depășite. Tot eșafodajul de “marketare” necesar unei cărți scrise, practic este aneantizat. Se vorbește despre deliciul unei lecturi stand in fotoliu. Am să pot să o fac uitându-mă pe pereții unei case virtuale. Depinde de gusturile fiecăruia! Am să pot să-mi culeg metaforele, dacă sunt creator de arte frumoase literare, mergând pe stradă. Depinde de mine dacă am această chemare! Am să pot să primesc sau să fac operațiunile critice ... în timp real.



Bogdan Geană
scriitor, editor www.poezie.ro, București




1. Ca și cum ar exista mașini virtuale și mașini din tablă. Există însă fotografii cu mașini și mașini în toată regula. Sau doar mașini de calitate? M-ați făcut să mă întreb dacă nu cumva întregul concept de poezie presupune virtualitatea. Există în mod cert poezie foșnitoare și poezie tăstăitoare. Aceasta ar trebui să fie singura diferență între poezia pe pagină și cea pe displayul calculatorului. Diferența este că oricând poți să tipărești la o imprimantă poezia de pe displayul calculatorului, dacă ești de părere că astfel trăiești o altă senzație.
2. În primul rând o poezie propagată virtual ajunge la un număr mult mai mare de cititori decât în cazul unei cărți. Marea libertate pe care ți-o oferă mediul virtual constă în faptul că autorul poate astfel să își cenzureze mult mai bine poemele (nivel calitativ). Cu alte cuvinte, după un feed-back pe Internet știi mult mai bine care este trendul în care te-ai putea înscrie, ca să nu vorbesc despre publicul pe care ți-l poți forma prin intermediul Internetului. Un autor care mai întâi de toate se oferă virtual cititorilor este deja cunoscut în momentul lansării volumului în cauză. Internetul reușește de multe ori miracole care nu sunt la îndemâna campaniilor de presă. În ceea ce privește calitățile expresiei poetice, aici situația se prezintă aleatoriu. În orice caz, un DVD multimedia pe care sunt reunite atât poeme cât și imagini sau voci contribuie enorm la reliefarea sincretismului poeziei. Asocierea dintre imagini și text poate ridica scriitura la un alt nivel, cum de exemplu au reușit cei de la Pink Floyd cu „The Wall”, filmul. De la ei citire, puțini au mai îndrăznit să pretindă că o reprezentare vizuală paralelă ar deturna sensul artei. În ceea ce privește „avantajul” conservării pădurii, mă declar mai degrabă sceptic. Mereu se va găsi un motiv plauzibil pentru a mai tăia câțiva copaci, fie și pentru a ne asigura că am făcut o investiție bună în barca pneumatică.
3. Îmi permit să cred că reprezentarea virtuală a poeziei face deja parte din Istoria Literaturii Române, după cum indiferent de declarațiile conservatoare ale membrilor USR Internetul face parte din viața acestora. Nu ai cum să fii iubitor de poezie, să dispui de internet și să nu cauți mostre similare. Există în toată lumea site-uri sau portaluri de poezie. Trei sferturi dintre acestea (mă refer la cele serioase) le oferă autorilor posibilitatea de a fi ulterior publicați în volum. În măsura în care în momentul de față literatura este exclusiv mediatizată ca pe un « odor » al celor cu stea în frunte, poezia virtuală oferă perspectiva deschiderii. Autorii cu potențial primesc mai întâi o cupă de poleială, identică cu cea de platină. Dacă excludem materialul de bază, la urma urmei tot despre o cupă este vorba. Ulterior este posibil să prindem gustul prețiozității. Cât despre gestul grațios al culturii moderne, poate e cazul să spun că nu văd nimic grațios în cultura online. Sănătos însă da. În sfârșit începem să putem vorbi despre armate cu generali și nu doar despre generali cu armate.



Radu Herinean
poet, administrator www.agonia.ro, București




1. Singura diferență dintre poezia pe hârtie și cea “virtuală” este suportul și eventuale caracteristici specifice ale acestuia. Iar diferențele de calitate sunt aceleași indiferent de suport. Găsim poezie de calitate și poezie de proastă calitate atât în virtual cât și în volumele tipărite.
2. Calitățile intrinsece nu sunt foarte deosebite. Avantajul poeziei virtuale constau, în funcție de metoda prin care sunt exprimate, în diverse posibilități specifice acordate de mediul virtual, între care cele mai importante ar putea fi: interactivitatea, posibilitatea publicării instantanee, posibilitatea obținerii de feedback imediat, uneori chiar în timp real, ușurarea unor eventuale exerciții colaborative și așa mai departe. Toate aceste avantaje, dacă sunt corect exploatate, pot contribui la finisarea materialului poetic și, acolo unde există acel “organ” poetic prea mult invocat, la calitatea formei finale a unei creații literare, poezie, eseu, proză sau de orice altă factură.
3. Cred sincer că poezia pe hârtie va fi cea care va intra în istoria literaturii, în timp ce poezia virtuală va deveni prezentul literaturii. Dacă acest lucru se va întâmpla în câțiva ani sau câteva zeci de ani, asta va depinde într-adevăr de “gesturile grațioase ale tehnologiilor moderne”. Nu știu dacă asta e ceea ce ne dorim, nu știu dacă va exista la un moment dat și o istorie a poeziei virtuale, însă cred sincer că lumea virtuală a literaturii devine din ce în ce mai greu de ignorat de adepții literaturii tipărite. Totuși trebuie remarcat că poezia e poate cea mai expusă fenomenului de “virtualizare” datorită în primul rând dimensiunilor mici și a timpului redus necesar parcurgerii unei singure unități literare. Iar argumentul trebuie privit nu din punct de vedere al implementării tehnice și a spațiului de stocare ci datorită accesibilității ridicate pe care o vor avea textele scurte pentru omul modern cu din ce în ce mai puțin timp liber la dispoziție.



Florea Miu
scriitor, redactor la Revista “Ramuri”, Craiova




1. Fără a renunța la virtuțile sale generice, revendicându-se mai ales din sfera incantației (lat. carmen,- is), poezia a cunoscut, mereu și mereu, tendința de adaptare la sensibilitatea celor ce au căutat-o și au cultivat-o ca pe un mod de a se regăsi pe ei înșiși. În esență, așadar, poezia și-a păstrat funcția sa fundamentală și, deci, nu putem vorbi decât despre poezie sau nu. Ea a străbătut mileniile, pentru că a bătut și bate ca și inima omului… Virtuală sau nu, rămâne poezie în măsura în care păstrează pulsul vieții - al vieții fiecăruia și al tuturor laolaltă! Dar, fiindcă astăzi inimile noastre bat, parcă, mai intens, simțind nevoia să se audă până departe, în miezul singurătății, formele de a se comunica ale poeziei tind a deveni “mai eficiente”, mai adecvate momentului de informatizare, mai specifice sensibilității omului de azi, asaltat de tehnologie, foarte grăbit să-și privească imaginea (inclusiv pe cea interioară) în alcătuiri de ultima oră. Din acest impuls s-a născut poezia virtuală, cu accentele ei de “patetism” mondializant și cu forme expresive dintre cele mai diverse, eliberată de prejudecăți și îngrădirile textului scris, apel direct către ceilalți spre a renunța la izolare. Dacă poezia paper este contemplație în singurătate, poezia virtuală este confesiune nemijlocită, dialog perpetuu, îndemnând spre participare la dialog artistic, la deschiderea gândului care ne poate îndepărta sau apropia.
2. Sub raport expresiv, poezia pe suport de hârtie este mult mai elaborată, uneori își este suficientă sieși, se poate retrage în turnul de fildeș al gratuității și poate rămâne necunoscută celorlalți, care au nevoie de ea. Poezia virtuală, dimpotrivă, trăiește prin dialog, respiră prin comunicarea nemijlocită dintre semeni, se definește prin chiar mesajul ei interuman, căci este mărturisire a unora către ceilalți.
3. Nu pot să prevăd eu ce va confirma, în perspectivă, istoria literară. Însă, luând în seamă ceea ce se întâmplă deja pe această dimensiune creatoare, cred că poezia virtuală s-a constituit ca un fenomen demn de toată atenția, cu inflexiuni care ating zona sensibilă a umanului, și nu doar ca “un gest grațios al tehnologiei moderne”. Desigur, ea utilizează mijloacele tehnice în ideea promovării rapide, astfel încât reușește să ardă etapele impunerii sale în conștiința unui public cât mai numeros. Dar, subliniez, poezia virtuală nu se reduce doar la aspectul tehnic al realizării sale, ci se reflectă în performanțele expresive și în vibrația artistică. Aceste motive trebuie avute în vedere de către cei care o profesează și, totodată, în direcția evaluărilor ce se conturează.



Nicole Pottier
scriitoare, www.agonia.net, Franța




1. Literatura este arta literelor, a scriiturii. Literă, litere... literatură. Ea este bună sau mai puțin bună, conform judecății și gusturilor fiecăruia, dar ea există și caută să se exprime pe un suport. Poezia, conceptul de poezie, nu depinde de suportul folosit. Ceea ce trebuie pus în evidență este valabilitatea acestui suport , precum și perenitatea lui. Nu trebuie uitat că există și arta orală. De asemenea, continuă să existe, fără probleme, suportul tipografiei tradiționale. Din epoca tipăriturilor miniaturale până la noi, tipografia și-a obținut și confirmat pe deplin meritele deosebite. Există edituri mai mult sau mai puțin prestigioase, mai mult sau mai puțin cinstite, care publică aceeași operă.
2. Și de fapt, în societățile noastre moderne, suportul informatic este inevitabil, el venind în completarea editării tradiționale. Cu era „cyber-literaturii”, se modifică doar câțiva parametri în această difuzare a literelor. Rapiditatea mișcării informației, controlul publicării, diversitatea elementelor și complementaritatea; este suficient să vezi aceste noi compoziții unde - pe lângă text - sunt introduse ilustrația, sunetul, pe alocuri chiar animația. Nu riscăm oare să vedem dispărând în tot acest amalgam o calitate esențială și anume autenticitatea mesajului specific artei și literaturii? Prea multă informatică dăunează informaticii: prea multă tehnică, actualizări, noi programe... Evoluția tehnică a mașinilor și adaptabilitatea lor rămâne pentru mulți o piedică. Pericolul constă în excesul care duce la saturație. Chiar dacă viteza de difuzare a informației în timp real, precum și reacția la această informație rămân caracteristicile acestei noi tehnologii, gândirea are uneori dificultăți în a ține pasul necesitând un timp de reflecție.
3. Numărul site-urilor dedicate literaturii rămâne unul dintre domeniile privilegiate ale comunicării pe Internet, acest fenomen fiind datorat -între altele -rapidei dezvoltări a tehnologiei și integrării ei în viața noastră cotidiană, precum și liberului acces la aceste site-uri. Și acestea sunt diversificate, site-uri personale de autor sau site-uri generale, blog-uri, portaluri de literatură, de informare sau de cultură - precum www.agonia.net. Dar să nu uităm că, dacă există oameni care scriu, avem nevoie și de cititori! Pentru că există și site-uri care se închid din cauza lipsei unei strategii clare și a unui management coerent, precum și a unui marketing agresiv. Sunt necesare deci câteva reguli clare pentru a gestiona și controla această uriașă piață, la fel cum se întâmplă în cazul editurilor tradiționale. Putem vorbi atunci de o criză a literaturii? Criză a scriiturii? Criză a lecturii? Este mereu același capitol care se scrie, poezia virtuală este întrutotul în concordanță cu poezia tradițională din care s-a născut. De aceea, nici un mijloc de difuzare nu îl înlocuiește de fapt pe celălalt, consumatorul de literatură având în realitate o multitudine de căi pentru a accede la cultură, fie că alege să se conecteze la site-ul său favorit, fie că face celălalt gest simplu de a întinde mâna pentru a lua o carte de pe raftul unei biblioteci. Acest gest, oricare ar fi el, nu este lipsit de importanță și poartă în el semnificația simbolului peren al culturii, respectiv vivacitatea ei și deschiderea către umanitate și individ. Beneficiind de oricare din aceste mijloace de acces la cultură, individul înțelege că prin cultură participă la istoria universală a ființei umane.



Liviu Ioan Stoiciu
scriitor, redactor șef adjunct al revistei „Viața Românească”, București




1. Poezia e poezie, dacă e, câtă e; ce importanță are pe ce suport e scrisă? Las deoparte poezia orală (rămasă din generație în generație; până să apară poezia cultă, scrisă, poezia orală a constituit fondul de bază al literaturii române, alături de povestea populară). Faptul că nu de mulți ani poezia apare scrisă și pe computer (în cadrul unui site de revistă literară, de cerc literar sau de cenaclu sau al unui site de carte virtuală, sau pe un CD), nu schimbă cu nimic “datele problemei”. E impropriu zis “poezie virtuală”, de parcă n-ar exista - o dată scrisă, dacă are valoare, o poezie rămâne o poezie adevărată și atât. Că e publicată în format electronic sau pe hârtie (într-o carte apărută sau în manuscris, rămasă în sertar) nu are nici o importanță, poezia își păstrează calitățile originale, “stabile”.
2. Eu nu pot vorbi de o calitate specifică a “expresiei poetice virtuale, comparativ cu...”, așa cum o înțelegeți dumneavoastră. Știu însă că vă referiți la poezia care poate fi citită pe computer, pe un site sau pe CD, nu și pe hârtie, într-o carte sau într-o revistă literară, dar întrebarea e pusă derutant. La nivel de expresie, repet, poezia e aceeași, oriunde și pe orice fel de suport ar fi scrisă, ea e purtătoare de valoare sau nu, nu-i dă nici o “expresie poetică” în plus faptul că o poți citit pe computer sau pe hârtie... În legătură cu... avantajele apariției și citirii ei pe computer sau pe hârtie, rămâne la “latitudinea” fiecăruia - cine are computer și Internet, poate citi poezie și de pe un site sau de pe CD, cine nu, se rezumă la lectura ei pe hârtie. Altfel, e un avantaj, în numele comunicării postmoderne, să citești o poezie și pe computer și pe hârtie. Cum poezia “pe hârtie” nu se mai prea citește, se trăiește acum cu iluzia că poezia se citește pe computere, de pe un site sau un CD. Pentru debutanți e un avantaj să apară cu o poezie în mediu virtual, având ocazia să se trezească instantaneu cu un comentariu la adresa ei. E și asta o formă de autoverificare a calităților celui ce scrie, vechile “poște ale redacțiilor” ale revistelor literare (la care răspunde un redactor la toate scrisorile cu poezii primite) sunt astfel completate cu “postarea” textelor tale pe un site sau pe un CD, nimic rău în asta - dar e un avantaj relativ.
3. Deocamdată nu sunt băgate în seamă decât cărțile “pe hârtie”, nu cele “virtuale”, care se pot citi pe computer. Abia se citesc (dacă se citesc, pierind entuziasmul lecturilor de altădată, din vremea bunicilor) azi cărțile pe hârtie, când să se mai găsească timp să se citească și cărțile “virtuale”, cum le spuneți, cărți care pot fi citite numai pe computer? Și care cărți originale “virtuale” să se citească mai întâi, cele în limba română? La haosul de pe Internet, e absurd să speri măcar că s-ar găsi critici literari respectabili care să vorbească în istoriile lor literare de asemenea poezie - dacă o vor face și o vor cita ca atare, poezia va rămâne valabilă, dar dacă face doar referire la un titlu, unde să meargă viitorul cititor al istoriei lui literare să o citească, în care bibliotecă? În condițiile în care azi se poate șterge memoria unui document aflat pe Internet sau pe computer într-o secundă? O carte de hârtie rămâne măcar rătăcită într-o bibliotecă publică, dacă are acest noroc. Are destin cartea “virtuală”? Fără echipament electronic nu poți să citești o asemenea carte (și acest suport nu stă la îndemâna oricui). Apoi, în care bibliotecă publică “virtuală” (că sunt și asemenea biblioteci, pe siteuri sau CD-uri) vei regăsi o poezie pe care o cauți, citată într-o istorie literară? Eventual ar trebui să se găsească un asemenea critic literar care să scrie o istorie virtuală a literaturii române, care să aibă o bibliotecă virtuală a ei atașată. Sigur, azi cărțile lumii se regăsesc în biblioteci virtuale, dar e vorba de cărți de hârtie care au fost transpuse “virtual”. Viitorul e imprevizibil, tehnologiile actuale depășesc orice imaginație - dacă își va urma calea civilizației, cu siguranță bibliotecile de hârtie vor intra în rândul muzeelor. Dar, mai în glumă, mai în serios, dacă are dreptate Nostradamus (că profețiile i-au fost dictate de cineva de sus, care nu ne iubește) și se încheie un ciclu cosmic în 2030 și civilizația va fi distrusă, atunci rămân valabile numai bibliotecile pe hârtie. Dacă va mai rămânea ceva din ele...



Gheorghe Stroe
scriitor, Roșiorii de Vede




1. Dacă există „poezie virtuală” și „poezie paper”? Cred că problema nu este pusă bine, în discuție fiind de fapt canalul de transmitere a unui text socialmente considerat poetic. E o eroare să vorbim de „expresie poetică virtuală”, pentru că, pe hîrtie sau pe altceva, poezia este text și nimic mai mult. Suportul pe care se transmite nu îi condiționează calitatea, ci doar pe aceea a receptării. Chiar și transmisă pe cale orală, poezia este tot text. Computerul nu a schimbat decît modalitatea transmiterii textului ca atare, rămînînd însă de rezolvat - ca și pînă acum - problema credibilității sale valorice. Așa cum nu orice alcătuire pusă pe hîrtie se poate numi poezie, nici orice text difuzat pe net nu este poezie. Apoi să nu pierdem din vedere că același text poate fi transmis pe varii canale, de la carte/hîrtie scrisă sau zidul unei clădiri, pe desueta tablă de scris, audio sau, dacă vreți, pe net... Așadar în discuție nu e nimic mai mult decît un alt mod de a comunica un text - care poate fi poezie sau cu totul altceva - , fără efecte de ordin ontic, deci nu putem vorbi de două feluri de poezie, de două feluri de literatură (paper și virtuală, cum ziceți dv.), de două feluri de autori, cel mult putem vorbi de un public pasionat mai degrabă de computer decît de poezie; sau de amîndouă în același timp. Din pixeli ori din cerneală pe hîrtie, textul rămîne același în esența funcției sale poetice de care vorbește orice poetică structurală. Nici la nivel de poietică nu văd diferențe, mecanismele de producere a textului nefiind condiționate nici de tehnica menționării scrise, nici de aceea a canalului de transmitere. Că există astăzi o fervoare a comunicării prin internet asta e clar, dar la fel de clar este că nu orice circulă astfel este și poezie. Sau că textele puse astfel în circulație sînt apreciate ca poetice sau nu după alte criterii decît în cazul a ceea ce numiți „poezie paper”.
2. Nu pot vorbi de „avantaje și calități ale expresiei poetice virtuale comparativ cu cele ale poeziei pe suport de hîrtie”. Din motivele arătate deja, dihotomia este falsă. În situația de față, nu există decît avantajul unui canal de transmitere de cu totul altă natură decît cel al textului tipărit, în sensul rapidității și al circulației nerestrictive pe care, mai ales pentru aceasta din urmă, un text pe hîrtie nu o poate niciodată atinge. Fatalmente, cunoașterea textului pe hîrtie este condiționat de numărul de exemplare tipărite. Iată că încă o dată se dovedește că în realitate vorbim despre un anume canal de transmitere, nicidecum de o altă poezie, o altă expresie poetică pe care ați numit-o virtuală. Despre calitatea canalului, despre organizarea eficientă a acestuia, da, se poate discuta. Un site ca www.poezie.ro nu garantează decît actul comunicării, însă nu orice text produs și difuzat astfel este și poezie, cu atît mai mult cu cît un site cu, dacă nu mă înșel, 15000 de autori de texte scapă de sub control. Ceea ce ar trebui să intre în discuție este doar cartea/revista virtuală, sub o autoritate care să garanteze literaritatea textului.
3. În nici un caz, din motivele arătate mai sus. Nimeni nu s-a gîndit vreodată să împartă istoria literaturii pe capitole în funcție de suportul pe care s-a transmis textul. Altminteri ar fi trebuit să avem o poezie a tăblițelor de lut, a papirusului, a pergamentului, a hîrtiei... Alții sînt factorii care condiționează criteriul poeticului, chiar dacă istoricitatea acestuia este mai presus de orice îndoială.



Robert Șerban
critic literar, Timișoara




1. Suportul nu influențează calitatea poeziei. Unei poezii proaste nu i se schimbă statutul atunci când e scrisă. (Dar o poezie proastă recitată bine poate fi mai aplaudată decât o poezie bună citită prost.). Prin urmare, ecranul calculatorului nu te face mai poet decât ești, cum nici hârtiei nu-i reușește vraja asta.
2. Lumea calculatoarelor, a internetului, este mult mai dinamică. Reacționează rapid, vitezele sunt enorme, informația chiar circulă. Tinerii nu trebuie să mai aștepte ani ca să facă rost de bani pentru a debuta în volum; nici măcar să mai facă tot felul de cozi pe la revistele literare pentru a-și vedea textele în paginile de hârtie ale acestora. „Poezia virtuală” circulă repede, în cantități mari, iar printre autori sunt destui care scriu excelent. Știm prea bine că librarii „se fâstâcesc” atunci când vine vorba de cărți de poezie. Nu le iau în spațiile lor pentru că nu se vând. Timpul în care trăim - unul al ubicuității - ne cere să ne adaptăm la noile suporturi. Cei tineri au făcut-o și nu au decât de câștigat. Ar fi bine să fie imitați!
3. Nu cred că vreun critic serios va aloca un capitol „poeziei virtuale” într-o istorie a literaturii. Nu poți să împarți scriitori în astfel de categorii: „pe hârtie” și „pe net”. Repet, nu suportul e important, ci textul. Cred că, într-un timp nu foarte lung, cartea de hârtie va fi un exponat de muzeu. Sau un obiect pentru cei potenți financiar. Vom trăi (?) și vom vedea!



Cornel Mihai Ungureanu
prozator, Craiova




1. Un anumit poem te răscolește indiferent dacă îl citești pe hârtie sau pe ecranul monitorului. Nu există o diferență de conținut și, pe măsură ce visul lui Bill Gates (un calculator pe fiecare birou din această lume) se împlinește, computerul devine un instrument tot mai familiar pentru un număr tot mai mare de oameni. Vrem sau nu, lucrurile evoluează într-un ritm foarte rapid, revistele literare clasice (pe hârtie) din România, au migrat și pe internet, iar cele virtuale au început să își piardă caracterul exotic.
2. Avantajele publicării unui volum virtual (sau a unei reviste pe internet) sunt cunoscute: dispar costurile cu tipărirea și cu distribuția, poți fi citit imediat în orice colț al lumii, etc. Un aparent dezavantaj ar fi că oricine poate publica orice (dar asta e valabil și cu volumele pe hârtie, pentru oricine are bani, se găsește astăzi un editor). O problemă mi se pare aceea că va fi foarte greu pentru critici să mai facă ordine în tot acest păienjeniș. Sper că vor găsi o soluție de adaptare, pentru că numai ei sunt în măsură să gireze, să construiască, să recunoască, mai devreme sau mai târziu, valoarea unui scriitor. Deși am citit multe volume virtuale și am publicat eu însumi unul, în 2002, nu am descoperit nici o cronică la o astfel de carte. Expresia poetică virtuală poate apuca în direcții greu de prevăzut, un poem animat fiind deja la îndemâna multora. Cred însă că asta e deja altceva, tot astfel cum poezia performantă nu-i totuna cu aceea scrisă pe hârtie.
3. Istoria literară nu poate ignora acest transfer al creației pe un alt suport, chiar dacă va fi vorba, în continuare de o coabitare cu cel datorat lui Guttenberg. M-aș bucura ca revistele virtuale care mențin un standard valoric ridicat, să își găsească un loc în lucrările care vor reflecta această epocă. Experiența mea de redactor al revistei „Respiro” (www.revistarespiro.com), unde am activat până în 2003, a fost extrem de plăcută, păstrez o amintire cu puseuri de duioșie, ședințelor virtuale la care participam cu colegii mei de pe toate continentele. Nu cred că istoricii vor omite să consemneze apariția unui portal cultural precum ”LiterNet” (www.liternet.ro), unde au semnat volume virtuale: Ana Blandiana (șase titluri), Matei Vișniec (patru), Radu Cosașu, I. D. Sârbu, Liviu Antonesei, George Banu, Horia Bernea, Alexandru Paleologu, Dan Petrescu, Gellu Naum, Lucian Pintilie, Mircea Horia Simionescu, Dorin Tudoran, Petru Cimpoeșu, dar și tineri care, sper, vor avea un cuvânt de spus în literatura română: Lucian Dan Teodorovici, Bogdan Suceavă, Florin Lăzărescu, Daniel Cristea-Enache și, cu toată modestia pe care mi-a cultivat-o bunica (în copilăria mea petrecută la Alexandria), subsemnatul.


Articolul a apărut în revista "Meandre", decembrie 2005.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!