poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3367 .



Cazetarul și turnalistul
presa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marian Drumur ]

2010-05-17  |     | 



Diversificabile sunt căile mass–media în năzuința către cucerirea și păstrarea piețelor, a cotelor de influență, precum speciile care o slujesc, ce suferă mereu variații evoluționiste întru perpetuare. Se cuvin evidențiate aceste modificări, înainte de a deveni mutații, dacă nu genuri. Căci gazetarul nu mai este nicidecum doar gazetar, iar jurnalistul pas de a mai fi jurnalist.
Cazetarul este căutătorul de cazuri care să atragă atenția efemeră a posibilului public. Dibaci presărate printre reclame, articole comandate și reluări, cazurile constituie coloana vertebrală a flotabilității mass–media.
Întrucât cazul reprezintă o circumstanță emoțională cu frecvență aleatorie, intersecția a cel puțin două entități, probabilitatea sa nu consună cu slujba pururi ciclică a prospectorului, nevoit astfel să ridice la rang de caz orice eveniment care conține o contradicție, o dialectică susceptibilă de a degenera conflictual. Nivelul profesional (recte, material) este dat de eficacitatea ingredientelor captatoare.
Inițial, nucleul este o „turtă” – ceva incipient și anodin (lăbăreală, în argoul specific) care ajunge să se deghizeze în caz datorită presărării de hiperbole, metafore și adjective îngroșate printre prezumții, cu translație către zona unde se poate realiza măcar o intersecție, indiferent cu ce element.
Paradoxal, televiziunea ca „artă rece” are mai multe posibilități decât radioul intermediar sau presa scrisă „caldă”: privirile holbate, tonurile disperate, mimica panicată suplimentează vocile înspăimântate, gâtuite de emoție cu tot atâtea jerbe de „cârlige” actoricești succedate suficient de rapid pentru a disimula prestația informală (scamatorii știu de mult că mâna este mai rapidă decât ochiul). În consecință acest mijloc mass–media este preferatul investitorilor ca modalitate de producere a unor reacții materiale previzibile, ce țin de natura umană.
Calitatea principală a cazetarului: disponibilitatea spre obscuritate; limita benefică – posibilitatea de sinteză.
Turnalistul este originar din confruntarea grupărilor; întotdeauna s–a iscat vreun turnător (ciripitor, în argoul specific) în interiorul formațiunilor, care a dezvăluit ce trebuia cui avea nevoie de limitarea opozanților.
Informațiile cu adevărat distructive nu sunt publice; ceea ce apare sporadic în mass–media reprezintă scăpări... scurgeri... indicii, fiindcă amenințarea este mai durabilă/profitabilă decât sancțiunea radicală, care poate pune capăt relației.
Așadar, turnalistul constituie intermediarul confruntărilor dintre clase, grupuri, fracțiuni, cete, grupuscule; cota sa mass–media variază funcție de context. Foarte util în momente de cotitură, anost la vreme de pace. Deși capătă doar firmituri informaționale, modul de prezentare, aluziile sale dau de înțeles că este bogat în dovezi și conexiuni, ceea ce îi sporește potențiala arie informativă; fiindcă jocul de–a conspirația este imprimat în subconștientul colectiv din fragedă copilărie.
Produsele turnalistului sunt comandate, chiar implicit dacă este stabilizat; îndeobște ele apar din rațiuni externe, greu de anticipat; elementul surpriză este definitoriu. O variantă a lor o constituie distragerea atenției, care are ca scop deturnarea temporară de la obiective a posibililor adversari (alt principiu al scamatorilor).
Calitatea principală a turnalistului: disponibilitatea spre polisimbioză; limita benefică – vremelnicia asociațiilor.
Repetarea referințelor la scamatori nu este întâmplătoare și nu ține neapărat de lumea circului, măcar că s–au mai făcut asemenea apropieri, cât de nevoia mai generală a omogenizării publicului, manifestată de clasa conducătoare, oricare ar fi aceea când țintește spre globalizare. Din acest punct de vedere, mass–media face parte dintr–un ansamblu concertant concertat.
Conexiuni nr. 52/iulie 2009 (New York, U.S.A.)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!