MÂNCÃTORII DIN TÂRGU-JIU (accent la alegere)

ÎNVÃÞÃTURILE LU’ REDACTORU’ ȘEF
CÃTRE COLABORATORUL LUI, ION CEPOI

Indiferent de înțelesul acestor rânduri, un lucru trebuie să rămână important: domnul acesta face parte dintre cei mai dragi colaboratori ai mei, îl prețuiesc (obiectiv) pentru scrisul său (doar proza, la poezie jignește cuvintele) și (subiectiv) pentru că este bucovinean pe jumătate, iar eu în Bucovina am simțit bucuria apartenenței naționale.
Cauza acestui articol este un altul al domniei sale, intitulat ‘Leotuăpari”, publicat în numărul secund al gazetei, scris pentru a fi citit (și) de către două persoane de decizie, cu locul de muncă în clădirea prefecturii. Acestea ar trebui să hotărască viitorul consilier șef al Inspectoratului pentru Cultură... Domnul Cepoi știa că mi-am exprimat intenția de a fi cel puțin lăsat să particip la concursul cu pricina. Bineînțeles, numai dacă se ține...
Domnia sa a încercat să mă “urecheze” puțin, bazându-se doar pe diferența de vârstă dintre noi. În general, nu mă las urecheat de bărbați și nici nu cred ca vârsta să-i fie suficientă pentru așa ceva. Așadar, a purces la scris, de data asta... cu subiect!
Anamneză - Noua organizare a inspectoratelor prevede că aleșii, pe lângă faptul de a avea o minimă legătură cu domeniul (nu are de ce să fie îngrijorat), trebuie să fie specialiști în patrimoniu sau teologi, ministerul numindu-se acum al Culturii și Cultelor. Coincidența face ca eu să fi terminat Facultatea de Teologie, iar ca specialitate, tocmai Patrimoniu Cultural. La acestea se adaugă și cea mai consistentă activitate culturală (oricând verificabilă material, asta e suferința), dintre toți contracandidații propuși. Toți la un loc, aș adăuga puțin detașat.
Doar în felul acesta îi înțeleg domnului Cepoi atitudinea. Aici este o generație literară de Târgu-Jiu, nicăieri prezentată, nicăieri antologată, niciunde prinsă în vreun dicționar (sunt și cauze obiective). Ea publică în continuare în edituri “de cartier” și este circulată cultural între două limite firești: localitatea Meri - la Nord și Lunca Budieni - la Sud. Iar scriitorii locali nu întreprind nimic pentru schimbarea acestei situații, nici măcar cei care au condus până acum Cultura, rămân mai departe supărați, nu atât pe atitudinea mea nărăvașă, cât pe tinerețea mea, care le cam atrage atenția că și-au trăit (cultural) zadarnic câteva zeci de ani. Alții, mai detașați, mai inteligenți sau mai prefăcuți, chiar mă simpatizează, recunoscând că toate reușitele mele “au fost făcute cu multă muncă, fără sprijin și departe de casă...”
Domnul Ion Cepoi, mereu cu o masculinitate bine disimulată, preferă, totuși, să semneze neaoș cu masculinitatea cepei. Sau poate că așa îl și cheamă. Ca tipologie este produsul (e adevărat, în blugi) pasivității totale din fosta Casă Municipală de Cultură Socialistă, iar comportamental este combinația ( trebuie să recunosc, reușită) dintre o contesă de secol nouăsprezece, evident nemăritată, care leșină la salon în văzul adunării de două ori pe zi și un motan bătrân, trezit intempestiv și scos în lume brusc din cotlonul sobei...
Dintre toate acestea, dumnealui își recunoaște doar migrenele de cuconiță mofturoasă și își pune în valoare culturală mersul de pisoi maltratat. Hărnicia și viteza cu care muncește îi sunt deja proverbiale în târg. Și la minister l-au înlocuit cu formula “cel care întoarce pe birou o foaie de pe burtă pe spate”. Iar eu nu cred că este o ironie...
Recunosc, în comparație cu majoritatea covârșitoare a celor de pe aici, este un erudit, problema e că nu prea se vede! Dumnealui a consacrat în Târgu-Jiu arta scrisului pe aer și s-a impus ca teoretician de temut al climei din Bolivia. Nu înțeleg cum pot să scrie unii fără nici o adresă, fără să identifice nimic, fără să apere sau să atace pe cineva. Domnul Cepoi nu supără pe nimeni, evident, în cazul de față, îi găsesc un real progres. Neimplicarea lui în nici o dispută nu e loialitatea cu care speră la aprecierea politicienilor locali. Chiar în articolul cu pricina a scris “tot” despre mine, despre Ovidiu Popescu, despre teatru, despre cât de mult au mâncat actorii, cu excepția momentului cel mai important al lansării - conflictul cu domnul Nicolae Mischie, încercând și atunci să ocolească un punct de vedere interpretabil care l-ar fi obligat să susțină ori pe domnul mai sus menționat, ori pe Ovidiu Popescu. Nici una dintre atitudini nu sunt proprii “stilului “său. Dar trebuie să recunosc zâmbind că la această gazetă chiar și Ion Cepoi a scris mai bine.
Și cum oricărei contese îi șade bine să fie și puțin franțuzită (între două leșinuri), ...domnul semnează într-un bun accent franțuzesc (fără a-i aparține procedeul) o cronică a lansării acestei publicații. În ea am identificat falsuri și răutăți, plus alte viclenii de regiune. Vorbind despre mine, domnul Cepoi zice: “N-am priceput prea bine cine l-a supărat în halul ăla ca să-l facă să repete încrâncenat - tot la două-trei fraze - că-i vorba de «un ziar de săptămână»”. Într-adevăr, eram supărat pe felul în care a apărut Gazeta de Gorj, dorința mea fusese cu totul alta.Dumnealui îi este firesc s-o considere “de excepție” (în buna tradiție a locului) pentru că n-a realizat niciodată un astfel de lucru. Curios foc, am ascultat caseta pe care s-au înregistrat cuvântările de atunci și nu mi-am găsit acea exprimare “citată” tendențios de către domnul în cauză. Exprimarea fusese alta,, diferența o făcea o prepoziție, iar în privința repetării “tot la două-trei fraze”, am găsit-o prezentă doar de două ori: la început și la sfârșit, într-un discurs de aproximativ 15-20 de minute. Domnul Cepoi trebuie să fi avut o memorie tare bună sau să fi fost puternic motivat de niște “nuanțe psiho-sociale”. Contextul acelei exprimări a fost unul ironic, în care eu îmi prezentam colegilor ziariști din Târgu-Jiu bunele intenții de amiciție. Intenția domnului Cepoi a fost urâtă, răutăcioasă și falsificatoare, s-a sforțat să mă scoată agrămătic cu acea bucurie despre care a vorbit delicios Cornel Dinu referindu-se la bucuria giuleștenilor când au învins anul trecut Dinamo fără nici un folos.
Eu nu pot decât să observ că în articolul cu pricina domnul Cepoi și-a însușit repede titulatura de “scriitor asociat” cu care noi l-am identificat în caseta redacțională, iar dacă dumnealui a început cu o răutate mincinoasă, trebuie să continui eu cu una adevărată: Ion Cepoi nu e scriitor profesionist, pentru asta există o validare valorică a Uniunii Scriitorilor din România; poate fi scriitor, dar nu la propriu, doar la figurat. A fost trecut astfel, laolaltă cu ceilalți trei, pentru a nu se simți discriminat. Dumnealui încă nu a atins acel nivel de recunoaștere; până atunci, titulatura de “scriitor” și-o poate trece într-un eventual curriculum vitae la hobiuri, după cum și eu îmi trec înotul, artele marțiale, muzica sau arta culinară.
O altă minciună spusă într-un fel de glumă este că ar fi fost obligat de către “direcțiune” să facă acea “cronică mondenă”. Nu s-a întâmplat niciodată așa ceva, toți colaboratorii aleg singuri despre ce scriu, în plus, nu l-ar disprețui nimeni în așa fel încât să-l pună la un astfel de subiect mărunt. Asta de vreme ce l-am mai și trecut în caseta redacțională la “scriitori asociați”. Nici nu ar da bine pentru gazetă...
Domnul Cepoi, chiar sub pretenția instanței lui morale, a reușit în câteva situații umorul pe care îl caută. Probabil, apăsat (pe bună dreptate) de complexul (nu pe bună dreptate) nerecunoașterii valorice a producției sale literare, și-a premiat singur cărțile, chiar și opera! Și-a conferit de două ori (!) premiul “Ion Cănăvoiu”, o dată pentru...Opere Omnia, iar a doua oară pentru cea mai bună carte a anului...(deh!), ba a cucerit detașat (în ambele sensuri), ca inspector la cultură, și premiul “Neicu-Calotescu” pentru umor, involuntar, am adăuga noi. Inspectorul acesta era organizator, iar premiile, posibil să fi fost și cu bani...
Pe lângă toate acestea, cronica sa de instanță morală (neverificată) “Jurnalul unui mizantrop”este doar un plagiat după George Călinescu (Cronica mizantropului), lucru știut în Târgu-Jiu numai de Nicolae Diaconu.
Chiar și când îmi incriminează răutăcios așa-zisa formulă “un ziar de săptămână”, domnul Ion Cepoi se acoperă cu puțin penibil. Să mă explic, deși sunt mult mai tânăr decât dumnealui: logica gramaticală a lui Ion Cepoi este în continuare de contesă franțuzită, cu școala de fete terminată; ziarul, după exigentul său raționament,ar fi obligatoriu o apariție zilnică, adică de asta s-ar chema așa... Poftim raționament umilitor, adică să te dea pe spate, cum se mai zice pe la discotecă. Îi transcriu domnului Cepoi din dicționar: ziar, ziare, substantiv neutru, publicație periodică, de obicei cotidiană (sublinierea noastră), în care se tipăresc știri și informații actuale din toate domeniile de activitate. Adică, de obicei cotidiană, nu neapărat cotidiană! Sunt cuvinte care își alterează sensul inițial, iar altele (cazul nostru) beneficiază de o semantică lărgită. Totuși, nu cred că domnul Cepoi să nu fi auzit de progresul unei limbi (pare a fi un stilist) sau să mă bănuiască de necunoașterea acestui lucru. Dumnealui, ca practicant cultural, ar trebui să știe că e riscant să se considere mai deștept decât dicționarul, ca să nu mai zic decât mine...
Îi dau exemplu numele unei publicații care făcea furori în tinerețea domniei sale, dacă n-a citit-o, i-o recomand, mai ales pentru titlul său: “Hebdomadaire VAILLANT LE JOURNAL DE PIF”.
Și mai sunt multe astfel de cuvinte, de pildă, dumnealui poate să întindă mâna să ia un dicționar de pe noptieră și ziua, nu numai noaptea.Cuvântul “fraier” este de origine germană și are sens de logodnic, iar la noi a ajuns (prin nu știu ce procedeu românesc) să denumească un fel de frățior al prostului.
În ceea ce mă privește, îmi recunosc greșelile: într-un interviu din primul număr al Gazetei, încercând să fac față avalanșei de răspunsuri ale interlocutorului meu de atunci, am avut două neconcordanțe gramaticale, pe care nu doar că le-am publicat, ci le-am și evidențiat cititorilor prin semnul mirării pus în paranteză, semn grafic cu care, de altfel, l-am menajat atunci pe partenerul de discuție.
Dar pentru că domnul Cepoi tot mi-a atras atenția cum că eu n-aș cunoaște că ziarul are originea în “zi”, îmi permit să-i evidențiez, în deplină colegialitate, câteva greșeli în textele domniei sale, și nu în discursuri, cu atât mai mult cu cât dumnealui este filolog: 1.”(...)fie cu in(voluntar) cinism(...)”.Paranteza are valoare doar încadrând prefixul “in”; 2.”Există în noi o inexplicabilă pasiune a autovictimizării,-impecabil reușită (...) venim în contact-, un fel de masturbație ontică(...). Nu are sens dublarea virgulei cu liniuța sub nici un pretext, nici chiar stilistic!; 3.”În atari circumstanțe...”.Adjectivul “atare” este invariabil, nu se trece niciodată în formă de plural.
Pentru a nu plictisi cu acribia noastră cititorul, întrerupem aici acest studiu de caz, considerând că, deocamdată, i-am plătit domnului Cepoi intenția. Altădată, posibil să revin cu multe alte exemple din publicistica domniei sale. Nu mă gândesc că la mine nu s-ar strecura greșeli, dar oricum sunt mai puține. I-aș propune domnului Cepoi, cu stimulată prietenie, să ne corectăm reciproc valoroasele noastre lucrări, dar numai în adevăr și cu bune intenții....
Deși la primirea materialului dumnealui am văzut mincinoasa mărturie și deserviciul meu de imagine, am găsit de cuviință, pentru a-l respecta ca autor, să intre articolul, chiar în integritatea lui.
În varianta păgubos-intelectuală a domnului Cepoi, pe care o putem extinde puțin (conform criteriului domniei sale), ziaristul n-ar trebui să scrie decât la cotidiene, altfel riscă să nu se mai numească ziarist, ci... săptămânarist, hebdomadarist! Cum am văzut, musiu Ion Cepoi încă nu este scriitor, iar cum acesta, la care scrie cu succes, este un săptămânal, dumnealui riscă să nu fie nici măcar ziarist... Iar asta i-ar provoca o mare ruptură în conștiință!
O să primesc cu mult interes potențialul, (ne)bănuitul răspuns la aceste rânduri, bagajul meu de informații referitoare fiind destul de vast, dar nu-l voi accepta în acest ziar, nu e loc pentru nici unul dintre noi să ocupe abuziv spațiul de la rubricile Automotovelo, Muzică sau Sport. Dar cred că amândoi vom fi găzduiți în paginile ziarelor unor colegi ai noștri, fie ele și săptămânale.
Nu am înțeles foarte bine tentativa consilierului, eu îl aduc din apreciere în aceste pagini, mă mândresc cu articolele dumnealui, mă preocupă să primească promt banii, i se plătește și cel mai bine din oraș pentru o astfel de rubrică, iar dumnealui mă lovește cu minciuni, de parcă eu aș fi mai mic...
Scopul, cred eu, nu trebuie să fie dominant oricăror reguli, deși se poartă, chiar se apreciază, chiar constituie un atu.
Deși nu mă pricep la prietenii (specificația mea de la lansare a fost “prietenii alcoolice”, totuși, o recunosc ca fiind singura glumă reușită), cred în continuare în prețuirea mea pentru domnul în cauză.
În speranța că în acea seară domnul Cepoi nu și-a simțit în hipotermie valoarea,
al dumnealui,
scriitor Marius Marian ȘOLEA

P.S. Bă, băieții mei, nu vă mai luați de mine cu prostii de astea, mă obligați să răspund în același fel, mult sub posibilitățile mele.


Gazeta de Gorj - Nr.3 - 16-22 februarie 2001